Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 10 Februarie 2015
Președinte - R_____ B_____
Grefier C_______ M______ N___
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 240/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu pârâtul B_______ L____, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 3.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de 18.11.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea DGRFP-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în calitate de creditor majoritar , a chemat în judecată pe pârâtul B_______ L____, fost administrator al societății S.C. P____ INDUSTRY COMPANY S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 49.112 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.
Pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990.
Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.
În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat de fapta reglementată de art. 138 lit c.
Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal. De asemenea, pârâtul nu a mai fost preocupat de recuperarea creanțelor și reducerea datoriilor.
Cu privire la fapta reglementata de art. 138 lit. a din L.85/2006 , pârâtul ar fi avut posibilitatea onorării obligatiilor fiscale ale debitoarei daca ar fi valorificat corespunzator disponibilul in casa si conturi la banci , care, potrivit bilanturilor la datele de 31.12.2007, respectiv 30.06.2008, erau de 135.360 lei .
Pârâtul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea , fapt ce denota intentia acestuia de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate de debitoare și veniturile obținute , care însă nu au fost folosite în scopul achitării creanțelor societății, ci în alte scopuri , respectiv în folosul personal al administratorului.
Debitoarea apare dizolvata din 25.05.2010 , pentru nedepunerea bilanturilor contabile după anul 2008 la ORC.
Această faptă se încadrează în disp. art. 138 lit. a și d din Legea 85/2006 .
În drept, se invocă art. 138 lit a, c și d.
Cererea este scutită de plata taxelor de timbru
Pârâtul , legal citat , a solicitat, prin intâmpinare, respingerea actiunii, apreciind ca nefiind indeplinite cond. art. 138 lit. a, c și d din L.85/2006 ..
Nu au fost depuse înscrisuri în susținerea poziției sale procesuale.
A fost atașat dosarul de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 1043/11.06.2013, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului S.C. P____ INDUSTRY COMPANY S.R.L., cu sediul social declarat în Iași, ______________________. 51B, __________________________________________ de ordine în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxxxx , constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța unui singur creditor : Administrația Finanțelor Publice Iași în valoare de 49.112 lei .
La data de 10.09.2013 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că , în lipsa documentelor contabile, nu pot fi determinate cauzele insolvenței debitorului
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat in anul 2004, având ca administrator , până la data declanșării procedurii insolenței , pe pârât .
Societatea apare dizolvata , incepând cu data de 25.05.2010 pentru nedepunerea bilanturilor contabile.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
Reclamantul a propus un raționament bazat pe prezumția că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea ( art. 138 lit. d ),a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că au desfășurat comerț în interes personal(138 lit c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț(138 lit a).
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal ca nu i-au fost puse la dispozitie documentele contabile , pentru a putea verifica acest aspect .
Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2008 la ORC, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Instanța apreciază că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea a desfășurat activitate economică , înregistrând , la 30.06.2008 , disponibilități bănești în sumă de 135.360 lei .
Pârâtul nu a justificat aceste sume , nu le-a predat lichidatorului judiciar pentru a le distribui creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, de unde se prezumă că și le-a însușit.
Cu aceste sume, debitorul ar fi avut posibilitatea de a acoperi in totalitate datoriile care , potrivit aceleiași raportări contabile , erau de 25.258 lei. De asemenea, cu aceste sume s-ar fi acoperit integral creanțele înregistrare conform tabelului definitiv, care se ridică la suma totală de 49.112 lei, astfel încât însușirea bunurilor din patrimoniu a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit c.
Nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit c .
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, ori nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei .
Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit a din L.85/2006 , instanța va admite cererea în contradictoriu cu pârâtul B_______ L____ , care va fi obligat la plata pasivului rămas neacoperit al debitorului . Acțiunea va fi respinsă pentru faptele de la art. 138 lit c și d .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul DGFP- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului B_______ L____, cu domiciliul în Iași, __________________ , jud. Iași .
Stabilește în baza art. 138 lit a din L.85/2006 , răspunderea personală a pârâtului B_______ L____ , pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. P____ INDUSTRY COMPANY S.R.L., cu sediul social declarat în Iași, ______________________. 51B, ______________, parter, __________________ de ordine în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxxxx , în sensul că obligă pârâtul să acopere suma de 49.112 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitorului.
Respinge acțiunea reclamantului pentru faptele de la art. 138 lit c și d .
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.02.2015 .
PREȘEDINTE , GREFIER,
R_____ B_____ C_______ M______ N___
Red. BR/ex.4/14.04.2015