document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDTGS:2016:003.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU S_______
SENTINȚA CIVILĂ NR.36
Ședința publică din 26 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B___ M______ - C____
GREFIER - C_______ E___
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanții K________ K_____ și B_____ L_____, în contradictoriu cu pârâții U__ – __________________________, B________ L_____ și K________ I____, având ca obiect uzucapiune și rectificare CF.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2016, iar concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie 2016 apoi la data de 26 ianuarie 2016, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A:
Deliberând constată că:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 06.05.2015, de către reclamanții K________ K_____ și B_____ L_____, în contradictoriu cu pârâții U__-__________________________, Gál L_______, Boldizsár László, K________ I____, s-a solicitat a se dispune rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr.xxxxx Poian (CF vechi : 1074 Belani) nr.top.30 de la 1800 mp cum este menționat în CF, la suprafața de 1981 mp cum este în realitate; a se dispune parcelarea imobilului înscris în CF nr.xxxxx Poian (CF vechi : 1074 Belani) nr.top.30, cu suprafață reală de 1981 mp, în 2 parcele, după cum urmează : _______________ nr. top. nou ce se va atribui de OCPI, în suprafață de 908 mp care să cuprinde partea de teren folosită de reclamantul K________ K_____, și _________________ nr. top. nou ce se va atribui de OCPI, în suprafață de 1073 mp, care să cuprinde partea de teren folosită de reclamantul B_____ L_____; a se constata că reclamantul K________ K_____ a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra percelei nr. I , susmenționată, și a se dispune intabularea dreptului de proprietate dobândită cu uzucapiune asupra acestei parcele pe numele acestuia; a se constata că reclamantul B_____ L_____ a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra percelei nr. II, susmenționată, și a se dispune intabularea dreptului de proprietate dobândită cu uzucapiune asupra acestei parcele pe numele acestuia, fără cheltuieli de judecată și cu judecata în lipsă.
În motivare reclamanții au arătat că imobilul susmenționat, situat în comuna Poian, _________________________________ tabulară a doi defuncți înscriși în CF în anul 1907 și anume : Hajdu F______, identic cu Hajdu F_______, decedat la data de 01.03.1951 și Hajdu L____, decedat la data de 30.06.1995, după care – în raport cu adeverința nr. 259/28.04.2015 eliberată de Camera Notarilor Publici B_____- Circumscipția S_____ G_______- nu a fost dezbătută succesiunea și nici reclamanții și nici organele locale nu cunosc existența și identitatea moștenitorilor acestora.
În raport cu documentația tehnică întocmită de ing. Szekeres I_____ înregistrată la OCPI C______ sub nr. 2899/02.03.2010, suprafața terenului imobilului nu corespunde cu cea înscrisă în CF de 1800 mp, ci este de 1981 mp, motiv pentru care se impune și rectificarea suprafeței menționate.
Imobilul în cauză de peste 100 de ani figurează pe numele proprietarilor decedați, ulterior acest imobil a avut mai mulți posesori, însă reclamanții folosesc acest imobil de peste 25 de ani, fiecare o parcelă potrivit celor menționate, cu delimitare exactă a loturilor lor, în sensul că __________________ folosită de K________ K_____, iar ________________ către B_____ L_____, în condițiile unei posesii utile și netulburate, în persoana reclamanților fiind întrunite cerințele legale ale uzucapiunii. Documentația tehnică este efectuată și pentru lotizarea terenului real al imobilului, potrivit folosinței noastre.
Întrucât niciodată nu a ridicat nimeni pretenții asupra imobilului și atât pârâții cât și locuitorii comunei cunosc îndeaproape atât situația imobilului cât și folosirea acestuia de către reclamanți, se solicită admiterea acțiunii. Pârâții sunt chemați în judecată doar pentru rectificarea terenului.
În drept s-a invocat art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 1049 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus acte de stare civilă, certificat fiscal, extras CF, documentație tehnică de identificare, adeverința primăriei, documentele prevăzute de art. 1050 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
S-a efectuat publicitatea cererii de chemare în judecată conform art. 1051 Cod procedură civilă.
Nu s-au formulat opoziții.
S-a audiat martorul Jakab M_____, la cererea reclamanților, cu privire la posesie.
Pârâții nu au depus întâmpinare, iar numiții Gál L_______, Boldizsár László, K________ I____, prezenți în fața instanței la data de 23.03.2015, au declarat că sunt de acord cu admiterea acțiunii. Pârâta
Din actele și lucrările dosarului instanța reține că asupra imobilului înscris în CF nr.xxxxx Poian (CF vechi : 1074 Belani) nr.top.30, intravilan Belani, în suprafață de 1800 mp casă de lemn și curte, formează proprietatea tabulară a lui Hajdu F______, identic cu Hajdu F_______, decedat la data de 01.03.1951 și Hajdu L____, decedat la data de 30.06.1995.
Uzucapiunile sunt supuse legii sub imperiul căreia au început să curgă.
Din actele depuse la dosar instanța reține că proprietarii tabulari au decedat, iar reclamanții stăpânesc, de mai bine de 20 de ani după decesul proprietarilor tabulari, imobilul amintit, sub forma a două gospodării distincte.
Astfel, potrivit art. 28 al. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat
În ce privește cererea de a se constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului obiect al cauzei, sub forma a două gospodării distincte, instanța constată că din declarația martorului audiat rezultă că aceștia au folosit imobilul public, continuu, neîntrerupt, netulburat, sub nume de proprietar de la mijlocul anului 1995, exercitând o posesie utilă, fiind întrunite cerințele dobândirii imobilului prin uzucapiune, sens în care va admite acest petit, cu intabularea drepturilor în cartea funciară.
Instanța constată că, potrivit documentației cadastrale nr. 2899/02.03.2010, executată de ing. Szekeres I_____, suprafața reală măsurată a imobilului înscris în CF nr.xxxxx Poian (CF vechi : 1074 Belani) nr.top.30, intravilan Belani, nu este de 1800 mp, cum figurează în CF, ci de 1981 mp, drept pentru care se va admite cererea reclamanților, urmând a se dispune rectificarea suprafeței imobilului în sensul solicitat, în sensul majorării suprafeței tabulare. Va dispune intabularea în CF a suprafeței reale, conform art. 107, 108 și 109 din Ordin ANCPI nr. 700/2014. Rectificarea nu presupune modificarea hotarelor existente, iar vecinii, pârâții din cauză, au semnat procesul verbal de buna vecinătate.
Având în vedere că imobilul din CF nr. xxxxx Poian (CF vechi : 1074 Belani) nr.top.30, intravilan Belani este stăpânit de mai bine de 20 de ani, de două persoane diferite, reclamanții, în fapt formând două gospodării distincte, așa cum s-a constatat și prin documentația cadastrală întocmită în cauză, instanța va dispune parcelarea acestui imobil, conform propunerii din documentația tehnică, parcelare ce corespunde folosinței actuale.
În acest sens, _________________ avea o suprafață de 908 mp, și va fi cuprinsă între punctele 4-5-6-7-8-9-10-1-12-18, cu număr top nou propus 30/1, iar _________________ avea o suprafață de 1073 mp, fiind cuprinsă între punctele 1-2-3-4-18-12-13-14-15-16-17, cu număr top nou propus 30/2, potrivit documentației cadastrale nr. 2899/02.03.2010.
Va dispune intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților rezultat, cu titlu de uzucapiune, în baza art. 24 din Legea 7/1996, astfel: pentru reclamantul K________ K_____, asupra parcelei nr. I, iar pentru reclamantul B_____ L_____, asupra parcelei nr. II.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, va admite prezenta potrivit dispozitivului de mai jos.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții K________ K_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în comuna Poian, ______________________, județul C______ și B_____ L_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în comuna Poian, _____________________, județul C______, în contradictoriu cu pârâții U__-__________________________, cu sediul în comuna Poian, ____________________________, județul C______, Gál L_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în municipiul S_____ G_______, ________________________, județul C______, Boldizsár László, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în comuna Poian, ______________________, județul C______, K________ I____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliu în comuna Poian, ________________________ 25 județul C______ și drept consecință:
Dispune rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr.xxxxx Poian (provenit din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 1074 Belani) nr. top. 30, intravilan, de natură casă de lemn și curte, de la suprafața tabulară de 1800 mp la suprafața reală de 1981 mp.
Dispune intabularea în cartea funciară a suprafeței reale.
Dispune parcelarea imobilului înscris în CF nr.xxxxx Poian (CF vechi : 1074 Belani) nr.top.30, cu suprafață reală de 1981 mp, în 2 parcele, după cum urmează : _______________ nr. top. nou propus 30/1, ce se va atribui de OCPI, în suprafață de 908 mp, cuprinsă între punctele 4-5-6-7-8-9-10-1-12-18, respectiv, _________________ nr. top. nou propus 30/2, ce se va atribui de OCPI, în suprafață de 1073 mp, cuprinsă între punctele 1-2-3-4-18-12-13-14-15-16-17, potrivit documentației cadastrale nr. 2899/02.03.2010, executată de ing. Szekeres I_____, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Constata că reclamatul K________ K_____ a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra percelei nr. I, mai sus identificată, și dispune intabularea dreptului de proprietate dobândit cu titlu de uzucapiune asupra acestei parcele, pe numele acestuia;
Constata că reclamatul B_____ L_____ a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra percelei nr. II, mai sus identificată, și dispune intabularea dreptului de proprietate dobândit cu uzucapiune asupra acestei parcele pe numele acestuia.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce urmează să fie depus la Judecătoria Târgu S_______.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
B___ M______ - C____ C_______ E___
Red.BMC/ 27.01.2016
Tehnored.CE/.10.02.2016
Ex.8