Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
417/2015 din 16 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 417/A

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ I_____ M_____

Judecător G_______ B_______

Grefier A_____ B__

Ministerul Public este reprezentat de procuror A______ S___, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de revizuientul M________ I__ F_______ împotriva sentinței penale nr.7 din 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: revizuientul personal, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu Țălan M_____.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, revizuientul depune la dosar ordonanța de clasare nr.404/P/2014, pronunțară de P________ de pe lângă Judecătoria Reșița.

Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat acordă cuvântul asupra apelului.

Apărătorul din oficiu al revizuientului solicită admiterea apelului și pe fond admiterea cererii de revizuire.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului și a cererii de revizuire, menținerea hotărârii primei instanțe care este temeinică și legală, procedând corect la soluționarea cauzei.

Revizuientul, având cuvântul arată că, mai are un dosar pe rol, solicită admiterea cererii de revizuire și anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, deoarece privește aceeași faptă.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în temeiul art. 459 alin 5 C. pr. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul M________ I___-F_______, împotriva sentinței penale nr.44/30.01.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Reșița.

În temeiul art. 275 alin. 2 C. pr. pen., a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, la data de 26.09.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, revizuentul M________ I___-F_______, a solicitat desființarea sentinței penale pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În motivare, revizuentul a solicitat rejudecarea cauzei în care a fost condamnat și aplicarea unei pedepse mai mici, întrucât a săvârșit doar o tentativă de furt. Totodată, a arătat că are în întreținere trei copii minori și are probleme de sănătate.

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul nu a indicat cazurile de revizuire prevăzute de art.453 C.proc.pen.

La dosarul cauzei, s-a dispus, din oficiu, atașarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Reșița.

Revizuentului i s-a pus în vedere să își precizeze în scris motivele cererii de revizuire, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază.

Prin memoriile formulate, revizuentul nu a dat curs solicitărilor instanței în acest sens, exprimându-și, în continuare, nemulțumirea cu privire la cuantumul pedepsei și modalitatea de executarea a acesteia raportat la gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

Revizuentul M________ I___-F_______ a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița sentinței penale pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, invocând ca, prin această hotărâre a fost condamnat la o pedeapsă prea mare raportat la fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Din cuprinsul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Reșița rezultă că, prin sentința penală nr. 44/30.01.2014, în baza art.20 C. pen. rap la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, e și i, alin.3 lit.h C. pen. cu aplicarea art.37 al.1 lit. b C. pen. coroborat cu art.320 ind.1 alin.7 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea revizuentului M________ I___- F_______, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr.670/A/04.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care, a fost respins ca nefondat apelul formulat de către revizuentul M________ I___-F_______.

Potrivit art. 459 alin. 1 C.pr.pen, la primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire. Potrivit art. 459 alin. 3 Cpr.pen, în faza admisibilității în principiu, instanța examinează dacă: cererea a fost făcută în termen și de o persoană care avea calitatea de a o formula; cuprinde mențiunile prevăzute de art. 456 alin. 2 și 3 C.pr.pen; au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Prima instanță a reținut că, cererea de revizuire a fost formulată de către una dintre persoanele expres prev. art. 455 C.pr.pen, respectiv de către revizuentul M________ I___-F_______, condamnat în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. De asemenea, cererea a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 457 alin. 1 C.pr.pen., în speță, fiind vorba de o cerere de revizuire în favoarea condamnatului aceasta putând fi formulată oricând.

În motivarea cererii, precum și în memoriile formulate, revizuentul nu a indicat nici unul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 453 C.pr.pen. și nici nu a indicat mijloacele de probă în dovedirea cererii formulate, deși i-au fost puse în vedere aceste aspecte de către instanța de judecată, prin adresele formulate.

Motivele invocate de revizuent cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, precum și a modalității de executare, nu se încadrează printre cazurile de revizuire prevăzute de lege. Cu privire la aceste aspecte avea la dispoziție calea de atac ordinară a apelului, cale de atac de care a și uzitat, fiindu-i respins apelul ca nefondat, prin decizia penală mai sus menționată.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin 5 C.pr.pen. „ În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 3, dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă”.

Întrucât revizuentul nu a indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea sa și nici mijloacele de probă în dovedirea acesteia, în temeiul art. 459 alin 5 C. pr. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul M________ I___-F_______, împotriva sentinței penale nr.44/30.01.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Reșița, definitivă prin decizia penală nr.670/A/04.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva sentinței penale nr.7 din 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX a declarat apel revizuientul M________ I__ F_______ înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 5.03.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX. Apelul nu a fost motivat în scris.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.453 C.p.p.” (1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”

Din conținutul prevederilor menționate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, care se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute în art. 453 din Codul de procedură penală.

În cauză, în mod corect prima instanță a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece motivele invocate de revizuient, respectiv cuantumul mare al pedepsei aplicate și modalitatea de executare, nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ prevăzute de lege, în condițiile în care inculpatul a uzat de căile ordinare de atac prevăzute de lege, iar aspectele reiterate în prezentul dosar au fost analizate cu prilejul soluționării acțiunii penale. De asemenea revizuientul nu s-a conformat dispozițiilor instanței cu privire la dispozițiile art.459 alin.3 C.p.p.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul M________ I__ F_______ împotriva sentinței penale nr.7 din 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe apelant la plata sumei de 300 lei cheltuielile judiciare avansate de stat .

Va dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T____.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul M________ I__ F_______ împotriva sentinței penale nr.7 din 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelant la plata sumei de 300 lei cheltuielile judiciare avansate de stat .

Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.04.2015.

Președinte,

C______ I_____ M_____

Judecător,

G_______ B_______

Grefier,

A_____ B__

RED: CIM/21.04.2015

Dact: A.B.2 exempl/ 21 Aprilie 2015

Primă instanță: Judecătoria Reșița

Jud: P_______ I_____ L_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025