ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M___
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6523
Ședința publică din data de 25 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T___ C______ A______
Grefier: R___ L_____
Pe rol este soluționarea cauzei Civile privind pe creditoarea A____ B___ ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu debitorul V_____ C______ F_____ și terțul poprit _______________________, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data de 10 Septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, în vederea deliberării, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.09.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de validare a popririi înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1083 din data de 17.02.2015 petenta SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI M_____ ȘI ASOCIAȚII, în contradictoriu cu debitorul V_____ C______ F_____ și terțul poprit S.C. M___ C__________ S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să valideze poprirea dispusă în dosarul de executare silită nr. 838/2013, până la concurența sumei de 2022,88 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 și urm., art. 780-783 si art. 786 Cod procedura civila.
În motivare, petentul a arătat că a fost încuviințată executarea silită asupra împotriva debitorului, iar în cadrul executării silite, s-a dispus înființarea popririi. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 19.01.2015, în scopul indisponibilizării sumelor de bani pe care acesta le datorează debitorului în calitate de angajator. Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în vederea efectuării popririi.
Debitorul nu și-a exprimat poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată.
Terțul poprit a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că raporturile de muncă dintre acesta și debitor au încetat în data de 21.01.2015.
La data de 22.07.2015, petentul a depus la dosar un înscris (f. 80) prin care a învederat faptul că terțul poprit s-a conformat dispozițiilor din adresa de înființare a popririi, astfel ca cererea de validare a popririi a rămas fără obiect.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă din data de 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Baia-M___ în dosarul nr. xxxxx/182/2013 (f.21-22), a fost încuviințată executarea silită asupra debitorului V_____ C______ F_____.
În cadrul executării silite, la data de 19.01.2013, executorul judecătoresc a comunicat adresa de înființare a în scopul indisponibilizării sumelor de bani pe care le datorează în calitate de angajator. Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în vederea efectuării popririi.
Văzând cererea petentului prin care se învederează instanței faptul că terțul poprit s-a conformat dispozițiilor din adresa de înființare a popririi, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța urmează a respinge ca rămasă fără obiect cererea privind validarea popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de validare a popririi formulată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI M_____ ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în Baia M___, _____________________. 25A, ______________________, în contradictoriu cu debitorul V_____ C______ F_____, Cu domiciliul în Baia M___. _________________________, ______________________, și cu terțul poprit S.C. M___ C__________ S.R.L., cu sediul în Iași, ______________________ nr. 40, __________________, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Baia M___.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T___ C______ A______ R___ L_____
R:T.C.A./27.10.2015/5Ex.