Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 753/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ C______
Judecător A____ P_________
Grefier C_______ B_____
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind apelurile declarate de P________ de pe lângă Judecătoria Iași și de inculpații G________ D______ și G________ D____, împotriva sentinței penale nr. 5804/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect ucidere din culpă (art.192 NCP) .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L____ D____.
Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 25.,11.2014, când :
CURTEA
Asupra apelului penal de față, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 580/26.03.2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXXX s-au dispus următoarele:
„Condamnă inculpații:
1. G________ D______, fiul lui A____ și E________, născut la data de 07.10.1967 în _______________________, domiciliat în mun. Iași, ____________________, ________________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, studii medii, administrator societate comercială, căsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, prev. și ped. de art. 349 alin. 1, 2 Cod penal;
- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă” prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal.
În baza art. 33 lit. b, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 861 Cod penal din 1969 cu referire al art. 5 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 (șase) ani calculat conform art. 862 Cod penal din 1969.
În baza art. 863 alin. 1 Cod penal din 1969 obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, organ desemnat cu supravegherea, la datele fixate de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864 Cod penal din 1969.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a exercita funcția de administrator de societate comercială ori persoană însărcinată cu securitatea și sănătatea în muncă.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a exercita funcția de administrator de societate comercială ori persoană însărcinată cu securitatea și sănătatea în muncă, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
2. G________ D____, fiul lui A____ și E________, născut la data de 13.01.1950 în _______________________, domiciliat în mun. Iași, ___________________, jud. Iași, CNP xxxxxxxxxxxx, cetățenie română, studii postliceale, ocupația - maistru, căsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale la pedepsele de:
- 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, prev. și ped. de art. 349 alin. 1, 2 Cod penal;
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă” prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal.
În baza art. 33 lit. b, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 861 Cod penal din 1969 cu referire al art. 5 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani calculat conform art. 862 Cod penal din 1969.
În baza art. 863 alin. 1 Cod penal din 1969 obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, organ desemnat cu supravegherea, la datele fixate de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864 Cod penal din 1969.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a exercita atribuția de persoană însărcinată cu securitatea și sănătatea în muncă.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a exercita atribuția de persoană însărcinată cu securitatea și sănătatea în muncă, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Constată că partea civilă J_____ V________ a renunțat la acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat să plătească statului suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare”.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași întocmit în dosarul de urmărire penală având nr. xxxxx/P/2010 și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 21.03.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților G________ D______ și G________ D____, ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de „neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, săvârșită din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și „ucidere din culpă”, faptă prev. de art. 178 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal.
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.C. Grupul A________ Brianza S.R.L., cu sediul social în __________________________, jud. Iași, CUI xxxxxxxx, reprezentată prin administratorul G________ D______, pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, săvârșită din culpă, faptă prev. și ped. de art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și ucidere din culpă, faptă prev. de art. 178 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal, întrucât faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În motivare, s-a reținut în esență că inculpații G________ D______ și G________ D____, primul în calitate de administrator, al doilea în calitate de maistru și responsabil cu securitatea și sănătatea în muncă la _________________________ SRL, nu au luat măsurile prevăzute de lege cu privire la securitatea în muncă, aspect ce a cauzat accidentarea mortală a numitului Moisea O_____ L_____ în data de 18.11.2010, care lucra la societatea respectivă fără forme legale.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto; dosar de cercetare al I.T.M. Iași; plângere și declarații parte vătămată JosanuValentina; cerere de constituire parte civilă a Spitalului C_____ Județean de Urgențe ,,Sf. S_______” Iași, prin adresa nr. xxxxx/17.06.2011; raport medico-legal de necropsie nr. 2227/28.01.2011 alI.M.L. Iași; declarații martori G________ I___, Ș_______ C_________, G_______ C_____, P______ C____, U_____ V_______, Bârliga R_____-N_______, C______ G_______, G_________ A____-M____; declarații învinuiți G________ D______ și G________ D____.
Numita J_____ V________ s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale fără să precizeze cuantumul pretențiilor; la termenul din 24.05.2013 partea civilă a depus cererea prin care și-a precizat pretențiile civile. Ulterior, la termenul de judecată din data de 12.02.2014, partea civilă a depus la dosar un înscris autentic (declarație autentificată de notarul public B_____ D_____ F_____) prin care arată că renunță la acțiunea civilă ce face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Iași, iar la același termen a precizat că nu dorește să participe în procesul penal nici ca persoană vătămată.
La termenul din 11.09.2013 instanța a pus în discuția contradictorie a părților regularitatea actului de sesizare, constatând în temeiul art. 300 Cod procedură penală raportat la art. 263 și urm. Cod procedură penală regularitatea acestuia.
În cursul cercetării judecătorești au fost administrate proba cu înscrisuri, precum și proba cu martori, fiind audiați atât martorii din cursul urmăririi penale: G_______ C_____ – fila 79, Ș_______ C_________ – fila 80, G________ I__ – fila 98, P______ C____ – fila 102, C______ G_______ – fila 109, cât și martorii propuși de inculpați: B______ V_____, C_____ M_____, F____ D______ (filele 306, 307, 308).
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății instanța a constatat dovedită vinovăția inculpaților cu privire la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, constatând că situația de fapt expusă prin rechizitoriu este confirmată de probele administrate în această fază procesuală, cât și de cele administrate în cursul judecății, urmând a fi reținută următoarea situație de fapt:
___________________________ S.R.L. are ca activitate principală Prelucrarea brută a lemnului și impregnarea lemnului, fiind înregistrat la Registrul Comerțului Iași în data de 27.12.2000, iar în anul 2010 și-a actualizat codificarea CAEN și a obținut punctul de lucru din __________________________, jud. Iași, fiind reprezentată legal de către administratorul G________ D______.
Numitul Moisea O_____ L_____ lucra la această societate ca muncitor necalificat din data de 04.10.2010, fără a avea semnat și înregistrat la I.T.M. contract individual de muncă, și fără a avea fișa postului semnată, având ca principale atribuții: paza incintei societății, efectuarea de lucrări de manipulare încărcare-descărcare a materialului lemnos și curățenie, urmând a se subordona maistrului G________ D____.
Activitatea de prelucrare a lemnului în cadrul ___________________________ S.R.L. presupunea uscarea cherestelei până la umiditatea de 10 +- 2%, prelucrarea mecanică a lemnului, șlefuirea, finisarea acestuia, ambalarea elementelor lăcuite, etichetarea și depozitarea în vederea livrării, aceste operațiuni desfășurându-se în trei hale, în următoarele secții: secția de tâmplărie, secția mobilier, secția finisaj, depozit cherestea, cabina uscare, centrală termică pe lemne si centrală termică pe rumeguș (boiler marca Ferroli).
Activitatea de producție din zilele de 11 și 12.11 2012 s-a efectuat doar în schimbul III, între orele 22.00-06.00, iar în noaptea de 12/13.11.2010, de serviciu la instalația termică a fost desemnat lucrătorul G_______ C_____, angajat al societății ca fochist.
În aceste condiții, noaptea, funcționarea normală a sistemului de încălzire din secțiile de producție și a cabinei de uscare a cherestelei, se realiza prin alimentarea focului din centrala termică pe lemne la un interval de o oră, iar la centrala termică pe rumeguș (respectiv boilerul marca Ferroli), era necesară pornirea transportorului elicoidal de alimentare rumeguș timp de 15-20 minute, la un interval de o oră.
Martorul G_______ C_____ a sistat alimentarea cu rumeguș la boilerul marca Ferroli, la ora 05.00, în dimineața zilei de 13.11.2010, deoarece se termina schimbul de lucru și urma o pauză tehnologică până la data de 15.11.2010. Astfel, până la reluarea activității în secțiile de producție, respectiv până în cursul zilei de luni, întrucât nu funcționa decât cabina de uscare-cherestea, urma să fie activă numai centrala termică pe lemne, alimentată manual cu deșeuri de lemn la intervale de două-trei ore.
Pentru ziua de sâmbătă, 13.11.2010, a fost programat să lucreze Moisea O_____ L_____, care urma să asigure paza incintei, să efectueze lucrări de încărcare-descărcare a materialelor lemnoase și curățenie. La ora 06.00, martorul G_______ C_____ a predat schimbul către Moisea O_____ L_____, înmânându-i telecomanda de la poarta de acces în unitate și explicându-i ce are de făcut pentru alimentarea cu deșeuri de lemn a centralei pe lemne, precizându-i că centrala pe rumeguș este oprită.
În aceeași zi, inculpatul G________ D____ a fost prezent la sediul societății, fiind programate de serviciu și alte trei lucrătoare, iar la ora 19.00, acesta i-a transmis lui Moisea O_____ L_____ ca sarcini de serviciu, să asigure accesul în unitate a celor trei lucrătoare la ora 20.00 și să alimenteze, manual, cu deșeuri din lemn, focul de la centrala pe lemne, la intervale de 2-3 ore pentru a menține apa în instalație la 65-75 de grade Celsius și a asigura astfel funcționarea camerei de uscare cherestea si a aerotermelor de la secția de finisaj.
Moisea O_____ L_____ a mai desfășurat si anterior datei producerii accidentului activități de alimentare cu deșeuri de lemn a centralei, sub supravegherea conducătorului de formație Gâdiceanu D____, lucrând împreuna cu fochiștii P______ C____ și G_______ C_____.
În seara zilei de 13.11.2010, în intervalul orar 20.00 – 20.45, la sediul firmei au ajuns cele trei angajate, respectiv C______ G_______, Bârliga R_____-N_______ si G_________ A____-M____, cea din urmă observându-l pe Moisea O_____ L_____ în stare de ebrietate. De asemenea, martorul U_____ F_____, care a adus la sediul firmei un set de scule, l-a întâlnit pe Moisea O_____ L_____ în incinta camerei unde se afla centrala termică pe lemne, constatând că acesta se afla în stare avansată de ebrietate.
În jurul orelor 22.00, deoarece martorele G_________ A____-M____ și Bârliga R_____-N_______ au simțit o răcire a aerului de la aeroterma din finisaj, l-au căutat pe Moisea O_____ L_____ în camera centralei pe lemne, și apoi în camera centralei pe rumeguș, unde l-au și găsit, dormind pe un scaun cu capul pe masă. Acestea l-au trezit și i-au solicitat să alimenteze centrala pe lemne, pentru revenirea la temperatura normală a apei în instalația de încălzire; Moisea O_____ L_____ s-a deplasat la centrala pe lemne, unde a alimentat focul, apoi s-a deplasat la centrala pe rumeguș, unde a depozitat o sticlă de 1 litru de băutură alcoolică în tabloul de comandă și control, care a fost găsită după producerea evenimentului.
Din motive necunoscute, posibil datorită alcoolemiei extreme (348 mg/dl), Moisea O_____ L_____ a pornit transportorul elicoidal de alimentare cu rumeguș al focarului și nu a reacționat apoi la aprinderea focului, supraîncălzirea focarului și a boilerului, deoarece, probabil, a adormit din nou în poziția șezând pe scaun, cu capul pe masă, poziție în care a fost surprins de explozie. Rumegușul introdus de transportorul elicoidal în focarul boilerului Ferroli s-a aprins, datorită cenușii și jarului rămase de dimineață, și a produs supraîncălzirea rapidă a focarului și a apei din registre, deoarece nu funcționa nici o pompă de recirculare a agentului termic. Deoarece schema de funcționare a sistemului de încălzire era reglată pe funcționarea centralei termice pe lemne, robineții tur spre hala 3 fiind închiși și protecția principală, prin vasul de expansiune de la centrala termică pe lemne, fiind obturată, protecția la supraîncălzirea accidentală a boilerului Ferroli era posibilă doar prin cele două supape de siguranță de 1 ¼ , montate pe turul boilerului spre distribuitor. Aceste aspecte sunt prezentate în Raportul de expertiză tehnică, întocmit de către expertul tehnic ing. P_________ D______, în care s-a constatat faptul că supraveghetorul Moisea O_____ L_____ nu a oprit instalația de alimentare cu combustibil lemnos a focarului, în timp util, fapt pentru care cazanul a intrat în suprapresiune.
În funcționarea normală, preluarea volumului de apă distilată din boilerul Ferroli către vasul de expansiune al centralei termice pe lemne se făcea prin conductele tur și retur. La ora evenimentului, acestea erau închise, iar supapele de siguranță nu au funcționat la parametrii reglați, motiv pentru care cazanul a intrat în suprapresiune și a explodat.
Potrivit expertizei tehnice menționate mai sus, realizată imediat după producerea evenimentului, care prezintă schema de încălzire din momentul producerii exploziei, o posibilă cauză o reprezintă manevrarea neatentă a panoului electric de comandă din centrala termică; de asemenea, în momentul exploziei, Moisea O_____ L_____ se afla la o măsuță amplasată în colțul centralei termice, iar apa fierbinte a fost pulverizată peste el și peste pereții centralei, în zona distribuitorului.
În jurul orelor 23.00, lucrătoarele au simțit miros de fum și au mers să vadă ce se întâmplă în camera centralei pe lemne, iar când au ieșit, s-au întâlnit cu Moisea O_____ L_____, care se deplasa dinspre camera boilerului, ars pe mâini si pe față, ud complet, și care cerea ajutor, zicând că este accidentat. Martorele Bârliga R_____-N_______ și G_________ A____-M____ l-au bandajat si l-au anunțat pe martorul G________ I__, care a venit imediat la unitate și a transportat victima la S_______ de Urgențe “Sf. I___” din Iași, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Victima Moisea O_____ L_____ a fost internată la S_______ de Urgențe „Sf. I___” din mun. Iași, unde a decedat la data de 18.11.2010.
Potrivit Raportului medico-legal de necropsie nr. 2227 din 28.01.2011, moartea lui Moisea O_____ L_____ a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute consecința unor arsuri prin explozie în spațiu închis cu interesarea a aprox. 50% suprafață corporală și arsuri de căi respiratorii.
Deși Moisea O_____ L_____ nu era angajat cu forme legale la _________________________ SRL, accidentul mortal suferit de acesta constituie accident mortal de muncă, potrivit prevederilor art. 3 alin. 2) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă ,,Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților lucrătorilor” coroborat cu prevederile art. 5 lit. a), c) și g) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, respectiv ,,a) lucrător – persoana angajată…precum și ucenicii și alți participanți la procesul de muncă…c) alți participanți la procesul de muncă – persoane aflate în unitate cu permisiunea angajatorului…și persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă și pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale și ale prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă….g) accident de muncă – vătămarea violentă a organismului…care au loc în timpul procesului de muncă ….și care provoacă deces”. Astfel, Moisea O_____ L_____ a lucrat în calitate de muncitor necalificat la _________________________ SRL din data de 04.10.2010, respectiv timp de o lună și 14 zile, fără a semna contract individual de muncă cu angajatorul, după cum reiese din declarațiile învinuiților și a martorilor existenți în cauză.
Procesul-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași concluzionează că evenimentul s-a produs datorită utilizării în fluxul de producție a unui echipament de muncă la care nu au funcționat, la parametrii reglați (respectiv 3 atm), supapele de siguranță, ca protecție la utilizarea anormală a acestuia. Astfel, S.C. Grupul A________ Brianza SRL a utilizat în activitatea de producție un echipament de muncă, boilerul Ferroli LB NT 0,6, pentru care nu s-a realizat obligația de autorizare la ISCIR conform prevederilor cuprinse la art. 14 lit. b) din Legea 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a aparatelor consumatoare de combustibil și două supape de siguranță cu resort, DN 1 ¼’’, pentru care nu s-au prezentat declarațiile de conformitate și buletinele de verificare/reglare, contrar prevederilor cuprinse la art. 14 lit. c) din Legea 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a aparatelor consumatoare de combustibil, respectiv ,,persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează o instalație/echipament are următoarele obligații: b) să solicite și să obțină autorizația de funcționare inițială sau reautorizarea; c) să ia măsurile necesare și să se asigure că instalația/echipamentul este utilizat în condiții de siguranță, prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și întreținerilor de către persoane autorizate, conform instrucțiunilor tehnice ale producătorilor”. Prin aceasta, s-au încălcat și prevederile legale cuprinse la art. 13 litera l) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă: ,,în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă, angajatorii au următoarele obligații: lit. l) să asigure funcționarea permanentă și corectă a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsură și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice”.
O altă cauză care a concurat la producerea evenimentului o constituie organizarea necorespunzătoare a activității la ___________________________ SRL, astfel încât o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice s-a aflat la lucru și a pornit incorect și în afara sarcinilor de serviciu un echipament de muncă.
Prin aceasta, au fost încălcate prevederile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă: ,,angajatorii au obligația să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrători desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe”.
De asemenea, angajatorul l-a primit pe Moisea O_____ L_____ să lucreze la societate începând cu data de 04.10.2010, și în baza pontajului a primit avans pentru luna octombrie, dar nu a semnat și nu a fost înregistrat contractul individual de munca la I.T.M. Iași, fiind încălcate astfel prevederile art. 16 alin. 1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii: ,,Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul.. are obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă”.
___________________________ SRL nu a realizat obligația de a asigura un lucrător RSVTI operator autorizat, responsabil cu supravegherea si verificarea tehnică în utilizare a echipamentelor care utilizează combustibil, fiind încălcate astfel prevederile art. 15 alin. 2) din Legea 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a aparatelor consumatoare de combustibil: ,,persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează instalații/echipamente prev. la alin. 1, are obligația să asigure operator autorizat, responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică în utilizare a instalațiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripțiilor tehnice”.
Angajatorul nu a întocmit Fișa Individuală de instructaj pentru Moisea O_____ L_____, încălcându-se astfel prevederile art. 81 alin. 1) din H.G. nr. 1425/2006 modif. de H.G. nr. 955/2010, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă: ,,Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fișa de instruire individuală, cu indicarea materialului predat, a duratei și datei instruirii” și ale art. 20 alin.1 lit. a) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă: ,,angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său: a) la angajare”.
De asemenea, nu a fost asigurată supravegherea medicală de către un medic specialist de medicina muncii pentru lucrătorul Moisea O_____ L_____, implicat în accident înainte de a fi admis la lucru, încălcându-se prev. art. 13 lit. j) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă: ,,În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă, angajatorul are următoarele obligații : lit. j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării”.
Activitatea de prevenire si protecție în domeniul securității si sănătății în muncă la ___________________________ SRL era organizată prin desemnarea inculpatului G________ D____, prin decizia nr. 21 din 17.08.2009 a administratorului G________ D______, acesta însă neîndeplinind cerințele minime de pregătire în domeniul securității si sănătății în muncă, corespunzătoare nivelului mediu, fiind încălcate prevederile art. 49 alin. 1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, modif. De H.G. nr. 955/2010: ,,Cerințele minime de pregătire în domeniul securității si sănătății în muncă, corespunzătoare nivelului mediu, sunt: lit. b) curs în domeniul securității si sănătății în muncă, cu conținut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. b, cu o durată de cel puțin 80 de ore”.
În afara concluziilor enunțate mai sus, rezultate din Procesul-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, și Inspecția Teritorială ISCIR Iași a precizat prin adresa nr. xxxxx/14.12.2010, faptul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a aparatelor consumatoare de combustibil, cât și prevederile prescripției tehnice PT C9-2010 din Colecția ISCIR. De asemenea, Inspecția Teritorială ISCIR Iași a constatat că ___________________________ SRL nu deținea la momentul accidentului, un operator RSVTI (responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică în utilizare a instalațiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR), totodată cazanul a funcționat neautorizat și a fost deservit de personal neautorizat, iar asupra cazanului s-au efectuat manevre de către persoana decedată, persoană ce nu avea nici o calitate în exploatarea cazanului; aceste aspecte au reieșit în urma verificărilor efectuate de către inspectorii de specialitate din cadrul Inspecției Teritoriale ISCIR Iași, materializate în Procesul-verbal de verificare tehnică nr. 454C-316/23.11.2010.
În consecință, s-a constatat faptul că inculpații G________ D______, în calitate de administrator al S.C. Grupul A________ Brianza S.R.L., precum și G________ D____, în calitate de maistru mecanic la S.C. Grupul A________ Brianza și având ca atribuții de serviciu instruirea personalului pe linia securității și sănătății în muncă, nu au luat măsurile prevăzute de dispozițiile legale referitoare la securitatea muncii, fiind persoanele care aveau îndatorirea legală de a lua aceste măsuri, iar această conduită a generat accidentarea mortală a victimei Moisea O_____ L_____.
Astfel, inculpatul G________ D______ nu a întreprins demersurile legale pentru obținerea autorizării de la ISCIR pentru boilerul Ferroli LB NT 0,6 și nu a luat măsurile necesare pentru a se asigura că cel două supape de siguranță cu resort, DN 1 ¼’’ dețin declarații de conformitate și buletine de verificare/reglare, respectiv sunt utilizate în condiții de siguranță, prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și întreținerii de către persoane autorizate, astfel că boilerul Ferroli LB NT 0,6 a explodat în ziua de 13.11.2010 deoarece supapele de siguranță nu au funcționat la parametrii reglați de 3 atmosfere. Mai mult, inculpatul G________ D______ nu a luat măsuri pentru a asigura un lucrător RSVTI, operator autorizat, responsabil cu supravegherea si verificarea tehnică în utilizare a echipamentelor care utilizează combustibil din domeniul ISCIR, astfel că echipamentele respective au fost deservite de personal neautorizat, ce a avut ca efect producerea accidentului de muncă.
Inculpatul G________ D______ se face vinovat și de faptul că, de la data de 04.10.2010 și până în ziua producerii accidentului de muncă, respectiv 13.11.2010, a primit victima Moisea O_____ L_____ să lucreze la S.C. Grupul A________ Brianza SRL fără a încheia cu acesta contract individual de munca și a-l înregistra la I.T.M. Iași, victima fiind pontată în această perioadă și primind avansul pe luna octombrie. Astfel, inculpatul a declarat că în cursul lunii octombrie a dat anunț în ziar pentru angajarea unui număr de 15 muncitori calificați și necalificați, în ziua de 04.10.2010 acceptându-l pe Moisea O_____ L_____ să lucreze în cadrul sectorului de ,,întreținere’’. Mai mult, administratorul G________ D______ se face vinovat și de faptul că a permis ca o persoana aflată sub influența băuturilor alcoolice, respectiv victima Moisea O_____ L_____, să se afle la lucru în ziua de 13.11.2010, lucru constatat chiar de el însuși în acea zi, conform declarației sale olograf, conform căreia a observat că victima avea un comportament ciudat în acea zi, bănuind că ar fi ,,beat sau drogat”.
De asemenea, inculpatul G________ D______ este responsabil și pentru faptul că nu a asigurat supravegherea medicală, de către un medic specialist în medicina muncii, lucrătorului Moisea O_____ L_____ implicat in accident, înainte de a fi admis la lucru
Inculpatul G________ D______, în calitate de administrator la Grupul A________ Brianza SRL, a emis decizia nr. 21 din 17.08.2009, prin care l-a desemnat pe fratele său G________ D____ cu activitatea de prevenire si protecție în domeniul securității și sănătății în muncă, deși acesta nu îndeplinea cerințele minime de pregătire în acest domeniu, aspect ce a condus la o activitate deficitară de prevenire si protecție în domeniul securității și sănătății în muncă la Grupul A________ Brianza SRL, contribuind la producerea accidentului de muncă.
Inculpatul G________ D____, în calitate de maistru mecanic la S.C. Grupul A________ Brianza SRL, avea următoarele atribuții relevante, stabilite prin fișa postului: ,,Răspunde de organizarea și desfășurarea activității de producție la punctul de lucru repartizat de societate, în deplină securitate și pentru realizarea integrală a măsurilor de bună funcționare, exploatare și întreținere a utilajelor și mașinilor încredințate, fiind organizatorul și conducătorul nemijlocit al acestui punct de lucru. Organizează punctul de lucru, repartizează lucrările pe formații sau echipe, supraveghează execuția lucrărilor pe tot timpul programului de lucru. Asigură realizarea programului cantitativ zilnic, astfel încât toți salariații să-și realizeze salariile. Răspunde și ia măsuri de asigurare cu afișe de securitatea muncii și folosirea echipamentului de lucru și de protecția muncii. Răspunde de efectuarea lunară a instructajului de protecția muncii și P.S.I. și înscrierea în fișele de instruire sub semnătură a celor discutate, împreună cu responsabilul de protecția muncii. Trebuie să interzică consumul de băuturi alcoolice, țigări și a drogurilor în incinta punctului de lucru. Asigură pornirea și exploatarea utilajelor și instalațiilor de către persoane bine instruite și pregătite profesional, în scopul folosirii acestora”, pe lângă aceste atribuții din fișa postului, inculpatul G________ D____ avea ca atribuții de serviciu instruirea personalului pe linia securității și sănătății în muncă, întrucât prin decizia nr. 21 din 17.08.2009 a fost numit responsabilul de protecția muncii la S.C. Grupul A________ Brianza S.R.L.
Cu toate acestea, inculpatul G________ D____ și-a încălcat atribuțiile menționate și nu a luat măsurile prevăzute de dispozițiile legale referitoare la securitatea muncii, conduită ce a generat accidentarea mortală a victimei Moisea O_____ L_____. Astfel, inculpatul G________ D____ a utilizat în fluxul de producție un echipament de muncă, respectiv boilerul Ferroli LB NT 0,6, care nu fusese autorizat la ISCIR, precum și două supape de siguranță cu resort, DN 1 ¼’’, care nu dețineau declarații de conformitate si buletine de verificare/reglare, respectiv nu le-a utilizat în condiții de siguranță, prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și întreținerii de către persoane autorizate, astfel că boilerul Ferroli LB NT 0,6 a explodat in ziua de 13.11.2010 deoarece supapele de siguranță nu au funcționat la parametrii reglați de 3 atmosfere.
De asemenea, inculpatul G________ D____ a însărcinat victima Moisea O_____ L_____ cu manevrarea centralelor pe lemne și rumeguș, folosite în procesul de fabricare și uscare a materialelor din lemn, deși cunoștea faptul că acesta nu era angajat cu forme legale la S.C. Grupul A________ Brianza S.R.L., nu are calificarea necesară și nici nu era autorizat de către ISCIR pentru desfășurarea de asemenea activități, ce a avut ca efect producerea accidentului de muncă.
Inculpatul G________ D____, în calitate de responsabil de protecția muncii la S.C. Grupul A________ Brianza S.R.L, nu i-a făcut victimei Moisea O_____ L_____ instructajul pe linia securității și sănătății în muncă, de la data primirii la lucru, 04.10.2010 și până în ziua producerii accidentului, 13.11.2010, și nu i-a întocmit acestuia Fișa Individuală de instructaj, astfel că victima nu a cunoscut măsurile de protecția muncii, aspecte ce au determinat producerea accidentului de muncă.
De asemenea, la data de 13.11.2010, când a avut loc accidentul de muncă, cu câteva ore înainte de producerea acestuia, inculpatul G________ D____ s-a întâlnit cu victima în incinta societății, acesta fiind programat de serviciu, ocazie cu care a constatat faptul că acesta nu era în deplinătatea capacităților fizice, însă nu a luat nici un fel de măsuri.
Din declarațiile celor doi inculpați, date în cursul urmăririi penale, în cursul cercetării judecătorești neprezentându-se, respectiv G________ D______ și G________ D____, reiese faptul că victima Moisea O_____ L_____ lucra în cadrul S.C. Grupul A________ Brianza S.R.L. din data de 04.10.2010, fără a se încheia cu acesta contract individual de muncă înregistrat la ITM Iași; cei doi inculpați cunoșteau atât faptul că victima nu avea calificarea necesară de a lucra la centrala termică pe rumeguș cât și că victima nu era autorizată de către ISCIR pentru desfășurarea de asemenea activități; iar în ziua de 13.11.2010, când a avut loc accidentul de muncă, ambii au constatat ca victima se comportă ciudat, ca și cum s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, însă nu au luat nici o măsura pentru a înlătura această stare. Este adevărat că, la o oră si 20 de minute după producerea accidentului de muncă, victimei i-a fost depistată o alcoolemie de 348 mg/dl, conform foii de observație clinică xxxxx/02.12.2010 întocmită de medicii Spitalului C_____ de Urgență Sf. I___ Iași, însă alcoolemia victimei nu justifică faptul că persoanele responsabile din cadrul societății, i-au trasat victimei atribuții privitoare la manevrarea centralelor termice, deși cunoșteau faptul că nu avea pregătirea necesară și autorizarea cerută de lege și, deși au constatat starea sa de ebrietate în ziua producerii incidentului, nu au luat măsuri de înlocuire a acesteia cu un alt angajat.
Astfel, în situația în care inculpații G________ D______ și G________ D____ ar fi respectat normele legale descrise mai sus, accidentul de muncă nu s-ar fi produs. Se constată că există o directă legătură de cauzalitate între conduita inculpaților G________ D______ și G________ D____ și producerea accidentului mortal de muncă a cărei victimă a fost Moisea O_____ L_____, urmând a li se reține culpa în acest sens.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din coroborarea întregului material probator administrat în ambele faze procesuale, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto; dosar de cercetare al I.T.M. Iași; plângere și declarații parte vătămată J_____ V________; cerere de constituire parte civilă a Spitalului C_____ Județean de Urgențe ,,Sf. S_______” Iași, prin adresa nr. xxxxx/17.06.2011; raport medico-legal de necropsie nr. 2227/28.01.2011 al I.M.L. Iași; declarațiile martorilor G________ I___, Ș_______ C_________, G_______ C_____, P______ C____, U_____ V_______, Bârliga R_____-N_______, C______ G_______, G_________ A____-M____; declarațiile de învinuiți date în cursul urmăririi penale de către inculpații G________ D______ și G________ D____.
În drept,
Faptele inculpatului G________ D______ care, în calitate de administrator la _________________________ SRL, nu a luat măsurile prevăzute de lege cu privire la securitatea în muncă, aspect ce a cauzat accidentarea mortală a numitului Moisea O_____ L_____ în data de 18.11.2010, care lucra la societatea respectivă fără forme legale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, prev. și ped. de art. 349 alin. 1, 2 Cod penal și „ucidere din culpă” prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal.
Cele două infracțiuni au fost comise în condiții de concurs ideal de infracțiuni, conform art. 33 lit. b Cod penal din 1969, faptele inculpatului, datorită urmărilor pe care le-au produs, întrunind elementele constitutive a două infracțiuni.
Faptele inculpatului G________ D____ care, în calitate de maistru și responsabil cu securitatea și sănătatea în muncă la _________________________ SRL, nu a luat măsurile prevăzute de lege cu privire la securitatea în muncă, aspect ce a cauzat accidentarea mortală a numitului Moisea O_____ L_____ în data de 18.11.2010, care lucra la societatea respectivă fără forme legale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de „neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, prev. și ped. de art. 349 alin. 1, 2 Cod penal și „ucidere din culpă” prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal.
Cele două infracțiuni au fost comise în condiții de concurs ideal de infracțiuni, conform art. 33 lit. b Cod penal din 1969, faptele inculpatului, datorită urmărilor pe care le-au produs, întrunind elementele constitutive a două infracțiuni.
La stabilirea încadrării juridice potrivit dispozițiilor art. 349 alin. 1, 2 Cod penal și 192 alin. 1, 2 Cod penal instanța a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul penal 2014, faptul că de la săvârșirea infracțiunii 18.11.2010 și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, respectiv noul Cod penal, la data de 01.02.2014, în cauză existând o succesiune de legi penale, și a apreciat asupra legii penale mai favorabile, stabilind că, în speță, legea penală mai favorabilă este Codul penal actual.
Pentru a ajunge la această concluzie instanța a analizat dispozițiile art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și ale art. 178 alin. (2) Codul penal 1969, precum și cele din art. 349 alin. 1, 2 și art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal 2014, prin prisma pedepsei principale prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă pedeapsa prevăzută este închisoare de la 3 luni la 1 an sau amenda, iar potrivit art. 349 alin. 1, 2 Cod penal 2014 pedeapsa prevăzută este închisoare de la 3 luni la 1 an sau amenda, prin urmare instanța a aplicat legea penală în vigoare la momentul soluționării cauzei potrivit principiului prevăzut la art. 15 alin. 2 din Constituția României potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Întrucât nu se poate stabili că legea anterioară ar fi mai favorabilă, concluzia este aceea că legea aplicabilă este cea aflată în vigoare la acest moment. Potrivit Codului penal din 1969 pedeapsa prevăzută în cazul art. 178 alin. (2) este de închisoare de la 2 la 7 ani. Aceeași pedeapsă este prevăzută și de art. 192 alin. (2) Cod penal 2014, prin urmare instanța nu a putut stabili că legea penală anterioară este mai favorabilă, motiv pentru care a aplicat legea penală în vigoare.
În cuprinsul concluziilor scrise, apărătorul inculpatului G________ D____ a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. 2 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 pct. c) noul Cod procedură penală. În esență, în motivarea acestei solicitări, apărătorul inculpatului a arătat că în dosarul cauzei nu se regăsesc probe care să conducă la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este trimis în judecată, respectiv nu s-a dovedit că este subiectul activ al infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal și al infracțiunii de neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă prevăzută și pedepsită de art. 349 alin. 1 și 2 Noul Cod penal.
Astfel, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, dar și din plângerea depusă de mama victimei, evenimentul care a dus la moartea numitului Moisea O_____ L_____ s-a produs în luna noiembrie anul 2010. De asemenea, din întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, dar și din cuprinsul rechizitoriului a rezultat că numitul Moisea O_____ L_____ lucra la societatea ___________________________ SRL, motiv pentru care această societate figurează în prezentul dosar ca parte responsabilă civilmente. Tot din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor și din înscrisurile depuse la dosare rezultă cu claritate faptul că inculpatul nu este angajat al ___________________________ SRL și nici nu are un alt fel de raport cu această societate.
Așa cum rezultă din decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 329/13.07.2009 și înregistrată la ITM Iași în data de 14.07.2009, administratorul ___________________________ SRL dispune încetarea contractului de muncă a inculpatului începând cu data de 20.07.2009, iar începând cu data de 17.11.2010 este angajatul unei alte societăți - Mobili Brianza SRL, contract de muncă înregistrat la ITM Iași sub nr. xxxxxx/25.11.2010.
A arătat inculpatul că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite în legătură cu activitatea la ___________________________ SRL, respectiv infracțiunea de ucidere din culpă și infracțiunea prevăzută la art. 349 Cod Penal pentru nerespectarea unor dispoziții legale sau neluarea unor măsuri care au avut ca urmare moartea unei persoane. Ori, din moment ce în tot cursul procesului penal se reține faptul că Moisea O_____ L_____ era angajatul ___________________________ SRL, societate care are și calitate de parte responsabilă civilmente rezultă că persoanele responsabile de moartea acestuia nu pot fi decât persoane din cadrul aceleiași societăți comerciale.
Referitor la infracțiunea de ucidere din culpă la care se face referire în cuprinsul art. 192 alin. 2, textul legal impune ca urmarea imediată să fie rezultatul nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei activități. Din coroborarea acestei descrieri de legale cu situația de fapt, rezultă că ceea ce se impută este nerespectarea unor măsuri de prevedere sau nerespectarea dispozițiilor privind securitatea și sănătatea în muncă. Ori în acest sens, cel care se poate face vinovat de această atitudine culpabilă nu poate fi decât persoana care ar fi avut obligația de a lua acele măsuri impuse de lege în raport cu persoana decedată. Ori, o astfel de persoană nu poate fi decât persoana angajată sau contractată de societatea în subordinea căreia lucra victima, respectiv persoana angajată sau contractată de ___________________________ SRL care figurează și ca parte responsabilă civilmente. Din moment ce inculpatul nu este angajatul acestei societăți, rezultă că nu este subiectul activ al infracțiunii de ucidere din culpă, așa cum este aceasta descrisă de dispozițiile art. 192 alin.2.
Referitor la infracțiunea prevăzută la art. 349 Noul Cod Penal prevede următoarele: Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Dispozițiile legale restrâng sfera persoanelor care pot avea calitatea de subiect activ a infracțiunii mai sus descrise la persoana care avea îndatorirea de a lua măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă. Astfel, persoana care avea îndatorirea de a lua măsurile impuse de lege privind angajații ___________________________ SRL nu poate fi decât un alt angajat al acestei societăți, sau o persoană contractată de această societate pentru astfel de servicii. Ori, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, începând cu data de 20.07.2009 inculpatului i s-a desfăcut contractul de muncă prin decizia nr. 329/13.07.2009, decizie înregistrată la ITM Iași la data de 14.07.2009, dată de la care între inculpat și ___________________________ SRL nu mai există nici un fel de legătură. Simplul fapt că societatea pentru care lucrează acesta în calitate de maistru mecanic, _____________________, are sediul în __________________________, Jud. Iași, sediu care coincide cu cel al părții responsabile civilmente, nu îl face responsabil și pentru activitatea desfășurată de această societate sau pentru salariații acestei societăți. De asemenea, obiectul de activitate al celor două societăți este diferit, iar în cadrul _____________________ subsemnatul eram angajat ca maistru mecanic, funcție ce nu presupune responsabilități din cele prevăzute la art. 349 Cod Penal, ci subsemnatul trebuia să asigur realizarea obiectivului de producție ce ținea de nivelul de competențe ale unui mecanic pentru _____________________.
A arătat apărătorul inculpatului că din moment ce nu s-a identificat vreun raport juridic între inculpat și ___________________________ SRL rezultă că acesta nu avea nici o atribuție delegată din partea acestei societăți și, prin urmare, nici o obligație. El nu putea decide modul în care se desfășura activitatea ___________________________ SRL și nici modul în care era gestionată munca salariaților acestei societăți, aceste atribuții revenindu-le administratorilor societății sau personalului contractat de ___________________________ SRL. Astfel, simpla sa prezență în fapt la sediul acestei societăți și desfășurarea de activități este strict legată de faptul că este angajatul _____________________, societate care are sediul comun cu ___________________________ SRL. Mai arătă că o situație de fapt cum este cea a prezenței subsemnatului la sediul societății în desfășurarea atribuțiilor contractuale cu _____________________, nu presupune și obligații legale față de ___________________________ SRL, motiv pentru care nu pot fi considerată persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri în sensul dispozițiilor art. 349 Noul Cod Penal.
A precizat că decizia depusă la dosarul ITM prin care administratorul ___________________________ SRL dispunea ca inculpatul să fie responsabil cu sănătatea și securitatea în muncă în cadrul acestei societăți nu are forță obligatorie pentru acest inculpat întrucât nu avea nici un raport cu această societate. A arătat că inculpatul nici nu ar fi putut fi responsabil cu securitatea și sănătatea în muncă din moment ce avea funcția de maistru mecanic la o cu totul altă societate, atribuțiile unui maistru mecanic fiind strict diferite de cele ale unei persoane responsabile cu sănătatea și securitatea în muncă, presupunând alte cunoștințe de specialitate. Administratorul ___________________________ SRL nu putea dispune cu privire la subsemnatul întrucât nu eram angajatul acestei societăți, nu aveam un contract de colaborare și nici nu eram delegat să desfășor activități în cadrul altei societăți decât _____________________.
Instanța a apreciat că susținerile inculpatului sunt nefondate.
Astfel, potrivit contractului intervenit la data de 01.06.2009 între ___________________________ SRL și _____________________ (filele 347, 348 vol. II d.u.p.) la art. 8 alin. 1 se prevede că „lucrătorii _____________________ cât și lucrătorii ___________________________ SRL vor fi supravegheați, coordonați, instruiți în domeniul SSM și SU de către conducătorii locurilor de muncă numiți prin decizie, de oricare dintre conducătorii celor două unități în urma consultării, de comun acord”.
Deși este corectă afirmația inculpatului că la data producerii evenimentului nu era angajatul ___________________________ SRL, ci al _____________________, instanța a constatat că în baza contractului sus amintit, încheiat între cele două societăți, în mod legal s-a emis Decizia nr. 21 din 17.08.2009 prin care administratorul D______ G________ numea începând cu aceeași dată pe inculpatul G________ D____ persoană desemnată de angajator cu securitatea și sănătatea în muncă.
Pe cale de consecință, la dosarul de urmărire penală există toate înscrisurile relevante din care rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul G________ D____ era persoană desemnată de angajator cu securitatea și sănătatea în muncă inclusiv pentru lucrătorii ___________________________ SRL, fără a avea relevanță societatea la care acesta era angajat. În plus, rezultă din toate declarațiile martorilor, date în ambele faze procesuale dar și în ancheta ITM, că persoana care se ocupa efectiv de instruirea angajaților ___________________________ SRL cu securitatea și sănătatea în muncă era inculpatul G________ D____, mulți martori neputând afirma și la ce societate era acesta angajat, ori chiar ei, fiind induși în eroare de denumirile celor două societăți comerciale care își aveau sediul în același spațiu și foloseau în comun utilajele.
A doua apărare, formulată de ambii inculpați, este aceea că ar trebui reținută culpa concurentă a victimei.
Nici această apărare nu este fondată. După cum s-a reținut anterior, în situația de fapt, explozia s-a produs în principal ca urmare a faptului că victima nu a fost instruită nici un moment cu privire la modul de folosire a centralei, aspect care nu are nici o legătură cu starea de ebrietate a victimei, iar în al doilea rând ambii inculpați au observat personal starea de ebrietate a victimei în ziua incidentului și cu toate acestea, în mod culpabil, au acceptat-o la muncă. Prin urmare, culpa în săvârșirea infracțiunilor aparține în exclusivitate celor doi inculpați, nefiind incidentă vreo cauză justificativă ori una de neimputabilitate.
Reținând așadar că faptele imputate inculpaților Gîdicea nu D______ și G________ D____ există, au fost săvârșite de către aceștia cu forma de vinovăție cerută de lege și constituie infracțiuni, instanța a dispus tragerea la răspundere penală a inculpaților în condițiile legii, prin condamnarea acestora și aplicarea unor pedepse cu închisoarea.
La individualizarea pedepselor care se vor aplica inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor, s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 74 Cod penal și anume, circumstanțele reale ale comiterii faptei, precum și cele personale ale inculpaților.
Gradul de pericol social concret, dedus din împrejurările comiterii faptei, ilustrat în împrejurările care compun conținutul constitutiv al infracțiunilor de care se fac vinovați inculpații, dar și extrinseci acestora, pericol social concret relevat de modul de săvârșire al faptelor, aceștia având o conduită imprudentă, încălcând regulile de securitate în muncă, dar și urmările ireparabile produse, respectiv decesul unei persoane.
În acest sens, instanța a reținut că gravitatea faptei este dată de urmăririle extrem de grave produse, constând în decesul unei persoane, precum și din împrejurarea că impactul a avut loc în timp ce în unitate se mai aflau și alți angajați, iar producerea accidentului s-a datorat exclusiv culpei inculpaților.
Persoana inculpaților, astfel cum se desprinde din fișele de cazier judiciar - nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu au fost implicați până în prezent în nici un conflict cu autoritățile judiciare; dimpotrivă, sunt persoane pe deplin integrate social, având ocupații stabile.
Atitudinea procesuală în raport de infracțiunile comise și comportamentul pe parcursul procesului penal: inculpații au dat declarații în cursul urmăririi penale, relatând situația de fapt reținută și de instanță, inculpatul G________ D______ a acoperit daunele solicitate de partea civilă, care a și renunțat la acțiunea civilă în cauză, în faza cercetării judecătorești nu s-au prezentat în instanță, nu au precizat motivul lipsei de la judecată, nu au dat declarații, iar inculpatul G________ D____ nu și-a asumat culpa în decesul unei persoane.
Limitele de pedeapsă fixate în Cod penalul, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, potrivit alin. 192 alin. 1, 2 Cod penal, respectiv închisoare de la 3 luni la 1 an sau amenda, potrivit art. 349 alin. 1, 2 Cod penal.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin prezenta, la pedeapsa închisorii apreciind că, pentru a se realiza un just echilibru între fapta concretă comisă și persoana inculpatului, un cuantum spre minim corespunde pe deplin rolului preventiv și educativ al pedepsei.
În aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal din 1969, nici una din infracțiunile din structura pluralității nefiind comisă sub legea nouă.
Pe cale de consecință, în cazul ambilor inculpați instanța a dispus contopirea pedepselor în conformitate cu art. 34 lit. b Cod penal din 1969, aceasta fiind și legea mai favorabilă conform art. 5 Cod penal, întrucât nu impune aplicarea unui spor obligatoriu.
Instanța, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, respectiv o infracțiune privind viața unor persoane, precum și faptul că prin săvârșirea infracțiunii s-a produs moartea unei persoane, având în vedere și împrejurarea că fapta a fost săvârșită prin încălcarea unor norme siguranța în muncă din culpa exclusivă a inculpaților, care puteau evita accidentul prin luarea măsurilor legale (autorizarea ISCIR a centralei, efectuarea instructajelor periodice, desemnarea ca fochist doar a unei persoane cu autorizație în acest sens), a considerat necesar să aplice inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a exercita funcția de administrator de societate comercială ori persoană însărcinată cu securitatea și sănătatea în muncă, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
De asemenea, în baza art. 65 Cod penal raportat la art. 66 lit. a, b și g Cod penal instanța a apreciat că se impune aplicarea, în cauză, a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și a dreptului de a exercita funcția de administrator de societate comercială ori persoană însărcinată cu securitatea și sănătatea în muncă.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că rolul atât educativ cât și preventiv al pedepsei poate fi atins în speță și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Având în vedere _____________________ noului Cod penal la 01.