Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1457/2012

Ședința publică de la 13 Iunie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_______ D_______

JUDECĂTOR A____ P______

JUDECĂTOR I_____ G________

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta E___ I____ SPRL lichidator judiciar al ___________________ împotriva sentinței civile nr. 265 din data de 16.01.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M________ I____.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Constată că, prin sentința civilă nr. 265/16.01.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins cererea formulată de E___ I____ SPRL, în calitate de lichidator judiciar, privind atragerea răspunderii pârâtului M________ I____, administrator statutar al debitoarei ___________________.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că, în conformitate cu disp. art. 138 din legea 85/2006, judecătorul-sindic poate, la solicitarea lichidatorului judiciar, să dispună ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.

Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.

Dar, prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea acestui tip de răspundere fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea , de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite.

Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat la ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.

În speță, instanța nu a reținut incidența disp. art. 138 lit. a) din Legea 85/2006 întrucât activitatea de folosire a bunurilor societății debitoare în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interesul propriu .

Motivul invocat de lichidatorul judiciar, respectiv neidentificarea celor două autoturisme și nepredarea acestora, nu a fost încadrat în sfera de reglementare a art. 138 lit. a), atâta timp cât lichidatorul judiciar nu a dovedit existența unui interes propriu al pârâtului sau un interes al terților în sensul precizat.

Simplul fapt că cele două mijloace de transport figurau pe numele societății nu a fost de natură a duce la concluzia că au fost folosite în folos propriu al pârâtului, câtă vreme nu s-a făcut această dovadă.

Nu în ultimul rând, cuantificarea folosului a fost considerată dificilă, motiv pentru care simpla utilizare a bunurilor aparținând persoanei juridice într-un scop personal poate atrage răspunderea numai dacă acestei fapte i se alătură și altele mai grave, de deturnare.

În cauză, judecătorul sindic nu a reținut nici incidența disp. art. 138 lit. c) din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.

Textul de lege impunea îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de lichidatorul judiciar.

Răspunderea pârâtului nu a putut fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta era o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.

De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea și pe disp. art. 138 lit. d) din lege care au fost considerate inaplicabile în cauză, întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă, au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de lichidatorul judiciar.

Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.

Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentantul ei, nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .

De altfel, pentru nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .

În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil .

Împotriva acestei soluții, lichidatorul E___ I____ SPRL a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivare, recurentul a susținut îndeplinirea cerințelor legale pentru antrenarea răspunderii în temeiul art. 138 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar a arătat că pârâtul nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documente contabile justificative privind autovehiculele care apăreau ca fiind înmatriculate pe numele său și nici nu a înapoiat aceste bunuri societății de leasing.

Totodată, a apreciat că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interes personal, manifestând dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății a cărei activitate ducea în mod vădit la încetare de plăți.

În ceea ce privește documentele contabile ale societății, recurentul a susținut că nepunerea acestora la dispoziția sa a condus la imposibilitatea verificării modalității de înregistrare a operațiunilor contabile și a legalității acestora, împiedicând stabilirea situației reale a patrimoniului societății și demararea acțiunilor pentru recuperarea creanțelor societății.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Astfel, faptele ilicite trebuie să aparțină persoanelor desemnate în organele de conducere ale societății debitoare, să se regăsească în rândul celor enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurentul ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, în mod concret și nu doar prin simple afirmații și prezumții, cerință nerealizată în cauză.

Simplele aserțiuni ale recurentului, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Recurentul a susținut aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textele de lege menționate mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect și amplu motivat de judecătorul sindic.

Analizând conținutul cererilor recurentei și actele dosarului, Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Recurentul a afirmat că intimatul se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de ținere a contabilității în condițiile legii și nepredarea documentelor contabile.

Or, nedepunerea situațiilor financiare la organele fiscale și neprezentarea ulterioară a documentelor contabile lichidatorului judiciar desemnat nu pot fi asimilate faptei indicate anterior și au fost prevăzute de legiuitor cu sancțiuni distincte pentru persoanele responsabile sau societate.

Totodată, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 lit. c) din lege, recurentul ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În acest cadru, recurentul nu a invocat fapte săvârșite de intimat, distincte de cele menționate pentru incidența lit. c) și nu a demonstrat că acesta ar fi dispus continuarea activității debitoarei doar pentru satisfacerea unor interese personal. Împrejurarea că nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub aceste aspecte.

În ceea ce incidența dispozițiilor art. 138 lit. a) din lege, recurentul a invocat imposibilitatea identificării a două autovehicule sau a actelor juridice care să demonstreze modalitatea de ieșire a acestora din patrimoniu. Sub acest aspect se impunea administrarea unui probatoriu suplimentar pentru lămurirea situației de fapt precum și a eventualelor consecințe asupra situației financiare a societății, cu verificarea fiecărei condiții pentru antrenarea răspunderii potrivit dispozițiilor art. 138 lit.a) din lege.

Pentru aceste motive, în baza art. 304 pct. 9 C.p.civ., apreciem întemeiat recursul și îl vom admite.

Pe cale de consecință, conform art. 312(1) și (5) C.p.civ., Curtea va casa sentința pronunțată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul E___ I____ SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ___________________, în contradictoriu cu intimatul M________ I____.

Casează sentința civilă nr. 265/16.01.2012 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXX/a1 și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

V_______ D_______ A____ P______ I_____ G________

GREFIER,

M_____ I______

Red. /Dact. – VD

Ex.: 2/25.06.2012

Judecător fond: A____ B______

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă