Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Materie juridică:
Minori şi familie
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Curatelă
Număr hotarâre:
9750/2014 din 30 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A Operator de date cu caracter personal nr. 3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N_____

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINTA CIVILĂ NR. 9750/2014

Ședința publica din data de 30.09.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D_______ O___-M____

GREFIER: Z______ R_____

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de catre petentul C_____ G_______ A_____ impotriva intimatului C_____ T_____, având ca obiect curatela.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze acțiunea, raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. a și art. 107 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă.

Instanta constata ca petentul a depus, la dosarul cauzei, o cerere de renunțare la judecată, aratand ca intimatul a decedat și, intrucat partile nu sunt prezente pentru a pune concluzii cu privire la aceasta cerere, reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renuntare la judecata.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 04.08.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul C_____ G_______ A_____ a solicitat instituirea curatelei pentru intimatul C_____ T_____.

În esență, în motivarea cererii, petentul a aratat ca este fiul intimatului si ca acesta are o stare precara de sanatate, care nu ii permite sa-si administreze bunurile sau sa-si apere interesele in conditii corespunzatoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 106 alin. 2, art. 178 lit. a si art. 182 din Codul Civil.

În probațiune, s-a depus un set de inscrisuri la dosarul cauzei (filele 72-11).

La data de 28.08.2014, petentul a inregistrat, la dosarul cauzei, o cerere de renunțare la judecată, aratand ca intimatul a decedat la data de 13.08.2014, astfel ca instanța a fixat termen de judecata pentru a lua act de renunțarea la judecată pentru astăzi, 30.09.2014, când s-a reținut cauza in pronuntare sub acest aspect.

Analizând cererea de renuntare la judecata, reține următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată depusă la dosar, petentul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect instituirea curatelei pentru intimatul C_____ T_____. Anterior primului termen de judecată, in etapa prealabila de comunicare a cererii de chemare in judecata, conform prev. de art. 200 din Codul de Procedura Civila, petentul a depus la dosar o cerere scrisa, prin care a arătat că renunță la judecată. Avand in vedere aceasta cerere de renuntare la judecata, instanta a dispus fixarea termenului de judecata pentru data de astazi, 30.09.2014, cu citarea partilor si a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.

În drept, potrivit art. 406 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, însă “Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți”.

Aplicând aceste considerente legale la speța dedusă judecății, instanța reține că cererea de renunțare la judecarea cauzei s-a facut de către petent, prin cerere scrisa, anterior primului termen de judecată, in etapa prealabila de comunicare a actelor procedurale prev. de art. 200 din Codul de Procedura Civila, fiind corespunzătoare din punct de vedere legal pentru a putea fi considerată valabil făcută ca act de renunțare la judecată. Totodată, instanța arată că, față de momentul procesual la care s-a formulat cererea, nu este necesar acordul expres al celeilalte părți cu privire la renunțarea la judecata acțiunii. De altfel, cealalta parte a si decedat la data de 12.08.2014, acesta fiind motivul pentru care petentul a inteles sa renunte la judecata prezentei cereri.

În consecință, conform art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea petentului C_____ G_______ A_____ la judecata cererii de instituire a curatelei pentru intimatul C_____ T_____.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În temeiul art. 406 din Codul de Procedură Civilă, ia act de renunțarea petentului C_____ G_______ A_____, cu domiciliul in Bucuresti, _____________________. 18, _____________. 2, ________________ la judecata cererii de instituire a curatelei pentru intimatul C_____ T_____, cu domiciliul in localitatea Cluj-N_____, __________________, ________________.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Cluj-N_____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2014.

Președinte, Grefier,

D_______ O___-M____ Z______ R_____

Red. D__/Dact. D__

4 ex./01.10.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025