ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B_____
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5514
Ședință publică din data de 14.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G_______ A____
GREFIER: F_____ IVENIȚA
Pe rol pronunțarea în cauza civila privind pe reclamanta __________________________ REASIGURĂRI SA, pârâta ____________________________ REASIGURARE SA și intervenientul D__ D_____, având ca obiect actiune in regres.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 07.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.09.2015 pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX reclamanta __________________________ REASIGURĂRI SA, în contradictoriu cu pârâta S.C. E______ R______ ASIGURARE REASIGURARE S.A. și intervenientul D__ D_____, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
-obligarea pârâtei la plata sumei de 2.866,00 lei, cu titlu de despăgubiri civile, debit ce reprezintă contravaloare despăgubiri achitate de reclamantă în calitate de asigurator CASCO;
-obligarea pârâtei la plata sumei de 534,82 lei, reprezentând penalități de 0,1 % /zi de întârziere aferente debitului neachitat de pârâtă, calculate de la data de 18.12.2013 și până la data de 23.06.2014;
-obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1 % /zi de întârziere, in continuare, pana la achitarea integrală a debitului;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 04.03.2013, numitul D__ D_____, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, a produs din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX asigurat la societatea reclamantă.
Autoturismul avariat este asigurat facultativ pentru avarii auto CASCO cu polița de asigurare __________, nr. xxxxxxx/08.11.2012.
Pentru avariile suferite de autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă, aceasta a achitat suma de 2.866,00 lei, subrogandu-se in drepturile persoanei pagubite in temeiul art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011.
Reclamanta a formulat cererea de despagubire prin care a solicitat paratei plata debitului principal, la care s-au anexat inscrisuri doveditoare.
Se mai arata ca parata nu a inteles sa achite suma solicitata in mod amiabil.
In drept: dispozitiile art. 26,art.39 și art. 64 din Ordinul CSA 14/2011, art. 49 Legii 136/1995, art. 2210 NCC, art. 1357, art. 1381 și urm. CC.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, în copii certificate conform cu originalul.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru potrivit Legii 80/2013.
Pârâta ____________________________ REASIGURARE SA, legal citata,nu a depus întâmpinare.
Intervenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 04.03.2013, intervenientul forțat D__ D_____, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, a produs din culpa sa un accident de circulație, fiind încheiat un proces verbal de constatare a contravenției.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, asigurat CASCO la societatea reclamantei iar în baza poliței de asigurare reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 3.400,82 lei (fila 8).
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXX al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E______ R______ ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 02.10.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 44), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientului forțat, la plata sumei de 3.400,82 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 02.10.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculata începând cu data scadentei, respectiv 18.12.2013 până la plata efectivă a debitului.
De asemenea in temeiul art. 453 C.p.c., instanta va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1488,07 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată formate din taxă de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta __________________________ REASIGURĂRI SA, cu sediul în sector 6, București, ______________________, în contradictoriu cu pe pârâta ____________________________ - REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, _____________________________ City Business Park, nr. 10, ________________. 4, județul Ilfov și intervenientul D__ D_____, cu domiciliul în Cluj N_____, _____________________, ____________________.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 3.400,82 lei, reprezentând contravaloare despăgubire.
Obliga pârâta la penalități de întârziere aferente debitului de 3.400,82 lei - penalități de 0,1 % pe zi ce se vor calcula de la 18.12.2013 și până la plata efectivă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1488,07 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G_______ A____ F_____ Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 5ex/3 ______________