Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 330/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G_______ P_____

Judecător E____ G________

Grefier A__-M____ P________

S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de apelanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimatul H_____ M_____ V_______, împotriva sentinței civile nr. 245 din 10.02.2015 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin reprezentant convențional, avocat C_______ D______, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; obiectul cauzei este scutit de taxă judiciară de timbru; la data de 18.09.2015, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare, ce nu a fost comunicată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Președintele completului constată că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de taxă judiciară de timbru, iar întâmpinarea formulată de intimatul H_____ M_____ V_______ este depusă la dosar cu depășirea termenului prevăzut de art. 201 Cod procedură civilă, astfel că se va reține ca și concluzii scrise.

Având în vedere faptul că dosarul a fost strigat pe lista de amânări fără discuții, iar întâmpinarea depusă de intimat este reținută ca și concluzii scrise, reprezentantul convențional al intimatului solicită lăsarea cauzei la ordine pentru a i se da cuvântul pe fondul cauzei.

Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns intimatul, prin reprezentant convențional, avocat C_______ D______, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului formulat de către creditoare, întrucât în mod legal și temeinic instanța de fond a respins acțiunea formulată, constatând neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute de art. 138 lit. a, c și d.

În cadrul apelului se dezvoltă elemente care se încadrează în art. 138 lit. e, iar în cadrul apelului nu pot fi extinse susținerile cu privire la atragerea răspunderii pe alte litere decât cele pe care a fost formulată acțiunea inițială.

Cu privire la lit. a, c și d, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite elementele răspunderii administratorului în acest caz.

Cu privire la neținerea contabilității, arată că a fost depus raportul lichidatorului, care indică faptul că documentele contabile au fost depuse, contabilitatea nu a fost fictivă, iar simplul fapt că nu au fost depuse două declarații anterior intrării în insolvență, nu este de natură a provoca starea de insolvență.

Cu privire la bunurile societății, a dovedit la fond și a reținut și instanța că s-a formulat o acțiune de anulare a actelor frauduloase, constatându-se de lichidator o prezumție de act fraudulos. Instanța, analizând pe fondul cauzei, a respins această acțiune, considerând în mod corect și legal că tranzacția cu privire la bunurile societății este corectă. Hotărârea instanței a rămas irevocabilă, astfel că nu poate fi reținut un aspect fraudulos cu privire la aceste vânzări.

Cu privire la faptul că nu au fost recuperate creanțele, s-a dovedit la fondul cauzei faptul că situații societății era una dificilă întrucât acționarii acesteia nu se înțelegeau, ceea ce a dus la numeroase litigii între părți, fapt ce a blocat activitatea societății.

Cu privire la aspectele ce relaționează cu TVA-ul, a indicat faptul că este culpa executorului judecătoresc, întrucât unul din bunuri s-a vândut prin executare la cererea celuilalt acționar. De aici a rezultat un TVA, pe care apelanta indică faptul că nu a fost achitat, însă consideră că este culpa executorului judecătoresc, care încasând TVA-ul în urma vânzării era obligat să-l dea apelantei și nicidecum să-l plătească către creditor.

Apreciază că hotărârea instanței de fond este corectă și legală, că nu sunt întrunite și dovedite cauzele care impun atragerea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 394 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 14.02.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în calitate de creditoare majoritară, a chemat în judecată pe pârâtul H_____ M_____ V_______, în calitate de administrator statutar al societății S.C. „Alimentara 93 SIR” SA, solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În motivare, a arătat creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 40.993 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.

Pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990.

Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate și, conform art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi dat cu caracter oneros.

A arătat creditoarea că starea de insolvabilitate este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.

În ceea ce privește vinovăția, a considerat reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Apreciază reclamanta că pârâtul se face vinovat de fapta reglementată de art. 138 lit c.

Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și, indirect, a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal, neținând contabilitatea în conformitate cu legea.

A susținut reclamanta că pârâtul este vinovat și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit d, deoarece obligația ținerii contabilității îi revenea conform art. 10 din Legea 82/1991.

Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția pârâtului de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal(138 lit a și c).

Cu privire la fapta de la art. 138 lit. a, s- a arătat că, urmare a analizării raportărilor contabile, la data de 31.12.2012, societatea deținea în patrimoniu creanțe de încasat de 103.014 lei.

S- a mai susținut că pârâtul, în calitate de administrator al debitoarei, se face vinovat și de sustragerea bunurilor de la executarea silita și, implicit, de la plata taxelor si impozitelor, prin folosirea de mijloace frauduloase in dauna organului fiscal.

S - a invocat, în acest sens, înstrăinarea spațiului comercial situat in Iași, șos. N_______, ______________, parter, în perioada in care organele fiscale au declanșat procedura executării silite impotriva debitoarei .

Mai mult, nu a fost achitata TVA aferenta acestei tranzactii .

Pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, deoarece, conform statutului societății, administrator statutar a fost _______________________, el fiind doar împuternicitul acestei societăți, fără a avea calitatea de administrator .

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea raspunderii acestuia .

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 245 din 10.02.2015, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul H_____ M_____ V_______ .

A fost respinsă acțiunea formulată de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului H_____ M_____ V_______ pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei _____________________” SA , cu sediul în Iași , ________________________ 968, înmatriculată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxx .

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin încheierea nr. 145/14.05.2013 a Tribunalului Iași, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei _____________________” SA, cu sediul în Iași, _____________________________________________ ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx.

În tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, figurează următorii creditori: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu suma de 40.993 lei și C______ C________, cu suma de 5000 lei .

La data de 21.06.2013, cu completările din 23.02.2014, a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că insolventa debitoarei s-a datorat contracției pieței de profil și a apariției pe piața locală a mărfurilor retailler.

A opinat ca nu sunt indicii cu privire la angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere.

Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 13.07.1995, având ca administrator, începând cu data de 28.02.2005, pe _______________________, prin H_____ M_____ V_______, până la data declanșării procedurii insolvenței.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul respectiv.

Caracterul special al reglementarii invocate în cauză constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

S - a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului este neîntemeiată, deoarece, potrivit extrasului eliberat de Oficiul Registrului Comerțului Iași, de la data de 28.02.2005, imputernicit al societății debitoare a fost _______________________ , reprezentată de H_____ M_____ V_______

Analizând înscrisurile depuse la dosar, atât de către reclamanta, cât și de către pârât, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr. 2363/14.12.2012, bilanțurile contabile și alte documente contabile, s - a constatat ca toate sunt semnate de către H_____ M_____ V_______, in calitate de administrator al debitoarei.

De asemenea, prin înscrisul înregistrat sub nr. 149/12.02.2013 la B__ M______ I___ și M______ L__________, pârâtul însuși și - a atribuit calitatea de administrator al _____________________” SA ( fila 56 dosar asociat ).

Ca urmare, instanța a reținut calitatea pârâtului de reprezentant legal al debitoarei, apreciind ca fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 .

Pe fondul cauzei, s - a reținut că pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței.

Nu s-a probat de către reclamantă că, într-adevăr, pârâtul a ținut o contabilitate fictivă sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar a susținut în raportul cauzal că i-au fost puse la dispozitie toate documentele contabile solicitate pentru a fi analizate.

Mai mult, procedura insolvenței s-a dispus la cererea debitoarei, care a depus toate documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului ar fi îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia, iar faptul că nu a mai depus declarațiile privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat începând cu luna ianuarie 2011, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.

Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a, instanța a apreciat că activitatea pârâtului nu se încadrează în dispozițiile acestui text, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care reclamanta a invocat existența unor active în bilanțul contabil aferent anului 2012, cu referire doar la creanțele de recuperat .

Împrejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creanțe, nu intra in sfera de aplicare a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din legea insolventei, situația de fata neputând fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane, întrucât intre cele doua fapte nu exista similitudine.

Dispozițiile art. 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, ori in cazul de fata, lichidatorul nu argumentează ajungerea societății debitoare in stare de insolvent prin pasivitatea paratului in recuperarea unor creanțe ale societății debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificării debitorilor.

Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă, în sensul dispozițiilor art. 138 al 1 lit. a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului.

În ceea ce privește înstrăinarea spațiului comercial situat in Iași, șos. N_______, _______________, parter, această operațiune ar fi putut fi invocată _________________ anularea transferurilor patrimoniale, întemeiată pe dispozițiile art. 79-80 din Legea 85/2006, și nu într-o acțiune având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale personale a administratorului statutar.

De altfel, lichidatorul judiciar a promovat o astfel de acțiune, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1910/18.11.2014 a Tribunalului Iași.

De asemenea, neplata TVA aferentă acestei operațiuni nu poate face obiectul cauzei, o astfel de operațiune nefiind în măsură a aduce în patrimoniul debitoarei aceasta suma de bani. A reținut instanța că nu sunt întrunite nici elementele faptelor de la art. 138 lit c.

Astfel, nesesizarea instanței pentru _______________________________ art. 27, este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.c.

În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a formulat apel, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului, se susține că, din documentele aflate la dosarul cauzei,
rezulta că, prin acțiunea formulata, a fost demonstrata întrunirea cumulativa a condițiilor referitoare la răspunderea civila, raportul de cauzalitate dintre faptele si prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție.

Netemeinicia soluției instanței de fond rezulta din faptul ca prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitoarei, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează ca aceasta a desfășurat o activitate comerciala generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat obligațiile, pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. l lit. a si c din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Administratorul H_____ M_____ V_______ se face vinovat de un management neperformant si de utilizarea resurselor societății in interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolventa.

In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul apelantei asupra dosarului fiscal al societății debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile din sistemul informatic, precum si a ultimei raportări contabile depuse la organul fiscal la data de 31.12.2012, s-a constatat ca S.C. „Alimentara 93 SIR” S.A. Iași avea posibilități financiare sa-si onoreze obligațiile fiscale, daca administratorul societății debitoare ar fi luat masurile ce se impuneau pentru recuperarea creanțelor de la partenerii cărora le-a furnizat mărfuri si servicii, in valoare de 103.014 lei, pentru achitarea, măcar parțială, a obligațiilor fiscale restante.

Analizând cuantumul cheltuielilor, organul fiscal a constatat faptul ca principalele cauze care au condus la ___________________________________ de plata au fost: nivelul crescut al cheltuielilor de exploatare, care au depășit veniturile realizate, acumularea de datorii către instituțiile statului si către terți, continuarea unei activități nerentabile si funcționarea societății in pierdere.

Deși cunoștea situația precara a societății, administratorul debitoarei a dat dovada de pasivitate si nu a formulat, in termenul legal, acțiunea prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi supusa procedurii insolvenței.

Existența stării de insolventa coroborata cu inacțiunea administratorului debitoarei de a nu formula, in termenul legal, acțiunea prevăzuta de art. 27 din legea anterior menționata, conduce la concluzia ca paratul a dispus in interes personal si nu in interesul firmei, continuarea unei activități care a dus la încetarea de plați, fapta prevăzuta de art. 138 lit c din Legea nr. 85/2006.

Apreciază apelanta că instanța de fond nu a analizat si împrejurarea ca, la apariția stării de insolventa a debitoarei a concurat si împrejurarea ca aceasta (prin administratorul sau), se face vinovata, de sustragerea bunurilor de la executare silita si, implicit, de la plata impozitelor si taxelor, prin mijloace frauduloase, în dauna organului fiscal.

In mod greșit judecătorul sindic a reținut faptul ca operațiunea de înstrăinare a unui spațiu comercial putea fi invocata numai in cadrul unei acțiuni in anularea acestui transfer.

Prin încheierea acestui contract, organul fiscal a fost prejudiciat, prin aceea că patrimoniul debitoarei a fost diminuat, mărind insolvabilitatea acesteia, cu consecința directa a imposibilității continuării procedurii de executare silita din partea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Iași.

Astfel, deși intimatul avea cunoștința despre faptul ca împotriva societății a fost declanșata procedura de executare silita, organul fiscal trimițând mai multe invitații reprezentanților firmei de a se prezenta la sediul organului fiscal cu inventarul bunurilor, actele de proprietate ale acestora, balanțele de verificare, etc, in vederea aplicării sechestrului asupra imobilului, totuși, in data de 14.12.2012, debitoarea a înstrăinat un imobil aflat in patrimoniu.

Din analiza extrasului de carte funciara emis de O.C.P.I .Iași, înregistrat la apelantă sub nr. xxxxx/31.08.2012, a rezultat ca S.C. „Alimentara 93 SIR” S.R.L. Iași deține in patrimoniu bunul imobil constând in spațiu comercial situat in Iași, sos. N_______, _____________, parter, identificat cu nr. Cadastral nr. 1636/3/0/1, intabulat in cartea funciara nr. xxxxxx-C1-U27, in suprafața construita de 142,40 mp si suprafața utila de 120,31 mp, insotit de o cota indiviza de 21,95 mp din terenul in suprafața de 2.685 mp, identificat cu nr. cadastral al bunului imobil 1636, intabulat in cartea funciara nr. xxxxxx.

D____ urmare, in vederea aplicării sechestrului asupra imobilului anterior menționat, prin adresele nr. xxxxx/20.08.2012 si xxxxx/29.09.2011, organul de executare fiscala a solicitat reprezentanților societății debitoare sa se prezinte la sediul organului fiscal cu inventarul bunurilor, actele de proprietate ale acestora, balanțele de verificare, etc.

Totodată, inspectorii fiscali au încheiat nota de constatare înregistrata sub nr. xxxxx/11.09.2012, prin care s-a consemnat faptul ca administratorului H_____ M_____ i-a fost lăsata invitația de a se prezenta la sediul apelantei cu documentele anterior enumerate.

Administratorul societății debitoare nu a dat curs nici uneia din aceste invitații. Mai mult, prin adresa nr. 3/1.10.2012, înregistrata la - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași sub nr. xxxxx/2.10.2012, acesta a solicitat o amânare, motivat de faptul ca bunul in cauza s-ar fi aflat in litigiu.

Ulterior, din analiza extrasului de carte funciara emis de O.C.P.I .Iași, a rezultat ca, in data de 14.12.2012, administratorulsocietății debitoare a înstrăinat imobilul constând in spațiu comercial situat in Iași, sos. N_______, _____________, parter, si cota indiviza aferenta din teren, către C_____ A_____, căsătorit, sub regimul comunității de bunuri cu C_____ T______-R_____.

In urma vânzării acestui imobil, societatea nu a achitat nici măcar o parte din obligațiile fiscale restante către bugetul statului.

Întrucât aceasta tranzacție a fost încheiata in mod fraudulos, in dauna creditorului fiscal, cu scopul ilicit de sustragere a bunului de la executare silita, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a formulat acțiune in anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2363/14.12.2012 la BNP N_____ I____ si M___ M____ C_______.

Susține apelanta că, din sumele obținute si distribuite debitoarei in urma valorificării silite de către executorul judecătoresc a unui imobil, nu au fost efectuate plați in contul obligațiilor fiscale restante.

Astfel, prin procesul-verbal de distribuire a creanței, încheiat în data de 13.11.2012, in cadrul dosarelor nr. 149/2011 si 297/2011, B__ Asociați M______ I___ si M______ L__________ au restituit către debitoare. suma de 226.545 lei, reprezentând diferența rămasa in urma distribuirii sumei de 350.000 lei, încasata ca urmare a vânzării silite a imobilului aflat in proprietatea debitoarei.

Mai mult, la solicitarea administratorului intimat, suma de 67.741,94 lei, reprezentând T.V.A. aferent vânzării imobilului, a fost virata tot contul societății, cu încălcarea prevederilor speciale ale art. 77 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Consideră apelanta că instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca administratorul statutar este răspunzător pentru organizarea si conducerea contabilității, precum si pentru toate neregulile constatate in legătura cu tinerea evidentei contabile.

H_____ M_____ V_______ se face vinovat de desfășurarea unor activități economice, fără declararea impozitelor si taxelor către bugetul de stat. Astfel, societatea debitoare nu a mai depus declarațiile privind impozitele si taxele datorate bugetului general consolidat de stat începând cu luna ianuarie 2011, fapt de natura a demonstra intenția administratorului statutar de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale si prejudicierii bugetului de stat.

Potrivit art.10 din Legea nr. 82/1991, organizarea si conducerea contabilității și deci, a întocmirii si înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile, sunt in obligația si răspunderea administratorilor oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate, pentru ca datele analitice cuprinse in aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea in cauza si a rezultatelor obținute, iar in conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990, republicata, administratorii sunt solidari răspunzători pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.

Însa, debitoarea, prin administratorul-pârât, nu s-a mai preocupat de gestionarea contabilității, conduita care reprezintă o încălcare atât a prevederilor art.10 din Legea nr. 82/1991, dar si a prevederilor art. 201 din Legea nr.31/1990 si este de natura sa atragă aplicarea față de aceasta a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Chiar daca lipsa unei evidente contabile sau neținerea contabilității in conformitate cu legea nu reprezintă, in sine, o fapta generatoare de prejudicii, omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate - prin prezentarea raportărilor contabile la care legea obliga si, respectiv, prin publicitatea acestor raportări - denota intenția paratului de a păstra in clandestinitate atât operațiunile derulate de societatea administrate, cat si veniturile obținute din exploatare, si, implicit, de sustragere a debitoarei de la controlul fiscal, dar si de a ascunde patrimoniul societății fata de creditorii, permițând concluzia ca administratorul a continuat comerțul in interes personal, cu însușirea rezultatelor acestui comerț si ignorarea plații obligațiilor sociale, fapte prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a si c din Legea nr. 85/2006.

Aspectele anterior menționate demonstrează vinovăția administratorului statutar cu privire la modul în care a fost ținută evidența contabila, faptele enunțate încadrându-se in prevederile art. 138 alin. 1 lit. d.

In cauza, sunt incidente si dispozițiile art. 998-999 Cod civil, deoarece, prin neplata datoriilor către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, paratul a creat un prejudiciu bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate administratorul statutar este obligat la repararea acestuia.

Paratul a dat dovada de pasivitate fata de situația firmei, nerespectând dispozițiile legale in materie comerciala si fiscala.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea 85/2006, debitoarea era obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 zile de la apariția stării de insolventa, procedura pe care nu a urmat-o in cadrul termenului legal.

Prin neintroducerea cererii de intrare in insolventa la momentul intrării in incapacitate de plata, paratul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând situația precară a acesteia, prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsa in încetare de plăți, așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a sigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite si dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma ________________________ unde legea speciala nu dispune.

Raportul dintre administratorul statutar si societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, «obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege ». Mandatul este cuprins in actul constitutiv (art. 5) sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridica.

De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă si de culpă in executarea mandatului », iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, in cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.

Administrator cu puteri depline, intimatul este cel care a avut, in fapt si in drept, conducerea societății debitoare, situația financiara a S.C. „Alimentara 93 SIR” S.R.L. fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentanții acesteia.

Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății.

Aceasta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente.

Vinovăția administratorului consta in aceea ca, in momentul in care societatea debitoare a ajuns in imposibilitatea de a-si mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea si nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii.

Nerealizând profit, ba dimpotrivă, mergând in pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.

Intimatul a formulat concluzii scrise în cauză, solicitând respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Învederează intimatul că Legea 85/2006 si nici Legea 31/ 1990 nu instituie vreo prezumție cu privire la atragerea răspunderii personale a administratorului, ceea ce determină dovedirea expresa a cazurilor de vinovăție si toate celelalte condiții.

Astfel, apelanta nu a făcut dovada susținerilor sale nici in prima instanța si nici prin cererea de apel, ci doar a preferat sa indice textele de lege pe care le-a considerat ca fiind aplicabile in prezenta cauza, fără să își motiveze susținerile făcute.

Intimatul susține că el a luat decizia de a deschide procedura de insolventa a societății, cerere admisa, in data de 14.05.2013, motivat de faptul ca, în realitate, societatea nu isi putea desfășura activitatea, in principal, pentru ca activitatea de comerț nu s-a dovedit a fi profitabila si nu acoperea datoriile curente cu furnizorii, datorii care s-ar fi majorat, fără posibilitatea reala de a avea profit din activitatea curenta.

Cu privire la incidența art. 138 din Legea 85/2006, cu referire la lit. a, textul de lege impune necesitatea ca bunurile societății sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau cel al unei alte persoane.

Simpla indicare a faptei, astfel cum este prevăzuta de art. 138 al. 1 lit. a din lege nu este suficienta, fiind necesar sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a se putea determina scopul utilizării lor.

In rapoartele lichidatorului nu se menționează că acesta ar fi întâmpinat dificultăți la ________________________________, pe care le – a primit și le- a analizat. De altfel, însăși apelanta-creditoare recunoaște ca s –au depus toate declarațiile si documentele contabile.

Nu exista dovezi că s-au aplicat amenzi sau s-ar fi luat masuri pentru ținerea contabilității, care, de altfel, a fost ținuta conform legii.

Apelanta creditoare face o teorie in ceea ce privește vânzarea, care ar fi afectat activitatea societății, inclusiv executarea silită, însă nu arată că, deși avea la îndemâna mijloace legale prin care sa se asigure ca va primi sumele de bani, aceasta nu a instituit nicio forma de protecție, ci acum încearcă sa indice ca era de buna credința.

Unul dintre imobile, de 450 mp, a fost vândut la un preț de 25% din prețul real, fără ca apelanta sa se intereseze si sa intervină in vreun fel. Din acest preț a rămas o suma foarte mica, întrucât au fost reținute sume datorate către acționară, onorariul de avocat al acesteia, in suma de 20.000 lei, un onorariu exagerat de ridicat, si onorariul de executare, la fel cu un cuantum foarte ridicat.

Celalalt spațiu a fost vândut la prețul pieței, pentru a încerca plata prețului pentru un teren unde societatea intenționa sa își facă un plan de afaceri. Însă, vânzarea spațiului la un preț de un sfert din valoarea lui reala a afectat in mod evident si direct posibilitatea de plata a restului de preț si redresarea activității financiare a societății.

Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte, in concret, fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp si împrejurarea ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedita fapta ilicita.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.

În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâtului, H_____ M_____ V_______, în calitate de administrator statutar al _____________________” SA, în limita pasivului debitoarei ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor.

Reclamanta - apelantă și - a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006.

Potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.

Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, ale debitoarei față de creditoare - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.

În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.

Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Apreciază Curtea că reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.

În prezenta cauză, apelanta nu a produs nicio probă din care să rezulte că H_____ M_____ V_______ ar fi folosit bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.

Critica apelantei referitoare la înstrăinarea spatiului comercial situat in Iasi, șos. N_______, _______________, parter , nu poate fi primită deoarece, așa cum a reținut și judecătorul sindic, aceasta operatiune a fost valorificată de către lichidatorul judiciar într-o acțiune în anularea transferurilor patrimoniale, iar demersul său judiciar a fost respins prin sentința civilă nr. 1910/18.11.2014 a Tribunalului Iași.

Curtea mai reține că, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, aflat la filele 134- 138 din dosarul instanței de apel, lichidatorul judiciar a concluzionat că, din analiza documentelor financiar – contabile ale debitoarei, nu s- au evidențiat fapte de natura celor înscrise în art. 138 din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul judiciar a mai reținut că insolventa debitoarei s-a datorat unor cauze externe, respectiv contracției pieței de profil și aparitiei pe piata locala a marilor retailleri.

Instanța de apel constată că înseși apelanta a susținut că starea de insolvabilitate a debitoarei este urmarea managementului defectuos, a activității lipsite de eficiență economică și a administrării necorespunzătoare a societății de către pârâtul – intimat, însă un asemenea management, imputat fostului administrator statutar, nu se regăsește printre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 pentru care poate fi atrasă răspunderea personală a administratorilor statutari.

Potrivit art.138 litera c din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Dispozițiile art. 138 litera c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.

Conform art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.

Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.

În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că apelanta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâtului - intimat, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.

Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat și la alte instituții, tot mai mari, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al intimatului în continuarea activității.

În concret, apelanta trebuia să determine faptele săvârșite de H_____ M_____ V_______, constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.

Aceasta se impunea și datorită faptului că, prin încheierea nr. 145/14.05.2013 a Tribunalului Iași, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei ____________________” SA, la solicitarea debitoarei, prin administratorul statutar.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138 litera d, Curtea constată că răspunderea persoanelor de conducere ale societății aflate în stare de insolvență intervine dacă acestea au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Faptele enumerate în acest text se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători.

În speță, lichidatorul judiciar a reținut în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a ____________________” SA că administratorul statutar a predat o parte din documentele financiar – contabile ale debitoarei, iar alte date financiar – contabile au fost prelevate din raportările anuale înregistrate la organele fiscale.

În aceste condiții, tribunalul a reținut în mod corect că împrejurarea că societatea debitoare, prin administratorul statutar, nu a mai depus declaratiile privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat incepând cu luna ianuarie 2011, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la formalitățile impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 litera d din Legea nr. 85/2006.

Astfel, Curtea apreciază că neîntocmirea tuturor situațiilor financiar – contabile și a raportărilor financiar – contabile, conform prevederilor Legii nr. 82/1991, nu este de natură a atrage răspunderea administratorului statutar al debitoarei în absența dovedirii legăturii de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență a societății.

Teoria Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași construită pe existența mandatului comercial nu are sprijin în materialul probator, constituind simple prezumții pe baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea intimatului.

Curtea observă că nu poate fi primită nici susținerea apelantei privind răspunderea prezumată a administratorului societății debitoare, natura juridică a răspunderii prevăzută prin art.138 din Legea nr.85/2006 fiind – așa cum s - a menționat - aceea a răspunderii civile delictuale, pentru care trebuie probată întrunirea cumulativă și a condițiilor reglementate prin Codul civil.

Față de cele ce preced, Curtea reține că instanța de fond a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 litera a, c, d din Legea nr.85/2006 atunci când a apreciat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada existenței faptelor pretins săvârșite de către H_____ M_____ V_______ și a existenței raportului de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite de acesta și starea de insolvență a debitoarei.

În consecință, în baza art.480 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și se va păstra sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 245 din 10.02.2015 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2015.

Președinte, G_______ P_____		Judecător, E____ G________
	Grefier, A__-M____ P________

Redactat/Tehnoredactat: PG

Tehnoredactat: PAM

2 exemplare/2.10.2015

Tribunalul Iași: B_____ R_____