Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 1091/2015
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
PREȘEDINTE C______ L______ Judecător
O____ D______ Judecător
Grefier D_____ L________
Ministerul Public reprezentat de procuror C_____ N________ din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P________ de pe lângă Tribunalul O__ împotriva sentinței penale nr. 113 din 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns inculpatul S___ I____ M______, asistat de avocat P______ C______ P______, apărător ales și avocat M____ M______, apărător din oficiu, căruia în conformitate cu prev. art. 91 alin. 4 cod pr.penală îi încetează delegația.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, s-a luat declarație inculpatului conform prev. art. 420 alin.4 Cod procedură penală, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului învederează că susține doar motivul al doilea din apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul O__ și solicită, în raport de valoarea ridicată a mitei oferite de inculpat, admiterea apelului, desființarea sentinței și, rejudecând, majorarea pedepsei, cu menținerea modalității de executare.
Avocat P______ C______ P______ pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, susținând că în raport de atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale, vârsta tânără, fiind elev, pedeapsa aplicată este just individualizată.
Inculpatul S___ I____ M______, având cuvântul, solicită respingerea apelului parchetului.
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 113 din 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în baza art. 290 alin.1 C.p., rap la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 396 alin 10 C.p. a fost condamnat inculpatul S___ I____ M______, fiul lui F____ și N______, născut la data de 12.08.1995 în Pitești, jud. Argeș, domiciliat în ________________________, _____________________, jud.O__, CNP – xxxxxxxxxxxxx, la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa principală.
În baza art. 91 C.p. s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 5 ani, conform disp. art. 92 C.p.
În baza art. 93 alin. 1 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune O__, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depasește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cp, s-a impus condamnatului sa execute urmatoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune O__ sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei Tufeni sau Liceului Tehnologic Tufeni, pe o perioada de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C.p. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.p.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 C.p. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 399 alin.1 C.p.p. și art. 241 alin. 1 lit. b. C.p.p. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu privind pe inculpatul S___ I____ M______.
A fost constatat că inculpatul a fost reținut și arestat la domiciliu de la data de 27.01.2015 până la data de 28.04.2015.
Conform art. 241 alin. 4 C.p.p. copia prezentei se va comunica de îndată inculpatului, I.P.J. O__- Biroul de Supraveghere Judiciară, Poliția comunei Tufeni, Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Slatina, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple al județului O__, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și Parchetului de pe lângă Tribunalul O__.
În baza art. 290 alin. 5 C.p. a fost confiscată în folosul statului, de la inculpatul S___ I____ M______, suma de 600 lei (12 bancnote a câte 50 lei fiecare), bani remiși de inculpat martorului denunțător.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare statului (1000 lei avansați la urmărirea penală)
S-a dispus ca suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației de asistență juridică obligatorie nr.201/19.02.2015 (fila 11 dosar fond) să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O__ nr.55/P/2015 din 17.02.2015 în baza art. 327 lit. a C.p.p. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului S___ I____ M______, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 N.Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000, constând în aceea că la data de 21.01.2015 organele de poliție din cadrul DGA-SJA O__ au fost încunoștințate de către agentul de poliție E_____ N___ din cadrul IPJ O__ - Poliția municipiului Caracal, cu privire la faptul că în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe linie rutieră, i-a fost oferită suma de 1.500 lei de către numitul S___ I____ M______ din _______________________, pentru a nu lua măsurile legale ce se impun, întrucât acesta fusese depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice un autoturism pe raza municipiului Caracal, jud. O__, aspect cu privire la care agentul de poliție nu a fost de acord, respingând oferta categoric.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O__ la data de 18.02.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX.
Prin încheierea nr. 23/31.03.2015 în baza art. 346 alin. 2 C.p. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 55/P/2015 emis la data de 17.02.2015 de P________ de pe lângă Tribunalul O__, privind pe inculpatul S___ I____ M______ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din legea 78/2000, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, declarația inculpatului dată în conformitate cu art. 375 C.p.p. și art. 377 C.p.p. instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Potrivit art. 374 alin. 4 C.p.p. „în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispoz. art. 396 alin. 10 C.p.p.”.
In cauza dedusă judecății, instanța constată îndeplinite condițiile prev. de art. 374 alin. 4 C.p.p în sensul că inculpatul și-a manifestat în mod expres voința de a fi judecat numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a celor două înscrisuri în circumstanțiere depuse la dosar, cerere dezbătută și admisă de instanță la același termen.
În fapt s-a retinut că în dimineața zilei de 16.01.2015, în jurul orelor 01:30, inculpatul S___ I____ M______, după ce anterior a consumat băuturi alcoolice însoțit de prietena sa B____ V______ M______ și vărul său, martorul S___ F____, s-a urcat la volanul autoturismului marca Daewoo Cielo, cu nr. XXXXXXXXX, proprietatea acestuia din urmă, pe care l-a condus pe ________________________ municipiul Caracal, ocazie cu care a fost oprit de agentul de poliție E_____ N___, din cadrul IPJ O__ – Poliția municipiului Caracal, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie rutieră.
Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat existența unei concentrații de 0,76 mg/l. alcool pur în aerul expirat, astfel încât inculpatul a fost condus la Spitalul Caracal în vederea recoltării probelor biologice de sânge, dar și la sediul poliției Caracal în vederea consemnării unei declarații cu privire la cele constatate.
Pe parcursul acestor deplasări, inculpatul i-a promis agentului de poliție că îi va oferi suma de 1.500 lei pentru a nu lua măsurile legale ce se impun cu ocazia celor constatate, mai exact pentru a nu îi întocmi dosar penal, însă polițistul a refuzat categoric.
In ziua de 17.01.2015 inculpatul s-a deplasat la sediul Poliției municipiului Caracal pentru a preda permisul de conducere iar cu ocazie remiterii acestuia, inculpatul a reluat oferta făcută anterior, aducând la cunoștință agentului de poliție Eupran N___ „că a reușit să strângă doar suma de 100 lei din cei 1.500 lei promiși”, ocazie cu care a scos din buzunar suma de 100 lei formată din două bancnote a câte 50 lei fiecare, pe care le-a introdus într-un registru ce se afla pe biroul polițistului, fapt observat de către acesta care i-a restituit banii.
Așa cum a rezultat din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, ulterior acestui moment, inculpatul l-a apelat telefonic pe agentul de poliție de mai multe ori pentru a se interesa de soarta dosarului penal în care se efectuau cercetări, dar și a permisului de conducere auto.
In ziua de 27.01.2015 în jurul orelor 18:00, astfel cum a rezultat din procesul verbal de flagrant și din procesul verbal de analiză a înregistrării audio-video în mediul ambiental (fila 65-66, 71 d.u.p.) inculpatul s-a deplasat la sediul Poliției municipiului Caracal și a intrat în biroul utilizat de agentul șef principal E_____ N___, oferindu-i acestuia suma de 600 lei în sensul introducerii parțiale sub un registru a unui număr de 12 bancnote a câte 50 lei, pentru recuperarea permisului de conducere și soluționării favorabile a dosarului penal întocmit pe numele său, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.
Situația de fapt privind promisiunea sumei de 1.500 lei urmată de oferirea sumelor de 100 lei și respectiv, 600 lei agentului de poliție E_____ N___ din cadrul IPJ O__- Poliția municipiului Caracal, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și pentru ca acesta să efectueze acte contrare acestor îndatoriri în perioada 16.01.2015 – 27.01.2015, de către inculpatul S___ I____ M______, a rezultat din ansamblul mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, declarații martori E_____ Nul (martor denunțător), B____ V______ M______, S___ F____ și U____ C_____ M_____, procese -verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese- verbale de analizare a înregistrărilor audio -video în mediul ambiental, procese- verbale de constatare a infracțiunii flagrante, declarații inculpat.
Această situație de fapt a fost recunoscută de inculpat, în condițiile art. 374 alin. 4 C.p.p. astfel că fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 375 C.p.p. și art. 377 C.p.p. deoarece din toate aceste probe administrate în cursul urmăririi penale și apreciate de instanță prin evaluarea tuturor, conform art. 103 C.p.p., a rezultat existența infracțiunii de dare de mită comisă de inculpat, instanța va reține că în drept fapta inculpatului de a promite și oferi sume de bani agentului de poliție E_____ N___, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru a efectua acte contrare acestor îndatoriri, respectiv pentru a lua măsuri în vederea rezolvării favorabile a dosarului penal nr. 179/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care era cercetat în calitate de autor pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din legea 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Constatând îndeplinite condițiile răspunderii penale prev. de art. 396 alin. 2 C.p.p. deoarece instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, se va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea în limitele textului de lege incriminator iar la individualizarea pedepsei principale ce se va aplica inculpatului, se vor avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul legal precitat (reduse cu o treime prin aplicarea dispoz. art.396 alin. 10 C.p.p.) și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât și persoana inculpatului, respectiv criteriile generale prev. de art.74 C.p., astfel : „împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială”.
Astfel, șa individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social generic și concret al faptei săvârșite și împrejurarea că aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care a conceput și realizat în concret acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii de „dare de mită” pe de o parte, iar pe de altă parte, va ține seama de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de conduita procesuală manifestată după săvârșirea infracțiunii și în tot cursul judecății în primă instanță, de recunoaștere a comiterii faptei, de vârsta inculpatului și de nivelul de educație, astfel cum acestea sunt evidențiate prin cele două caracterizări depuse la dosar, în raport cu care va aplica inculpatului o pedeapsă principală de 1 an și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a executării acesteia, instanța a constatat îndeplinite condițiile art. 91 C.p., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere întrucât pedeapsa aplicată nu depășește 3 ani, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport cu persoana sa instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, chiar fără executarea acesteia , deoarece inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, în condițiile supravegherii conduitei sale pe o perioadă determinată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P________ de pe lângă Tribunalul O__, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivul de apel privind nelegalitatea aplicării pedepsei accesorii deși inculpatul nu a fost condamnat la pedeapsa închisorii – nu a mai fost susținut de procurorul de ședință, astfel cum s-a arătat în partea introductivă (și oricum, era neîntemeiat).
Motivul de netemeinicie invocat de P______ vizează cuantumul prea mic al pedepsei aplicate inculpatului susținându-se că, în raport de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurarea că este cercetat într-un nou dosar pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, se impune majorarea pedepsei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat care a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței și a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor legale privind recunoașterea învinuirii.
Constatând că sunt întrunite cerințele art. 374 alin. 4 cod pr.penală cererea a fost admisă, cercetarea judecătorească desfășurându-se conform prev. art. 377 și următoarele cod pr.penală.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât natura și gravitatea infracțiunii comise cât și persoana inculpatului care este tânăr – are 20 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei așa încât Curtea apreciază că pedeapsa aplicată – 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este proporțională cu gravitatea faptei comise și corespunde atât nevoi de restabilire a ordinii de drept încălcare cât și celei de reeducare a inculpatului, nefiind necesară majorarea.
Măsurile de supraveghere impuse de prima instanță și termenul de supraveghere de 5 ani precum și atitudinea procesuală a inculpatului care nu a atacat sentința sunt indicii suficiente că acesta a înțeles gravitatea faptei săvârșite.
Faptul că este cercetat într-un alt dosar nu poate avea consecința majorării pedepsei aplicată pentru infracțiunea săvârșită în cauza de față, criteriile de individualizare prevăzute în art. 74 cod penal fiind aplicate în mod corect.
Așa fiind, pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. 1 lit. b cod pr.penală se va respinge apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul O__ ca nefondat.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului conform art. 275 alin.3 cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul declarat de P________ de pe lângă Tribunalul O__ împotriva sentinței penale nr. 113 din 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul B. Av. D___
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2015.
C______ L______ O____ D______
Grefier,
D_____ L________
Red.jud.O.D.
j.f.L.O.
I.B.