Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BECLEAN
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Completare/lămurire dispozitiv
Număr hotarâre:
1672/2014 din 27 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A,

JUDECĂTORIA BECLEAN,

Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1672/2014

Ședința publică din 27 octombrie 2014

Completul compus din:

Judecător, E____ M______ M____

Grefier, O___ L_____ Ș_____

Pe rol, cererea formulată de reclamanta S________ H_____ privind îndreptarea erorii materiale și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 498/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. XXXXXXXXX09, având ca obiect succesiune.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând constată că:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus S________ H_____ au solicitat îndreptarea erorii materiale și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 498/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. XXXXXXXXX09.

Reclamanta arată că prin sentința civilă mai sus menționată, instanța a admis acțiunea civilă formulată și pe cale de consecință a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului casă de locuit, anexe gospodărești situate în Nușeni și a terenului în suprafață de 732 mp ________________________________>

Reclamanta arată că, dintr-o eroare în dispozitivul sentinței s-a consemnat greșit numele reclamantei Hajmal în loc de H_____ cum era corect. Pentru a evita înscrierea greșită a numelui în cartea funciară, reclamanta solicită îndreptarea acestei erori strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul consemnării numelui corect, respectiv acela de S________ H_____.

Reclamanta mai arată că prin acțiunea formulată și precizată, a solicitat dezbaterea masei succesorale și partajarea terenului cuprins în TP nr. xxxxx identificat cu __________________ 9, 9/1, 10, 10/1. Deși instanța a admis acțiunea și a dispus partajarea și intabularea potrivit variantei a 2-a din completarea raportului de expertiză care vizează toate parcelele (pag. 3, par. 10), din eroare, prin dispozitiv s-a dispus doar cu privire la ______________/1, așa cum au fost acestea dezmembrate de expert, omițându-se ________________/1 pe care este edificată și casa de locuit și anexele gospodărești. Având în vedere omisiunea instanței de a se pronunța și cu privire la intabularea parcelei 10 și 10/1 pe numele reclamantei, potrivit variantei a 2-a din completarea raportului de expertiză, așa cum s-a menționat în considerentele hotărârii, reclamanta solicită completarea dispozitivului sentinței civile și cu privire la aceste parcele.

În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 281 alin. 1 și urm. Cod. Proc. civ.

Legal citați pârâții nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat apărări în scris.

Potrivit disp. art. 281 C.pr.civila, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotărâri sau din încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Fața de cele mai sus reținute, instanța va dispune îndreptarea erorii materiale, potrivit prezentei încheieri.

Conform art. 2812 C. pr. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 2811 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor. Conform art. 2813 alin. 2 C. pr. civ., părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.

Având în vedere starea de fapt prezentată și dispozițiile legale pertinente, instanța reține cererea ca fiind întemeiată și o va admite în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei și dispozitivului sentinței civile nr. 498 din 24.03.2014, având ca obiect succesiune, în sensul că numele reclamantei, va fi consemnat S________ H_____ și nu S________ Hajmal, cum din eroare s-a menționat.

Prezenta încheiere face parte integranta din sentința civilă nr. 498 din 24.03.2014, restul dispozițiilor rămânând neschimbate.

Admite cererea formulată de reclamanta S________ H_____, domiciliată în mun. Bistrița, ________________________, ______________, jud. Bistrița –Năsăud, în contradictoriu cu pârâții K______ I_____, cu domiciliul în loc. Valea Bretei, nr. 274, ____________________________ – Năsăud și K______ D____, domiciliat în loc. Valea Bretei, nr. 274, ____________________________ – Năsăud.

Dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 498/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul XXXXXXXXX09 în sensul că se va dispune și intabularea parcelei 10 și 10/1 pe care este edificată și casa de locuit și anexele gospodărești pe numele reclamantei, potrivit variantei a 2-a din completarea raportului de expertiză, omisă de către instanță.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2014.

Judecător, Grefier,

E____ M______ MIHAIOana L_____ Ș_____

Data tehnoredactării: 03.11.2014,

Redactat: EMM,

Tehnoredactat: OLȘ,

Nr. exemplare:6.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025