Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___
JUDEȚUL A___
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1364/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M____ L_______ C_____
Grefier M_____ M____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. S_____ A___ S.A., reclamant S.C. S______ C______ S.R.L. ORADEA și pe pârât S.C. U____ DE V______ A___ S.A., pârât B____ C_________ ROMÂNĂ - SUCURSALA B_____, având ca obiect servitute de trecere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care: se constată că la dosar s-a transmis prin fax un înscris de către reclamante prin avocat ales prin care se precizează că nu a reușit din motive mai mult tehnice, ținând seama de poziția părților se semneze un acord scris privind servitutea de trecere pentru imobilul înscris în CF xxxxx - A___. Nu solicită acordarea unui nou termen de pronunțare, își menține concluziile pe fond exprimate în notele de ședință și concluziile scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 19.11.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2013 sub dosar nr. XXXXXXXXXXXX și precizată, reclamantele S.C.S_____ A___ S.A. și S.C. S______ C______ S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. U____ DE V______ A___ S.A. și B____ C_________ ROMÂNĂ - SUCURSALA B_____, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună :
1. instituirea servituții de trecere cu mijloace de transport auto de orice tip, feroviare, cu piciorul, pentru bunuri de orice natură, în favoarea reclamantei S.C. S______ C______ S.R.L pe imobilele proprietatea pârâtei înscrise în c.f. nr. xxxxx A___, c.f. nr. xxxxx A___ , c.f. nr. xxxxx A___, c.f. nr.xxxxx A___;
2. constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei de ordin 1 și de utilitate publică : electrice, conducte de apă, gaz,canalizare, aer comprimat sau orice utilitate, aeriană sau subterană, în favoarea S.C. S______ C______ S.R.L.
3. repoziționarea imobilului înscris în C.F. nr.xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr.cad): xxxxx și nr.top. 1797/3/1/8/1/27, proprietatea ___________________ A___ S.A., conform planului de amplasament și delimitare a imobilelor anexat raportului de expertiză, în așa fel încât limita comună dintre cele două imobile să treacă prin următoarele puncte de frângere: 224. 223, 222, 221, 220 și 219.
4. Să se dispună ca la imobilului antemenționat înscris în C.F. nr.xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr.cad): xxxxx și număr top. 1797/3/1/8/1/27, în urma repoziționării să fie modificată geometria și redusă suprafața cu 265 mp, de la suprafața din act = 35.544 mp, la suprafața măsurată - 35.279 mp. devenind astfel: C.F.nr.xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr. cad): xxxxx și nr.top. 1797/3/1/8/1/27, având categoria de folosință: curți, construcții., cu suprafața din act = 35.544 mp, suprafața măsurată = 35.279 mp.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că, în baza contractului de vânzare cumpărare S.C. S_____ A___ S.A. a transmis în favoarea S.C. S______ C______ S.R.L. dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în A___, ____________________________ natura teren și construcții industriale (hală industrială în suprafața construită de 2511 mp și teren intravilan în suprafață de 2511 mp - imobil înscris în CF nr.70.588 A___, imobil înscris în CF nr.70.094 A___, imobil înscris în CF nr.72.452 A___, imobil înscris în CF nr.70.648 A___. Odată cu transmiterea dreptului de proprietate s-a transmis și toate drepturile și atribuțiile aferente dreptului de proprietate.
Reclamanta în baza actului intitulat contract de vânzare cumpărare de active încheiat la data de 27 martie 1998 cu S.C. METALURGICA S.A. - antecesoarea pârâtei de ordin 1 în drepturi - prin art. 8 se stipulează următoarele: „Instalațiile destinate producției de bunuri și servicii relative bunurilor,precum ca și cele necesare pentru a putea realiza producțiile localizate aici vor fi proprietate indivizibilă și vor fi grevate de servitute de folosință în favoarea părții cumpărătorului. In orice caz partea vânzătoare se angajează să garanteze părții cumpărătorului utilizarea căilor de acces(atât terestre cât și aeriene)proprietate a părții vânzătoare, constituind o servitute de trecere cu scopul de a garanta liberul acces la bunurile cumpărarte-vândute, la persoane,obiecte,mijloace auto de orice tip, rețele electrice, conducte de apă,gaz, aer comprimat, etc. sau orice altă utilitate de alt tip, fier ele subterane sau aeriene.
In mod reciproc partea cumpărătorului se angajează să permită accesul pentru gestionarea acestor bunuri indivizibile."
Reclamantele arată că, de la data cumpărării activelor S.C. . METALURGICA S.A, iar mai apoi S.C. U____ DE V______ A___ S.A. nu i-au împiedicat sau nu le-au restrâns exercitarea drepturilor stabilite prin art.8 din contractul mai sus citat.
Reclamantele doresc ca aceste drepturi care le sunt consfințite prin contract, dar și prin lege să fie înscrise în cartea funciară.
În conformitate cu prevederile art. 621 cod civil , proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fondurile învecinate, astfel că cererea reclamantelor privind constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei și de utilitate publică : electrice, conducte de apă, gaz,canalizare, aer comprimat sau orice utilitate, aeriană sau subterană, în favoarea S.C. S______ C______ S.R.L. este legal justificată.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 617-621 Cod civil român.
In probațiune la dosar s-au depus înscrisuri extrase de carte funciară (fl.6-13), contract de vânzare cumpărare active autentificat de BNP K________ Marton A_____ prin încheierea de autentificare nr. 1840/233/01.09.1998(fl.14-23), raport de expertiză tehnică topografică (fl. 31-62), proces verbal de recepție nr.429/2013 emis de BCPI A___ privind avizarea raportului de expertiză extrajudiciară la care s-a anexat lucrarea de expertiză (fl.68-97), înscrisuri din care rezultă că S.C. Metalurgica SA este antecesoarea în drepturi a S.C. U____ de V______ A___ SA și S.C. S_____ A___ SA este fosta ___________________________ și contractul de vânzare cumpărare încheiat între _________________ și ____________________.R.L. (fl.119-202).
Pârâta de ordin 2 legal citată a formulat întâmpinare în contradictoriu cu reclamantele, prin care :
I. Invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei BCR SA-Sucursata B_____ si implicit a calității sale procesuale pasive.
Așa cum rezulta din cererea introductiva, reclamanții _________________ și ______________________ au înțeles să cheme în judecata B____ Comerciala Româna SA Sucursala B_____, însă conform dispozițiilor art, 43(3) din Legea nr. 31/1990, republicata și modificata,(1), sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridica ale societăților comerciale. Prin urmare, sucursalele nefiind persoane nu au un patrimoniu propriu și, în situația ipotetica în care, urmare unei hotărâri judecătorești, ar cădea în pretenții, hotărârea judecătoreasca nu ar putea fi pusa în executare silita datorita faptului că un asemenea debitor nu deține un patrimoniu.
Art. 41 Cod procedura civila prevede faptul că orice persoana care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte în judecata. Per a contrario, o entitate fără personalitate juridica, nu are capacitate deoarece se poate discuta de capacitate procesuala numai raportat la o persoană.
Prin excepție, alin 2 al art. 41 Cod procedura civila prevede faptul că, asociațiile sau societățile fără personalitate juridica pot sta în judecata ca pârâte, daca au organe proprii de conducere. Ori, sucursalele bancare nu au organe proprii de conducere în sensul vizat de legislația comerciala, astfel încât aceasta excepție nu este aplicabilă.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 9 din Actul Constitutiv al BCR, organul de conducere al Băncii este Adunarea Generala a Acționarilor, și prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 2 cod procedura civilă.
OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, legea bancara în România, definește sucursala bancara, la art. 7 pct. 31 ca fiind ,,orice unitate operaționala dependenta din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau o instituție financiara, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia.
Pornind de la considerentele invocate pârâta solicită ca instanța de judecată să observe că lipsa capacității de folosința a sucursalelor bancare determină ca aceste dezmembrăminte fără personalitate juridica sa nu aibă nici calitate procesuala pasiva deoarece, calitatea procesuala este nu numai,,titlul,, sub care o persoana figurează în proces ci,, puterea" de a acționa în justiție și derivă în mod necesar din calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației. Ea presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa- ca parte- în procesul civil, de a reclama în justiție sau de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa.
Legitimarea procesuală se determina după împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecata, iar acțiunea trebuie îndreptata împotriva persoanei care poate sta în proces în calitate de pârât. Ori, așa cum s-a arătat, în ceea ce privește sucursalele bancare nu sunt aplicabile disp. alin. 2 ai art. 41 Cod procedura civila, și prin urmare, ele nefiind titulare ale unei obligații corelative dreptului pretins nu pot sta în judecata ca pârâte, motiv față de care solicită admiterea excepției invocate.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că, citarea băncii în prezenta cauza a fost efectuata datorita faptului ca BCR are instituita în favoarea ei ipoteca asupra unor imobile ca urmare a acordării a doua credite bancare si anume: creditului ipotecar bancar pentru persoane juridice nr. A___ IUL1A SJ-CC 244/xxxxx din 12.11.2008 și a Contractului de Novație prin Schimbare de Debitor și act Adițional nr. 244/xxxxx/N din 04.06.2013 la contractul de credit nr. A___ I____ SJ-CC 244/xxxxx din 12.11.2008 și Contract de Facilitate de Credit Multiprodus nr. B_____ SJ -CC 14/673/10.04.2009.
La data de 12.11.2008, între BCR și ___________________ A___ SA - împrumutat nou/Garant, a fost încheiat contractul de credit nr. A___ I____ SJ-CC 244/xxxxx din 12.11.2008 și a Contractului de Novatie prin Schimbare de Debitor si act Adițional nr. 244/xxxxx/N din 04.06.2013, prin care banca acorda împrumutatului un credit in suma de 3.700.000 lei ce va fi utilizat sub forma de „Overdraft" pentru o perioada de trei luni, calculate de la data semnării, dar nu mai târziu de 03.09.2013, credit ce a fost garantat conform Cap VIII pct 8.1 lit b printre altele și cu imobilele proprietatea pârâtei U____ de V______ A___.
Reclamanții au chemat în judecată pe ___________________ A___ SA pentru instituirea servituții de trecere cu mijloace de transport auto de orice tip, feroviar, cu piciorul pentru bunurile de orice natură, în favoarea reclamantelor, constituirea dreptului de uzufruct, repoziționarea imobilului înscris în CF xxxxx A___ , cu modificarea geometriei și reducerea suprafeței cu 265 mp., astfel că pârâta apare în proces fără vreo culpă, BCR SA fiind chemată în judecată doar pentru opozabilitate.
Pârâta solicită a se dispune menținerea dreptului de ipoteca instituit în favoarea BCR SA asupra imobilelor cu care s-au garantat creditele contractate de către părți la valoarea și suprafața înscrisă în contractul de ipoteca, în temeiul art. 1746 Cod civil " ipoteca este din natura ei INDIVIZIBILA SI SUBZISTA IN ÎNTREGIMEA Ei asupra tuturor imobilelor afectate..." iar " dreptul de ipoteca se conserva asupra imobilelor în ORICE MANA VA TRECE".
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 - 118 C proc.civ., art. 1746 Cod civil.
În conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.clv. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta U____ de V______ A___ SA a formulat întâmpinare în contradictoriu cu reclamantele prin care solicită respingerea în parte a acțiunii formulate .
În fapt, pârâta U____ de V______ A___ SA arată că este proprietara imobilelor terenuri, curți si construcții înscrise în cărțile funciare:
-nr.xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/6 și suprafața de 14.512 mp;
-nr.xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/18 și suprafața de 42.297 mp;
-nr.xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/24 și suprafața de 11.517 mp;
-nr. xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/27 și suprafața de 35.544 mp
în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5758 din 22.12.2009. Asupra acestor imobile este instituită ipoteca imobiliară în favoarea Băncii Comerciale Romane, deci o interdicție de înstrăinare, grevare cu sarcini, închiriere, dezmembrare, alipire, construire, demolare, restructurare, amenajare.
De la data dobândirii imobilelor mai sus amintite și până la data de 18.10.2013, U____ de V______ A___ SA (UVA) nu a împiedicat sau restrâns exercitarea drepturilor stabilite prin art.8 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 27.03.1998 între Sitindustrie România SA și _______________________________ SA, chiar dacă acest contract nu este opozabil Uzinei de V______ și nici nu a fost adus la cunoștința Uzinei la data cumpărării activelor de la _______________________________ SA în data de 22.12.2009.
De la data de 22.12.2009, data când U____ de V______ A___ SA, fosta ___________________________ V______ CFR SIRV B_____ SA. a devenit proprietara și a activelor mai sus amintite, a închiriat o mare parte din activele cumpărate către _______________________________ SA pentru ca acesta să-și continuie activitatea de metalurgie și prelucrări mecanice.
In anul 2013 _______________________________ SA a intrat in faliment, fapt ce a dus la închiderea activității acestei societăți.
Pe durata funcționarii și desfășurării activității, _______________________________ SA, a folosit și rețelele și instalațiile de utilități, proprietatea pârâtei, necesare procesului de producție, respectiv, rețeaua de gaz, energie electrica, apă potabilă, canalizare, apa industriala, aer comprimat, etc; costurile pentru aceste utilități fiind suportate de către consumator.
Odata cu închiderea _______________________________ SA și cu restrângerea activității Uzinei de V______ A___ SA în anul 2013, ca urmare a situației economico-financiare dificile cu care se confrunta aceasta din urma, a dus și la restrângerea fondurilor pentru întreținerea și utilizarea rețelelor de utilități aferente întreținerii Platformei UVA.
Datorită situației economice cu care se confrunta, U____ de V______ A___ SA a procedat la o reducere a activității, fapt ce a dus și la o restrângere de fonduri și personal destinat întreținerii I rețelelor de utilități, paza, întreținere si reparații drumuri de acces.
Astfel, referitor la cererile ridicate de reclamante, U____ de V______ A___ SA este de acord cu instituirea servituții de trecere, în favoarea reclamantelor, în condițiile art.617 din codul civil, sub condiția obligării reclamantelor la susținerea cheltuielilor pentru întreținerea, repararea, curățirea și paza drumurilor de acces aflate pe imobilele proprietatea subscrisei, înscrise în CF nr.xxxxx A___, CF nr.xxxxx A___, CF nr.xxxxx A___.
U____ de V______ A___ SA nu este de acord cu instituirea servituții de trecere pe imobilul înscris în CF nr.xxxxx A___, drumul de acces de pe acest imobil nu mai are ieșire la drum public, poarta de acces ce făcea legătura cu drumul public din aceasta parte a Platformei UVA a fost închisă ca urmare a lipsei de fonduri pentru asigurarea întreținerii acestui drum și a pazei necesare acestei intrării, în condițiile în care în zona au fost înregistrate furturi de fier vechi.
U____ de V______ A___ SA nu poate garanta constituirea dreptului de uz si folosința a rețelelor proprietatea sa pentru instalațiile electrice, gaz, apa, canalizare, aer comprimat sau orice alta utilitate, aeriana sau subterana, având in vedere faptul că situația economic-financiara nu-i mai permite să întrețină, repare și păzească aceste instalații.
U____ de V______ A___ SA nu este de acord cu repoziționarea imobilului înscris în CF nr.xxxxx, cu identificator electronic (nr. cad) xxxxx și nr. top 1797/3/1/8/1/27, proprietatea ___________________ A___ SA, pe punctele de frângere propuse de reclamante, respectiv cu reducerea proprietății sale prin reducerea suprafeței de teren cu 265 mp, de la suprafața din act de 35.544 mp la suprafața măsurata de 35.279 mp.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă și solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Reclamantele prin avocat ales a depus note de ședință cu privire la întâmpinarea depusă de pârâta de ordin 1 prin care își menține concluziile pe fond formulate atât oral cât și în scris.
Reclamantele arată că pârâta este de acord cu instituirea servituții de trecere pe imobilele aservite înscrise în CF nr. xxxxx A___ , CF xxxxx A___ și CF xxxxx A___, iar pentru imobilul înscris în CF nr. xxxxx A___ nu este de acord pentru faptul că la momentul prezent, accesul la poarta 4 a fost suspendat, însă acesta nu este un motiv temeinic de a se institui servitute de trecere pentru că oricând accesul la poarta 4 poate fi redeschis.
Cu privire la constituirea dreptului de uz și folosire a rețelelor prev. de art. 621 C.civil, acesta subzistă atâta timp cât există și rețelele, reclamantele fiind de acord cu plata unor sume pentru dreptul de servitute. Având în vedere că pârâta nu a formulat o cerere reconvențională urmează ca pe viitor să fie reglementată această situație pe cale amiabilă.
În ceea ce privește repoziționarea imobilului înscris în CF nr. xxxxx, reclamantele precizează că acesta se impune datorită noului sistem de operare și înscriere a imobilelor în cartea funciară.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a a pârâtei BCR SA – Sucursala B_____, instanța reține că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa. Din acest motiv, sucursalele nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau de pârâte decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică.
De la această regulă, practica a admis două excepții, admițându-se că sucursalele societăților bancare și, respectiv, ale societăților de asigurare pot să reprezinte în instanță pe societatea-mamă, cu condiția ca în regulamentul de organizare și funcționare al societății-mame să se prevadă, printr-o clauză expresă, un mandat special de reprezentare în instanță, nefiind valabil un mandat general.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține că nu rezultă existența unui asemenea mandat special de reprezentare în instanță pentru pârâtă și doar societatea-mamă poate sta în proces, pentru actele încheiate de sucursale.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin 3 din legea societăților comerciale, instanța admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei BCR SA – Sucursala B_____.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
În baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2530/25.07.2012 de BNP P___ F_____ (fila 126 dosar), S.C. S_____ A___ S.A. a transmis în favoarea S.C. S______ C______ S.R.L. dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în A___, ____________________________ natura teren și construcții industriale (hală industrială în suprafața construită de 2511 mp și teren intravilan în suprafață de 2511 mp - imobil înscris în CF nr.70.588 A___, imobil înscris în CF nr.70.094 A___, imobil înscris în CF nr.72.452 A___, imobil înscris în CF nr.70.648 A___. Odată cu transmiterea dreptului de proprietate s-a transmis și toate drepturile și atribuțiile aferente dreptului de proprietate.
Reclamanta în baza actului intitulat contract de vânzare cumpărare de active încheiat la data de 27 martie 1998 cu S.C. METALURGICA S.A. - antecesoarea în drepturi a pârâtei - prin art. 8 se stipulează următoarele: „Instalațiile destinate producției de bunuri și servicii relative bunurilor,precum ca și cele necesare pentru a putea realiza producțiile localizate aici vor fi proprietate indivizibilă și vor fi grevate de servitute de folosință în favoarea părții cumpărătorului. In orice caz partea vânzătoare se angajează să garanteze părții cumpărătorului utilizarea căilor de acces(atât terestre cât și aeriene)proprietate a părții vânzătoare, constituind o servitute de trecere cu scopul de a garanta liberul acces la bunurile cumpărate-vândute, la persoane,obiecte,mijloace auto de orice tip, rețele electrice, conducte de apă,gaz, aer comprimat, etc. sau orice altă utilitate de alt tip, fier ele subterane sau aeriene.
În cauză s-a depus o expertiză tehnică extrajudiciară, întocmită de expert P_____ D______ din care rezultă că Societatea reclamantă S______ C______ SRL Oradea deține în proprietate următoarele bunuri înscrise în CF:
- CF. nr. xxxxx - A___, sub nr. topo. 1767/5/II.1769/2/3/2/5/II.1769/3/2/2/6/II. 1782/2/1/II. 1785/4/II. 1786/1/II. 1787/1/1 /2/II. 1787/1/2/4/II. 1787/1/3/1/2/II.1787/1/4/4II. 1787/2/2/II .1788/1/4/II. 1788/2/1/3/II. 1788/2/2/4/II, cu categoria de folosință : curți, construcții și cu suprafața terenului de xxxxx mp;
-CF. nr. xxxxx - A___, sub nr. topo. 1785/3.1786/2.1787/1/1/1/3.1787/1/2/3.1787/1/3/1/3. 1787/1/4/3.1787/2/3.1788/1/3.1788/2/1/4, cu categoria de folosință : curți, construcții și cu suprafața terenului de 2511 mp;
- CF. nr. xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr. cad) : xxxxx și nr. parcelă 1790/2/2, având categoria de folosință : curți, construcții și suprafața terenului de 1543 mp;
- CF. nr. xxxxx-C1-U2 - A___, cu identificator electronic (nr. cad) : xxxxx-CI-U2, Unitatea Individuală nr. 2 - Anexe, cu suprafața utilă de 228 mp, cu cota de teren atribuit de 242/5385 parte și cota de părți comune de 4,20%;
- CF. nr. xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr. cad) : xxxxx, cu categoria de folosință : curți, construcții și cu suprafața terenului de 1571 mp;
-CF. nr. xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr. cad) : xxxxx, cu categoria de folosință : curți, construcții și cu suprafața terenului de 478 mp.
Pârâta U____ de V______ A___ SA este proprietara imobilelor terenuri, curți si construcții înscrise în cărțile funciare:
-nr.xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/6 și suprafața de 14.512 mp;
-nr.xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/18 și suprafața de 42.297 mp;
-nr.xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/24 și suprafața de 11.517 mp;
-nr. xxxxx A___ cu nr. topo 1797/3/1/8/1/27 și suprafața de 35.544 mp
în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5758 din 22.12.2009.
Asupra acestor imobile este instituită ipoteca imobiliară în favoarea Băncii Comerciale Romane.
Potrivit dispozițiilor art.576 cod civil, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Doctrina definește însă servitutea ca fiind dreptul real principal derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit, pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant, imobile care aparțin la proprietari diferiți. De asemenea, în literatura de specialitate au fost evidențiate și caracterele juridice ale servituții, ca fiind un drept real imobiliar asupra lucrului altuia, ele se constituie numai în folosul și respectiv în sarcina unor bunuri imobile prin natura lor, servitutea presupune existența a două imobile, nu neapărat vecine, ce aparțin a doi proprietari diferiți, servitutea este un drept accesoriu fondului, are un caracter perpetuu, ca o consecință a caracterului accesoriu, este indivizibilă, însemnând prin aceasta că servitutea grevează întregul fond aservit și profită întregului fond dominant
Totodată, potrivit art. 621 cod civil , proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fondurile învecinate, astfel că cererea reclamantelor privind constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei și de utilitate publică : electrice, conducte de apă, gaz,canalizare, aer comprimat sau orice utilitate, aeriană sau subterană, în favoarea S.C. S______ C______ S.R.L. este justificată.
Având în vedere starea de fapt expusă, poziția pârâtei ___________________ A___ SA exprimată prin întâmpinare, instanța va admite capetele de cerere privind instituirea servituții de trecere și constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei.
În ce privește capetele de cerere privind repoziționarea imobilului înscris în C.F. nr.xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr.cad): xxxxx și nr.top. 1797/3/1/8/1/27, proprietatea ___________________ A___ S.A., conform planului de amplasament și delimitare a imobilelor, în așa fel încât limita comună dintre cele două imobile să treacă prin următoarele puncte de frângere: 224. 223, 222, 221, 220 și 219, respectiv să se dispună ca la imobilul înscris în C.F. nr.xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr.cad): xxxxx și număr top. 1797/3/1/8/1/27, în urma repoziționării să fie modificată geometria și redusă suprafața cu 265 mp, de la suprafața din act = 35.544 mp, la suprafața măsurată - 35.279 mp. devenind astfel: C.F.nr.xxxxx - A___, cu identificator electronic (nr. cad): xxxxx și nr.top. 1797/3/1/8/1/27, având categoria de folosință: curți, construcții., cu suprafața din act = 35.544 mp, suprafața măsurată = 35.279 mp, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară depus în cauză, instanța constată următoarele:
Potrivit Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat pronunțată Ordinul nr.634/2006, prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil. Modificarea nu se va putea face decât la cererea titularului dreptului de proprietate, precum și în baza actelor doveditoare, astfel încât modificarea suprafeței înscrise în cartea funciară nu va fi considerată o rectificare de carte funciară
Darea în administrarea instituțiilor publice a terenurilor din domeniul public, concesionarea, închirierea sau darea în folosință persoanelor fizice sau juridice, se vor înscrie în partea C a cărții funciare a terenului, proprietate publică sau privată de stat, ori proprietate a unităților administrativ-teritoriale, menționându-se totodată cartea funciară în care este înscris dreptul de proprietate asupra construcției, dacă este cazul.
Dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă în cartea funciară, suprafața din cartea funciară se va modifica în baza documentației cadastrale de actualizare a suprafeței. În cartea funciară se va înscrie suprafața rezultată din măsurător. Pentru imobilele înscrise în cartea funciară, dacă suprafața determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară, documentația va fi recepționată, iar suprafața măsurată se va înscrie în cartea funciară în baza declarației proprietarului iar dacă suprafața determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, documentația cadastrală va fi recepționată, iar suprafața măsurată se va înscrie în cartea funciară cu condiția prezentării procesului-verbal de vecinătate.
Proprietarii vecini vor fi convocați de către persoana autorizată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, și prin afișare la domiciliul/sediul proprietarului vecin, la locul situării imobilului, la sediul primăriei sau prin publicare într-un ziar local, cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru identificarea limitelor. Absența proprietarului vecin, va fi menționată în procesul-verbal de vecinătate și nu este o piedică la întocmirea documentației cadastrale; în acest caz, dovada convocării se anexează procesului-verbal de vecinătate. La cerere, în măsura în care sunt disponibile, oficiul teritorial va furniza informațiile privind domiciliul proprietarului vecin, în vederea convocării acestuia, cu plata tarifelor legale. In cazul în care una sau mai multe vecinătăți ale parcelei sunt drumuri clasificate, căi ferate, ape, procesul-verbal de vecinătate trebuie semnat și ștampilat de reprezentantul instituției care le are în administrare.( art. 25 alin. 5)
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța constată că expertiza a fost efectuată în fără citarea pârâtei a cărei suprafață de teren urmează a-i fi redusă cu 265 mp, respectiv de la 35.544 mp la 35.279 mp, astfel că această modificare nu-i poate fi opozabilă.
Totodată, instanța are în vedere împrejurarea că în favoarea BCR a fost instituită o ipotecă asupra imobilelor aparținând societății pârâte, contractul de ipotecă fiind încheiat în considerarea valorii și suprafeței înscrise în contractul de ipotecă, care coincide cu cea înscrisă în cartea funciară.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele _________________ și ______________________ în contradictoriu cu pârâta ___________________ A___ SA, cu sediul în A___, _______________-10, județ A___ și în consecință:
Va dispune instituirea servituții de trecere cu mijloace de transport auto de orice tip, feroviare, cu piciorul, pentru bunuri de orice natură, în favoarea reclamantelor pe imobilele proprietatea pârâtei ___________________ A___ SA înscrise în CF xxxxx A___, xxxxx A___, xxxxx A___ și xxxxx A___.
Va dispune constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei și de utilitate publică: electrice, conducte de apă, gaz, canalizare, aer comprimat sau orice utilitate, aeriană sau subterană, în favoarea reclamantelor.
Va respinge în rest acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei BCR SA – Sucursala B_____.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele _________________, cu sediul în A___, _______________-10, județ A___ și ______________________, cu sediul în Oradea, ___________________/B, birou 1, județ Bihor în contradictoriu cu pârâta BCR SA – Sucursala B_____.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele _________________ și ______________________ în contradictoriu cu pârâta ___________________ A___ SA, cu sediul în A___, _______________-10, județ A___ și în consecință:
Dispune instituirea servituții de trecere cu mijloace de transport auto de orice tip, feroviare, cu piciorul, pentru bunuri de orice natură, în favoarea reclamantelor pe imobilele proprietatea pârâtei ___________________ A___ SA înscrise în CF xxxxx A___, xxxxx A___, xxxxx A___ și xxxxx A___.
Dispune constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei și de utilitate publică: electrice, conducte de apă, gaz, canalizare, aer comprimat sau orice utilitate, aeriană sau subterană, în favoarea reclamantelor.
Respinge în rest acțiunea.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
|
Președinte, M____ L_______ C_____ |
|
|
Grefier, M_____ M____ |
|
Red. CML
Tehn. M.M.
03.02.2014/6ex
R O M A N I A
JUDECĂTORIA A___
J____ A___
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
COPIA MINUTEI SENTINȚEI CIVILE NR. 1364/2013
========================================================
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei BCR SA – Sucursala B_____.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele _________________, cu sediul în A___, _______________-10, județ A___ și ______________________, cu sediul în Oradea, ___________________/B, birou 1, județ Bihor în contradictoriu cu pârâta BCR SA – Sucursala B_____.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele _________________ și ______________________ în contradictoriu cu pârâta ___________________ A___ SA, cu sediul în A___, _______________-10, județ A___ și în consecință:
Dispune instituirea servituții de trecere cu mijloace de transport auto de orice tip, feroviare, cu piciorul, pentru bunuri de orice natură, în favoarea reclamantelor pe imobilele proprietatea pârâtei ___________________ A___ SA înscrise în CF xxxxx A___, xxxxx A___, xxxxx A___ și xxxxx A___.
Dispune constituirea dreptului de uz și folosință a rețelelor proprietatea pârâtei și de utilitate publică: electrice, conducte de apă, gaz, canalizare, aer comprimat sau orice utilitate, aeriană sau subterană, în favoarea reclamantelor.
Respinge în rest acțiunea.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE,
S.S. INDESCIFRABIL
========================================================