Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică

Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BAIA MARE
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
1848/2014 din 14 august 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIAcod operator 4154

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M___

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. xxxxx/182/2013

SENTINȚA PENALĂ NR.1848

Ședința publică din 14.08. 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C_______ R___

Grefier D____ K_____

Ministerul Public reprezentat prin procuror G___ M______

de la P________ de pe lângă Judecătoria Baia M___

Pe rol este soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul K_____ B___ F_____ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1, 229 al.1 lit.b, d Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod penal, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M___, din 16.04.2014, dat în dosarul nr. 2054/P/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul K_____ B___ F_____ și partea responsabilă civilmente M________ S_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța, constată că dezbaterea în fond a cauzei, a avut loc la termenul din 7.08.2014, când în încheierea ședinței ce face parte integrantă din prezenta sentință, au fost consemnate susținerile părților, cauza fiind lăsată în pronunțare pentru data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat, următoarea hotărâre.

JUDECĂTORIA

Constată că prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia M___ sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, P________ de pe lângă Judecătoria Baia M___ a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K_____ B___ F_____ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1, 229 al.1 lit.b, d Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut că în perioada 18-20.05.2013, împreună cu făptuitorul minor V____ A________ M____, pe timp de noapte și prin efracție, inculpatul K_____ Boci F_____ a pătruns în sediul ___________________ SRL, situat pe _____________________.6 din municipiul Baia M___, de unde au sustras mai multe bunuri, în scopul însușirii pe nedrept.

Prin Încheierea din data de 06.06.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul K_____ B___ F_____ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1, 229 al.1 lit.b, d Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod penal.

În ședința din data de 07.08.2014, minorul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale.

Totodată, minorul a fost însoțit de numitul M________ Ș_____ care a depus un înscris din cuprinsul căruia rezultă că începând cu anul 2009 minorul i-a fost încredințat în plasament familial.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele:

În perioada 18-20.05.2013, inculpatul minor K_____ B___ F_____, împreună cu făptuitorul minor V____ A________ M____ s-au înțeles să sustragă bunuri din magazine scop în care, cei doi s-au deplasat, pe timp de noapte, la ___________________ SRL, situată pe __________________ din municipiul Baia M___, unde, cu ajutorul unei bucăți de fier, făptuitorul minor a forțat ușa de acces tip termopan a magazinului, după care ambii au pătruns în interior, de unde au încercat să sustragă țevile din cupru de la instalația de încălzire.

Nereușind acest lucru, cei doi, după ce au căutat alte bunuri, au sustras dintr-un dulap metalic, dintr-o cutie, suma de 9.200 lei, un telefon mobil marca Nokia și un acumulator pentru imprimantă.

Cu bunurile sustrase, inculpatul minor și făptuitorul minor au părăsit locul faptei, inculpatul primind ulterior suma de 1200 de lei din banii sustrași.

Prejudiciul cauzat persoanei vătămate ___________________ SRL este în sumă de 11.000 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.

Starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanță se probează cu: plângerea și declarația părții vătămate (f.4, 14-16 din dosarul de urmărire penală); proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto aferente (f.5-13 din dosarul de urmărire penală); declarația suspectului (f.21-24 din dosarul de urmărire penală); declarația inculpatului (f.19 din dosarul de urmărire penală, fila 27 din dosarul instanței); declarația făptuitorului minor V____ A________ M____ (fila 25 din dosarul de urmărire penală); declarații martori (filele 26-27, 33 din dosarul de urmărire penală); proces verbal de reconstituire și planșe foto aferente (filele 28-32 din dosarul de urmărire penală); raport de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 36-37 din dosarul de urmărire penală).

În drept, fapta inculpatului minor K_____ B___ F_____ care, în perioada 18-20.05.2013, împreună cu făptuitorul minor V____ A________ M____, pe timp de noapte și prin efracție, a pătruns în sediul ___________________ SRL, situat pe _____________________.6 din municipiul Baia M___, de unde au sustras mai multe bunuri, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, d Cod penal cu aplicarea art.113 alin.2 Cod penal.

Infracțiunea reținută prin actul de sesizare a instanței a fost săvârșită de inculpat, sub aspectul elementului material al laturii obiective, printr-o acțiune de luare a unor bunuri mobile din posesia părții civile, fără a avea consimțământul acesteia, urmarea imediată a acestei acțiuni fiind cauzarea unui prejudiciu nereparat până la acest moment în patrimoniul părții civile.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul cunoscând că bunurile mobile nu-i aparțin, urmărind însușirea acestora deși prin acțiunea sa a fost cauzat un prejudiciu.

Noul Cod penal modifică într-o manieră substanțială regimul sancționator aplicabil minorilor, renunțând complet la aplicarea de pedepse în favoarea măsurilor educative.

La individualizarea în concret a măsurii educative ce va fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere împrejurările săvârșirii faptelor (pe timp de noapte și prin efracție, împreună cu un minor care nu a împlinit vârsta pentru a se angaja răspunderea sa penală pentru infracțiunea comisă), urmarea produsă (cuantumul prejudiciul cauzat părții civile), dar și persoana inculpatului, care, la momentul săvârșirii infracțiunii avea vârsta de 16 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei .

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.453/30.05.2013 al Serviciului de Medicină Legală Baia M___, la concluzii se specifică: ,,Minorul K_____ B___ F_____ prezintă diagnosticul: Tulburare de conduită socializată. Minorul are capacitatea psihică de a aprecia critic conținutul și consecințele faptelor sale atât la data examinării cât și la cea a comiterii faptei – are discernământul general și a faptei prezente.” (f.37 din dosarul de urmărire penală)).

Persoana vătămată ___________________ SRL, prin reprezentant C_______ Nazarica s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: prin fata ilicită săvârșită cu intenție directă, a fost cauzat un prejudiciu cert și nereparat părții civile.

Potrivit dispozițiilor art. 1382 Cod Civil, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă, sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat. Întrucât minorul V____ A________ nu a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru a răspunde penal pentru infracțiunea săvârșită, nefiind dispusă trimiterea sa în judecată, instanța îl va obliga pe inculpat la plata întregului prejudiciu cauzat.

În ceea ce privește calitatea de parte responsabilă civilmente, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 1372 Cod civil, cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către acesta.

Din cuprinsul Hotărârii nr. 51/2009 a DAGSP Maramureș, instanța reține că minorul a fost încredințat în plasament familial la Martocasn Ș_____, acesta având calitatea de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 117 Cod penal va aplica inculpatului minor K_____ B___ F_____, măsura educativă a stagiului de formare civică pentru o durată de 3 luni de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1, lit. b, d cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 121 alin. 1 cod penal va impune minorului următoarea obligație:

- să se prezinte la S________ de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș la datele fixate de acesta.

Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Va atrage atenția minorului asupra dispozițiilor art. 123 Cod penal.

Va admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă pe inculpatul K_____ B___ F_____ în solidar cu partea responsabilă civilmente M________ S_____, la plata despăgubirilor civile în cuantum de xxxxx lei către partea civilă ___________________ SRL prin reprezentant legal C_______ Năzărica.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 150 de lei cheltuieli judiciare către stat, cu excepția sumelor de câte 200 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății către av. H_____ R_____, respectiv av. B_____ A________, care urmează a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

În baza art. 117 Cod penal aplică inculpatului minor K_____ B___ F_____, fiul lui V_____ și M______ D______, născut la data de 01.06.1997 în Baia M___, cetățenie română, studii 3 clase, fără ocupație, domiciliat în Baia M___, __________________________/30, jud. Maramureș, fără antecedente penale, CNP: xxxxxxxxxxx, măsura educativă a stagiului de formare civică pentru o durată de 3 luni de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1, lit. b, d cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 121 alin. 1 cod penal impune minorului următoarea obligație:

- să se prezinte la S________ de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș la datele fixate de acesta.

Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Atrage atenția minorului asupra dispozițiilor art. 123 Cod penal.

Admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă pe inculpatul K_____ B___ F_____ în solidar cu partea responsabilă civilmente M________ S_____ domiciliat în municipiul Baia M___, __________________________/30, jud. Maramureș,, la plata despăgubirilor civile în cuantum de xxxxx lei către partea civilă ___________________ SRL cu sediul în Baia M___, ____________________, jud. Maramureș, prin reprezentant legal C_______ Năzărica domiciliată în Baia M___, _________________________/7, jud. Maramureș.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 150 de lei cheltuieli judiciare către stat, cu excepția sumelor de câte 200 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății către av. H_____ R_____, respectiv av. B_____ A________, care urmează a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.08.2014.

Președinte, Grefier,

C_______ R___ D____ K_____

Red. / C.R.

dact. / D.K.

7 ex / 21 August 2014

Dosar XXXXXXXXXXXXX

HOTĂRĂȘTE:

14.08.2014

Președinte,

R O M Â N I A cod operator 4154

JUDECĂTORIA BAIA M___

SECȚIA PENALĂ

BAIA M___ _____________________

Tel (+4)0262-2182(35-38)Fax. (+4)0262-xxxxxx

E-mail: jud-baiamare@just

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

DIN 14.08.2014

Către

C_____________ FINANCIAR CONTABIL

Din cadrul Tribunalului Maramureș

Alăturat vă trimitem o copie dispozitivului sentinței penale nr.1848/ 14.0805.2013 a Judecătoriei Baia M___, prin care s-a dispus plata onorariului către avocat H_____ R_____ și B_____ A________, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie pentru faza de judecată.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C_______ R___ D____ K_____

R O M Â N I A cod operator 4154

JUDECĂTORIA BAIA M___

SECȚIA PENALĂ

BAIA M___ _____________________

Tel (+4)0262-2182(35-38)Fax. (+4)0262-xxxxxx

E-mail: jud-baiamare@just

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

DIN 14.08.2014

Către

C_____________ FINANCIAR CONTABIL

Din cadrul Tribunalului Maramureș

Alăturat vă trimitem o copie dispozitivului sentinței penale nr.1848/ 14.0805.2013 a Judecătoriei Baia M___, prin care s-a dispus plata onorariului către avocat H_____ R_____ și B_____ A________, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie pentru faza de judecată.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C_______ R___ D____ K_____

ROMÂNIAcod operator 4154

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M___

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. xxxxx/182/2013

SENTINȚA PENALĂ NR.1848 din 14.08. 2014

COPIA DISPOZITIVULUI

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 117 Cod penal aplică inculpatului minor K_____ B___ F_____, fiul lui V_____ și M______ D______, născut la data de 01.06.1997 în Baia M___, cetățenie română, studii 3 clase, fără ocupație, domiciliat în Baia M___, __________________________/30, jud. Maramureș, fără antecedente penale, CNP: xxxxxxxxxxx, măsura educativă a stagiului de formare civică pentru o durată de 3 luni de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1, lit. b, d cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 121 alin. 1 cod penal impune minorului următoarea obligație:

- să se prezinte la S________ de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș la datele fixate de acesta.

Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Atrage atenția minorului asupra dispozițiilor art. 123 Cod penal.

Admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă pe inculpatul K_____ B___ F_____ în solidar cu partea responsabilă civilmente M________ S_____ domiciliat în municipiul Baia M___, __________________________/30, jud. Maramureș,, la plata despăgubirilor civile în cuantum de xxxxx lei către partea civilă ___________________ SRL cu sediul în Baia M___, ____________________, jud. Maramureș, prin reprezentant legal C_______ Năzărica domiciliată în Baia M___, _________________________/7, jud. Maramureș.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 150 de lei cheltuieli judiciare către stat, cu excepția sumelor de câte 200 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății către av. H_____ R_____, respectiv av. B_____ A________, care urmează a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.08.2014.

Președinte,/s.s. indescifrabil/pt conformitate

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025