R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
(502/2015)
DECIZIA PENALĂ NR.609/A
Ședința publică din data de 21.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I_______ T____
JUDECĂTOR: O___ B_____
GREFIER: I_____ D___
Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel București a fost legal reprezentat de procuror L____ I___.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de partea responsabilă civilmente ______________________________ SA împotriva sentinței penale nr. 10/29.01.2015 a Judecătoriei B_____, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în baza art. 391 alineat 1 Cpr.pen., a stabilit termen de pronunțare astăzi, 21.04.2015.
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.10/29.01.2015, Judecătoria B_____ a dispus condamnarea inculpatului B_______ M_____ la o pedeaspsa cu inchisoarea de 1 an si 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art 92 Cod penal.
Pe latură civilă inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabila civilmente ______________________________ SA la plata următoarelor sume de bani:
-1000 euro, reprezentand daune materiale si 40.000 euro, echivalent in lei la data platii, reprezentand daune morale către partea civilă V_____ D______;
- 40.000 euro în echivalent lei la data plății, reprezentand daune morale către partea civilă V_____ S_____;
- câte 30.000 euro, în echivalent lei la data plății, daune morale către părțile civile C_____ S____, V_____ M____ L_____, V_____ C_______ Și I______ M____ M_______;
-10.000 euro, în echivalent lei la data plății, daune morale către partea civila C_____ D______.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata în solidar cu partea responsabila civilmente ______________________________ SA a sumei de 4900 lei, reprezentand cheltuieli judiciare efectuate de părțile civile – onorariu avocatial.
A constatat ca sumele la plata carora a fost obligat inculpatul vor fi suportate de asigurator, in temeiul Legii nr 136/1995, in limita plafonului maxim stabilit pentru anul 2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 16.10.2011, orele 06:25, organele de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov-Chițila Orașului Voluntari au fost sesizate de dispeceratul unității cu privire la faptul că pe DN 2, în localitatea Afumați, jud. Ilfov, a avut loc un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a trei persoane.
Deplasându-se la fața locului, lucrătorii de poliție au constatat că accidentul s-a produs la intersecția DN 2 cu ______________________________ localității Afumați; s-a mai constatat că nu erau montate indicatoare rutiere de restricție, iar pe Șoseaua Ștefănești erau montate indicatoarele rutiere „Oprire" și trecere pentru pietoni".
Tot la fața locului au fost identificate și cele două autoturisme implicate în accident: autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX (ce prezenta avarii preponderent la partea frontală-dreapta, găsit oprit pe acostamentul Drumului Național 2, sensul Urziceni-București, orientată oblic față de axul drumului, cu fața către Urziceni); autoutilitara marca Citroen Jumper, cu nr. de matriculare XXXXXXXX, (găsită pe acostamentul sensului București-Urziceni, cu partea frontală în contact cu un stâlp din beton al rețelei stradale de electricitate, când mai multe avarii la nivelul cabinei). S-a mai constatat că în momentele premergătoare impactului, în autoutilitara Citroen se afla doar conducătorul auto martorul M____ V_____-G______, iar în autoturismul Dacia, în afara conducătorului auto, inc. B_______ M_____, se mai afla și numitul V_____ P____-S______ (ce ocupa locul din dreapta-față).
Din primele cercetări, s-a stabilit că accidentul s-a produs în două faze: primul impact, între partea frontală-dreapta a autoturismului Dacia (ce fusese condus de către inc. B_______ M_____) și partea laterală-stânga a autoutilitarei Citroen (ce fusese condusă de martorul M____ V_____-G______), a avut loc pe banda a II-a a sensului de mers București-Urziceni al Drumului Național 2, urmare a pătrunderii în intersecție a autoturismului Dacia, care venea de pe Șoseaua Ștefănești; al doilea impact a avut loc între partea frontală a autoutilitarei Citroen, deviată de la traiectoria liniară, și stâlpul de susținere a rețelei de electricitate.
În urma accidentului de circulație, a rezultat decesul numitului V_____ P____-S______, în vârstă de 27 ani. Potrivit raportului de autopsie medico-legală nr. A3/J/298/2011, moartea acestuia a fost violentă, fiind cauzată de o hemoragie internă, consecutivă lezării organelor interne (pulmoni, crosă aortică, ficat, rinichi) printr-un politraumatism; leziunile constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri și planuri dure, în condițiile unui accident rutier, fiind în legătură de cauzalitate directă și necondiționată cu decesul; s-a mai stabilit că sângele recoltat de la cadavru aparținea grupei A și conținea 1,00 g/l alcool.
Tot în urma accidentului, a rezultat și vătămarea corporală a celor doi conducători auto implicați, însă niciunul nu a dorit să fie examinat de medicii legiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov.
Fiind audiat, inc. B_______ M_____ a declarat că nu a observat existența indicatorului rutier „Oprire", montat pe sensul său de deplasare, la intersecția cu DN 2, și nici apropierea autoutilitarei Citroen, care venea din dreapta sa, dinspre București, întrucât, în acele momente era implicat într-o discuție în contradictoriu cu victima V_____ P____-S______, care gesticula, fiind orientat cu fața și întreg corpul către stânga, obturându-i astfel inculpatului vizibilitatea prin geamul lateral-dreapta.
Audiat fiind, martorul M____ V_____-G______ a declarat că, anterior producerii accidentului, conducea autoutilitara susmenționată pe banda a Il-a a DN 2, dinspre București către Urziceni; când a ajuns la intersecția cu Șoseaua Afumați, a observat că, din stânga sa, de pe Șoseaua Ștefănești, se apropia un autoturism având luminile de întâlnire în funcțiune, autoturism care „nu a oprit, continuăndu-și deplasarea cu viteză constantă și loxdnd cu partea sa frontală bena autoutilitarei pe care o conduceam". Martorul a mai precizat că, urmare a acestui prim impact, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind suprafața carosabilă și intrând ulterior în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului.
Pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor producerii accidentului, în cauză s-a dispus și efectuat de către expertul tehnic judiciar C______ M____ o expertiză judiciară în domeniul accidentelor de trafic rutier, din raportul întocmit rezultând, în esență, că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inc. B_______ M_____, care, circulând pe Șoseaua Ștefănești și ajuns la intersecția cu Drumul Național 2, nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire", nu s-a asigurat temeinic și nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei Citroen Jumper, care circula din dreapta sa, pe Drumul N_______ 2, intrând în coliziune cu aceasta.
Indiferent de faptul că decesul victimei a fost sau nu determinat/înlesnit și de alți factori cauzali (spre ex: faptul că victima nu purta centura de siguranță), s-a apreciat că este evident că inculpatul, prin conduita sa imprudentă, a declanșat lanțul cauzal care a dus la decesul numitului V_____ P____-S______.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B_______ M_____, constând în aceea că la data de 16.10.2011, în jurul orelor 06:25, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. XXXXXXXXX, pe raza localitîții Afumati, jud Ilfov, pe _________________________ a ajuns la intersecția cu DN2 nu a acordat prioritate de trecere, nerespectând semnificația indicatorului „Oprire”, împrejurare în care a intrat în coliziune cu autotutilitara marca Citroen Jumper, cu nr XXXXXXXX, condusă de numitul M____ V_____ G______, producându-se decesul numitului V_____ P____ S______, pasager pe scaunul din dreapta al autoturismului marca Dacia 1310, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, fapta prev si ped de art 192 alin 1 si 2 Cod penal.
La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, dispozițiile partii generale a Codului Penal (condițiile răspunderii penale, formele de vinovatie – infractiunea fiind una din culpa), limitele de pedeapsa stabilite in partea speciala a Codului Penal – legea stabilind pedeapsa inchisorii de la 2 la 7 ani, gradul de pericol social (fapta fiind una de rezultat), modul de săvârșire – prin neacordarea de prioritate vehiculelor care au acest drept, circumstanțele personale ale inculpatului (din fișa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, dar are o amenda administrativa).
De asemenea, instanta a tinut seama atat de inscrisurile in circumstantiere depuse, cat si de reducerea limitelor pedepsei, potrivit art 396 alin 10 ncpp.
Avand in vedere atitudinea inculpatului si posibilitatile efective ale acestuia de a se reeduca fara a executa efectiv pedeapsa stabilita de instanta, avand in vedere ca inculpatul este la primul contact cu legea penala in fata instantei de judecata, constatand ca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art 91 Cod penal a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art 92 n.c.p.
Pe latură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei, a prejudiciului, a legăturii de caauzalitate dintre acestea, avand in vedere ca prejudiciul material cauzat a fost dovedit prin probele administrate, iar acesta nu este unul exagerat, instanta a admis acțiunea civilă cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă V_____ D______.
Prima instanță a apreciat că se impune acordarea de daune morale familiei victimei ca o modalitate de a compensa echitabil pierderea suferită a copilului/părintelui/fratelui/nepotului părților civile.
La acordarea în concret a sumelor cu acest titlu, instanța a avut în vedere legătura de afecțiune existentă între victimă și membrii de familie, respectiv din familia extinsă.
Aceasta imprejurare a justificat acordarea către fiecare dintre părțile civile V_____ D______ si V_____ S_____, cei doi părinți ai victimei, a sumei de 40.000 euro, ca pretium doloris, pentru compensarea, atât cât este posibil a traumelor psihice suferite ca urmare a decesului fiului lor.
În ceea ce privește daunele solicitate de părțile civile C_____ S____, concubina victimei, V_____ M____ L_____ fiul victimei, V_____ C_______, fratele victimei și I______ M____ M_______, sora acesteia, instanța a apreciat ca suma de 30.000 euro este una rezonabila pentru a compensa pe cât posibil traumele psihice suferite.
Privitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă C_____ D______, bunica victimei, având în vedere gradul de rudenie, instanța a apreciat ca suficienta acordarea sumei de 10.000 euro.
Cat priveste cerere de acordare a cheltuielilor judiciare, prima instanță a reținut că onorariu avocatului este justificat în raport cu obiectul cauzei și numărul termenelor de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea responsabilă civilmente ______________________________ SA, criticând exclusiv cuantumul daunelor morale acordate și solicitând reducerea acestora, invocând în susținerea acestei critici existența unei culpe comune a victimei care nu purta centură de siguranță și a favorizat producerea accidentului deoarece la momentul producerii acestuia îl agresa pe conducătorul auto.
În ceea ce privește apelurile exercitate de părțile civile, Curtea constată va lua act de retragerea apelurilor declarate de C_____ S____, V_____ D______, V_____ M____ L_____, V_____ S_____ și I______ M____ M_______ și va respinge ca tardive apelurile formulate de apelantele părți civile C_____ D______ și V_____ C_______ declarate peste termenul legal de 10 zile de la comunicarea dispozitivului hotărârii date de prima instanță, urmând a obliga aceste părți, corespunzător, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
Analizând sentința atacată, exclusiv sub aspectul laturii civile, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază apelul asigurătorului ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se reține că inculpatul B_______ M_____ a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____ nr.6190/P/2011 din data de 23.06.2014, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, constând în aceea că la data de 16.10.2011, în timp ce conduea autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. XXXXXXXXX, pe ____________________ acordat prioritate de trecere, nerespectând semnificația indicatorului „Oprire” situat la intersecția cu DN2 împrejurare în care a intrat în coliziune cu autotutilitara marca Citroen Jumper, cu nr XXXXXXXX, condusă de numitul M____ V_____ G______, producându-se decesul numitului V_____ P____ S______, pasager pe scaunul din dreapta față al autoturismului.
Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că inculpatul prin fapta ilicită pentru care a fost condamnat a produs prejudicii atât materiale, cât și morale părților civile, aflate în legătură de cauzalitate cu fapta.
Astfel, sub aspectul existenței faptei ilicite și a vinovăției inculpatului se constată că sentința apelată are autoritate de lucru judecat, hotărârea primei instanțe rămânând definitivă pe latură penală ca urmare a efectului limitat devolutiv al apelului de față.
În ceea ce privește pretinsa culpă comună invocată de apelantul asigurător, Curtea, în consens cu prima instanță, constată că probele administrate nu conturează nici măcar indicii în acest sens, în condițiile în care cercetarea judecătorească este completă, iar concluziile expertizei tehnice sunt elocvente în privința cauzelor care au condus la producerea accidentului, faptul că victima nu purta centură de siguranță nefiind inclus în lanțul cauzal.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate, Curtea constată că acesta a fost în mod just și temeinic stabilit, instanța de fond analizând în mod complet și exhaustiv caracterul cert al acestuia atât din punct de vedere al existenței, cât și al întinderii. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut ca fiind dovedite daune materiale constând în cheltuielile ocazionate de înmormântarea și pomenirea victimei așa cum reiese din coroborarea înscrisurilor depuse cu declarațiile testimoniale, dar și în baza unei prezumții judiciare temeinic motivate, verosimile și rezonabile, în condițiile în care în procesul penal latura civilă este guvernată de dreptul civil, ca drept material, iar prezumția este un mijloc de probă consacrat în dreptul civil român.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, Curtea apreciază de asemenea că în mod corect prima instanță a apreciat necesar a fi acordate daune morale având în vedere suferința produsă părților civile, prin pierderea prematură, neașteptată și rezultată în urma unui eveniment tragic a fiului, fratelui, concubinului, tatălui, respectiv nepotului acestora.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, jurisprudența a stabilit câteva criterii de apreciere, respectiv criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, precum și criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care permite alinarea, prin anumite avantaje, a rezultatului faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea apreciază că sumele acordate cu acest titlu părților civile este excesivă și având în vedere și practica judiciară în materie, precum și criteriile anterior expuse, consideră că suma de 15.000 euro pentru fiecare dintre părțile civile V_____ S_____ și V_____ D______- părinții victimei și de câte 10.000 euro către fiecare dintre celelalte părți civile, respectă principiul reparației echitabile și proporționale, critica apelantului asigurător fiind justificată sub acest aspect.
Prin urmare, Curtea, va admite apelul formulat de asiguratorul ______________________________ SA., va desființa în parte sentința penală apelată și va reduce cuantum daunelor morale în sensul menționat, menținând celelate dispoziții ale sentinței atacate, inclusiv în privința obligării în solidar a inculpatului la plata acestor sume, aspect care deși nelegal nu poate fi remediat în apelul asigurătorului deoarece s-ar încălca principiul neagravării situației în propriul apel, enunțat de art. 418 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.415 Cpp ia act de retragerea apelulurilor declarate de apelantele-părți civile C_____ S____, V_____ D______, V_____ M____ L_____, V_____ S_____ și I______ M____ M_______.
În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C.p.p, respinge ca tardive apelurile formulate de apelantele părți civile C_____ D______ și V_____ C_______.
Admite apelul formulat de asiguratorul ______________________________ SA.
Desființează în parte sentința penală nr. 10/29.01.2015 a Judecătoriei B_____ și rejudecând în fond:
Micșorează daunele morale la care a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul, după cum urmează:
- la 15.000 euro echivalentul în lei în ziua plății față de partea civilă V_____ S_____:
- la 15.000 euro echivalentul în lei în ziua plății față de partea civilă V_____ D______;
- la 10.000 euro echivalentul în lei în ziua plății față de partea civilă C_____ S____;
- la 10.000 euro echivalentul în lei în ziua plății față de partea civilă V_____ M____ L_____;
- la 10.000 euro echivalentul în lei în ziua plății față de partea civilă V_____ C_______;
- la 10.000 euro echivalentul în lei în ziua plății față de partea civilă I______ M____ M_______.
Menține celelate dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă apelantele părț civile C_____ S____, V_____ D______, V_____ M____ L_____, V_____ S_____ și I______ M____ M_______, C_____ D______ și V_____ C_______ la câte 100 de lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu al inculpatului în cuantum de 200 de lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I_______ T____ O___ B_____
GREFIER,
I_____ D___
Red.B.O./ 03.06.2015
Tehnored.V.D./5 ex./27.04.2015
Jud.B_____ – jud.E.D.