Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria HUEDIN
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
4/2016 din 20 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUEDIN

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

Cod operator date cu caracter personal 3189


SENTINȚA PENALĂ NR. 4 / 2016

Ședința publică din: 20.01.2016

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: C____ T____

GREFIER: E____ R__

Ministerul public reprezentat prin d-na procuror: M______ C_______

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul N_____ D_____, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 NCP art. 229 alin. 2 lit. b NCP, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin în dosar nr. 68/P/2013.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-au consemnat mersul dezbaterilor și concluziile părților în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.01.2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.


I N S T A N Ț A

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin a fost trimis în judecată inculpatul N_____ D_____ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, art. 229 alin.2 lit. b) Noul Cod penal.

Astfel, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că în data de 27.09.2012, în jurul orelor 16.00, inculpatul a sustras 18 mc material lemnos (cherestea), ce se aflau încărcați în autoutilitara sa, cu nr. provizoriu de circulație CJ xxxxxx, folosind cheia de rezervă a autoutilitarei, deși avea cunoștință de faptul că materialul lemnos se afla în custodia organelor silvice, cauzând un prejudiciu total de 6 648,66 lei.

Inculpatul nu a recunoscut în faza de urmărire penală săvârșirea faptei descrise în actul de sesizare a instanței, iar în fața instanței nu s-a prezentat, fiind reprezentat de apărător ales.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 26.09.2012, în jurul orelor 20.00, organele de poliție au oprit în trafic în zona Măguri Răcătau - Dobrușu autoutilitara cu nr. provizoriu de circulație CJ xxxxxx condusă de inculpatul N_____ D_____.

Așa cum a rezultat din controlul efectuat autoutilitare era încărcată cu material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Organele de poliție au solicitat inculpatului actele la control. Acesta a prezentat avizul de însoțire secundar nr. xxxxxxx, emis la data de 26.09.2012 de ____________________, societate administrată de inculpat. În înscrisul prezentat se menționa ca punct de încărcare al materialului lemnos localitatea Călățele, destinația fiind _____________________________ Oradea, jud. Bihor, la data și ora plecării fiind consemnat doar data de 26.09.2012, fără a fi consemnată ora. Agentul de politie, după ce a constatat aceste nereguli, respectiv că transportul se făcea din localitatea Măguri R______ și nu Călățele, cum apărea consemnat în aviz, iar în avizul de însoțire secundar nu este consemnată proveniența legală a materialului lemnos, fiind încălcate dispozițiile art. 19 lit. d) din Legea 171/2010, i-a solicitat conducătorului auto să-l urmeze la depozitul din localitatea Călățele ce aparține Ocolului S_____ B____ în vederea măsurării și confiscării materialului lemnos.

Organele de poliție, împreună cu inculpatul și martorul L___ M_____, persoană care are calitatea de tehnician în cadrul Ocolului S_____, au ajuns la depozitul din localitatea Călățele, inculpatul parcând autoutilitara în curtea depozitului. A fost ridicată prelata de pe vehicul, s-a constatat că aceasta era încărcată cu cherestea, fiind efectuat cubajul materialului lemnos de către tehnicianul silvic L___ M_____.

Organele de poliție au întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției silvice ________ nr. xxxxxxx, respectiv procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate sau reținute în vederea stabilirii provenienței nr. AY xxxxxxx, contravenientului N_____ D_____ fiindu-i aplicată amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei.

De menționat că împotriva…

Potrivit mențiunilor din procesul-verbal de constatare a contravenției silvice ________ nr. xxxxxxx și procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate sau reținute în vederea stabilirii provenienței nr. AY xxxxxxx, declarațiilor martorului L___ M_____, coroborate cu declarațiile inculpatului, acesta a refuzat semnarea proceselor verbale. Solicitându-i-se să descarce cheresteaua din vehiculul său inculpatul a refuzat și acest lucru, predând însă cheile de la autoutilitară agentului de poliție, care le-a înmânat tehnicianului L___ M_____. Ulterior inculpatul a plecat acasă, porțile depozitului fiind închise de către paznic.

În dimineața zilei de 27 septembrie 2012 tehnicianul L___ M_____ a predat cheile de la autoutilitară martorului L____ B_____ O______, angajat al depozitului din localitatea Călățele. Acesta a declarat în fața instanței că și în prezent cheile de la vehicul se găsesc la el. Martorul a arătat că în ziua respectivă inculpatul nu a venit la depozit să descarce cheresteaua, iar în jurul orei 16.00 a auzit zgomot de motor, a ieșit afară și l-a observat pe inculpat plecând cu mașina. Martorul a declarat că în ziua respectivă nu s-a descărcat nimic din autoutilitară.

Inculpatul a admis că în ziua de 27 septembrie 2012 a mers la depozit și, folosind al doilea rând de chei, observând că porțile depozitului erau deschise, a pornit mașina și a plecat cu ea, motivând că a făcut acest lucru întrucât mașina nu era dată în custodie (d.u.p., f. 19). Ajuns acasă a constatat că materialul lemnos nu se mai găsea în mașină, fiind probabil descărcată în timpul nopții.

Apărarea inculpatului nu poate fi primită. Astfel, este un fapt necontestat că după întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției silvice ________ nr. xxxxxxx, respectiv a procesului verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate sau reținute în vederea stabilirii provenienței nr. AY xxxxxxx nu a avut loc descărcarea materialului lemnos. De altfel, dacă aceasta ar fi avut loc, nu s-ar fi impus imobilizarea vehiculului în curtea depozitului și predarea cheilor de către inculpat organelor de poliție.

Până la plecarea celor implicați ( organe de poliție, inculpat, tehnicianul L___ M_____) materialul lemnos a continuat să se găsească în interiorul autoutilitarei, fiind văzut de cei prezenți (spre exemplu martorii N___ S________-A___ și P______ D____). După plecarea acestora a avut loc închiderea porților depozitului cu un lacăt, la primirea în custodie a materialului lemnos de către P______ D____ acesta găsindu-se în interiorul vehiculului (dosar instanță, fila 30 verso). A doua zi dimineață martorul P______ D____ a predat mașina martorului L____ B_____ O______. Acesta a declarat că în ziua de 27 septembrie s-a uitat în interiorul mașinii și a văzut cherestea, însă nu a stat să măsoare cantitatea respectivă, iar ziua respectivă nu s-a descărcat absolut nimic din camion. (dosar instanță, fila 22 verso). Martorul R__ M_____, lucrător la depozitul din Călățele, a declarat că pe durata zilei de 27.09.2012 nu s-a descărcat materialul lemnos de pe autoutilitara inculpatului, iar în jurul orelor 16.00 a auzit motorul unei mașini și când a ieșit din hală a văzut autoutilitara plecând în viteză din curtea depozitului. (d.u.p., f. 35).

Rezultă așadar cu puterea evidenței că după efectuarea actelor de constatare și până la luarea autoutilitarei de către inculpat a doua zi nu a avut loc nicio descărcare a materialului lemnos și, pe cale de consecință, acesta se găsea în continuare în vehicul. Inculpatul, în condițiile în care știa că i se va confisca materialul lemnos, avea obligația să se prezinte la depozit, să ia legătura cu o persoană abilitată, care răspunde de activitatea depozitului, să se intereseze dacă materialul lemnos a fost descărcat, apoi să-și recupereze cheile pentru a putea pleca cu vehiculul său. Or, se pune întrebarea de ce inculpatul s-a dus la depozit având asupra sa dublura de la cheile vehiculului, a profitat că în curtea depozitului nu era nimeni și a plecat în viteză, fără să ia legătura cu nimeni din cadrul depozitului sau Ocolului S_____. Evident, acțiunile sale pot fi explicate doar prin aceea că inculpatul a dorit să-și recupereze cheresteaua supusă confiscării. În cauză nu se poate reține existența vreunui dubiu care să-i profite conform principiului in dubio pro reo.

În drept, fapta inculpatului N_____ D_____ care în data de 27.09.2012, în jurul orelor 16.00, a sustras 18 mc. material lemnos (cherestea), ce se aflau încărcați în autoutilitara sa cu nr. provizoriu de circulație CJ xxxxxx, folosind cheia de rezervă a autoutilitarei, deși avea cunoștință de faptul că materialul lemnos se afla în custodia organelor silvice, cauzând un prejudiciu total de 6 648,66 lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt.

La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009, respectiv Noul Cod Penal (NCP), în cauză punându-se astfel problema aplicării legi penale mai favorabile, conform art. 5 NCP.

Instanța apreciază că, față de situația penală a inculpatului care a săvârșit fapte penale concurente cu fapta pentru care este judecat în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă este legea penală veche, tratamentul sancționator în cazul pluralității de infracțiuni fiind mai blând.

În consecință instanța, în baza art. 208 alin.1 din Codul penal 1968 urmează a aplica inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța ține seama de lipsa antecedentelor penale, dar și nerecunoașterea vinovăției și nerepararea pagubei create.

Instanța constată că infracțiunea de mai sus este în concurs real cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 C.P__. 1968 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă la data de 09.01.2013.

În consecință instanța, în baza art. 85 C.P__. 1968 va anula suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În baza art. 36 alin. 1 C.P__. 1968 va contopi pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.P__. 1968 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a C.P__.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante, reținând că sunt întrunite dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a și b C.P__. și apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim privativ de libertate instanța, în baza art. 81 și 71 alin. final C.P__. 1968, cu aplicarea art. 5 NCP, va suspenda condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.P__. 1968, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, respectiv de la data de 09.01.2013.

În baza art. 359 C.Pr.P__. 1968 va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.P__. 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța constată că persoana vătămată O_____ S_____ B____ a precizat în cursul urmăririi penale că prejudiciul cauzat este în sumă de 6 648,66 lei, constituindu-se parte civilă în cauză. (d.u.p., f. 41).

Fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, reținând că prejudiciul nu a fost recuperat, în baza art. 397 NCPP rap. la art. 1357 NCC va obliga inculpatul la plata sumei de 6 648,66 lei în favoarea părții civile O_____ S_____ B____, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 274 alin. 1 NCPP va obliga inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 208 alin.1 C.P__. 1968, cu aplicarea art. 5 NCP, condamnă inculpatul N_____ D_____ – fiul lui I____ T_____ și M_______, născut la data de 21.03.1979 în Huedin, jud. Cluj, posesor al C.I. ________ nr. xxxxxx eliberată de SPCLEP Huedin, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, cu antecedente penale, domiciliat în ______________________ B, jud. Cluj la pedeapsa de:


1 an închisoare


pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Constată că infracțiunea de mai sus este în concurs real cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 C.P__. 1968 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă la data de 09.01.2013.

În baza art. 85 C.P__. 1968 anulează suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În baza art. 36 alin. 1 C.P__. 1968 contopește pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.P__. 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a C.P__.

În baza art. 81 și 71 alin. final C.P__. 1968, cu aplicarea art. 5 NCP, suspendă condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.P__. 1968, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 207/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, respectiv de la data de 09.01.2013.

În baza art. 359 C.Pr.P__. 1968 atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.P__. 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 397 NCPP rap. la art. 1357 NCC obligă inculpatul la plata sumei de 6 648,66 lei în favoarea părții civile O_____ S_____ B____, cu sediul în ____________________, jud. Cluj cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2016.

PREȘEDINTEGREFIER

C____ TĂTARELENA R__





Red./dact.C.T./21.01.2016/5 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025