Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C________
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC L_______ D__
Grefier N_______ F_____
Pe rol soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006, formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A____ A_____ cu sediul profesional în C________, _______________________.4, _____________________, în contradictoriu cu pârâta C______ M______ domiciliată în Medgidia ____________________, județ C________.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezint ă reclamantul lichidator judiciar, practician în insolvență A_____ A____, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art. 163 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reclamantul lichidator judiciar propune administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriu în susținerea cererii de chemare în judecată. Solicită atașarea dosarului de fond privind insolvența debitoarei _____________________ SRL.
Întrucât reclamantul lichidator judiciar nu a solicitat probele pe calea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 208 alin.2 Cod procedură civilă, judecătorul sindic dispune decăderea reclamantului din dreptul a mai propune probe, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii.
Reclamantul lichidator judiciar solicită admiterea acțiunii motivat de faptul că administratorul statutar al societății se face vinovat de apariția stării de insolvență. Subliniază totodată că, pârâta nu a pus la dispoziția practicianului în insolvență evidența contabilă a societății.
În temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiul de drept ale cererii, judecătorul-sindic constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
JUDECĂTORUL SINDIC
Având nevoie de timp pentru a delibera, în considerarea prevederilor art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, „ în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile”,
D I S P U N E
Amână pronunțarea la data de 21.12.2015 și se va realiza în condițiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2015.
JUDECĂTOR SINDIC,
L_______ D__ GREFIER,
N_______ F_____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C________
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC L_______ D__
Grefier N_______ F_____
Pe rol pronunțarea asupra cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006, formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A____ A_____ cu sediul profesional în C________, _______________________.4, _____________________, în contradictoriu cu pârâta C______ M______ domiciliată în Medgidia ____________________, județ C________.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Judecătorul sindic având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.12.2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
La data de 12.10.2015, reclamantul A____ A_____, în calitate de administrator judiciar al debitoarei M___ T_____ Select SRL, a sesizat judecătorul-sindic cu cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei C______ M______ pentru fapta prevăzută de art 169 lit d) din Legea nr 85/2014, în vederea plății pasivului debitoarei.
În considerentele cererii, reclamantul a învederat că notificarea privind _________________________________ a fost primită de debitoare și cu toate acestea nu a predat documentele de evidență contabilă, conform art 67 din Legea nr 85/2014. Acest aspect este menționat și în rapoartele întocmite de administratorul judiciar.
Pârâta C______ M______ nu a formulat întâmpinare, fiind astfel incidente prevederile art 208 alin 2 Cprciv.
În vederea soluționării cauzei, s-a atașat dosarul nr XXXXXXXXXXX1 privind insolvența debitoarei _____________________ SRL.
Examinând cererea reclamantei prin prisma considerentelor de fapt și de drept invocate și a probelor administarte în dosarul atașat, judecătorul-sindic apreciază că este nefondată.
Prin sentința civilă nr 2153/28.08.2013, Tribunalul C________, prin judecătorul-sindic, a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea _____________________ SRL, în calitate de administrator judiciar fiind desemnat C.I.I. A____ A_____ care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, a întocmit rapoarte întemeiate pe dispozițiile art 21 alin 1 din Legea nr 85/2006, în care a arătat notificările emise, declarațiile de creanță formulate și a justificat cheltuielile de procedură efectuate.
De asemenea, a întocmit tabelul preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei înregistrat sub nr 4041/10.12.2013, precum și tabelul definitiv înregistrat sub nr 1638/22.05.2014 în care este înscrisă doar creanța creditorului DGRFP în cuantum de 45.906 lei.
La data de 09.12.2013, administratorul judiciar a depus raportul prevăzut de art 59 din lege, în care a arătat că analiza activității societății s-a realizat pe baza situațiilor financiare preluate de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice pentru anii fiscali 2011 și 2012, concluziile fiind următoarele:
- principalele cauze care au dus la starea de insolvență au fost lipsa resurselor financiare necesare desfășurării activității, înregistrarea de piederi, imposibilitatea de a acoperi cheltuielile din veniturile realizate și imposibilitatea de a achita obligațiile bugetare și creditele bancare contractate;
- reprezentanțiidebitoarei nu au pus la dispoziția practicianului în insolvență documentele contabile, nerespectând prevederile art 35 din Legea nr 85/2006;
- neavând la dispoziție actele contabile, administartorul judiciar a menționat că nu se paote pronunța asupra răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 169 alin 1 lit d) din Legea nr 85/2014, însă procedura de insolvență față de debitoarea M___ T_____ Select SRL a fost deschisă sub imperiul Legii nr 85/2006 și, potrivit art 343 din Legea nr 85/2014, rămâne supusă legii vechi a insolvenței, ceea ce înseamnă că temeiul juridic al pretențiilor rclamantului este reprezentat de prevederile art 138 lit d) din Legea 85/2006, care au următorul conținut:
„…judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății sau, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: (…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitatea cu legea.”
Din concluziile rapoartelor întocmite de administratorul judiciar în dosarul de insolvență, instanța reține că răspunderea civilă a pârâtei C______ M______, în calitate de administrator al debitoarei, poate fi atrasă în temeiul art 138 lit d) doar în ipoteza existenței faptei omisive constând în neținerea contabilității în conformitatea cu legea, ori pârâta, deși nu a respectat prevederile art 35 din Legea nr 85/2006, în sensul că nu a depus actele și informațiile prevăzute la art 28 alin 1, printre care se află și documentele contabile, a înregistrat la organele fiscale bilanțurile contabile aferente anilor 2011 și 2012, deci până la momentul deschiderii procedurii, fapt ce prezumă existența și organizarea unei contabilități în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, pentru că numai în situația în care se efectuau înregistrări în contabilitate era posibilă reflectarea ulterioară în bilanț a datelor sintetice ale activității societății.
În contextul expus, judecătorul-sindic apreciază că în speță nu este întrunită latura obiectivă a faptei reglementată de art 138 lit d) din Legea nr 85/2006, ca element al răspunderii civile delictuale reglementată de art 1349 Cciv, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A____ A_____ cu sediul profesional în C________, _______________________.4, _____________________, în contradictoriu cu pârâta C______ M______ domiciliată în Medgidia ____________________, județ C________, ca nefondată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțarea se realizează prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
JUDECĂTOR SINDIC
L_______ D__ GREFIER
N_______ F_____
Red.jud.L.D__/26.01.2016
Tehnored.gref.N.F./6ex./26.01.2016
1com.BPI/26.01.2016
ROMÂNIA
Tribunalul CONSTANTA
Secția a II a Civilă
__________________ nr. 31
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
COMUNICARE
Sentința civilă nr.3078/21.12.2015
Către,
[2)]..................................................................................................................
(lista anexă)
Se comunică, alăturat, sentința civilă nr.3078/21.12.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, de Tribunalul C________ , Secția a II a Civilă, privind debitoarea S.C. M___ T_____ SELECT S.R.L., cu sediul în Mun. Medgidia, _____________________, camera nr. 1, județul C________, CUI xxxxxxxx, înregistrată în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C________ sub nr. JXXXXXXXXXX.
Parafa președintelui instanței, Grefier,
(semnătura și ștampila)
LISTĂ ANEXĂ
Reclamant
Cabinet Individual de Insolvență A____ A_____ cu sediul profesional în C________, _______________________.4, _____________________,
Pârâta
C______ M______ domiciliată în Medgidia ____________________, județ C________