Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC
Număr hotarâre:
105/2015 din 11 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINTA Nr. 105

Ședința din Camera de Consiliu de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L______ D_______

Grefier A_____ U________

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe petentul T__ G_______ D____ și pe intimatul ORC D___, având ca obiect Plângere împotriva rezoluției directorului ORC de pe lângă Tribunalul D___.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar o cerere de către petent prin care acesta solicita judecarea cauzei în lipsă,iar instanța,verificându-și din oficiu competența a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a plângerii și constatând cauza în stare de judecată a reținut-o în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Prin sentința nr. 122 din data de 29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Calafat a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petent T__ G_______ D____ și pe intimat ORC D___, având ca obiect Plângere împotriva rezoluției directorului ORC de pe lângă Tribunalul D___, la Tribunalul D___-Secția Comercială.

Pentru a se pronunța astfel a reținut următoarele:

Prin cererea adresată instanței, T___ G_______ D____ a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 7 din 05.01.2015 a Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul D___.

În motivarea plângerii a susținut că , prin cererea adresată Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul D___, a solicitat înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării persoanei fizice autorizată T___ G_______ D____.

Prin rezoluția nr. 7 din 5.01.2015 cererea fiindu-i respinsă în temeiul dispozițiilor art. 8 și 9 din OUG 44/2008,iar față de această rezoluție, petentul s-a adresat Serviciului Fiscal Calafat și Administrației Fiscale a Județului D___ , aflând că în conformitate cu decizia de declarare în inactivitate a ____________________ , societate la care a fost unic acționar și care este radiată din data de 3.04.2014 , i s-a înscris fapta în cazierul fiscal.

Examinând actele societății, petentul susține că a constatat că s-a creat o eroare, motiv pentru care a solicitat unităților fiscale ștergerea cazierului fiscal.

La 16 ianuarie 2015 s-a eliberat petentului un certificat fiscal din care rezultă că nu sunt fapte înscrise în cazierul fiscal.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 6 alin. 5 din OUG 116/2009.

S-a depus la dosar: rezoluția nr. 7 din 5.01.2015 , informare stadiu dosar, adresa către tea Națională pentru activitate fiscală, decizia de declarare în inactivitate , certificat de cazier fiscal.

O.U.G. nr. 116 din 29.12.2009 , pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, în art. 3 alin. 1, prevede că cererile formulate de O______ Național al R__________ Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, care anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, erau în competența de soluționare a judecătorului delegat, se soluționează de instanță, prin încheiere.

Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că în sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin instanță, se înțelege Tribunalul Comercial, sau secția comercială a Tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul.

Plângerile formulate în temeiul art. 6 alin. 5 din același act normativ, se soluționează de instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Întrucât în sensul ordonanței, prin instanță se înțelege Tribunalul Comercial sau Secția Comercială a Tribunalului în a cărui circumscripție își re sediul comerciantul, instanța a apreciat că Secția Comercială a Tribunalului D___ este competentă să soluționeze cauza, și a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Pe rolul Tribunalului D___ Secția a II a Civilă,cauza a fost înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX.

La termenul de judecată de astăzi 11.03.2015,instanța verificându-și din oficiu competența, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea plângerii,pe care o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Tribunalul reține că prin cererea înregistrată sub nr.xxxxx/18.12.2014 la O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul D___,petentul T___ G_______ D____ a solicitat înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării acestuia ca persoană fizică autorizată,iar prin rezoluția nr.7/05.01.2015 emisă de directorul ORC în dosarul nr.xxxxx/2014,acestuia i-a fost respinsă cererea

Potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate,întreprinderile individuale și întreprinderile familiale "Împotriva rezoluției directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului și se judecă în condițiile dreptului comun. Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător"

Față de dispozițiile textului legal mai sus citat,instanța de judecată constată că nu este competentă cu soluționarea plângerii formulată de petent împotriva rezoluției nr.7/05.01.2015 emisă de directorul ORC în dosarul nr.xxxxx/2014,ci competența materială revenind Judecătoriei Calafat în circumscripția căreia se află domiciliul petentului,astfel că excepția de necompetență materială a Tribunalului D___ Secției a II-a Civilă este întemeiată și în baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă raportat art. 132 alin. 1 N.C.P.Civ. o va admite , iar în consecință,va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei privind părțile din litigiu în favoarea Judecătoriei Calafat.

Constatând ivit conflictul negativ de competență și văzând dispozițiile art.133 și urm.N.C.P.Civ,tribunalul înaintează dosarul Curții de Apel C______ – Secția a II-a Civilă în vederea soluționării acestuia

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul T___ G_______ D____ cu domiciliul în localitatea Poiana M___, _______________________, jud. D___, având ca obiect plângere împotriva Rezoluției nr. 7 din data de 05.01.2015 emisă de directorul ORC de pe lângă Tribunalul D___, în favoarea Judecătoriei Calfat.

Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel C______ – Secția a II-a Civilă în vederea soluționării acestui conflict.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015

Președinte,

L______ D_______

Grefier,

A_____ U________

Red.Jud. L.D_______

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 421/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 1192/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 24/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 1017/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 825/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3651/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 708/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 551/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 814/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 137/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 700/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 584/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 121/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2863/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 232/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 467/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 914/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 365/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 479/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1291/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 7/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 215/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 385/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 558/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 214/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1918/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2001/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 998/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 4269/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 963/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 412/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2734/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1295/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 338/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 751/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1696/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 3652/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4590/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 850/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 57/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2090/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 204/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 787/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1100/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2213/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 393/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 537/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 32/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 923/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 927/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 652/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 908/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 161/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 1077/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 344/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 787/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 847/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 5952/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 79/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 5963/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025