ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2393
Ședința publică din 05 mai 2015
Președinte: A____ O___
Grefier: N___ B_____
S-a luat în examinare cererea de menținere a proprii formulată de creditoarea Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___ în contradictoriu cu debitoarea ______________________ și terțul poprit ___________________________ SRL.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul terțului poprit – avocat D______ M____ din cadrul Baroului A___, lipsă fiind reprezentantul creditoarei și reprezentantul debitoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 30 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei.
Instanța, din oficiu, în baza art. 131 C. pr. civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 650 și 789 C. pr. civ., constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Reprezentantul terțului poprit depune la dosar împuternicire avocațială și adresa emisă de terțul poprit către ANAF, existentă la dosarul cauzei, dar care are în plus și numărul de înregistrare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentantul terțului poprit solicită respingerea cererii, fără cheltuieli de judecată, arătând că la data înființării popririi, 06.01.2015, terțul poprit nu mai datora nicio sumă debitorului, adresele inițiale nu au fost primite de terțul poprit, iar la data de 22.12.2012 datoria acestuia față de terțul poprit s-a stins; depune la dosar concluzii scrise.
I N S T A N Ț A
În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 11.03.2015, creditoarea Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___ a solicitat în contradictoriu cu debitoarea ______________________ și terțul poprit ___________________________ SRL, menținerea popririi înființate la terțul poprit ___________________________ SRL pentru suma de 9.202 lei.
În motivare, creditoarea a arătat că debitorul acesteia ______________________ datora la data de 29.01.2015 la bugetul consolidat al statului suma de 9.202 lei reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat.
Terțul poprit ___________________________ SRL a primit mai multe adrese de înființare a popririi după cum urmează: nr. xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx toate din data de 27.11.2014 pentru suma totală de 9.202 lei, întrucât societatea datorează debitorului ______________________ sume de bani conform declarației informative privind livrările, prestările si achizițiile efectuate pe teritoriul național (Declarația 394) aferentă anului 2014, care atestă faptul că între cele două societăți există relații comerciale.
Debitul înscris în adresa de înființare a popririi nu a fost achitat de terțul poprit debitorului. Datorită acestei situații, în baza art. 149 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, creditoarea a emis adresa de înființare a popririi menționată anterior.
Învederează că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a indisponibiliza și de a achita sumele pentru care au fost înființate popririle și nici nu a anunțat de îndată că nu ar datora sumele de bani înscrise în popririle efectuate, nedepunând niciun înscris în acest sens.
Apreciază creditoarea că nu există niciun motiv întemeiat pentru ca terțul poprit să nu înființeze poprirea pentru sumele de bani ce urmează a fi achitate către debitorul ______________________.
Având în vedere că debitorul creditoarei este creditor al terțului poprit, creditoarea solicită menținerea popririi înființată la terțul poprit, urmând ca Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___ în calitate de creditor bugetar și în baza hotărârii de menținere a popririi să poată proceda la aplicarea modalităților de executare silita față de terțul poprit, pentru recuperarea creanței bugetare.
În drept se invocă dispozițiile art. 149, 150 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La data de 14.04.2015, terțul poprit a depus la dosar un înscris prin care arată că nu are nicio relație comercială cu ______________________, sens în care a depus la dosar adresa către ANAF din data de 20.03.2015, procesul verbal de compensare din 22.12.2014 și fișa de cont.
Prin concluziile scrise, terțul poprit a solicitat respingerea cererii creditoarei și desființarea popririlor pentru suma totală de 9.202 lei, pe care creditoarea le-a înființat la terțul poprit la data de 27.11.2014 prin cele 6 adrese emise în dosarul de executare nr. 740M/2014 și prin publicarea la sediul creditorului și pe pagina de internet a acestuia a anunțului nr. 49/06.01.xxxxx.
Arată că la data înființării popririi – 06.01.2015, nu mai datora nicio sumă debitorului urmărit A___ C_________ și nu mai exista niciun raport juridic între această societate și terțul poprit.
Raportul juridic pe care l-a avut cu debitorul în anul 2014, în temeiul căruia s-a născut în sarcina terțului poprit o obligație de plată către debitor (40.000 lei), s-a stins la data de 22.12.2014. Suma de 40.000 lei, pe care a datorat-o debitorului urmărit, a fost achitată prin compensare, în baza procesului-verbal de compensare nr. 1/22.12.2014.
Astfel, la data de 06.01.2015 nu mai avea niciun raport juridic cu debitorul, prin urmare nefiindu-i aplicabile dispozițiile privind executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor prevăzute la art. 149 alin. 1 din OG. nr. 92/2003.
Cu privire la sursa informației din care ar fi reieșit faptul că la data popririi terțul poprit ar mai fi datorat bani debitorului organului fiscal (Declarația 394 aferenta anului 2014, depusă de debitor la organul fiscal), acest document nu îl consideră relevant pentru stabilirea existenței unui debit neîncasat la data de 06.01.2015.
În ceea ce privește adresele de înființare a popririi, terțul poprit arată că nu le-a primit și nu avea cunoștință de înființarea popririi la data de 27.11.2014, în caz contrar ar fi luat măsurile prevăzute de O.G. 92/2003.
În drept se invocă dispozițiile art. 254-255, art. 273 și 292 Cod procedură civilă.
Debitorul deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul: adresele de înființare a popririi (f. 5-10), procesul verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. 50/06.01.2015 (f. 11), anunț colectiv nr. 49/06.01.2015 (f. 12), adresa ANAF din data de 20.03.2015 (f. 20), procesul verbal de compensare nr. 1/22.12.2014 (f. 21), fișă cont (f. 22).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Potrivit art. 789 alin. 4 C. pr. civ., incident în cauză în baza art. 149 alin. 4 C. pr. fisc., dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
În cauză s-a dovedit existența unui raport obligațional actual între terțul poprit și debitor. Astfel, este adevărat aceea că între debitor și terțul poprit a survenit, la 22.12.2014, anterior comunicării adresei de înființare a popririi, o operațiune de compensare, însă acest înscris sub semnătură privată nu este opozabil terților în condițiile lipsei datei certe, reglementate de art. 278 C. pr. civ.
Așa fiind, în baza art. 150 alin. 1 C. pr. fisc., va fi respinsă cererea de validare a popririi.
În baza art. 453 C. pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___, cu sediul în A___, ______________________, jud. A___, în contradictoriu cu debitoarea ______________________, CUI xxxxxxxx, cu sediul în Chișineu Criș, _________________, jud. A___ și terțul poprit ___________________________ SRL, C__ RO xxxxxxxx, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX cu sediul în A___, P-ța Sporturilor, nr. 9, ______________, jud. A___, cu sediul ales în A___, ______________________, ____________, jud. A___.
Menține poprirea înființată la 27.11.2014 de creditoare asupra sumelor datorate de debitor terțului poprit, până la concurența sumei de 9 202 lei.
Cu apel în 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A___.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 05.05.2015.
Președinte Grefier
A____ O___ N___ Baogari
Red./dact/AO/NB;
5 ex/3 ______________
se comunică cu:
- creditoarea - Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___ - A___, ______________________, jud. A___,
- debitoarea - ______________________ - Chișineu Criș, _________________, jud. A___,
- terțul poprit - ___________________________ SRL - sediul ales în A___, ______________________, ____________, jud. A___ (la C__. Av. D______ M____).