Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DRĂGĂŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1424/2015 din 03 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

- plângere contravențională -

Operator date cu caracter personal nr. 5695



R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D________-JUDEȚUL V_____

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1424

Ședința publică din data de 3 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: E_____ C______ - judecător

Grefier: I_____ P___ – A________


Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta ___________________ SRL cu sediul în D________, ____________________________. 414, ______________, etaj 1 , județul V_____ , cod fiscal xxxxxxxx cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în D________ , _______________________. 43, județul V_____, împotriva procesului verbal ________/2013 nr. xxxxxxx, încheiat la data de 18.08.2014 , în contradictoriu cu DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE C______ , cu sediul în C______, ________________________________. 2, județul D___ prin Serviciul Fical D________. .

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. xxxxxxxxxxxx din 25.11.2014 .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Obiectul cauzei: anulare proces verbal de contravenție;

Stadiul procesual : al doilea termen de judecată, în fond;

Intimata a solicitat soluționarea plângerii în lipsă potrivit disp. art. 583 cod procedură civilă.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată pentru petent și odată cu întâmpinarea pentru intimată.

Instanța constatând că intimata a solicitat judecarea în lipsă a cauzei declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.



I N S T A N Ț A :


Deliberând,constată următoarele:

La data de 25.11.2014 s-a înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXXXX plângerea formulată de petenta _______________ SRL, cu sediul în D________, ______________________.414, ____________, Etj.1, Apt.7, județul V_____, împotriva procesului verbal _______/2013 nr.xxxxxxx încheiat la data de 18.08.2014 de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice C______, prin Serviciul Fiscal Municipal D________, prin care solicită anularea procesului verbal contestat și sancțiunea aplicată prin acesta.

Motivând plângerea, petenta arată că la data 18.11.2014 la punctul său de lucru din Dăgășani , s-au prezentat doi inspectori din partea intimatei care i-au adus la cunoștință faptul că în evidențele fiscale figurează cu un debit ce provine din amenzi.

Menționează petenta că prin procesul verbal _______/2013 nr.xxxxxxx, încheiat la data de 18.08.2014 a fost sancționată cu amendă în sumă de 5000 lei întrucât nu a respectat dispozițiile art. 81 din OG nr. 92/2003 republicată respectiv, nu a depus declarația pentru profit pe luna martie 2014 , termenul limită de declarare fiind 25.04.2014.

Petenta precizează că nu i s-a comunicat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției , motiv pentru care s-a adresat intimatei în acest sens. Solicită să se constate că data la care i-a fost comunicat procesul verbal este 19.11.2014.

Că, situația reținută în procesul verbal nu corespunde adevărului în sensul că petenta este înregistrată cu obligația de a declara profitul semestrial, data limită de depunere a declarației fiind 25.07.2014, nu 25.04.2014 cum greșit a reținut intimata în procesul verbal.

Se solicită anularea procesului verbal ca nefiind corespunzători adevărului și constatarea comunicării acestuia peste termenul de 30 de zile.

Se solicită să se constate că sancțiunea aplicată este mult prea mare față de pericolul social al faptei în sensul că petenta a declarat profitul pentru luna martie 2014, iar în această situație nu există nici un prejudiciu material creat prin fapta reținută.

În drept, disp. art. 31 și urm.din OG 2/2001.

Prin întâmpinarea formulată intimata solicită respingerea plângerii , ca fiind neîntemeiată, menținerea procesului verbal de contravenție întrucât petenta nu și-a însușit obligațiile ce-i revin de a depune declarațiile fiscale , în sensul că nu a depus în termenul legal nicio declarație fiscală începând cu anul 2010 și până în prezent.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri.

Din materialul probator administrat în cauză se rețin următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor SeriaA/2013 nr. xxxxxxx încheiat la data de 18.08.2014 de Serviciul Fiscal Municipal D________ petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 5000 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor de declarare a impozitului pe profit , contravenție prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003.

La data de 22.08.2014 procesul verbal de mai sus a fost comunicat petentei la sediul său din municipiul D________ astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare , fiind respectate dispozițiile art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Potrivit art. 20 pct.1 Reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora.

Potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003 ,declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

Termenul de declarare fiind 25.04.2014.

Este de observat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001 republicată, privind regimul juridic al contravențiilor în conformitate cu care:

Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din înscrisurile depuse de intimată rezultă că petenta a mai fost sancționată contravențional pentru încălcare dispozițiilor art.219 alin. 1 din OG nr. 92/2003.

Având în vedere situația de fapt reținută mai sus

Petenta, prin înscrisurile depuse la dosar nu a făcut dovada că a depus ulterior declarația respectivă.

În aceste condiții instanța apreciază că în mod legal a fost reținută în sarcina petentei săvârșirea contravenției întrucât aceasta avea obligația să depună declarația.

Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 modificată, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.

Față de dispozițiile legale citate, de urmările produse și faptul că petenta a mai fost sancționată contravențional pentru asemenea fapte, instanța apreciază că sancțiunea aplicată are rolul de a îndeplini finalitatea urmărită de legiuitor, astfel că în cauză instanța consideră că nu pot fi aplicate prevederile art.7 din OG nr.2/2001 modificată și completată.

Având în vedere cele ce preced, instanța urmează să respingă plângerea și să mențină procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.










PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:




Respinge plângerea formulată de petenta ___________________ SRL cu sediul în D________, ____________________________. 414, ______________, etaj 1 , județul V_____ , cod fiscal xxxxxxxx cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în D________ , _______________________. 43, județul V_____, împotriva procesului verbal ________/2013 nr. xxxxxxx, încheiat la data de 18.08.2014 de Serviciul Fiscal Municipal D________ , în contradictoriu cu DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE C______ , cu sediul în C______, ________________________________. 2, județul D___ prin Serviciul Fical D________. .

Cu apel în 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2015, la sediul Judecătoriei D________ , județul V_____.







PREȘEDINTE, GREFIER,

E_____ C______ I_____ P___ – A________






Red. /Tehn. E.C.

5 ex/14.09.2015





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025