Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SUCEAVA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Completare/lămurire dispozitiv
Număr hotarâre:
5903/2015 din 24 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX - completare dispozitiv –

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5903

Ședința publică din 11 decembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: B_____ C______

Grefier: D_____ M_______


La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de îndreptare și completare dispozitiv formulată de petentul P_______ C_____ în contradictoriu cu intimații O__ B___ S.A. București și O__ B___ S.A. – Sucursala Suceava.

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2015 și apoi pentru data de astăzi, 11 decembrie 2015.


INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, petentul P_______ C_____ a formulat, în contradictoriu cu intimații O__ B___ S.A. București și O__ B___ S.A. – Sucursala Suceava, cerere de îndreptare eroare și completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3295/12.06.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. XXXXXXXXXXX14, motivat de faptul că instanța din eroare a reținut că ar fi renunțat la cererea privind restituirea dobânzii încasate în mod abuziv.

În motivare, petentul a arătat că nu a renunțat la capătul de cerere vizând restabilirea dobânzii după formula LIBOR CHF 3 luni + 4,2% (în data de 19.11.2014) și și-a precizat capătul 6 de cerere în sensul restituirii dobânzii încasate abuziv.

În drept, petenta a invocat disp. art. 444 și art. 442 Cod procedură civilă.

Intimații O__ B___ S.A. București și O__ B___ S.A. – Sucursala Suceava nu au formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței a fost atașat dosarul nr. XXXXXXXXXXX14 al Judecătoriei Suceava.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 444 alin. 1 cod procedură civilă, „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.”

Prin cererea de îndreptare și de completare a hotărârii, reclamantul invocă faptul că instanța ar fi reținut în mod eronat faptul că ar fi renunțat la cererea privind restituirea dobânzii încasate în mod abuziv, solicitând completarea hotărârii în sensul pronunțării asupra acestui capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 3295/12.06.2015, instanța a dispus:

„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O__ B___ România S.A.

Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”.

Ia act de renunțarea reclamantului cu privire la capătul 4 de cerere privind restabilirea dobânzii după formula LIBOR CHF 3 luni + 4,2%.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută în art. 5.2 din convenția de credit nr. C2204/1000/xxxxx din data de 10.06.2008, precum și a clauzei prevăzută în art. 3.1. din actul adițional nr. 1/20.09.2010.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută în art. 9.1 lit. a) din convenția de credit nr. C2204/1000/xxxxx din data de 10.06.2008, referitoare la perceperea comisionului de acordare credit.

Obligă pârâtele să modifice convențiile arătate în sensul înlăturării clauzelor abuzive.

Obligă pârâtele la restituirea sumei de 628 franci elvețieni (în echivalent lei, la cursul oficial BNR din ziua plății), sumă ce a fost percepută în temeiul art. 9.1 lit. a) din convenție, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, pentru perioada dintre momentul perceperii și până la restituirea efectivă.

Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.”

Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, astfel cum a fost citat, instanța nu a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere ce se invocă prin prezenta cerere de îndreptare, iar în privința cererii de completare a hotărârii în sensul restituirii dobânzii, din dispozitivul sentinței civile rezultă faptul că instanța s-a pronunțat și asupra acestei cereri, prin admiterea în parte a acțiunii formulate.

Față de aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată.




PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:



Respinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare și completare a hotărârii formulată petentul P_______ C_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat L____ M____ din Suceava, _____________________. 12, _____________, ___________________ în contradictoriu cu intimații O__ B___ S.A. București, cu sediul în sector 1, ___________________ – 68, CUI RO xxxxxxx, și O__ B___ S.A. – Sucursala Suceava, cu sediul în _________________________ A, jud. Suceava, CUI xxxxxxxx.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.12.2015.


Președinte, Grefier,



Red. BC/ tehn. DM

5 ex./2016




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025