Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 27/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_________ F_______
Grefier M_____ T_________
Ministerul Public – P________ de pe lângă Tribunalul B____
a fost reprezentat de procuror A____ V_____
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de inculpatul IBRIȘ C________ V_____, fiul lui I__ și A_______, născut la data de 11.01.1986 în ______________________________, domiciliat în comuna Jitia, _______________________, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, CNP. xxxxxxxxxxxxx, împotriva încheierii din 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
La apelul nominal făcut în ședința a răspuns inculpatul Ibriș C________ V_____, aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales R___ L____ D____.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat R___ D____ pentru inculpatul contestator învederează instanței că acesta a avut o poziție sinceră, a colaborat cu organele de urmărire penală a detaliat organelor de anchetă orice pas urmat în activitatea infracțională, a spus organelor de urmărire penală cine venea să cumpere bunurile, la acest moment au fost audiați toți inculpații mai sunt de audiat doi martori propuși de inculpata N_________ D______ cea care cumpăra bunurile.
Apreciază că nu mai există nici o temere ca inculpatul ar putea influenta. La filele 21-23 dosar există acte medicale din care rezultă problemele medicale ale inculpatului care nu pot fi rezolvate în regim penitenciar.
Solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, iar dacă se apreciază că inculpatul ar putea influența martorii propușii de inculpata N_________, audierea acestora s-a dispus pentru termenul din 5 mai.
Apreciază apărătorul inculpatului că acesta trebuie să beneficieze de egalitate de tratament juridic in raport cu inculpata N_________ care a fost reținută doar 24 de ore, iar inculpatului i s-a prelungit mandatul inițial pentru 10 zile pentru ca nu fusese trimis dosarul la judecătorie.
Față de acestea considerente, solicită instanței admiterea contestației.
Procurorul de ședință având cuvântul apreciază că încheierea din 7 aprilie 2015 a judecătoriei este temeinică și legală, s-a luat in discuție măsura masura respectivă în mod corect reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile art 242 alin 2 pentru a se dispune înlocuirea cu o măsură mai ușoară, acesta prevede în mod expres cum se înlocuiește măsura preventivă, ori în speță poziția procesuală a acestuia de necontestat nu este suficientă pentru înlocuire. Astfel, s-a avut in vedere activitatea infracțională a inculpatului, modul de săvârșire, acesta nu are surse de venit existența acestuia era din activitatea infracțională, iar lăsarea in libertate ar conduce la săvârșirea de alte fapte de natură penală.
Raportat la acestea se apreciază că în prezent această măsură este rezonabilă se efectuează cercetarea judecătorească și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal măsura este temeinică.
Față de acestea respingerea contestației cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Contestatorul inculpat având cuvântul precizează că încă din primele clipe ale reținerii sale a colaborat cu organele de urmărire penală, nu ar putea și nici nu are nici un interes sa influențeze martorii sau părțile din dosar. Deși, inculpata N_________ are aceeași participare la fapte ea a fost reținuta doar 24 de ore.
Are probleme de sănătate deja a trecut 6 luni de când trebuia finalizată lucrarea dentară, iar in sistem penitenciar nu poate fi tratat, iar in regim privat nu poate fi prezentat.
Solicită înlocuirea arestului cu o măsură mai ușoară pană la finalizarea dosarului, înainte era administrator la o societate și avea un câștig nu își ducea existența din activitate infracțională, deși este conștient ca are un rest de pedeapsă și va fi condamnat la final cu executare.
INSTANȚA
Asupra prezentei contestații:
Prin încheierea din 7.04.2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat in dosarul nr.XXXXXXXXXX15 s-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură preventivă formulată de inculpatul Ibriș C________ V_____, fiul lui I__ și A_______, născut la data de 11.01.1986 în _____________________________, în prezent arestat în Penitenciarul Focșani, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut următoarele:
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 20.11.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Rm.Sărat, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm Sărat și s-a dispus față de inculpatul Ibriș C________ V_____, fiul lui I__ și A_______, născut la data de 11.01.1986 în _____________________________, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar : neinstruit, cu antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, în prezent arestat preventiv în Arestul Inspectoratului Județean de Politie B____, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 20.11.2014 și până la data de 19.12.2014 inclusiv. Măsura a fost menținută de Tribunalul B____, prin încheierea nr. 116/21.11.2014, prin care s-a respins calea de atac exercitată de inculpat .
La luarea măsurii arestării preventive s-au avut în vedere prevederile art. 202 C.p.p., art. 223 al. 1 C.p.p. și cele ale art. 226 C.p.p , apreciindu-se, față de prevederile legale evocate, că se impune această măsură.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 18.12.2014 s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm Sărat și s-a dispus prelungirea arestării preventive a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.12.2014, până la data de 18.01.2015, măsură, de asemenea, menținută de Tribunalul B____ prin încheierea nr. 8 din data de 15.01.2015.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 13.01.2015 a acestei instanțe, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 10 zile, începând cu data de 19.01.2015, până la data de 28.01.2015, apreciindu-se că măsura este necesară pentru finalizarea urmăririi penale, hotărârea fiind menținută de Tribunalul B____ prin încheierea din data de 15.01.2015.
La data de 26.01.2015, instanța a fost sesizată de P________ de pe lângă Judecătoria Rm Sărat, cu rechizitoriu.
Potrivit art. 207 alin. 1 și 2 C.p.p., după înregistrarea dosarului prin care procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară a verificat, din oficiu, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului, procedura fiind cea prevăzută de art. 235 alin. 4-6 C.p.p., în speță, inculpatul fiind adus la judecată, în prezenta apărătorului ales.
La termenul din data de 19.02.2015, din oficiu, în procedura de cameră preliminară, în temeiul prevederilor art. 207 alin. 6 C.p.p., înainte de expirarea termenului de 30 de zile, s-a procedat la verificarea temeiurilor care determinat luarea măsurii preventive și dacă acestea mai subzistă, prin încheierea din acea zi măsura fiind menținută.
La termenul din 3.03.2015, stabilit pentru ca în temeiul art. 345- 346 C.p.p. instanța să se pronunțe asupra începerii judecății, s-a înregistrat și cererea inculpatului prin care solicita înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, cerere respinsă, iar soluția menținută de Tribunalul B____.
La aceeași dată, din 3.03.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitorul parchetului și s-a dispus începerea judecății.
La termenul din 17.03.2015, s-a început cercetarea judecătorească și s-a pus în discuție, conform art. 208 C.p.p. și măsura arestării preventive luată față de inculpat și verificată în procedura de cameră preliminară, anterior expirării duratei de 30 de zile, încheiere definitivă prin Decizia nr.20 din 30.03.2013 pronunțată de Tribunalul B____ prin care s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestator.
Potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.p.p., măsura preventivă se înlocuiește , din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară , dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.. 202 alin. 1, verificarea îndeplinirii aceleași condiții, prevăzută de art. 202 alin. 1 fiind impusă și de art. 211 C.p.p. privind controlul judiciar ori art. 218 C.p.p. referitor la arestul la domiciliu.
Așa cum s-a reținut și prin încheierea din data de 17.03.2015 prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, cu ocazia verificării acesteia conform art. 208 alin. 2-4 C.p.p. din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost dedus judecății, se caracterizează printr-o periculozitate semnificativă ce rezultă din împrejurarea că deși s-a mai confruntat cu legea penală, la scurt timp după ce s-a eliberat din penitenciar a conceput această activitate infracțională în care a fost antrenat un număr mare de persoane, persoane cu venituri modeste sau chiar lipsite de surse de subzistență cărora le-a indus perspectiva unui câștig facil și nu în ultimul rând prejudiciile relativ mari ce se presupune că au fost produse prin activitatea infracțională, nerecuperate până la acest moment.
Potrivit deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de recurs în interesul legii (ale căror îndrumări, în opinia instanței, sunt aplicabile și după adoptarea noilor coduri față de prev. art. 202 alin. 1 C.p.p ) , în cazul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.
Chiar dacă inculpatul a colaborat cu organele de anchetă, a avut o atitudine sinceră, a predat mijloacele materiale de probă, având în vedere modalitatea de concepere a activității infracționale, faptul că inculpatul nu are surse de venit și că își câștiga existența din activitatea infracțională desfășurată, există riscul ca lăsat în libertate, să comită noi infracțiuni, prin prisma acestor elemente, apreciind că buna desfășurare a parcursului penal ar fi împiedicată.
Referitor la argumentele de ordin personal invocate de inculpat, problemele medicale cu care se confruntă, reiterate la fiecare termen, este real că din actul depus la dosar a reieșit că la nivelul penitenciarului nu există un stomatolog, însă, nu s-a dovedit că lucrarea dentară pretins în curs de realizare necesită de îndată continuarea, nefiind susținută din niciun act, fișă medicală, de la stomatologul la care pretinde că se afla în tratament, acte din care să reiasă urgența continuării acestuia, natura lucrărilor, durata acestora, consecințele nerealizării lor, fără a se mai relua prevederile din Legea nr. 254/2013 conform căreia persoana deținută are drept, contracost, să fie examinată, la locul de deținere, de un medic din afara sistemului penitenciar, în cazurile și condițiile prevăzute de text, de care inculpatul, nu a uzat.
Raportat la cele ce preced și față de modalitatea de comitere a faptelor, de persoanele implicate în activitatea infracțională alături de inculpat, de stadiul cercetărilor, apreciază că înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, desfășurare care impune implicit asigurarea unui climat de securitate pentru desfășurarea normală a relațiilor sociale prin neperturbarea ordinii publice, iar durata arestului preventiv este rezonabilă. Curtea Europeană, în jurisprudența sa a statuat în mod constant că statele sunt libere să ia măsurile pe care le consideră adecvate pentru păstrarea ordinii într-o societate democratică, în speță, există riscul ca inculpatul, care este lipsit de mijloace de existență, să comită noi infracțiuni, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată
Pentru aceleași considerente, expuse mai sus, instanța a apreciat că nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară.
Împotriva încheierii a formulat contestație inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că poate fi cercetat sub imperiul unei măsuri preventive mai puțin severe.
Analizând încheierea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente cauzei și a motivelor invocate, Tribunalul va respinge contestația de față, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 242 alin. 1 C.p.p., măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.p.p., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară , dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.. 202 alin. 1, verificarea îndeplinirii aceleași condiții, prevăzută de art. 202 alin. 1 fiind impusă și de art. 211 C.p.p. privind controlul judiciar ori art. 218 C.p.p. referitor la arestul la domiciliu.
Inculpatul contestator Ibriș C________ V_____ a fost trimis în judecată alături de alți nouă coinculpați, prin rechizitoriul nr.2311/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat, înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr. XXXXXXXXXX15, la data de 26.01.2015, pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prev. și ped. de art.244 alin.1 și 2 c.pen. cu 41 cod penal, a două infracțiuni de instigare la înșelăciune în forma continuată prev. de art.47 c.pen. rap. la art.244 alin.1 și 2 cod penal, cu aplicare art.41 cod penal și 10 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.322 cod penal cu 41 cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului Ibriș C________ V_____ că, a întocmit documente false, adeverințe de venit în numele ____________ Rm. Sărat și al altor societăți comerciale, care au fost folosite pentru obținerea de împrumuturi în nume personal sau de ceilalți inculpați și alte persoane, după o înțelegere prealabilă cu aceștia, de la _________________ și de la BRD Groupe Societe General; împrumuturile erau destinate pentru cumpărarea de bunuri electrocasnice, ce au fost împărțite între Ibriș C________ V_____ și celelalte persoane.
Menținerea măsurii preventive este proporțională cu gravitatea acuzațiilor ce i se aduc inculpatului și este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, astfel cum prevede art. 202 alin. (3) C. pr. pen.
La gradul de pericol social ridicat al pretinselor fapte comise se au în vedere, modul și împrejurările săvârșirii faptelor, prin antrenarea în activitatea infracțională a mai multor persoane, producând un prejudiciu însemnat, dar și din date privind persoana inculpatului, care a mai suferit condamnări, la scurt timp după eliberarea din penitenciar a conceput activitatea infracțională ce face obiectul prezentei cercetări, ceea ce duce la concluzia că acesta are predispoziție pentru comiterea de infracțiuni.
Toate aceste aspecte cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și circumstanțele personale ale acestuia, care nu are un loc de muncă, a anturajului și a mediului din care provine, impun menținerea stării de arest preventiv, care este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, raportat la împrejurărilor concrete ale cauzei, la acest moment, o altă măsură preventivă nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.(1).
Față de considerentele expuse, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul Ibriș C________ V_____, în baza art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit. b Cod procedură penală.
În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală inculpatul contestator va fi obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatorul inculpat IBRIȘ C________ V_____, născut la data de 11.01.1986 în _____________________________, fiul lui I__ și A_______, CNP :xxxxxxxxxxxxx, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Focșani, ca nefondată.
În baza art.275 al.2 Cod procedură penală obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică 23.04.2015
Președinte, Grefier,
F_______ C_________ M_____ T_________
5ex/23.04.2015
Red.F.C
Teh.M.T jud.P_____ A___- jud.R.S.
Incheierea din 7 aprilie 2015