Dosar nr.XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_____
Sentința civilă nr. 3804/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_______ V______
Grefier : D____ F______
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta ___________________________ SALZBURG SUCURSALA ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâta ________________> și intervenientul fortat N___ S____, având ca obiect , acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015, 04.06.2015, apoi la data de 08.06.2015, având nevoie de timp pentru a delibera, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ sub nr. XXXXXXXXXXX la data de 06.01.2015, reclamanta ___________________________ SALZBURG SUCURSALA ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâta __________________>și intervenientul forțat N___ S____, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.614,28 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate in temeiul asigurării facultative CASCO, obligarea la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 28.11.2014, (data expirării celor 15 zile de la depunerea ultimului document, conform legii) și până la data de 29.12.2014; obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1 % calculată în continuare până la data plății integrale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată , reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 29.08.2014, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare VL-xxxxx, asigurat de răspundere civilă auto conform poliței RCA nr.xxxxxxxxxx și autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX , asigurat CASCO la reclamantă, conform politiei de asigurare nr. xxxxxx.
În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița de asigurare nr.xxxxxx, în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 2.614,28 lei.
Autovehiculul a cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului avea încheiata asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la societatea de asigurări E______ R______ ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Reclamanta a menționat că pârâta a fost convocată la conciliere în vederea achitării despăgubirii, insă aceasta nu s-a prezentat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1357 si art. 2210 Cod civil, Legea 136/1995, disp. Ordinului CSA 14/2011, reclamanta a solicitat judecata cauzei in lipsă.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună ( filele 6 – 20 dosar).
Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 208 lei .
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a-si formula apărările.
Legal citat intervenientul nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 29.08.2014 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Despăgubirea în cuantum de 2614,28 lei a fost achitată de societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin. 2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din codul civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 2614,28 lei reprezentând indemnizația achitată.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 12.11.2014 așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 28.11.2014 până la data achitării integrale a debitului principal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1558 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru achitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ___________________________ SALZBURG SUCURSALA ROMÂNIA, cu sediul ales la C__.Av. R___ C____ , din București, __________________-189, __________, ________________, în contradictoriu cu pârâta _________________ sediul în Voluntari, Global City Business Park, ______________________.10, ___________________ și intervenientul forțat N___ S____, domiciliat in București, __________________, Sectorul 5.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2614,28 de lei, reprezentând debit principal și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1% pe zi de întârziere ce se va calcula asupra acestui debit de la data scadenței 28.11.2014 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1558 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Cererea cu privire la calea de atac se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.
Președinte, Grefier,
Pentru grefier ședință aflat în c. o. semnează grefier-șef secție
Red.VM/teh.DF/5 ex./.10.08.2015