Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUFTEA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Actiune in regres
Număr hotarâre:
2777/2013 din 25 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_____

Sentința civilă nr. 2777

Ședința publică de la 25.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L____ C_____ M______

Grefier: S__ D______

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ___________________________ SA, pe pârâta ____________________________ REASIGURARE SA, prin reprezentant și intervenientul I______ V_____, având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 17.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de astăzi 25.04.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXX reclamanta ___________________________ SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta ____________________________ REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat I______ V_____ pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3710,54 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, la plata penalităților de întârziere de 0.1 % pe zi, calculate de la data scadenței până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 01.03.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. XXXXXXXXX și XXXXXXXXX, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident de la acea dată.

Autoturismul intervenientului XXXXXXXXX avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA nr. xxxxxxxxxx la pârâtă.

Autoturismul cu nr. XXXXXXXXX era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița xxxxxxxxx în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 3710,54 lei (dosar de daune înregistrat sub nr. CG xxxxxx).

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995.

A mai precizat că la data de 18.05.2012 pârâta a fost convocată la conciliere, însă aceasta nu s-a prezentat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, art. 54, 49, Legea 136/1995, art. 64 alin.2 din Ordinul CSA 14/2011.

Cererea a fost legal timbrată cu 307,84 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.

La termenul de judecată din 17.04.2013 reclamanta și-a precizat cererea în sensul că debitul principal a fost achitat la data de 08.08.2012 și respectiv 29.03.2013, solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului Cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod civil

La data de 01.03.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și XXXXXXXXX, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident de la acea dată (f.7).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la ____________________________ Reasigurare SA (poliță f.16), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX era asigurat facultativ la ___________________________ SA astfel cum rezultă din polița xxxxxxxxx din 20.03.2011 valabilă în perioada 25.03.2011 – 24.03.2012 (f.13).

Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului deoarece acesta nu a acordat prioritate autovehiculului cu nr. XXXXXXXXX, care circula regulamentar (f.7 – constatare amiabilă de accident).

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CG xxxxxx, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 3710,54 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr. XXXXXXXXX, despăgubire care a fost achitată către societate care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din extrasul de cont de la f.34. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit dispozițiilor art.2210 din noul cod civil reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 18.05.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5).

Pârâta a achitat suma solicitată la data de 08.08.2012 și respectiv 29.03.2013, astfel cum rezultă din desfășurătorul de încasări depus de reclamantă.

Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 18.05.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 3710,54 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata la plata penalităților de întârziere în cuantum de 81,77 lei calculate de la data scadentei-22.05.2012 și până la data de 30.05.2012, data introducerii acțiunii, plus penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la suma de 3710,54 lei de la data introducerii acțiunii- 26.06.2012 pană la data plății parțiale -07.08.2012 precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la diferența de 693,46 lei de la data de 08.08.2012 pană la data achitării integrale-28.03.2013.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 999,04 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea precizată de reclamanta S.C. A______ Ț_____ ASIGURĂRI S.A. cu sediul ales la SCA „C_____ & C_____” în București, ____________________________.80-84, parter, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E______ ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, ___________________________ City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul I______ V_____, domiciliat în _________________, județ Argeș.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la suma de 3710,54 lei de la data introducerii acțiunii- 26.06.2012 pană la data plății parțiale -07.08.2012.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întarziere calculate la diferența de 693,46 lei de la data de 08.08.2012 pană la data achitării integrale-28.03.2013 .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 999,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand taxă judiciară de timbru-307,84 lei, timbru judiciar-3 lei si onorariu avocat-688,20 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013.

Președinte Grefier

L____ C_____-M______ S__ D______

Red.jud.L.C.M./Thn.SD/5ex/28.05.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025