R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILA NR. 1810

Ședința publică de la 15 iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE –N______ L____ P_______

GREFIER-Ș_____ J______

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S_________ NAȚIONALĂ „ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE” S.A. – SUCURSALA CĂLĂRAȘI – MOSTIȘTEA, în contradictoriu cu pârâtul P___ I__, având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01.07.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea, mai întâi pentru ca părțile să depună concluzii scrise, la data de 08.07.2014, iar ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, la data de 15.07.2014, când a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 31.10.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta S_________ Națională „Îmbunătățiri Funciare” S.A. – Sucursala Călărași – Mostiștea a chemat în judecată pe pârâtul P___ I__, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 25.287,24 lei, reprezentând dauna pe care societatea a plătit-o creditorilor, conform sentinței penale nr.394/12.11.2009 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.34 A/09.02.2010 a Tribunalului Călărași. A mai solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința penală nr.394/12.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul penal nr.XXXXXXXXXXXXX, rămasă definitivă prin decizia penală nr.34 A/09.02.2010 a Tribunalului Călărași s-a reținut in baza art.998 și 1000/alin.3/Cod Civil răspunderea în solidar a inculpatului P___ I__ cu partea responsabilă civilmente S.N.I.F. S.A. Sucursala Călărași Mostiștea în ceea ce privește achitarea sumei totale de 160.000 lei, la care se adaugă orice alte cheltuieli (onorarii, taxe, actualizări, etc) stabilite de executorii judecătorești până la recuperarea integral a sumelor datorate.

A susținut că răspunderea solidară stabilită de instanța penală este o răspundere pentru fapta altuia, iar nu pentru fapta proprie a societății, nefiind deci o răspundere împreună cu prepusul P___ I__, ci pentru acesta, context în care reclamanta va prelua prin subrogare drepturile și acțiunile familiei I___ în măsura în care a efectuat plata despăgubirilor, astfel încât la data introducerii cererii reclamanta a acoperit despăgubiri în cuantum de 25.287,24 lei.

A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 253 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale cauzate angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. A susținut că întrucât pârâtul P___ I__ se face vinovat de paguba materială cauzată, reclamanta este îndreptățită să promoveze prezenta acțiune în instanță în vederea recuperării sumei achitate până în prezent creditorilor.

În dovedirea susținerilor din cerere a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a atașat un set de înscrisuri (f.4-55 – dosar XXXXXXXXXXXXX).

Cu privire la achitarea taxelor de timbru datorate, a menționat că se află în insolvență conform încheierii din data de 17.01.2013 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/3/2007 de Tribunalul București secția a VII a civilă, publicată în buletinul procedurilor de insolvență nr. 7579/25.04.2013 și că, față de acest aspect este scutită de la plata taxei de timbru aferentă în temeiul art. 77 alin. 1 din Legea 85/2006.

Pârâtul a formulat întâmpinare (f.62-63 - dosar XXXXXXXXXXXXX), prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a numiților P_________ L________ și L____ G________, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea în totalitate a cererii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea excepției lipsei calității de reprezentant, pârâtul a arătat că persoanele care au formulat cererea de chemare în judecată nu sunt reprezentanți ai reclamantei în condițiile în care, potrivit încheierii din 17.01.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a-VII-a civilă, dosar nr.xxxxx/3/2007, reprezentantul legal al societății este administratorul judiciar - Agenția de Insolvență S.P.R.L. si B______ & Associates Insolventcy S.P.R.L., iar administratorul special desemnat este Ș_____ H_____.

În motivarea excepției inadmisibilității pârâtul a arătat că, față de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv prevederile art. 253 din Codul muncii, cererea este inadmisibilă.

În motivarea excepției de necompetență materială, pârâtul a arătat că față de valoarea cererii, competența de soluționare aparține Judecătoriei Călărași.

În motivarea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâtul a arătat că dreptul de regres al reclamantei s-a născut la data de 30.03.2010, data pronunțării deciziei C__ 518/2010, moment la care reclamanta a cunoscut că răspunde pentru fapta săvârșită de pârât și se putea întoarce împotriva acestuia.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că prin sentința penală nr.394/12.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul penal nr.XXXXXXXXXXXXX au fost obligați în solidar partea responsabilă civilmente împreună cu inculpatul P___ I__ la plata daunelor materiale și morale cu caracter de despăgubiri civile. A mai arătat că pentru a reține solidaritatea, instanța penală a considerat că debitul stabilit conform prev. de art. 998 C.Civ. este imputabil inculpatului și părții responsabile civilmente, și, ca atare, răspunderea fiind solidară, urmează ca societatea să răspundă pentru propria sa faptă, în legătură cu desfășurarea activității în baza contractului de muncă, pentru că nu a asigurat condițiile de muncă pentru a preveni orice accident de muncă.

În drept a invocat prevederile art. 205-208 C.pr.civ.

În dovedirea apărărilor sale, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a atașat copie de pe cartea de identitate a pârâtului (f.64 - dosar XXXXXXXXXXXXX).

La data de 03.12.2013, prin registratura Tribunalului Călărași, reclamanta a formulat o cerere adițională completatoare (f.70-72 - dosar XXXXXXXXXXXXX) în care a precizat că temeiul juridic al cererii este prev. de art. 184 C.civ. corob. cu 1616 C.civ. și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de xxxxx,24 lei reprezentând daună pe care reclamanta a plătit-o creditorilor până la data formulării cererii, la plata sumelor ce urmează a fi achitate în viitor în limita sumei totale de 145.100 lei, a oricăror sume reprezentând dobânda legală de la data achitării efective a sumelor către urmașii victimei faptei penale și până la achitarea de către pârât a sumelor datorate, să constate stingerea prin compensație legală în temeiul art. 1616 și urm din C.civ. a obligațiilor reciproce în limita sumei de 25.287,24 lei achitată efectiv de reclamantă, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial.

În răspuns la excepția lipsei calității de reprezentant al societății a numitului ing. P_________ L________ și ec. L____ G________, reclamanta a precizat că pentru aceștia a fost emisă împuternicirea nr. 4885/24.10.2013 prin care numitul P_________ L________ a fost împuternicit în numele SNIF S.A. în vederea promovării prezentei acțiuni.

Față de cererea completatoare și precizarea temeiurilor juridice ale cererii, reclamanta a solicitat și respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca nefondată.

Reclamanta a lăsat la aprecierea instanței soluția pe excepția necompetenței materiale a Tribunalului.

A mai solicitat și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, motivând că dreptul său la acțiune s-a născut la data la care prejudiciul a fot efectiv creat în patrimoniul său, respectiv la data la care sumele au fost retrase efectiv din contul societății de către B___ M_______ și Ș_____, iar nu la data pronunțării deciziei civile nr. 518/30.03.2010.

La cererea adițională a atașat împuternicirea nr. 4885/24.10.2013 (f.73 - dosar XXXXXXXXXXXXX), centralizatorul plăților (f.74 - dosar XXXXXXXXXXXXX) și dovezi de efectuare a plăților către executorii judecătorești (f.75-103 - dosar XXXXXXXXXXXXX).

Prin sentința civilă nr. 45 pronunțată la 24.01.2014 de Tribunalul Călărași în dosarul XXXXXXXXXXXXX s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Călărași.

Dosarul a fost înregistrat la data de 03.02.2014 pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr. XXXXXXXXXXXX.

La termenul din 21.02.2014 instanța a pus în vedere reclamantei să timbreze cererea conform prevederilor OUG 80/2013 cu suma de 133,60 lei pe capătul de cerere privind pretențiile deja achitate și cu 4007 lei pe pretențiile viitoare.

Reclamanta a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 133,60 lei (f.13).

Față de solicitarea depusă de administratorul judiciar al reclamantei la fila 15 din dosar, prin care a arătat că înțelege să-și însușească cererea formulată de reclamantă și înscrisurile de la filele 18-27, instanța, la termenul din 27.05.2014, a repus în discuție timbrajul cererii și a constatat că nu este necesară timbrarea cererii, față de prevederile art. 77 alin. 1 din Legea 85/2006.

La același termen instanța a luat act de renunțarea pârâtului, prin avocat, la invocarea excepției inadmisibilității, față de modificarea temeiurilor cererii prin cererea adițională completatoare, a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei a numitului P_________ L________ și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.

La solicitarea instanței, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la structura creanțelor reciproce invocate în sprijinul capătului de cerere privind constatarea compensării de drept. Relațiile solicitate au fost depuse la dosarul cauzei (f.34-35 și 38-40).

În concluziile pe cererea de constatare a compensării legale pârâtul, prin avocat, a învederat instanței că se opune compensării creanței sale de natură salarială cu creanța reclamantei dacă se va constatata că susținerile reclamantei privind existența obligației ce constituie fondul cauzei sunt întemeiate în tot sau în parte.

Analizând materialul probator administrat pentru soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, a cererii de constatare a intervenirii compensației de drept și fondului cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.394 din 12.11.2009 a Judecătoriei Călărași pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 34A din 09.02.2010 pronunțată în apel de Tribunalul Călărași în dosarul XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin decizia penală nr. 518 din 30.03.2010 pronunțată în recurs de Curtea de Apel București în dosarul XXXXXXXXXXXXX (560/2010), au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile I___ I____-J___, I___ G________ și I___ A______.

Prin hotărârea de condamnare au fost obligați în solidar pârâtul, în calitate de inculpat, și reclamanta, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata către partea civilă I___ I____-J___ a despăgubirilor civile în cuantum de 10.000 lei reprezentând daune materiale și 50.000 lei reprezentând daune morale și la plata de despăgubiri către părțile civile I___ G________ și I___ A______ în cuantum de câte 50.000 lei pentru fiecare parte civilă reprezentând daune morale.

Pentru a se dispune obligarea în solidar a inculpatului și a părții responsabile civilmente la acoperirea prejudiciului material și moral produs prin infracțiune s-a reținut în considerentele și dispozitivul hotărârii de primă instanță că în cauză sunt incidente prevederile art. 998 și art. 1000 alin. 3 C.civ.1864.

Conform susținerilor reclamantei, necontestate de pârât, și documentelor de plată existente la dosarul cauzei, în baza acestei sentințe, părțile civile din dosarul penal XXXXXXXXXXXXX s-au îndreptat împotriva persoanei responsabile civilmente – reclamanta care a efectuat mai multe plăți către B___ M_______ și Ș_____, respectiv pentru sumele de 7400 lei (OP 256 din data de 08.09.2010), 2000 lei (OP 268 din data de 21.09.2010), 1500 lei (OP 296 din data de 18.10.2010), 1000 lei (OP 334 din data de 26.11.2010), 3000 lei (OP din data de 14.11.2010), 1000 lei (OP 24 din data de 31.01.2011). Ulterior, ca urmare a instituirii popririi de către executorul judecătoresc, din conturile reclamantei a fost virată către B___ M_______ și Ș____ suma de 449 lei la data de 03.03.2011, iar către B__ S_____ V_______ sumele de 107,51 lei la data de 17.06.2011, 1147,40 lei la data de 05.07.2011, 742 lei la data de 06.07.2011, 407,60 lei la data de 31.08.2011, 2804,26 lei la data de 03.10.2011, 42,60 lei la data de 29.11.2011, 1166,13 lei la data de 20.12.2011 și 2516,00 la data de 12.01.2012.

Totalul plăților efectuate de reclamantă voluntar și prin poprire se ridică la suma de 25.287,24 lei.

Cererea de față a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 31.10.2013 și depusă la oficiul poștal cu confirmare de primire la data de 29.10.2013 conform ștampilei poștei aplicată pe plicul de la fila 56 – dosar tribunal.

Față de acest aspect și de datele la care au fost efectuate plățile de către reclamantă către executorul judecătoresc învestit cu punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărârea de condamnare, se constată că plățile din datele de 08.09.2010, 21.09.2010 și 18.10.2010 în cuantum total de xxxxx lei au fost efectuate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii cererii ce face obiectul prezentei judecăți.

Cu privire la creanța pârâtului, din precizările depuse de reclamantă (f.40), necombătute de pârât, instanța reține că până la data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil, reclamanta nu plătise pârâtului obligațiile de natură salarială în cuantum de 1530 lei, reprezentând drepturi salariale pentru luna mai 2011, scadente la 14.06.2011, și 1440 lei, reprezentând drepturi salariale pentru luna iunie 2011, scadente la 14.07.2011. Având în vedere natura salarială a drepturilor pârâtului, din sumele menționate ca drepturi salariale, partea sesizabilă la momentul scadenței acestor drepturi era reprezentată de suma de 510 lei din salariul corespunzător lunii mai 2011 și suma de 480 lei din salariul corespunzător lunii iunie 2011, conform prevederilor art. 409 alin. 1 liniuța a 2-a din C.pr.civ. 1865, în vigoare la data scadenței de plată a drepturilor salariale.

Cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor ce urmează a fi achitate în limita totală a sumei de 145.100 lei, instanța reține că reclamanta nu a propus administrarea niciunei probe din care să rezulte că ar fi achitat parțial sau integral această sumă direct către părțile civile sau către executorul judecătoresc.

În drept, pentru a stabili prevederile legale de drept material incidente în cauza de față, instanța are în vedere faptul că actele și faptele juridice supuse analizei în cauza de față au fost săvârșite atât sub imperiul reglementării Codului civil de la 1864 cât și sub imperiul actualului Cod civil, astfel că se impune a se stabili efectele acestora în funcție de data săvârșirii prin raportare la data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Codului Civil actual și de prevederile de drept tranzitoriu cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil.

Deoarece soluția ce va fi dată pe capătul de cerere privind prescripția dreptului la acțiune depinde de soluția pe capătul de cerere privind compensarea creanțelor reciproce, iar aceasta din urmă depinde de temeinicia pretențiilor reclamantei pe fondul cauzei, instanța urmează să analizeze cu prioritate dreptul aplicabil fondului cererii deduse judecății, urmând să analizeze din punct de vedere juridic celelalte cereri în funcție de soluția pe fond.

I. Fondul cauzei

Conform prevederilor art. 103 din Legea de punere în aplicare a noului Cod civil, „Obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii, ori, după caz, a săvârșirii lor.” Față de aceste prevederi, efectele raportului juridic născut între reclamantă și pârât din acoperirea de către reclamantă a prejudiciului produs terților de pârât prin săvârșirea faptei delictuale stabilit prin hotărârile instanței penale pronunțate în dosarul XXXXXXXXXXXXX, urmează a fi cele rezultate din prevederile de art. 998 și 1003 din C.civ.1864 reținute de instanța penală ca temei al răspunderii.

Astfel, întrucât prin aceste hotărâri s-a stabilit răspunderea penală exclusivă a pârâtului pentru prejudiciul produs părților civile prin decesul victimei, iar răspunderea solidară a reclamantei a fost atrasă de calitatea acesteia de comitent al pârâtului, conform prevederilor art. 1000 alin. 3 din C.civ.1864, menționat ca temei al răspunderii în sentința penală pronunțată în primă instanță, se constată, contrar susținerilor pârâtului, că instanța penală nu a stabilit o răspundere directă a reclamantei pentru fapta proprie cauzatoare de prejudicii, ci o răspundere indirectă, în baza raporturilor de prepușenie dintre reclamantă și pârât.

Conform literaturii juridice și jurisprudenței unitare dezvoltate sub vechea reglementare, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului întemeiată pe prevederile art. 1000 alin. 3 C.civ.1864 se bazează, în esență, pe ideea de garanție. Astfel cum se arată într-o prestigioasă lucrare de drept civil, „Această fundamentare explică răspunderea comitentului pentru fapta ilicită a prepusului pornind de la premisa că prin art. 1000 alin. 3 C.civ.1864 se instituie o garanție a comitentului, în solidar cu prepusul, față de victima prejudiciului, garanție care este menită să ofere victimei posibilitatea de a fi despăgubită.” (Ctin. S_______, C_______ B_____ – D____ civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a VIII-a, Editura ALLBECK, București, 2002, p.266).

Cu privire la efectele răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, în raporturile dintre aceștia, având în vedere faptul că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, iar nu pentru propria sa faptă, iar solidaritatea dintre comitent și prepus este prevăzută în folosul victimei, instanța constată că odată cu plata despăgubirilor ia naștere dreptul comitentului de a se întoarce împotriva prepusului său vinovat de producerea prejudiciului pentru acoperirea integrală a despăgubirilor plătite efectiv.

Acțiunea în regres a comitentului împotriva prepusului pentru despăgubirile plătite victimei este o acțiune civilă de drept comun, întemeiată pe subrogația comitentului în drepturile victimei prev. de art. 1108 pct. 3 C.civ. În aceeași lucrare menționată anterior, pe baza analizei jurisprudenței instanțelor, autorii au conchis „Comitentul care, ca garant al prepusului, plătește despăgubirile pentru prepusul vinovat, preia prin subrogare drepturile și acțiunile victimei, în măsura în care a efectuat plata despăgubirilor. Cum în patrimoniul victimei exista o acțiune civilă împotriva prepusului, această acțiune este preluată de către comitent” (Ctin. S_______, C_______ B_____ – D____ civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a VIII-a, Editura ALLBECK, București, 2002, p.280).

Aplicând aceste principii la cauza de față, se constată că prin fiecare dintre plățile efectuate de reclamantă către părțile civile din dosarul penal XXXXXXXXXXXXX s-a născut un drept la acțiune al reclamantei față de pârât pentru suma efectiv plătită.

În consecință, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor achitate către părțile civile în cuantum total de xxxxx,24 lei este întemeiată în drept și în fapt, în măsura în care plățile efectuate de reclamantă sunt dovedite, iar creanțele reclamatei față de pârât rezultate din subrogarea acesteia prin plată în drepturile părților civile nu au fost stinse în alt mod prevăzut de lege (cu titlu de exemplu semnificativ pentru cauza de față, stingerea prin intervenirea compensației legale sau a prescripției extinctive).

Având în vedere că din considerentele expuse rezultă că subrogația se produce în momentul plății, iar nu la momentul obligării solidare prin sentința de condamnare, deoarece doar la momentul plății se poate stabili împotriva căruia dintre cei obligați solidar s-au întors părțile civile din dosarul penal XXXXXXXXXXXXX, instanța constată că cererea reclamantei este evident neîntemeiată în privința sumelor pentru care nu a făcut dovada că ar fi efectuat plata, respectiv cu privire la suma de 145.100 lei.

II. Compensația legală

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea intervenirii compensației legale de drept, întrucât în cauză se pune problema unor creanțe reciproce născute atât sub vechea reglementare, cât și sub reglementarea actuală, instanța consideră necesar cu titlu preliminar să stabilească diferențele de regim juridic ale compensației legale între cele două reglementări.

Instituția compensației legale de drept era reglementată înainte de data de 01.10.2011 de prevederile art. 1143 și urm. din Codul civil 1864. Conform prevederilor art. 1144 și art. 1145 alin. 1 C.civ.1864, compensația operează de drept, în puterea legii, indiferent de voința debitorilor, iar două datorii ce au ca obiect o sumă de bani se sting reciproc până la concurența celei mai mici dintre ele la momentul la care se găsesc în patrimoniul fiecăruia dintre creditori.

Conform art. 1147 pct. 3 C.civ.1864, compensația nu poate opera dacă una dintre creanțe este declarată de lege insesizabilă.

În reglementarea actuală, regimul juridic al compensației este stabilit de prevederile art. 1616 și urm. din C.civ. Conform prevederilor art. 1617 alin. 1 C.civ. „Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură”, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, „Oricare dintre părți poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensație”.

Față de prevederile legale expuse, cu relevanță pentru cauza de față, instanța constată că, sub vechea reglementare niciuna dintre părți nu putea renunța unilateral la compensație, iar în noua reglementare, oricare dintre părți poate renunța la compensație, fără a avea nevoie de acordul celeilalte părți.

Întrucât reprezentantul pârâtului, în prezența acestuia, și-a exprimat expres opoziția la constatarea compensării creanțelor reciproce, instanța constată că pârâtul a renunțat unilateral la compensația legală de drept. Având în vedere prevederile art. 118 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil și considerentele expuse anterior, instanța constată că această manifestare de voință nu va produce efecte decât în privința compensației legale intervenite între creanțe dintre care cel puțin una este născută după data de 01.10.2011 pentru care regimul juridic aplicabil este cel prevăzut de prevederile Noul Cod civil. Pentru situațiile în care ambele creanțe erau născute și scadente la 01.10.2011, sub imperiul vechii reglementări, compensarea legală de drept a intervenit în cuantumul celei mai mici dintre creanțele reciproce la momentul scadenței celei mai noi dintre ele, indiferent de voința titularilor creanțelor reciproce.

Totuși, având în vedere prevederile art. 1147 pct. 3 C.civ.1865, se constată că nu putea interveni compensația legală de drept sub vechea reglementare pentru creanțele având un obiect insesizabil, în lipsa unui acord expres al părților care ar fi condus la o compensație convențională. Aplicând la cauza de față, având în vedere opoziția pârâtului la constatarea oricărei compensări a obligațiilor reciproce și natura salarială a obligației reclamantei către pârât, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 409 alin. 1 liniuța a 2-a din C.pr.civ. 1865, în vigoare la data nașterii obligației reclamantei de plată a salariului, veniturile salariale ale pârâtului erau insesizabile peste limita de 1/3 din cuantumul salariului lunar pentru obligații de tipul celei invocate de reclamantă.

Față de aceste considerente, cu privire la capătul de cerere privind compensarea, instanța urmează că constate stinse prin compensare legală de drept creanțele reciproce ale părților, în limita a 1/3 din drepturile salariale datorate de reclamantă pârâtului până la data de 01.10.2011, dacă creanțele reclamantului față de pârât nu erau stinse prin alt mod prevăzut de lege la momentul scadenței de plată a drepturilor salariale.

III. Prescripția extinctivă

Pentru a examina excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, instanța va ține cont de faptul că pentru fiecare plată efectuată de reclamant către părțile vătămate din dosarul XXXXXXXXXXXXX a luat naștere un drept la acțiune distinct al acesteia față de pârât.

Cum potrivit prevederilor art. 201 din Legea 71/2011, „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, instanța urmează să analizeze distinct intervenirea prescripției extinctive pentru obligațiile rezultate din plățile reclamantei anterior datei de 01.10.2011 de cele rezultate din plăți ulterioare acestei date.

Cu titlu preliminar, instanța reține că indiferent de reglementarea incidentă, cererea reclamantei are caracterul unei acțiuni civile personale care este prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție.

Față de aceste precizări, instanța va reține că pentru plățile efectuate de reclamantă anterior datei de 01.10.2011, în privința prescripției dreptului la acțiune este incident termenul general de prescripție de 3 ani instituit de prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 2517 C.civ., termenul general de prescripție este tot de 3 ani, termen aplicabil în cauză plăților efectuate după data de 01.10.2011, iar cererea reclamantei a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 31.10.2013, la aproximativ 2 ani după _____________________ noii reglementări, instanța constată că nu se pune problema intervenirii prescripției dreptului la acțiune pentru vreuna dintre plățile efectuate după data de 01.10.2011, astfel că își va restrânge analiza la plățile efectuate în perioada în care era în vigoare Decretul 167/1958.

Față de argumentele juridice expuse, instanța constată că la data scadenței drepturilor salariale ale pârâtului pentru lunile mai 2011 și iunie 2011 nu era împlinit termenul de prescripție de 3 ani pentru plățile efectuate de reclamantă la data de 08.09.2010, 21.09.2010 și 18.10.2010, motiv pentru care la data de 14.06.2011 în patrimoniul reclamantei și pârâtului existau creanțe reciproce pentru care a intervenit compensarea parțială legală de drept în limita a 1/3 din veniturile salariale ale pârâtului pentru luna mai 2011. Pentru aceleași motive, instanța constată că la data de 14.07.2011 existau creanțe reciproce în patrimoniul părților pentru care a intervenit compensarea parțială legală de drept în limita a 1/3 din veniturile salariale ale pârâtului pentru luna iunie 2011.

Cu privire la al doilea aspect analizat referitor la împlinirea termenului de prescripție la momentul formulării cererii, instanța constată că față de data de 29.10.2013 la care reclamanta a depus cererea la oficiul poștal, era împlinit termenul de 3 ani de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 pentru plățile efectuate de reclamantă către părțile civile la datele de 08.09.2010, 21.09.2010 și 18.10.2010 și nu era împlinit acest termen pentru plățile efectuate la data de 26.11.2010 și ulterior.

Întrucât reclamanta nu a susținut sau dovedit existența unei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției dreptului la acțiune pentru creanțele față de pârât rezultate din plățile efectuate la datele de 08.09.2010, 21.09.2010 și 18.10.2010, instanța constată că termenul de 3 ani a curs neîntrerupt în privința acestora, astfel că în măsura în care pentru creanțele rezultate din aceste plăți nu a intervenit compensarea legală de drept menționată anterior, dreptul reclamantei de a cere obligarea pârâtului la executarea acestor obligații este stins prin prescripție.

Pe baza considerentelor rezultate din analiza probelor și a aspectelor rezultate din prevederile legale incidente (pct. II), instanța urmează să admită în parte cererea de constatare a intervenirii compensației legale de drept și să constate intervenită compensarea legală parțială a creanțelor exigibile reciproce existente între părți la data scadenței de plată a drepturilor salariale, în limita sumei totale de 990 lei, compusă din suma de 510 lei reprezentând partea sesizabilă din drepturile salariale în valoare 1530 lei corespunzătoare lunii mai 2011, plătibile la 14.06.2011, și suma de 480 lei reprezentând partea sesizabilă din drepturile salariale în valoare 1440 lei corespunzătoare lunii iunie 2011, plătibile la 14.07.2011.

De asemenea, pe baza reținerilor de fapt și a considerentelor de drept (pct. III), instanța urmează să admită în parte excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și să constate prescris dreptul la acțiune al acesteia în privința despăgubirilor plătite de reclamantă către părțile civile în sumă de 9910 lei, rezultată din diferența dintre plățile efectuate la datele de 08.09.2010, 21.09.2010 și 18.10.2010 și sumele pentru care a intervenit compensația legală de drept la datele de 14.06.2011 și 14.07.2011.

În baza considerentelor juridice expuse la punctele I, II și III, precum și a situației de fapt reținute din analiza probelor, instanța urmează să admită în parte cererea principală a reclamantei, astfel cum a fost modificată prin cererea adițională și să-l oblige pe pârât la plata sumei de 14.387 lei, rezultată din diferența dintre suma totală achitată de reclamantă către părțile civile din dosarul XXXXXXXXXXXXX și obligațiile pârâtului stinse prin compensație legală, respectiv prescripție.

Pentru aceleași considerente instanța urmează să respingă ca lipsite de obiect pretențiile reclamantei în privința sumei de 990 lei pentru care s-a constatat intervenită compensarea, ca prescrise pretențiile reclamantei în privința sumei de 9910 lei pentru care s-a constatat intervenită prescripția și ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumelor ce urmează a fi achitate în viitor în limita totală a sumei de 145.100 lei.

Pentru a analiza cererile reclamantei și pârâtului de obligare a celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că reclamanta a făcut dovada achitării unei taxe de timbru în cuantum de 133,60 lei (f.13) și nu a făcut dovada achitării onorariului avocațial, iar pârâtul a făcut dovada achitării unui onorariu avocațial în cuantum de 1200 lei (f. 66 dosar Tribunal).

De asemenea, cu privire la aceste cereri, instanța reține că pârâtul a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată.

În drept, instanța își va întemeia analiza pe prevederile art. 453 alin. 2 C.pr.civ., conform căruia în cazul în care cererea a fost admisă în parte, revine instanței obligația de a stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, precum și pe cele ale art. 452 C.pr.civ., conform căruia partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor.

Întrucât taxa de timbru achitată corespunde pretențiilor admise ale reclamantei, iar plata acesteia a fost dovedită prin chitanță depusă la dosarul cauzei, instanța urmează să-l oblige pe pârât la plata integrală a sumei de 133,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Întrucât nu s-a făcut dovada achitării onorariului avocațial, în temeiul art. 452 C.pr.civ., instanța nu-l va obliga pe pârât la plata vreunei sume cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul avocațial

Deoarece apărările pârâtului au fost constatate de instanță întemeiate în parte, iar reprezentantul acestuia a exercitat o apărare efectivă în cauză, instanța consideră că este parțial întemeiată și cererea pârâtului de obligare a reclamantului la restituirea onorariului avocațial dovedit prin chitanța nr. 285 din 13.11.2013 , astfel că va admite în parte această cerere pentru suma de 600 lei, reprezentând 50% din onorariul avocațial achitat și dovedit de pârât.

De asemenea, instanța va face aplicarea art. 453 alin. 2, ultima teză din C.pr.civ. și va compensa cheltuielile de judecată acordate părților, urmând ca reclamanta să plătească pârâtului suma de 466,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de constatare a intervenirii compensației legale formulată de reclamantă.

Constată intervenită la 14.06.2011 și 14.07.2011 compensarea legală parțială a creanțelor exigibile reciproce existente între părți la data compensării, în limita sumei totale de 990 lei, compusă din suma de 510 lei reprezentând partea sesizabilă din drepturile salariale în valoare 1530 lei corespunzătoare lunii mai 2011, plătibile la 14.06.2011, și suma de 480 lei reprezentând partea sesizabilă din drepturile salariale în valoare 1440 lei corespunzătoare lunii iunie 2011, plătibile la 14.07.2011.

Admite în parte excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.

Constată prescris dreptul la acțiune pentru partea necompensată din despăgubirile plătite de reclamantă anterior datei de 29.10.2010, respectiv pentru suma de 9910 lei.

Admite în parte cererea reclamantei S_________ Națională „Îmbunătățiri Funciare” S.A. – Sucursala Călărași – Mostiștea împotriva pârâtului P___ I__, astfel cum a fost modificată prin cererea adițională formulată la 03.12.2013 în dosarul XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Călărași.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.387 lei reprezentând despăgubiri plătite de reclamant în calitate de parte responsabilă civilmente către părțile civile din dosarul penal XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Călărași.

Respinge ca lipsite de obiect, respectiv prescrise, pretențiile reclamantei în privința sumei de 990 lei pentru care s-a constatat intervenită compensarea, respectiv pentru suma de 9910 lei pentru care s-a constatat intervenită prescripția.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere al reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumelor ce urmează a fi achitate în viitor în limita totală a sumei de 145.100 lei.

Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în privința taxei de timbru achitate în cuantum de 133,60 lei.

Admite în parte cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 600 lei reprezentând 50% din onorariul avocațial.

Compensează parțial cheltuielile de judecată în limita sumei de 133,60 lei, urmând ca reclamantul să plătească pârâtului suma de 466,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată azi, 15.07.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

PREȘEDINTE, Pt. GREFIER,

N______ L____ P_______ Ș_____ J______

Aflată în Co pe anul 2014

Prezenta s-a semnat de noi

Grefier Șef,

Red. N.L.P.

Tehnored. Ș.J.

Expl. 4/11.08.2014