Cod operator: 3171
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
NCPP SECȚIA PENALĂ
SENTINTA PENALĂ Nr. 49 CC
Ședința din Cameră de consiliu din data de 19 Noiembrie 2014
Instanța Constituită din:
PREȘEDINTE: S__________ M____ G_______
GREFIER: L___ M_____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria Iași reprezentat de
procuror R_____ D___
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe revizuentul F________ V_____ I____, având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP) revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință din Camera de consiliu-lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P, a stabilit pronunțarea pentru data de 29.10.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, amânat pronunțarea pentru data de 12.11.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.11.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul F________ V_____-I____, fiul lui A________ și I_____, născut la data de 20.08.1981, în mun. Iași, CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. Iași, _________________, __________, _________________, deținut în Penitenciarul B_______, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 2801 din 09.10.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 1246 din 03.12.2013 a Curții de Apel Iași.
În motivarea cererii de revizuire, petentul a învederat că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat și solicită rejudecarea cauzei întrucât s-a împăcat cu numitul Enacu C______ Cosstel, care a fost de acord să îl despăgubească.
Văzând conținutul cererii formulate de petent și constatând că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de art. 456 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, instanța a procedat conform art. 456 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv a pus în vedere petentului să-și completeze cererea, sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibila, conform art. 459 alin. 5 Cod procedură penală, atât prin rezoluție, la primirea dosarului, cât și la termenul din 21.08.2014.
S-au formulat astfel de precizări prin apărătorul desemnat din oficiu, în sensul că în speță este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. a din Cod procedură penală, constând în aceea că „s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză”.
În argumentarea incidenței acestui temei legal, s-a învederat că pentru fapta pentru care s-a dispus condamnarea intimatului împăcarea părților înlătură răspunderea penală, cu consecința încetării procesului penal, astfel cum prevăd dispozițiile art. 231 alin. 2 Cod penal. Or, având în vedere că împăcarea reprezintă o împrejurare nouă, ce duce la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Instanța a dispus, prin rezoluția dată la primirea dosarului, atașarea dosarului de fond și a procedat la examinarea admisibilității în principiu a cererii în conformitate cu dispozițiile art. 459 Cod procedură penală, în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Instanța, deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului constată că cererea de față este inadmisibilă în principiu.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac de reformare a unei hotărâri judecătorești definitive care conține o rezolvare a fondului cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal, fiind un mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt .
Instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă ce conține o gravă eroare de fapt este chemată să o retragă în realizarea principului aflării adevărului și cu înfrângerea principiului autorității lucrului judecat.
Potrivit art. 452 Cod procedură penală, hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii atât în latura penală cât și în cea civilă.
Pe de altă parte, cazurile de revizuire sunt prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 453 Cod procedură penală.
În plus, instanța reține că „faptele sau împrejurările noi” la care se referă textul invocat de petent (art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală) trebuie să fie fapte probatorii și nu se subsumează acestei noțiuni invocarea unor mijloace de probă care, deși cunoscute de petent la momentul soluționării cauzei, nu au fost propuse de acesta și, cu atât mai puțin, probele propuse de petent, care au fost respinse în mod motivat de instanță, iar pe de altă parte, faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie de natură să stabilească existența unei erori judiciare și să conducă la o altă soluționare a cauzei și nu doar să tindă spre o reapreciere a probatoriului deja administrat.
Or, în esență, ceea ce se invocă de către petent este intervenirea unei modificări legislative care permite încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților, instituție pe care el o consideră incidentă.
În această situație însă nu se pune problema remedierii vreunei erori grave de fapt comisă de instanța care a dispus condamnarea, fiind incident și acționând pe deplin principiul principiului securității raporturilor juridice ca efect al pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare.
Instanța reține, de altfel, că prin intermediul unei cereri de revizuire nu se poate ajunge în fapt la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate sau, așa cum pretinde petentul, prin a se da eficiență unei instituții care nu exista la momentul la care s-a dispus condamnarea sa.
Esențial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei.
Pentru motivele anterior expuse instanța, în baza art. 459 alin. 5 Cod procedură penală, cu referire la art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă în principiu, cererea formulată de petentul F________ V_____-I____, fiul lui A________ și I_____, născut la data de 20.08.1981, în mun. Iași, CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. Iași, _________________, __________, _________________, deținut în Penitenciarul B_______, privind revizuirea sentinței penale nr. 2801 din 09.10.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 1246 din 03.12.2013 a Curții de Apel Iași.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, conform delegației nr. 5142 din 05.08.2014 emisă de Baroul Iași pentru doamna avocat V______ I_____ va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli a Ministerului de Justiție și va fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cereri, în sumă de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 459 alin. 3 și 5 Cod procedură penală, cu referire la art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă în principiu, cererea formulată de petentul F________ V_____-I____, fiul lui A________ și I_____, născut la data de 20.08.1981, în mun. Iași, CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. Iași, _________________, __________, _________________, deținut în Penitenciarul B_______, privind revizuirea sentinței penale nr. 2801 din 09.10.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 1246 din 03.12.2013 a Curții de Apel Iași.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, conform delegației nr. 5142 din 05.08.2014 emisă de Baroul Iași pentru doamna avocat V______ I_____ va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli a Ministerului de Justiție și va fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cereri, în sumă de 150 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014.
pentru Președinte aflat în C.O. Grefier
semnează VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI M_____ L___
Red/Tehnored MGS
2 ex/23.04.2015