ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A - II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A nr.2732

Ședința publică din data de 17 mai 2012

Președinte- L______ F______ A______

Judecători - E________ G_______

- A__________ U________

Grefier- M_______ D____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul I____________ Județean de Poliție Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, _________________________. 60, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 1100 din data de 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P___ G______, cu domiciliul în _________________________, nr. 772, județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-pârât I____________ Județean de Poliție Prahova, reprezentat de consilier juridic L________ D_______, conform delegției nr. 425/17.05.2012, lipsind intimatul-reclamant P___ G______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea aduce la cunoștința părților posibilitatea apelării la procedura medierii, în baza dispozițiilor art.6 din Legea nr.192/2006, potrivit cărora “organele judiciare și arbitrale, precum și alte autorități cu atribuții jurisdicționale informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictelor dintre ele”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul recurentei pârâte I____________ Județean de Poliție Prahova având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

În susținerea recursului, reprezentantul pârâtul I____________ Județean de Poliție Prahova arată că hotărârea recurată a fost dată în baza unor dispoziții abrogate, măsura dată de șeful serviciului rutier fiind dispusă în termenul legal de prescripție stabilit pentru sancțiunile contravenționale suplimentare.

Susține totodată că din coroborarea prevederilor art.121 alin 2 din OUG nr. 195/2002 cu dispozițiile art.131 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în cazul sancțiunilor aplicate la OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, prescripția executării sancțiunilor contravenționale cum este suspendarea exercitării dreptului de a conduce este de 5 ani.

Așa fiind din interpretarea acestor textelor normative rezultă faptul că momentul de început al perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu este fix determinat de lege. În situația de față perioada de suspendare nu a operat în sistemul de evidență al abaterilor decât de la momentul de la care a fost comunicat petentului prin adresa nr.P/151/25.05.2011, respectiv de la data de 25.06.2011.

Se arată de asemenea că în situația ipotetică în care s-ar fi reținut că măsura de suspendare a exercitării dreptului de a conduce ar curge de drept de la momentul rămânerii irevocabile a hotărâri judecătorești, independent de existența sau nu a unui act administrativ prin care să se stabilească perioada de suspendare, acea susținere ar fi fost nesustenabilă din punct de vedere juridic.

Se solicită în concluzie, admiterea modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul menținerii dispoziției nr.P151/25.05.20U emisă de șefului Serviciului Rutier Prahova prin care a dispus suspendarea exercitării dreptului reclamantului de a conduce pe drumurile publice, pe timp limitat.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 28.09.2011 reclamantul P___ G______ a solicitat, in contradictoriu cu paratul IJP Prahova, anularea înștiințării P151 din 25.05.2011.

In motivare, reclamantul a arătat ca i s-a comunicat prin înștiințarea mai sus menționată faptul ca i-a fost suspendata exercitarea dreptului de a conduce, motivat de faptul ca la data de 16.04.2010 a rămas irevocabila sentința pronunțata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, insa reclamantului nu-i fusese comunicata decizia prin care i s-a respins recursul.

In consecința, reclamantul nu se consideră vinovat de nedepunerea in termenul legal a permisului de conducere, care a atras majorarea suspendării cu 30 de zile, având în vedere ca soluția de respingere a recursului nu a fost afișată nici pe portalul instanțelor de judecată.

Reclamantul a anexat cererii sale dispoziția Șefului Serviciului Rutier din cadrul IJP Prahova nr. p/151 din 25.05.2011, adrese, cereri.

Prin întâmpinare formulată la data de 16.12.2011 parata, a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.

Tribunalul la termenul de judecata din data de 19.12.2011 a respins ca neîntemeiata excepția lipsei de obiect, pentru considerentele expuse in încheierea de ședința si a încuviințat la solicitarea reclamantului proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Pe baza probatoriului cu înscrisuri administrat în cauză, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 1100 din data de 20 decembrie 2011 a admite cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul P___ G______ în contradictoriu cu I____________ Județean de Poliție Prahova, a anulat Dispoziția Șefului Serviciului Rutier din cadrul IJP Prahova nr. P/151 din 25.05.2011.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că nu poate retine apărările reclamantului in ce privește inexistenta unei culpe in nepredarea permisului de conducere potrivit art. 118 alin. 4 si 5 din OUG 195 din 2002, având in vedere ca hotărârile instanței de recurs nu se comunica, potrivit art. 266 alin. 3 C.p.c. si, in plus, reclamantul avea obligația de a urmări desfășurarea si finalizarea procesului, potrivit art. 129 Cod pr.civilă.

Cu toate acestea, instanța a constatat ca dispoziția prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice începând cu data de 25.06.2011 este nelegală, pentru următoarele motive.

Potrivit art. 96 alin.2 lit. b din OUG 195 din 2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce reprezintă o sancțiune complementara, ce se aplică de polițistul rutier în cazul in care este urmare a săvârșirii unei contravenții, potrivit art. 109 alin. 1 din același act normativ și care, _________________________ cu 30 de zile în situația in care conducătorul auto nu se prezintă pentru a depune permisul de conducere potrivit art. 118 alin. 4 si 5 din OUG 195/2002.

Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că plângerea contravențională suspendă executarea amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunțării hotărârii judecătorești, potrivit art. 118 alin. 2 din OUG 195 din 2002, ori a rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, in varianta legislativa anterioara modificărilor aduse de L 202 din 2010 articolului 118.

În consecința, în cauză de față, termenul de la care a început sa curgă perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce îl reprezintă data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată, nedepunerea permisului de conducere in termenul de 15 zile nefăcând altceva decât sa atragă majorarea perioadei de suspendare, cu 30 de zile, care curge independent de faptul material al predării.

Acesta concluzie se impune întrucât interpretarea contrara ar lasă la latitudinea contravenientului perioada suspendării, al cărei curs ar depinde de momentul la care acesta ar dori sa se prezinte la sediul politiei rutiere pentru predarea permisului si ar presupune ca in toata aceasta perioada, de la data rămânerii irevocabile pana la data predării permisului, contravenientul sa aibă în continuare dreptul legal de a conduce, ceea ce nu poate fi admis.

In concluzie, s-a reținut că momentul de început al perioadei de suspendare a exercițiului dreptului de a conduce este fix, determinat de lege, având in vedere si prevederile art. 118 alin. 2 din OUG 195 din 2002, anterior citate.

Astfel, acesta începe sa curgă, de regula, de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de respingere a plângerii, ori chiar anterior, in situația in care cu ocazia reținerii permisului de conducere nu i-a fost eliberata contravenientului o dovada cu drept de circulație, situație in care acesta curge de la momentul aplicării sancțiunii, termenul fiind suspendat insa pana la soluționarea irevocabila a plângerii contravenționale, după care își reia cursul, intrând in calculul acestuia si zilele deja scurse anterior formulării plângerii.

F___ de aceste considerente, instanța de fond a apreciat ca nelegală dispoziția șefului serviciului rutier atacata in prezenta cauza, deoarece prin aceasta s-a stabilit aleatoriu ca moment de început al termenului de suspendare data de 25.06.2011, deși decizia Tribunalului Prahova de respingere a recursului a fost pronunțata in data de 04.11.2010, reclamantul neavând dreptul de a conduce timp de 120 de zile începând cu aceasta din urma data, ca urmare a aplicării sancțiunii complementare, in virtutea art. 118 alin. 2 din OUG 195 din 2002, neexistând niciun alt text legal prin care sa fie amânata executarea sancțiunii complementare.

Interesul reclamantului în prezenta cauza este evident, având in vedere ca, aceste confuzii care pot lua naștere in ce privește momentul de început al termenului de suspendare, precum si momentul de expirare al acestei sancțiuni, sunt de natura sa atragă consecințe penale, in situația in care contravenientul ar fi depistat în trafic, la volanul unui autoturism, in perioada care figurează in evidentele politie ca având exercițiul dreptului de a conduce suspendat, deși aceasta perioadă nu a fost legal determinată.

Un alt motiv pentru care tribunalul a apreciat că se impune a fi anulată dispoziția șefului serviciului rutier atacată, îl constituie acela că aceasta presupune, contrar legii, faptul ca reclamantul și-a putut exercita dreptul de a conduce pe drumurile publice nestingherit, in toata perioada de la restituirea permisului de conducere ca urmare a formulării plângerii contravenționale, pana la data de 25.06.2011, aleasă de pârâtă, ca fiind momentul de la care ar trebui sa curgă termenul sancțiunii complementare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâtul I____________ Județean de Poliție Prahova, care arată că în mod eronat instanța de fond a admis cererea privind anularea deciziei nr.Pl51/25.05.2011 a șefului Serviciului Rutier prin care i s-a adus la cunoștință că începând cu data de
25.06.2011 i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 120 de zile.

Contrar aspectelor reținute de instanța de fond, recurentul face precizarea că legislația în materie nu mai stabilește momentul de când începe să opereze perioada de suspendare.

Astfel până la momentul abrogării prin OUG nr.69/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, textul art.121 alin (1) din OUG nr. 195/2002 prevedea faptul că „ în cazul în care instanța învestită cu soluționarea cauze, a respins plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, sancțiunea contravențională, inclusiv cea complementară, își produce efectele după data rămâneri, definitive a hotărârii judecătorești și expirarea valabilității dovezii înlocuitoare a permisului di conducere ".

Totodată, așa cum a arătat și la judecarea pe fond a cauzei, recurentul apreciază că măsura șefului Serviciului Rutier a fost dispusă în termenul legal de prescripție stabilit pentru sancțiunile contravenționale complementare.

În acest context, se arată că faptul că din coroborarea prevederilor art.121 alin (2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare , cu dispozițiile art.131 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în cazul sancțiunilor aplicate la OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, prescripția executării sancțiunilor contravenționale complementari (cum este suspendarea exercitării dreptului de a conduce) este de 5 ani.

Astfel, din interpretarea textelor normative mai sus consemnate rezultă faptul că momentul de început al perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu este fix determinat de lege.

Sintetizând cele arătate se arată că momentul nu este fix, determinat de lege și suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează, ca moment de începere, de la cel al predării de către contravenient a permisului de conducere (în termenul de 15 zile de la data rămânerii definitive ș irevocabile a hotărârii judecătorești sau ulterior acestui termen), fiind limitată de împlinirea termenului de prescripție pentru executarea sancțiunilor complementare.

De altfel, faptul că perioada de suspendare nu a operat în sistemul de evidență al abaterilor decât de la momentul care a fost comunicat petentului prin adresa nr.P/151/25.05.2011, respectiv de la data de 25.06.2011.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, recurentul consideră că măsura contravenționali complementară a fost dispusă temeinic și în termen legal.

Mai arată recurentul că măsura suspendări exercitării dreptului de a conduce începe să curgă, de regulă, de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională, că aceste aspecte devin lipsite de logică în situația „ipotetică" în care contravenientul nu ar fi formulat recurs. Aceasta deoarece, așa cum s-a reținut, și în această situație, perioada de suspendare ar fi trebuit să opereze de la momentul rămâneri irevocabile a hotărârii judecătorești, respectiv după trecerea termenului de exercitare a căii de atac pe care contravenientul o putea formula, adică după trecerea a 15 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond. Or, data la care s-a realizat comunicarea către contravenient nu putea fi cunoscută de IJP Prahova și implicit, nici data la care ar fi rămas irevocabilă hotărârea judecătorească ca urmare a nerecurării, toate datele necesare existând numai la dosarul cauzei și putând fi cunoscute doar prin consultarea acestuia.

De asemenea, recurentul menționează faptul că nici în ipoteza în care s-ar fi reținut că măsura de suspendare i exercitării dreptului de a conduce ar curge de drept de la momentul rămânerii irevocabile a hotărâri judecătorești, independent de existența sau nu a unui act administrativ prin care să se stabilească perioada de suspendare, (așa cum s-ar desprinde din aspectele reținute de instanța de fond), acea susținere ar fi fost nesustenabilă din punct de vedere juridic.

Recurenta susține acestea având în vedere situația că acolo unde legiuitorul a avut intenția de a stabili a perioadele de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să curgă de drept, a făcut-o. În acest sens sunt invocate dispozițiile art.209 alin (4) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin HG nr.l391/2006 care prevăd intervenția de drept a majorării perioadei de suspendare, în situația cumulului punctelor de penalizare.

Un alt motiv invocat de recurent pentru care acesta apreciază că se impune a fi anulată dispoziția șefului serviciului rutier atacată îl constituie aceea că, aceasta presupune, contrar legii, faptul că reclamantul și-a putu exercita dreptul de a conduce pe drumurile publice nestingherit, în toată perioada de la restituirea permisului de conducere ca urmare a formulării plângerii contravenționale, până la data de 25.06.2011 aleasă de pârâtă ca fiind momentul de la care ar trebui să curgă termenul sancțiunii complementare .

Față de susținerea mai sus menționată, menționează că în fapt, așa s-a și întâmplat, în sensul că reclamantul și-a exercitat dreptul de conduce auto pe drumurile publice nestingherit în toată perioada de la restituirea permisului de conducere ca urmare a formulării plângerii contravenționale până la data de 25.06.2011.

Pe cale de consecință, pentru lipsa de diligentă de care a dat dovadă reclamantul și implicit a nerespectării dispozițiilor art.118 alin (4) din OUG nr. 195/2002 nepredarea permisului de conducere în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de respingere a plângerii contravenționale, respectiv de la data de 04.11.2010, în conformitate cu prevederile art.118 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat a fost majorată cu 30 de zile.

Pe cale de consecință rezultă faptul că reclamantul a fost sancționat pentru lipsa de diligență de care a dat dovadă.

Având în vedere întreaga argumentație prezentată prin prezentul recurs se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentința instanței de fond nr.1100/20.12.2011 în sensul menținerii dispoziției nr.P151/25.05.20U emisă de șefului Serviciului Rutier Prahova prin care a dispus suspendarea exercitării dreptului reclamantului de a conduce pe drumurile publice, pe timp limitat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.304¹ Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează :

Instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză, dar și a normelor legale incidente în soluționarea pricinii deduse judecății.

Astfel, măsura luată de șeful Serviciului rutier a fost dispusă în termenul legal de prescripție, prevăzut pentru sancțiunile contravenționale complementare, așa cum prevăd reglementările art. 121 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, modificată și completată cu dispozițiile art. 131 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală .

Sub acest aspect, critica formulată este întemeiată.

Referitor la cea de-a doua critică, de asemenea este justificată, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că ”măsura exercitării dreptului de a conduce începe să curgă, de regulă, de la momentul rămânerii revocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională”, aceste aspecte devin lipsite de logică în situația în care contravenientul nu ar fi formulat recurs.

Aceasta deoarece, perioada de suspendare ar fi trebuit să opereze de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, respectiv după trecerea termenului de declarare a căii de atac, pe care contravenientul o putea formula, adică după trecerea a 15 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond.

În cazul de față, data la care s-a realizat comunicarea către contravenient nu putea fi cunoscută de IPJ Prahova și implicit nici data la care ar fi rămas irevocabilă hotărârea judecătorească ca urmare a nerecurării, întrucât toate datele necesare se aflau la dosarul cauzei, putând fi cunoscute doar prin consultarea acestuia.

Întemeiată este și critica invocată, referitoare la faptul că intimatul nu a respectat art. 118 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 nepredând a permisul în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de respingere a plângerii contravenționale.

Așa fiind perioada de suspendare a exercitării dreptului de conducere a fost majorată cu 30 de zile.

Pentru aceste considerente, în mod corect a fost sancționat intimatul pentru lipsa de diligență de care a dat dovadă.

Concluzionând, în considerarea celor ce preced, Curtea conform art. 304 raportat la art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă va admite recursul, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul I____________ Județean de Poliție Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, _________________________. 60, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 1100 din data de 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P___ G______, cu domiciliul în _________________________, nr. 772, județul Prahova.

Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.

Președinte, Judecători

L______ F______ A______ E________ G_______ A__________ U________

Grefier,

M_______ D____

Operator de date cu caracter personal;

Număr de notificare 3120/2006

Redactat EG

Tehnoredactat EG/MD

2 ex./14.06.2012

d.f. Trib.Prahova XXXXXXXXXXXXX

j. f.M_________ M_____