Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 83/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ P_____

Judecător L______ P_________

Grefier I_____ P_____

S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de către C_______ D__ C_______ împotriva sentinței civile nr. 1544 din 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, intimați Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și P________ C_________, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică avocat L____ B___ pentru apelantul C_______ D__ C_______, lipsă fiind acesta din urmă și reprezentanții intimaților Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și P________ C_________.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la treilea termen; s-a solicitat judecata în lipsă.

Avocat L____ B___ pentru apelantul C_______ D__ C_______ arată că pentru acest termen s-a prorogat discutarea probei cu expertiza contabilă. Precizează că a solicitat această probă deoarece la fond instanța a avut doar punctele de vedere ale administratorului judiciar și ale creditoarei. Consideră că la dosar ar fi trebui să existe actele contabile ce nu au avute în vedere de lichidatorul judiciar la întocmirea tabelului de creanță. Solicită admiterea probei cu expertiza contabilă. Mai arată că trebuie lămurite aspectele ce vizează sumele cu care a fost investită instanța de judecată, deoarece s-a avut în vedere și suma datorată Administrației Finanțelor Publice Locale Iași, care nu a investit instanța cu o cerere de angajarea răspunderii patrimoniale. Mai precizează că în tabelul de creanță este trecută o sumă a Administrației Finanțelor Publice Locale Iași, care este o entitate, și o altă sumă a Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, care este o altă entitate.

Instanța, având în vedere înscrisuri existente la dosar, constată că nu este utilă soluționării cauzei administrarea probei cu expertiza contabilă, pe care o respinge.

Avocat L____ B___ pentru apelantul C_______ D__ C_______ arată că nu are de formulat alte cereri.

Avocat L____ B___ pentru apelantul C_______ D__ C_______ solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Arată că temeiul de drept în baza căreia a fost angajată răspunderea personală a apelantului a fost art. 138 lit.a din Legea nr. 85/2006, respectiv că a folosit în interesul său a bunurilor și creditelor societății. Precizează că din raportul depus la dosar de către lichidatorul judiciar nu au rezultat aspectele prevăzute de fost art. 138 din Legea nr. 85/2006. A stfel în raportul cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență s-a indicat că ________________________ societății s-a datorat unor cauze obiective și exterioare societății. Mai arată că societatea a avut activitate până în anul 2010, iar în acte se face referire la anul 2012. Mai precizează că reclamanta a investit instanța doar cu suma de 61.670 lei, motiv pentru care nu înțeleg cum instanța de fond s-a pronunțat pe toată suma găsită în tabelul definitiv de creanțe, de 438.577 lei. Apreciază că răspunderea personală a fostului administrator nu a fost dovedită. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față:

Prin sentința civilă nr. 1544/2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu pârâtul Parparița C_________, s-a dispus în parte acțiunea formulată de reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului C_______ D__ C_______; s-a stabilit, în baza art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006 , răspunderea personală a pârâtului C_______ D__ C_______ pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. Kostas & Co S.R.L., în sensul că obligă pârâtul să acopere suma de 438.577 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitorului și s-a respins acțiunea reclamantului pentru faptele de la art. 138 lit. c și d din Legea nr.85/2006.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce îl privește pe pârâtul P________ C_________, instanța a apreciat că nu se poate reține împotriva acestuia aplicarea prevederilor art. 138 din L.85/2006, atâta vreme cât s-a retras din societate, atât din calitatea de asociat, cât și din cea de administrator, la data de 23.11.2004, iar declarațiile de creanță ale celor 2 creditori din procedură nu cuprind și sume aferente perioadei în care acest pârât a avut calitatea de administrator.

Ca urmare, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul P________ C_________ a fost respinsă.

Cu privire la pârâtul C_______ D__ C_______ și la fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din lege, tribunalul a considerat că reclamantul a propus un raționament bazat pe prezumția că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea ( art. 138 lit. d ), a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit a).

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” și că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care s-a reținut de către lichidatorul judiciar că i-au fost puse la dispoziție toate documentele contabile solicitate.

Ca urmare, nu s-a reținut în sarcina pârâtului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006.

Instanța a apreciat că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea a desfășurat activitate economică, înregistrând, la 31.12.2012, active imobilizate de 147.763 lei, stocuri de 260.814 lei, creanțe de încasat de 328.851 lei și disponibilități bănești în sumă de 36.060 lei.

Pârâtul nu a justificat aceste sume, nu le-a predat lichidatorului judiciar pentru a le distribui creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, de unde s-a prezumat că și le-a însușit.

Cu aceste sume, debitorul ar fi avut posibilitatea acoperirii în întregime a datoriilor care, potrivit aceleiași raportări contabile, erau de 749.212 lei. De asemenea, cu aceste sume s-ar fi acoperit în întregime creanțele înregistrare conform tabelului definitiv, care se ridică la suma totală de 438.577 lei, astfel încât însușirea bunurilor din patrimoniu a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Cu privire la activele nejustificate ale debitorului, instanța a reținut că, potrivit raportului cauzal întocmit de către lichidatorul judiciar Acord SPRL, societatea debitoare a solicitat întreruperea activității începând cu data de 01.04.2010.

Din analiza comparativa a raportărilor contabile la datele de 31.12.2008, respectiv 31.12.2012, rezultă o valoare egala a acestor active.

Cu toate acestea, pârâtul C_______ D__ C_______, în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, nu a prezentat nici o justificare a acestor active și nici nu le-a predat lichidatorului judiciar pentru a le valorifica in procedura in vederea stingerii, măcar parțiale, a pasivului.

Ca urmare, instanța a reținut în sarcina pârâtului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006.

Totodată, instanța a reținut că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit. c.

Nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c.

În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, ori nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Mai mult, s-a arătat anterior ca pârâtul a luat decizia suspendării activității debitoarei începând cu data de 01.04.2010 , astfel încât susținerea reclamantei cu privire la continuarea activității debitoarei în condițiile în care era vădită încetarea de plăți, este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C_______ D__ C_______, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

Apelantul a susținut că, deși în prima parte a motivării instanța de fond a reținut că nu există instituită prin lege o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina administratorului societății debitoare, partea interesată trebuind să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, mai departe a constatat că apelantul nu a justificat și nu a predat lichidatorului sumele imputate prin hotărâre.

Apelantul a învederat dispozițiile art. 138 alin.1 lit.a) din Legea nr. 85/2006, susținând că răspunderea persoanelor se limitează la prejudiciul cauzat cu vinovăție, vinovăție ce trebuie dovedită.

A susținut apelantul că nu poate fi circumscrisă dispozițiilor art.138 lit. a) conduita pasivă a administratorului societății, reținută de prima instanță și că în materia răspunderii civile delictuale nu își găsesc aplicarea prezumțiile de culpă în temeiul cărora instanța a reținut că și-a însușit activele imobilizate de xxxxxx lei, stocurile de 260.814 lei, creanțele în sumă de xxxxxx lei și disponibilitățile bănești de 36.060 lei.

Apelantul a precizat că societatea debitoare nu a mai desfășurat activitate din anul 2008 iar începând cu data de 1.04.2010 activitatea a fost suspendată, context în care a apreciat ca fiind excesive activele înregistrate în evidența contabilă.

În scopul lămuririi acestor sume înregistrate a solicitat efectuarea de către un expert a unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, care a concluzionat că sumele reținute de instanța de fond ca reprezentând active existente la data de 31.12.2012 nu corespund situației faptice, fiind evaluate eronat atât activele imobilizate, stocurile, creanțele de încasat și disponibilitățile bănești.

Astfel, pentru activele circulante, în ceea ce privește materialele de natura obiectelor de inventar nu a fost înregistrata uzura acestora și de asemenea, nici scoaterea acestora din gestiune, valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar trebuind a fi inclusă pe cheltuieli la darea lor în folosință, respectiv în anii 2005. 2006, 2007, înregistrare care nu s-a efectuat, astfel că, la data de 30.12.2012 ele figurează în mod eronat în sold în balanța de verificare a societății debitoare. Mai mult decata atât, în perioada 2008-2012 stocurile de mărfuri nu au avut mișcare, nefiind înregistrate intrări-ieșiri din gestiune.

De asemenea, referitor la mărfurile în depozit și în magazin, potrivit Ordinului nr. 3055/2009, acestea se evaluează în situațiile financiare la costul de achiziție. Din expertiza contabilă extrajudiciară reiese în mod clar faptul că pe perioada 2008-2012 s-a constatat că evaluarea acestora a fost efectuata eronat și totodată preluată în mod eronat de către lichidator.

Mai mult decât atât, din situațiile financiare atașate raportului de expertiză extrajudiciară, reiese ca din valoarea stocurilor de marfa nu s-a scăzut valoarea taxei pe valoare adăugata neexigibilă, astfel încât stocul să fie raportat la nivelul costului de achiziție, prin urmare valoarea stocurilor fiind denaturată, la fel ca și valoarea totală a activelor circulante.

Din analiza documentelor expertizate, respectiv, evidenta contabilă pentru perioada 2008-2012, balanțe de verificare corespunzătore, fișe sah aferente contului corespunzător, a rezultat dincolo de orice dubiu faptul că la data de 30.12.2008, soldul contului 455 „Asociați-conturi curente" era în valoare de 117.422,72 lei, creditarea fiind efectuată de administratorul societății soldul rămânând neschimbat pe toata perioada expertizata pana la zi.

În ceea ce privește disponibilitățile bănești, în conturile bancare verificate de expertul contabil a rezultat existența unei sume de 438.9 lei, diferența între soldul din balanță și disponibilități, în valoare de 18.150,97 lei fiind cauzată de operarea eronată sau de omisiunile de la înregistrare a unor operațiuni bancare din perioada 2006-2007.

Nu în ultimul rând, sumele mai sus indicate și înscrise în contul 411.01- clienți, contul 409.01-furnizori - debitori, 461- debitori diverși își găsesc proveniența încă din anii 2005 -2007, sens în care vechimea mai mare de 3 ani a acestor creanțe nu poate însemna decât că sumele în cauză apar ca fiind prescrise.

Prin cererea completatoare depusă la data de 7.11.2014, apelantul a solicitat încuviințarea probei cu expertiza contabilă cu obiectivele enumerate.

La dosar a fost depus raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de Societatea de expertiză contabilă ______________________.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din 26.02.2015 instanța a respins cererea apelantului de efectuare a expertizei contabile ca nefiind utilă și a acordat cuvântul în fond.

Analizând motivele de apel formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile, instanța constată neîntemeiat apelul formulat de pârât, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, reclamanta a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâților P________ C________ și C_______ D__ C_______ în calitate de administratori ai societății S.C." Kostas & Co" S.R.L., invocând în drept dispozițiile art. 138 alin.1 lit. a) c) și d) din Legea nr. 85/2006.

Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.

Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă - în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, ale debitoarei față de creditoare - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.

Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Prevederile art.138 lit. a) din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită, ca una din condițiile răspunderii civile delictuale și ajungerea societății în stare de insolvență.

În speță, tribunalul a admis cererea reclamantei de atragere a răspunderii personale a pârâtului apelant, acesta fiind obligat la plata sumei de 438.577 lei, apreciindu-se că activitatea sa se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a), referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea a desfășurat activitate economică, înregistrând, la 31.12.2012, active imobilizate de 147.763 lei, stocuri de xxxxxx lei, creanțe de 328.851 lei și disponibilități bănești în sumă de 36.060 lei.

Așa cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, aflat Ia filele 46-49 dosar, Ia nivelul anului 2012 valoarea activului net (cu structura arătată mai sus) era de 776.268 lei, superioară valorii datoriilor, de 749.212 lei, gradul de îndatorare al societății fiind una dintre cauzele interne ale intrării societății în insolvență.

Curtea constată că, prin prezentul apel, pârâtul nu contestă împrejurarea, reținută de instanța de fond, potrivit căreia activele evidențiate în raportul întocmit de lichidatorul judiciar nu au fost predate acestuia și nici justificate, ci doar valoarea acestor active, respectiv faptul că au fost înregistrate eronat în cuantumul precizat anterior, în evidențele contabile.

Ori, această apărare nu poate fi primită, valoarea activelor însumând 776.268 lei fiind reținută de lichidatorul judiciar în raportul cauzelor și împrejurărilor care au determinat _________________________________ în baza situațiilor financiare depuse de societate la organele financiare, întocmite chiar de administratorul societății pentru perioada 2008-2012, pârâtul neputând invoca propria culpă în modul de înregistrare a acestora în evidențele contabile.

Potrivit art.10 din Legea nr.82/1991, organizarea și conducerea contabilității cade în sarcina administratorului acesteia iar în conformitate cu dispozițiile art. 73 din aceeași lege administratorii sunt răspunzători pentru corecta ținere a registrelor.

Prin urmare, instanța nu poate primi susținerile apelantului potrivit cu care aceste situații financiare, înregistrate la organele financiare și care reflectă operațiunile și rezultatele financiare ale societății, ar fi eronate, apelantul fiind răspunzător de modul de întocmire a acestora, în calitatea sa de administrator.

Pentru aceste considerente, având în vedere și principiul nemijlocirii probelor, care impune ca administrarea probelor să aibă caracter judiciar, instanța nu poate primi constatările cuprinse în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul contabil M_______ V______, depus în apel, privitoare la existența unor diferențe de valoare între sumele raportate (reprezentând contravaloarea activelor imobilizate, activelor circulante, stocurilor, casei si conturilor, respectiv creanțelor) și cele reale.

În consecință, urmează a fi înlăturate susținerile apelantului referitoare la forța probantă a raportului în discuție, sub aspectul inexistenței condițiilor pentru antrenarea răspunderii sale personale.

Față de cele arătate mai sus, văzând și poziția apelantului, care nici la prima instanță și nici în apel nu a oferit vreo justificare privind lipsa activelor societății și nici nu a administrat probe de natură să conducă la o altă concluzie privitoare la destinația lor, curtea constată că în mod judicios tribunalul a reținut ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii sale personale (raportul de cauzalitate dintre fapta de a folosi bunurile societății în interes personal și prejudiciul creditorilor, aflați în imposibilitate de a-și recupera creanțele prin valorificarea bunurilor și a creanțelor societății debitoare), pentru fapta prevăzută de lit. a) art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul ca neîntemeiat și va păstra sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de către C_______ D__ - C_______ împotriva sentinței civile nr. 1544/30.09.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2015.

Președinte, C_______ P_____		Judecător, L______ P_________
	Grefier, I_____ P_____

Red.P.L.

Tehnored. P.I.

6 ex. – 25.06.2015

Tribunalul Iași – B_____ R_____