Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CRAIOVA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
9174/2015 din 30 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX uzucapiune

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA C______

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 9174

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul constituit din:

Președinte: D__ R______ C______

Grefier: C_____ Ș_____

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul P___ C_____, în contradictoriu cu pârâtul M_________ C______ prin Primar, având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 19.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015 și apoi la 30.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C______ în data de 21.05.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamantul P___ C_____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M_________ C______ să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 800 mp teren situat în C______, _________________, jud. D___.

A motivat că în urmă cu peste 32 ani a cumpărat această suprafață de teren fără acte pe care a edificat o casă de chirpici cu 3 camere iar în anul 1986 s-a înregistrat în evidențele Direcției Taxe și Impozite atât cu terenul cât și cu construcția aferentă.

În anul 1990 cât și în anii anteriori nu s-a adresat Primăriei C______ în vederea eliberării unui act de proprietate în baza legilor fondului funciar astfel că în luna februarie 2012 a dorit să efectueze cadastru știind că este proprietar iar faptul că plătește taxe și impozite îi conferă această calitate prin certificatul fiscal eliberat de Direcția de taxe și impozite C______.

Persoana autorizată i-a învederat că acest act nu este unul de proprietate și l-a îndrumat să se adreseze instanței.

Având în vedere aceste dispoziții, solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să țină loc de act de proprietate pentru suprafața de 500 mp având în vedere că îndeplinește condițiile de uzucapiune a terenului.

Dovada deținerii imobilului de peste 32 ani o face cu acte doveditoare în sensul unui istoric de plată a impozitelor și taxelor, cât și cu martori.

În drept a invocat art. 1847 și urm cod civil.

Ulterior, reclamantul a precizat că solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 508 mp situat în C______, _________________, cu următoarele vecinătăți: nord A___ O_____ și Primăria C______, est S___ M_______, sud D____ P___ și vest P___ C_____, invocând joncțiunea posesiei exercitate cu cea a autorului său. (fila 72)

M_________ C______ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

A motivat că pentru excepția inadmisibilității, există posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare în ceea ce privește construcția, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev de art. 492 coroborat cu Legea 50/1991.

Excepția inadmisibilității a fost respinsă prin încheierea din 21.11.2014.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, 2 martori și expertiză specialitatea topografie cadastru.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că la adresa din C______, _________________ există suprafața de 780 mp teren având categoria de folosință curți construcții, cu următoarele vecinătăți: la nord A___ O_____ și Primăria C______, la est S___ M_______, la sud D____ P___ și vest P___ C_____. Terenul este împrejmuit cu garduri, în raport menționându-se că din discuțiile avute cu vecinii la fața locului nu există litigii cu aceștia privind stabilirea liniei de hotar. (fila 44)

Reclamantul a pretins că solicită constatarea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 508 mp din terenul identificat în raportul de expertiză, pentru diferența deținând contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1040/05.04.2012. (file 71, 72)

În cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că în urmă cu 32 ani a cumpărat această suprafață de teren iar în anul 1986 s-a înscris în evidențele Direcției taxe și impozite cu terenul și construcția edificată pe el, afirmând că exercită posesia de peste 32 ani.

În cauză nu au fost prezentate înscrisuri din care să rezulte că reclamantul sau autorul acestuia figurează înscriși în evidențele fiscale cu terenul respectiv din anul 1986, astfel cum s-a motivat în cererea de chemare în judecată, iar din certificatul de deces depus la dosar rezultă că autorul P___ M____ a încetat din viață în anul 1989 având ultimul domiciliu în C______, _________________. (fila 53)

De asemenea, deși susține că a cumpărat în anul 2010 un teren alăturat celui în litigiu, din actele de la dosar nu rezultă că terenul pe care îl solicită se învecina cu cel înscris în contractul de vânzare și nici nu a probat că acesta aspect se regăsea în titlul înstrăinătorului.

Unul din martori a relatat că s-a mutat în zonă în perioada 1980-1982, perioadă în care acolo locuia deja familia reclamantului, însă nu poate preciza numele mamei reclamantului și nu îi cunoaște pe ceilalți vecini (fila 39) iar al doilea martor a declarat că locuiește din anul 1980 la circa 2 km de reclamant, au crescut împreună și niciunul din ei nu s-a mutat, menționând că nu știe numele mamei, soției și fiului reclamantului. (fila 40)

În aceste împrejurări având în vedere că declarațiile martorilor nu se coroborează cu alte elemente de fapt și conțin date generice referitoare la momentul intrării în stăpânirea bunului și familia reclamantului, instanța apreciază că nu există dovezi concludente privind exercitarea posesiei de peste 30 de ani asupra terenului în litigiu, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P___ C_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în C______, _____________________. 17, jud. D___, în contradictoriu cu pârâtul M_________ C______, prin Primar, cu sediul în C______, ______________ nr. 7, jud. D___.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C______.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D__ R______ C______ C_____ Ș_____

Red./tehn. CDR

4 ex/28.09.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025