Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 156/2016
Ședința publică de la 12 februarie 2016
Președinte I________ E____ S_____
Grefier B_____ T_____ M______
Ministerul public este reprezentat de procuror G___ S_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul GĂVRUȚA V_____ trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 3 lit. f C.pen. cu aplic. art. 35 al.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Gavruta V_____ asistat de apărător ales A_______ R_____, lipsă fiind reprezentantul părții vătămate C_______ Naționala de Cai Ferate CFR SA București – Sucursala Regionala de Cai Ferate Cluj.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că se comunică răspunsul solicitat părții civile prin care se arată că nu mai formulează pretenții civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
Se constată faptul că prin încheierea nr. 1037/C.P./11.12.215 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
În baza art. 374 al. 1 și 2 Cod procedură penală, se face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, după care președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce li se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că tot ce declară poate fi folosit și împotriva lui, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești când socotește necesar.
Conform art. 374 al. 4 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Inculpatul, arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta de care este acuzat.
Instanța ia act că inculpatul solicită să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.
În baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acesteia fiind consemnata în proces verbal care se atașează la dosar, după ce în prealabil a fost citita și semnata de inculpat.
Instanța, având în vedere declarația inculpatului, pune în discuție admisibilitatea cererii inculpatului de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii de judecare a cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii.
Apărătoarea inculpatului solicita admiterea cererii de judecare a cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii.
Inculpatul solicită admiterea procedurii recunoașterii învinuirii.
Instanța, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală admite cererea inculpatului, de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
Apărătoarea inculpatului depune la dosarul cauzei înscrisuri in circumstanțiere.
În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului, apărătoarei inculpatului și inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Întrucât procurorul, apărătoarea inculpatului și inculpatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea si solicita in baza art. 228 al. 1 – 229 al. 3 lit. f C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p. (3 acte materiale) cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p. condamnarea inculpatului la o pedeapsa just individualizata. Ca modalitate de executare a pedepsei, având in vedere recunoașterea săvârșirii faptei si recuperarea prejudiciului, solicita aplicarea prevederilor art. 91 C.p. Având in vedere ca inculpatul a beneficiat de măsura controlului judiciar din data de 19.07.2015 pana la data de 16.09.2015, solicita in baza art. 399 al. 1 C.p.p. raportat la art. 241 al. 1 lit. a C.p.p. constatarea încetării de drept a măsurii controlului judiciar. De asemenea, solicita deducerea perioadei reținerii din data de 18.07.2015. Cu privire la latura civila a cauzei solicita a se constata ca partea civila a renunțat la constituirea de parte civila, prejudiciul fiind recuperat prin plata acestuia. In baza art. 112 al. 1 lit. b C.p. solicita confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea infracțiunii. In baza art. 274 al. 1 C.p.p. solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare in favoarea statului.
Apărătoarea inculpatului solicita condamnarea inculpatului la o pedeapsa just individualizata si arata ca fapta inculpatului nu a putut pune in pericol traficul feroviar, nu s-a produs o tulburare in mersul trenurilor întrucât acea linie ferata este dezafectata. De asemenea, solicita a se avea in vedere ca prejudiciul a fost recuperat, inculpatul este fără antecedente penale si regreta comiterea faptei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arata ca recunoaște si regreta comiterea faptei.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul nr. 4217/P/2015 din 09.11.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 16.11.2015, sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXXX s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G______ V_____, trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.3 lit.f Cod penal cu aplic.art. 35 al.1 Cod penal (trei acte materiale).
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului G______ V_____ că, în zilele de 07.07.2015, 11.07.2015 si 18.07.2015, s-a deplasat la podul CFR situat între localitățile Băile F____ și 1Mai, peste pârâul Petea si, cu un ferăstrău a tăiat și sustras patru bucati cablu cu izolația de culoare neagră cu lungimea de 20 m fiecare. Cablurile tăiate în zilele de 07.07.2015 si 11.07.2015 au fost arse, iar cuprul rezultat a fost predat unui centru de colectare a fierului vechi, iar celelalte două cabluri au fost descoperite de lucrătorii de politie cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului.
Prin încheierea nr. 1037/C.P./11.12.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
În cauză inculpatul G______ V_____ a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirea adusă.
În ședința publică din 12.02.2016, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului G______ V_____, de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:
1. În data de 07.07.2015, lucrătorii din cadrul Postului Politie TF Oradea Est au fost sesizați cu privire la sustragerea unui cablu de alimentare a instalațiilor __________________________ Est si Băile F____, în zona km 5+800, în lungime de 20 m. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 3979/P/2015.
2. În data de 11.07.2015, lucrătorii din cadrul Postului Politie TF Oradea Est au fost sesizați cu privire la sustragerea unui cablu de alimentare a instalațiilor __________________________ Est si Băile F____, în zona km 5+800. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 4103/P/2015.
3. La data de 18.07.2015 organele de politie din cadrul Poliției Stațiune Băile F____ au fost sesizate sa se deplaseze la podul feroviar din Băile F____ care traversează pârâul Petea, situat în spatele Pensiunii A______, întrucât D___ T______, lucrător al District S.C.B. Oradea Est", semnalează întreruperea semnalului de cale ferata in zona podului C.F.R.
Deplasându-se la fața locului, la aproximativ 50 metri de pod, polițiștii am găsit doi conductori cu izolație neagră, iar la circa 200 metri au observat o persoana de sex masculin imbracat in pantaloni de culoare inchisa, tricou verde si șapca cu cozoroc care alerga spre localitatea Haieu. Au solicitat persoanei respective sa se oprească si, întrucât nu s-a oprit, au pornit in urmărirea ei. Ajungând in spatele pensiunii „Noblesse" din Băile F____, aceasta a aruncat o pungă de culoare galbenă și a continuat alergarea. A fost ajuns si imobilizat, iar după identificare s-a stabilit că se numește Gavruta V_____, fiul lui V_____ si al C_______, născut la data de 11.03.1966 in Oradea, județ Bihor, domiciliat in _________________________ F____, ________________, județ Bihor, posesor a CI. ________ xxxxxx, având CNP xxxxxxxxxxxxx. În punga din plastic abandonată s-au găsit o pereche de mănuși de lucru cu izolație cauciuc de culoare gri cu galben și alb, o bucată de sârmă de grosime 0.15 cm și lungime de doi metri, un fierăstrău manual cu pânza pentru tăiat metal si mâner de culoare portocalie.
Cu această ocazie, Găvruța V_____ a declarat în fața organelor de poliție că în jurul orei 08:00 a plecat înspre podul feroviar ce traversează pârâul Petea prin spatele pensiunii „A______" din Băile F____ cu intenția de a tăia cablul de cupru montat pe pod, la suprafața, cablu despre care știa întrucât l-a mai sustras o dată în cursul săptămânii trecute. A tăiat doua cabluri de cupru cu izolație neagra de cauciuc si tabla având lungimea aproximativa de zece metri fiecare si grosime de aproximativ l cm respectiv 3 cm folosind bomfaierul. Dupa ce le-a tăiat intenționa sa le transporte pe pășunea din localitatea Haieu pentru a arde izolația, urmând sa valorifice cuprul la un punct colectare a materialelor feroase si neferoase dar, în timp ce transporta cablul a observat un polițist care l-a somat să se oprească, motiv pentru care a abandonat cablurile tăiate si punga cu bomfaierul si mânușile încercând sa scape prin fuga, fiind prins in zona din spatele pensiunii „Noblesse" din Băile F____.
Martorul C___ C_________, angajat al CN CFR SA a confirmat că data de 07.07.2015 si 11.07.2015 s-au sustras două cabluri cu lungimea de 20 m fiecare din zona podul feroviar din Băile F____, iar la data de 18.07.2015 au fost sustrase alte două cabluri care le-au fost predate si repoziționate în locul de unde au fost sustrase.
Si cu ocazia audierilor ulterioare, în cursul urmăririi penale, inculpatul Găvruța V_____ a recunoscut comiterea faptei arătând că în data de 18.07.2015, s-a deplasat spre ieșirea din loc. Băile F____, în zona unui podeț de cale ferată pentru a sustrage cablu. Cu un ferăstrău manual pe care îl adusese de acasă a tăiat două bucăți de cablu de cupru care aveau o izolație din material plastic de culoare neagră, fiecare având o lungime de circa 20 de metri liniari, pe mâini având mănuși de protecție. A luat cablurile și s-a deplasat circa o sută de metri, când a fost somat să stea pe loc. A început să fugă spre o pădurice abandonând cablurile, dar, în vecinătatea Pensiunii Noblesse, a fost ajuns de un polițist.
Într-o plasă din material plastic a avut ferăstrăul manual pentru tăiat și mănușile aduse de acasă, plasă pe care nu a abandonat-o, punând-o jos doar atunci când polițistul l-a ajuns din urmă.
Inculpatul a recunoscut si că ulterior datei de 18.07.2015, în 07.07.2015 si 11.07.2015, în același mod, a mai sustras de două ori cablu din același loc, de fiecare dată sustrăgând câte un cablu din cupru de aproximativ 20 de metri lungime, a cărui izolație a ars-o pe un teren viran situat în localitatea Haieu, abandonând izolația metalică, iar cupru rezultat l-a predat în data de 14.07.2015 la un centru de colectare din loc. Sînmartin, situat lângă Primărie pentru suma de 120 lei
Inculpatul a motivat că a comis faptele deoarece nu primise salariul de circa trei – patru luni de la societatea la care lucra.
Martorul G____ I____ A___, angajat al I.I. G____ S____ A_____, a confirmat că la data de 14.07.2015 Găvruta i-a predat 4-4,5 kg deșeuri de cupru care prezentau urme de ardere dar nu a întocmit borderoul de primire întrucât acesta nu avea actul de identitate spunând că va reveni.
Cu ocazia efectuării reconstituirii, în prezenta martorului D___ T______ – angajat al _____________________ a indicat locul si modul de comitere a faptei. Totodată, acesta a indicat locul unde a ars cele două cabluri sustrase în 07.07.2015 si 11.07.2015, la locul indicat fiind descoperite resturile metalice ale cablurilor.
În declarația dată în fața instanței, inculpatul a recunoscut fapta de care este acuzat.
Starea de fapt mai sus prezentată rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, necontestate de către inculpat: proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 10-16 dos.u.p.), proces-verbal de constatare a infracțiunii si planse foto (f. 17-20 dos.u.p.), declarația martorului G____ I____ A___ (f.37 – 38 dos.u.p.); declarația martorului C___ C_________ (f.54 – 56 dos.u.p.); declarația martorului D___ T______ (f.97 – 99 dos.u.p.); declarațiile inculpatului (f. 35-37, 40 – 44, 47-50, 73-75 dos.u.p.); proces-verbal de cercetare la fața locului(f. 65-70 dos.u.p.); proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 83-89 dos.u.p.); proces-verbal de reconstituire (f. 91-96 dos.u.p.).
Constatând vinovăția inculpatului G______ V_____, întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, în baza art. 228 al.1-229 al.3 lit.f Cod penal cu aplic.art.35 al.1 Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului Găvruța V_____, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de Noul Cod penal, împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, starea de pericol creată prin acțiunea sa de furt calificat, iar pe de altă parte sa avut în vedere faptul că prejudiciul a fost recuperat integral și atitudinea inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei acesta solicitând aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii.
Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului Găvruța V_____ acesta având posibilități reale de îndreptare și reintegrare socială și fără a fi depus în mediul penitenciar, iar pedeapsa în sine reprezintă un avertisment pentru el, impunându-se însă supravegherea sa, în condițiile legii, de către autoritățile specializate ale statului, instanța, în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul G______ V_____ ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului G______ V_____ următoarea obligație:
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, va impune inculpatului G______ V_____ ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci Oradea, sau în cadrul Primăriei Sînmartin.
În baza art. 91 al. 4 Cod penal va atrage atenția inculpatului G______ V_____ asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Instanța va deduce din pedeapsă durata reținerii de 24 din data de 18.07.2015.
Va lua act de faptul că partea civilă C_______ Națională de Căi Ferate CFR SA București- Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj nu mai formulează pretenții civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art. 112 al.1 lit.b Cod penal va confisca de la inculpat în favoarea statului ferestrăul de tip bomfaier, uzat, cuțitul tip briceag cu lama ruptă, cu plăsele din material plastic culoare roșie, uzat și mănuși de protecție material textil cauciucat, în stare avansată de uzură, aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Bihor conform dovezii ________ nr. xxxxxxx.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 228 al.1-229 al.3 lit.f Cod penal, cu aplic.art.35 al.1 C.p., cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G______ V_____, fiul lui V_____ și C_______, născut la data de 11.03.1966 în Oradea, jud. Bihor, cu domiciliul în _________________________ F____, ____________, jud. Bihor, cetățenie română, fără antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de:
3 ani închisoare
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul G______ V_____ ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului G______ V_____ următoarea obligație:
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului G______ V_____ ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci Oradea, sau în cadrul Primăriei Sînmartin.
În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului G______ V_____ asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Deduce din pedeapsă durata reținerii de 24 din data de 18.07.2015.
Ia act de faptul că partea civilă C_______ Națională de Căi Ferate CFR SA București- Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj nu mai formulează pretenții civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art. 112 al.1 lit.b Cod penal confiscă de la inculpat în favoarea statului ferestrăul de tip bomfaier, uzat, cuțitul tip briceag cu lama ruptă, cu plăsele din material plastic culoare roșie, uzat și mănuși de protecție material textil cauciucat, în stare avansată de uzură, aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Bihor conform dovezii ________ nr. xxxxxxx.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I________ E____ S_____ B_____ T_____ M______
Red. I.E.S.
Tehnored. B.T.M.
4 ex./ 16.02.2016