Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BĂLCEŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Actiune in regres
Număr hotarâre:
40/2015 din 19 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX acțiune în regres

Operator de date cu caracter personal 5989

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V_____

Sentința civilă nr. 40

Ședința publică din 19 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - R___ V______-O___, judecător

Grefier - P______ E____

Pe rol este soluționarea acțiunii în regres formulată de reclamanta _______________________________ Vienna Insurance Group SA, cu sediul în București, _____________________.178, sector 2, având nr. de înmatriculare în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, în contradictoriu cu pârâtul Ț___ F______ D_____, din Bălcești, _____________________________, nr.206, județul V_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamanta _______________________________ Vienna Insurance Group SA și pârâtul Ț___ F______ D_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei învederând că, la data de 19.12.2014, P________ de pe lângă Judecătoria Bălcești a înaintat dosarul de urmărire penală nr. 1740/P/2012 (fila 47 dosar).

Pentru legală învestire reclamanta a achitat taxă de timbru în sumă de 705 lei, conform chitanței anexate la fila 35 dosar.

Apreciind suficient materialul probator administrat în cauză și nemaifiind alte chestiuni prealabile de rezolvat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și trece la soluționarea fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.08.2014 cu nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, reclamanta A_________ R_________ Asirom Vienna Insurance Group SA, cu sediul în București, _____________________.178, sector 2, având nr. de înmatriculare în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, în contradictoriu cu pârâtul Ț___ F______ D_____, din Bălcești, _____________________________, nr.206, județul V_____, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de xxxxx lei, reprezentând despăgubiri, precum și a dobânzii legale aferente, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 04.11.2012, pârâtul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX și a avariat autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXX, proprietatea asiguratului CASCO al reclamantei. Culpa pârâtului în producerea accidentului a fost stabilită de organele de poliție. A_________ R_________ Asirom Vienna Insurance Group SA a achitat păgubitului o despăgubire în valoare de xxxxx lei, în baza poliței de asigurare CASCO. Valoarea pagubei a fost stabilită prin constatările organelor tehnice de specialitate Asirom Vienna Insurance Group, precum și prin factura fiscală și devizul de reparații atașate în copie. La data producerii accidentului, autoturismul condus de pârât nu avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

În scop probatorial, reclamanta a anexat la cererea de chemare în judecată : extras CSA – polițe RCA, borderouri nr. 251/09.07.2014, 998/17.12.2012, tranzacții, factura ________ FLY nr.xxxxxxx/06.12.2012, dosar nr.xxxxxxxx – versiune imprimabilă, notă constatare, xerocopii fotografii, contract de asigurare facultativă auto-casco, adresa nr.xxxxxx/27.11.2012 a Poliției orașului Bălcești, autorizație de reparații, certificat de înmatriculare (filele 6-29 dosar).

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1357 și art.2210 Cod civil și O.G. nr.13/2011, solicitând potrivit art.411 alin.2 C.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.

Pentru legală învestire reclamanta a achitat taxă de timbru în sumă de 705 lei, conform chitanței anexate la fila 35 dosar.

Legal citat, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare

La termenul de judecată din 08.12.2014 instanța de judecată a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, probă solicitată prin cererea de chemare în judecată, a constatat, în contextul disp. art.208 alin.2 C.pr.civ., decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, în contextul disp. art.238 C.pr.civ., a estimat durata necesară pentru cercetarea procesului de 6 luni și a dispus emiterea unei adrese către P________ de pe lângă Judecătoria Bălcești pentru a înainta dosarul de urmărire penală nr. 1740/P/2012, dosar în care s-au efectuat cercetări față de numitul Ț___ F______ D_____ pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A_________ R_________ Asirom Vienna Insurance Group SA, cu sediul în București, _____________________.178, sector 2, având nr. de înmatriculare în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, în contradictoriu cu pârâtul Ț___ F______ D_____, din Bălcești, _____________________________, nr.206, județul V_____ a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de xxxxx lei, reprezentând despăgubiri, ca urmare a culpei pârâtului la producerea unui eveniment rutier (conform anexei 2 a evenimentului întocmită de Poliția Orașului Bălcești nr.xxxxxx din 27.11.2012) în care a fost implicat autoturismul Dacia L____ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, asigurat Casco la _______________________________ Vienna Insurance Group SA, potrivit contractului de asigurare facultativă auto casco ________, nr.xxxxxxx (fila 25 dosar) și ale cărui reparații au fost achitate de către reclamantă în baza acestui contract de asigurare, în data de 17.12.2012, respectiv 12.07.xxxxx, plata dobânzii legale aferente, de la data achitării sumelor și până la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată

La data de 04.11.2012, pe DJ643B, pe raza comunei Valea M___, județul V_____, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești, motiv pentru care la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul poliției orașului Bălcești care, în urma efectuării cercetărilor la fața locului, a stabilit că, numitul Ț___ F______ D_____, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare XXXXXXX pe DJ643B, pe raza Comunei Valea M___, din direcția Valea M___ către Diculești, datorită neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a derapat, a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia L____, cu număr de înmatriculare XXXXXXX, condus de B_______ I___, care circula regulamentar din sens opus.

Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.1740/P/2012 la data de 09.04.2013, P________ de pe lângă Judecătoria Bălcești a dispus, în temeiul dispozițiilor art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.f și c C.pr.pen., neînceperea urmăririi penale față de Ț___ F______ D_____ și B_______ I___, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art.184 alin. 1 și 3 C.pen.

În urma accidentului s-au produs mai multe avarii auto autoturismului autoturismul marca Dacia L____, cu număr de înmatriculare XXXXXXX, condus de B_______ I___, asigurat facultativ de societatea reclamantă.

Prin înscrisurile depuse la dosar (extras CSA – polițe RCA, borderouri nr. 251/09.07.2014, 998/17.12.2012, tranzacții, factura ________ FLY nr.xxxxxxx din 06.12.2012, dosar nr.xxxxxxxx – versiune imprimabilă, notă constatare, xerocopii fotografii, contract de asigurare facultativă auto-casco, adresa nr.xxxxxx/27.11.2012 a Poliției orașului Bălcești, autorizație de reparații), s-au stabilit cu exactitate avariile existente și s-a făcut dovada faptului că pagubele produse autoturismului marca Dacia L____, cu număr de înmatriculare XXXXXXX, condus de B_______ I___, asigurat facultativ la societatea reclamantă, au fost în valoare de 12.000 lei

La data producerii evenimentului de circulație, persoana păgubită B_______ I___, avea încheiat cu societatea reclamantă un contract de asigurare facultativă de avarii a autovehiculelor, potrivit contractului de asigurare facultativă auto casco ________, nr.xxxxxxx (fila 25 dosar), valabilă la data producerii accidentului. În baza acestei polițe de asigurare, persoanei păgubite i s-a plătit de către reclamantă suma de 12.000lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului, potrivit notei de constatare (fila 18 dosar).

Potrivit art. 2210 C.civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. În cauză reclamanta, după efectuarea plății despăgubirilor în valoare de 12.000 lei persoanei păgubite, în temeiul art. 1357 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, a înțeles să se subroge în drepturile asiguratului său, solicitând recuperarea acestei sume de la cel vinovat de producerea accidentului.

Potrivit art. 1357 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, aducându-se prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei; producerea unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.

Fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. În cauză, astfel cum rezultă din probele administrate, la data de 04.11.2012, pe DJ643B, pe raza comunei V___ M___, județul V_____, numitul Ț___ F______ D_____, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare XXXXXXX pe DJ643B, pe raza Comunei Valea M___, din direcția Valea M___ către Diculești, datorită neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a derapat, a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia L____, cu număr de înmatriculare XXXXXXX, condus de B_______ I___, care circula regulamentar din sens opus, producându-i avarii. Prin această faptă, pârâtul a cauzat în acest fel producerea unui accident de circulație în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Dacia L____ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, asigurat facultativ Casco la _______________________________ Vienna Insurance Group SA, potrivit contractului de asigurare facultativă auto casco ________, nr.xxxxxxx din 19.11.2011.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Prin comiterea faptei ilicite în cauză, pârâtul i-a cauzat persoanei păgubite un prejudiciu efectiv în cuantum de 12.000 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat.

Instanța constată că este îndeplinită în cauză și condiția existenței unei legături de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prejudiciul produs prin avarierea autovehiculului fiind tocmai urmarea faptei ilicite a pârâtului de a nu respecta normele de circulație.

Cât privește vinovăția, aceasta exprimă atitudinea subiectivă a celui ce a săvârșit fapta ilicită, față de această faptă; exprimă cu alte cuvinte imputabilitatea acelei fapte. Rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 4 noiembrie 2012 de organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Bălcești și planșele fotografice atașate, că vinovat de producerea accidentului a fost pârâtul din prezenta cauză, numitul Ț___ F______ D_____.

Pentru aceste considerente, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, și, pe cale de consecință, este întemeiat regresul reclamantei împotriva acestuia, motiv pentru care va admite cererea formulată de reclamanta _______________________________ Vienna Insurance Group SA, în contradictoriu cu pârâtul Ț___ F______ D_____, și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de xxxxx lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se va adăuga dobânda legală (calculată pentru suma de xxxxx lei de la data de 17.12.2012 și până la achitarea integrală a debitului, iar pentru suma de 840 lei de la data de 12.07.2014 și până la achitarea integrală a debitului).

În ceea ce privește dobânda legală, instanța constată întemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale care, potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011, în cazul în care, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. De asemenea, față de dispozițiile art.1523 alin.2 lit.e C.civ., debitorul se fală de drept în întârziere, obligația fiind născută din săvârșirea unei fapte ilicite.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâtul la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data plății efective, pentru suma de xxxxx lei de la data plății, 17.12.2012 și până la achitarea integrală a debitului, iar pentru suma de 840 lei de la data plății, 12.07.2014 și până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga totodată pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 705 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru), constatând că pârâtul este partea care a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta _______________________________ Vienna Insurance Group SA, cu sediul în București, _____________________.178, sector 2, având nr. de înmatriculare în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, în contradictoriu cu pârâtul Ț___ F______ D_____, din Bălcești, _____________________________, nr.206, județul V_____.

Obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de xxxxx lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se va adăuga dobânda legală (calculată pentru suma de xxxxx lei de la data de 17.12.2012 și până la achitarea integrală a debitului, iar pentru suma de 840 lei de la data de 12.07.2014 și până la achitarea integrală a debitului)

Obligă pârâtul la plata sumei de 705 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Bălcești.

Pronunțată în ședință publică azi 19 ianuarie 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V_____.

Președinte, Grefier,

Red./Tehnored. R.V.O.

4 ex./29.01.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025