Dosar nr. XXXXXXXXXXX13 /a1
Operator de date cu caracter personal nr. 5695
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D________, JUDEȚUL V_____
Sentința civilă nr. 140
Ședința publică din 29 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: L_______ S________ - judecător
Grefier: C_________ C______
Pe rol este soluționarea cererii având ca obiect „completare dispozitiv sentință civilă”, formulată de B_____ E___________ JUDECĂTORESC B____ O_____, reprezentat de executor judecătoresc B____ O_____, cu sediul în municipiul D________, _______________________ 90, parter, județul V_____ – prin avocat C______ I___, în contradictoriu cu pârâta ____________________., cu sediul în municipiul D________, _____________________________ T4, _____________, ____________________, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J38/267 din data de 22 septembrie 2000, Cod Unic de Înregistrare xxxxxxxx din data de 29.09.2000, reprezentată de inginer M_____ Ș_____ - administrator.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța declarându-se lămurită reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A:
Deliberând, constată următoarele
Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, B_____ E___________ JUDECĂTORESC B____ O_____, reprezentat de executor judecătoresc B____ O_____, cu sediul în municipiul D________, _______________________ 90, parter, județul V_____ – prin avocat C______ I___, în contradictoriu cu ____________________., cu sediul în municipiul D________, _____________________________ T4, _____________, ____________________, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J38/267 din data de 22 septembrie 2000, Cod Unic de Înregistrare xxxxxxxx din data de 29.09.2000, reprezentată de inginer M_____ Ș_____ - administrator, solicită completarea dispozitivului sentinței civile nr.2246 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX13 la data de 23 octombrie 2013, în sensul pronunțării asupra cheltuielilor de judecată solicitate .
S-a atașat dosarul nr.XXXXXXXXXXX13.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că, prin sentința civilă nr.2246 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX13 la data de 23 octombrie 2013 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B_____ E___________ JUDECĂTORESC B____ O_____, respingându-se contestația la executare formulată de contestatoarea ____________________..
Potrivit împuternicirii de la fila 27 dosar, intimatul a fost reprezentat de avocat, care potrivit chitanței de la fila 26 dosar a perceput un onorariu de 2500 lei.
Potrivit art.453 din Codul de proc.civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Pe de altă parte, văzând și dispozițiile art.444 din același act normativ, în care se prevede expres posibilitatea formulării unei noi cereri, când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,pentru completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Intimatul primind hotărârea judecătorească la 19 decembrie 2013 se încadrează în termenul de 30 de zile de la comunicare pentru a formula prezenta cerere.
Pentru considerentele expuse mai sus cererea este considerată ca fiind întemeiată, drept pentru care se va admite ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de B_____ E___________ JUDECĂTORESC B____ O_____, reprezentat de executor judecătoresc B____ O_____, cu sediul în municipiul D________, _______________________ 90, parter, județul V_____ – prin avocat C______ I___, în contradictoriu cu A________ S.R.L., cu sediul în municipiul D________, _______________________________________________, ____________________, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J38/267 din data de 22 septembrie 2000, Cod Unic de Înregistrare xxxxxxxx din data de 29.09.2000, reprezentată de inginer M_____ Ș_____ - administrator.
Completează dispozitivul sentinței civile nr. 2246/23.10.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX13, în sensul că alin. 3 va avea următorul cuprins:”Obligă contestatorul la 2500 lei cheltuieli de judecată față de intimat”.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014, la sediul Judecătoriei D________, județul V_____.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L_______ S________ C_________ C______
28 februarie 2014
Red./Tehnored.S.L.
4 ex.