Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
72/2013 din 14 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ A____________ ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 72/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ M_______

Grefier M________ D_______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamant ȚÎȚARCĂ MILUȚĂ și pe pârât U_______ A____________ TERITORIALĂ __________________________, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică , a răspuns avocat T____ L____- pentru reclamant - ȚÎȚARCĂ MILUȚĂ, lipsă - pârât - U_______ A____________ TERITORIALĂ __________________________.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul reclamantului depune la dosar practică judiciară . Arată că nu mai are cereri de formulat.

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru fond.

Avocat T____ L____ pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată , a se dispune anularea Dispoziției nr.715 din 6.09.2012, emisă de Primarul comunei Oituz, pentru recuperarea sumei de 1237 lei și 168 lei dobândă, sumă ce reprezintă spor de dificultate , spor ce a fost considerat nelegal de către Curtea de conturi la controlul efectuat. Consideră că decizia este nelegală, pentru că are calitatea de membru al comisiei loc ale fiind numit prin ordinului Prefectului jud Bacău nr.215/29.08.2008. Acest Ordin nu a fost luat în considerare de către Curtea de Conturi ci dimpotrivă s-a emis Decizia de recuperare a acestor sume și drept urmare pârâta a emis și ea Dispoziția nr.715 din 6.09.2012, dispoziție nelegală și netemeinică. Acest spor se acordă pe întreaga perioadă de funcționare a comisiilor,. rațiunea acestui drept fiind tocmai complexitatea si dificultatea muncii depuse de membrii comisiei

In concluzie solicită admiterea cererii și a se dispune anularea Dispoziției nr.715 din 6.09.2012 emisă de pârâtă cu cheltuielile de judecată.

INSTANȚA

deliberând

Deliberând asupra acțiunii deduse judecății, constată următoarele:

Reclamant : Țâțarcă Miluță.

Pârât : U_______ A____________ Teritorială Oituz

Obiectul acțiunii: Anularea Dispoziției nr.715/ 6.09.2012 emisă de Primarul Comunei Oituz.

Motivele cererii: Reclamanta susține că prin Dispoziția nr. 715/6.09.2012 stabilit măsura recuperării sporului de dificultate și a foloaselor nerealizate.

Suma în cauză reprezintă spor de dificultate care a fost acordat nelegal ,acest fapt fiind constatat de Curtea de Conturi, Camera de Conturi Bacău în urma controlului efectuat în perioada 17.04.2012- 29.05.

Arată că are calitatea de membru în comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar. Susține că organul de control a interpreta greșit faptul că art. II din O.U.G. 209/2005 poate fi aplicat doar un an de la data apariției legii. Susține că din interpretarea logică și teleologică a textului de lege rezultă că acest spor se acordă pe toată perioada de funcționare a comisiei.

Apărările pârâtei : Pârâta susține că sporul de dificultate a fost considerat ilegal de către Curtea de Conturi și prin Decizia nr. 31/2012 aceasta , în urma controlului efectuat la Primăria Oituz , a dispus luarea măsurii recuperării sporului de dificultate acordat pentru anul 2010 și a foloaselor nerealizate. Arată că sporul a fost acordat conform dispozițiilor primarului nr. 62/2010, nr. 3/2011, nr. 117/2012 în baza O.U.G. 136/2006 și a L. 263/2006.

Probe administrate: S-au depus înscrisuri respectiv copii după Dispoziția contestată, după Decizia nr. 31/2012 a Curții de Conturi , după sentința civilă 4224/2008 pronunțată în dosar XXXXXXXXXXXXX.

Soluția instanței : Analizând actele și lucrările dosarului, față de poziția părților și față de legislația incidentă în materie , instanța reține că reclamanta a beneficiat de sporul de dificultate în mod nelegal în anii 2010, și 2012.Comisia a fost înființată prin Ordinul Prefectului 215/29,08.2008. Membrii comisiei au primit sporul de dificultate în urma dispozițiilor primarului, dispoziții care nu au fost contestate , rămânând valabile. Instanța Mai are în vedere faptul că AJPS Bacău prin adresa 2100/31.03.2010 a comunicat că nu a constatat nereguli la reâncadrarea personalului propriu în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L.330/2009.

La controlul Curții de Conturi în urma acțiunii Audit financiar asupra bilanțului contabil și contului anual de execuție bugetară încheiat la 31.12.2011 s-a constatat că cest spor de dificultate a fost nelegal acordat deoarece L263/2005 și O.U.G. 2009 /2005 prevăd acordarea sporului de dificultate pentru un an de la apariția legii.

Instanța , pentru a soluționa cauza avea în vedere prevederile L. 84/2012, respectiv ” ART. 1

Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la _____________________ Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;

b) hotărârilor consiliilor locale și județene;

c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.

ART. 2

(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

(2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.”

Instanța va avea în vedere că actul normativ care reprezintă o exonerare la plată nu face referire exactă asupra naturii sumelor reprezentând venituri stabilite, respectiv dacă sunt venituri reprezentând salariul de bază sau sporuri, ci folosește noțiunea generică de venit iar acest fapt impune aplicabilitatea textului la speța de față.

În speță venitul salarial a fost stabilit prin dispoziții succesive ale Primarului Comunei Oituz, care nu au fost contestate fiind acte administrative executabile. Sporul a fost stabilit anterior punerii în aplicare a L. 285/2010, el a fost acordat mai mulți ani la rând ,natura lui ilegală fiind constatată de Camera de Conturi Bacău. Mai mult, pentru perioadele pentru care a fost acordat nu a existat o interpretare unitară a modului de aplicare a acestui spor, o parte din instanțe considerând sporul ca fiind legal acordat pe toată perioada de funcționare a comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar.

L. 84/2012 nu face referire exactă la veniturile acordate prin Dispoziții ale primarului dar face referire la veniturile salariale plătite din fonduri publice , fără nici o limitare sau o distincție. Pentru aceste considerente instanța constată că sunt aplicabile în speță prevederile acestui act normativ , că se aplică exonerarea la plată a sumelor stabilite a fi recuperate prin dispoziția angajatorului ca urmare a controalelor efectuate de Curtea de Conturi și va admite cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul ȚÎȚARCĂ MILUȚĂ , (la locul de muncă Primăria comunei Oituz) ______________________.

Anulează Dispoziția nr.715 din 6.09.2012 emisă de Primarul comunei Oituz.

Obligă pârâta la, plata către reclamantă a sumei de 350 lei cu titlu de onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Președinte,

M____ M_______

Grefier,

M________ D_______

red/teh.M.M. ex.4, 4.04.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025