JUDECĂTORIA B_____
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR.632
Ședința publică din data de 14.04.2015
PREȘEDINTE: A_______ E____ A____
GREFIER: C_______ C_______
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C______ M_______ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____
P_____ astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală de față care s-a dezbătut în ședința publică din data de 18.03.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data 01.04.2015 și apoi pentru 14.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța a pronunțat sentința de mai jos.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul numărul 9599/P/2014 din data de 19.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014sub număr de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului C_______ M_____- C_________ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin1,229 alin1 lit b și d , alin2 lit b Cp cu aplic art 113 și urm Cp.
Tot prin actul de sesizare s-a dispus :
Prin actul de sesizare în sarcina inculpatului C_______ M_____- C_________ în vârstă de 15 ani și 5 luni s-a reținut că, în data de 28.08.2014, în jurul orei 02,00 a pătruns prin escaladarea unei ferestre în locuința persoanei vătămate C_____ I____, iar din interiorul acesteia a sustras un laptop marca HP, un telefon mobil marca Nokia și un portofel în care se aflau permisul de conducere, certificatul de pregătire a conducătorului auto,un card bancar și mai multe carduri de acces în hypermarcheturi, bunuri care aparțineau persoanei vătămate, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 3.000 lei.
Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarația persoanei vătămate C_____- I____( f.11-13 dup)declarații inculpat C_______ M_____- C_________ ( f.15,17-18 ,19 dup)proces- verbal ( f.20dup) raport de expertiză medico- legală psihiatrică( f.24 dup)proces- verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică ( f.26-32 dup),raport de constatare criminalistică nr xxxxxx din 10.09.2014( f. 34-42 dup)adresa identificare AFIS și planșa fotografică ( f. 46-48 dup) planșa fotografică( f.50-52 dup), declarațiile martorilor H______ N______ ( f.53-54 dup)D___ M____- N______ ( f.55-56 dup)L_______ R____- A____ ( f.57-58 dup) și L___ E_____- B_____ ( f.62-63 dup),dovadă de ridicare ( f.64 dup)procese- verbale ( f.65,67-71 dup)sentința civilă nr 225/S a Tribunalului pentru Minori și Familie B_____ ( f. 73-76 dup).
Prin încheierea de Cameră de Consiliu din data de 18.02.2015 definitivă judecătorul de cameră preliminară în baza art 346 alin2 Ncpp a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosarul nr 9599/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____, privind pe inculpatul C_______ M_____- C_________ cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin1,229 alin1 lit b și d , alin2 lit b Cp cu aplic art 113 și urm Cp.
Inculpatul C_______ M_____- C_________ în fază de urmărire penală a recunoscut comiterea faptei ( f 15,17-18 dup) .
În fază de judecată inculpatul minor a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și a solicitat judecarea cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
Instanța a respins cererea formulată de inculpatul C_______ M_____- C_________ privind judecarea în baza procedurii simplificate apreciind că această procedură nu se aplică inculpaților minori .
La termenul de judecată din data de 18.03.2015 apărătorul inculpatului și reprezentantul Ministerului Public au precizat că nu contestă probele administrate în fază de urmărire penală,astfel că aceste probe nu au mai fost readministrate conform art 374 alin 7 Ncpp, urmând să se aibă în vedere la soluționarea cauzei.
De asemenea, având în vedere starea de minoritate a inculpatului, instanța a dispus efectuarea referatului de evaluare cu privire la acesta în conformitate cu dispozițiile art. 506 al. 2Cpp, acesta fiind depus la dosarul cauzei de S________ de Probațiune de pe lângă Tribunalul B_____ (f. 356-37 ).
Pe latură civilă, persoana vătămată C_____ M_____- C_________ în fază de urmărire penala nu s-a constituit ca parte civilă în cauză întrucât bunurile sustrase i-au fost restituite( f.17 dup).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința civila nr 225/S din data de 31.05.2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B_____ s-a înlocui măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență la C______ pentru Copilul Delicvent Ghimbav luată față de copilul C_______ M_____- C_________ cu cea a plasamentului acestuia la C______ pentru Copilul Delicvent Ghimbav și s-au stabilit ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana minorului să fie exercitate,respectiv îndeplinite de către Seful Centrului pentru Copilul Delicvent Ghimbav, iar cele cu privire la bunurile copilului de către președintele Consiliului Județean B_____.
La data de 27.08.2014, în jurul orelor 18,30, inculpatul C_______ M_____- C_________ s-a deplasat singur cu trenul din ___________________________ B_____.
Inculpatul s-a rătăcit pe străzi de mai multe ori, iar în jurul orei 02,00,aflându-se pe ____________________________ că fereastra unei locuințe de la parterul blocului 219 era deschisă, moment în care s-a hotărât să pătrundă în interior, cu scopul de a sustrage bunuri.
Astfel, inculpatul, prin escaladarea ferestrei rămasă deschisă, a pătruns în bucătăria locuinței persoanei vătămate C_____ I____ din municipiul B_____,____________________, ____________,_____________ interiorul acesteia a sustras un laptop marca HP, un telefon mobil marca Nokia și un portofel în care se aflau permisul de conducere, certificatul de pregătire a conducătorului auto, un card bancar și mai multe carduri de acces în hypermarket, toate aceste bunuri aparținând persoanei vătămate C_____ I____, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 3.000 lei.
După ce a sustras bunurile inculpatul a părăsit locuința tot pe fereastră și a aruncat portofelul sustras în gradina din apropierea blocului, întrucât nu a găsit în interiorul acestuia bunuri care să-l intereseze.
Inculpatul s-a deplasat, după câteva ore în cartierul B_________, la capătul liniei R__ unde a încercat să îi vândă laptopul sustras martorului D___ M____ N______, însă acesta a refuzat să-l cumpere.
Ulterior inculpatul C_______ M_____- C_________ a vândut laptopul martorului H______ N______, contra sumei de 150 lei, fără însă ca acesta din urmă să cunoască faptul că bunul respectiv provenea din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
În aceeași zi, inculpatul a vândut telefonul mobil sustras martorului L_______ R____ – A____, fără ca acesta din urmă să cunoască faptul că bunul respectiv provenea din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Martorul L_______ R____ – A____ a vândut la rândul lui telefonul mobil martorei L___ E_____ B_____ .
Organele de poliție în urma sesizării făcute de persoana vătămată s-au deplasat la imobilul în care locuiește acesta din municipiul B_____, _____________________,____________, _____________ au ridicat trei fragmente de urme papilare de pe interiorul ramei ferestrei bucătăriei și patru fragmente de urme papilare de pe pervazul interior al ferestrei bucătăriei respectivului imobil, cinci dintre acestea fiind identificate ca aparținând inculpatului C_______ M_____- C_________.
Bunurile sustrase au fost restituite persoanei vătămate care a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
P_____ a reține această situație de fapt, instanța va avea în vedere procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă (f. 26-32 dup) în conformitate cu care persoane necunoscute au pătruns în imobilul locuință aparținând persoanei vătămate prin înlăturarea plasei de țânțari de la geamul bucătăriei, din interior reclamându-se sustragerea mai multor bunuri. Organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului au ridicat trei fragmente de urme papilare de pe interiorul ramei ferestrei bucătăriei și patru fragmente de urme papilare de pe pervazul interior al ferestrei bucătăriei respectivului imobil.
De asemenea, conform declarației persoanei vătămate C_____ I____ (f.11-12 dup), aceasta în jurul orei 06,30 după ce s-a trezit s-a dus în bucătărie și a constatat că îi lipsește un laptop de culoare albă, un telefon mobil marca Nokia de culoare neagră în care se afla o cartela Vodafone cu numărul xxxxxxxxxx,care era telefon de serviciu și un portofel personal de culoare maro în care se aflau permisul de conducere,atestat de transport mărfuri pe numele persoanei vătămate, un card OTP, card acces Metro,Selgros și suma de aproximativ 20 lei.
Fiind audiat în legătură cu această faptă, inculpatul a recunoscut săvârșirea ei, și a arătat că în data de 26.08.2014 a plecat de la locuința din ____________________ jud B_____, singur și a venit cu trenul de la ora 17,30 în municipiul B_____,pentru a culege nuci de pe drumul spre Poiana B_____, ajuns în municipiul B_____, în jurul orelor 18,30 a luat autobuzul și a coborât la Livada Poștei, în continuare a mers pe jos spre Spitalul Județean B_____, întrucât s-a răzgândit fiind prea mult de muncă la culesul nucilor și se murdărea pe mâini. A ajuns în parcarea Kaufland unde a stat puțin timp, după care a căutat prin tomberoanele de gunoi din zonă, în jurul orei 02,00 la parterul unui __________________ fereastră larg deschisă cu plasă de insecte închisă și s-a decis să intre pe acea fereastră să fure bani. Astfel a sărit un gard viu, a traversat spațiul verde și a deschis plasa de țânțari și a sărit fereastra în locuință, nimerind în bucătărie, pe masa a observat un telefon și un portofel,pe care le-a introdus în buzunare, iar pe o altă măsuță a observat tot în bucătărie un laptop de culoare albă pe care scria HP, a luat și laptopul și apoi a părăsit locuința pe aceeași fereastră ,după cca 2 minute . În fața ferestrei a verificat dacă în portofel sunt bani și negăsind nimic,a aruncat portofelul în fața locuinței. După aceea s-a deplasat pe jos până la gară având asupra lui telefon și laptopul pe care l-a introdus într-o sacoșă pe care a găsit-o la tomberoane, a mers într-un parc din apropierea gării unde a dormit pe o bancă până în jurul orei 05,30, a aștepta să circule autobuzele și s-a urcat într-un autobuz 23 cu care a mers până la capăt, intenționând să ia un alt autobuz și să meargă la Apața. Când a ajuns la capătul liniei de autobuz, a observat un microbuz care mergea pe traseul B_____- C_____,care era gol( nu erau pasageri), dar se aflau doi bărbați-șoferul și însoțitorul său, și i-a întrebat prin geamul întredeschis dacă vor să cumpere laptopul, cei doi bărbați l-au chemat în microbuz,le-a arătat laptpul cerând suma de 150 lei. După ce au discutat care dintre ei să cumpere laptopul, bărbatul mai în vârstă a decis să-l cumpere cu suma de 150 lei( o bancnota de 100 lei și una de 50 lei).Cei doi bărbați l-au întrebat de unde are laptopul și el le-a spus că i l-a dat cineva din Zizin să-l vândă. După ce a vândut laptopul a așteptat autobuzul de Apața până la ora 11,00 cu care s-a deplasat acasă. În cursul aceleiași zile a vândut telefonul mobil unui băiat pe nume,, Lel,, din Apața pentru suma de 50 de lei, fără să-i spună despre proveniența bunului.
Declarația inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei se coroborează cu declarațiile martorilor care au achiziționat bunuri, respectiv H______ N______( f. 5354 dup) care a susținut că în cursul lunii august 2014 în intervalul orar 07,00-09,00 inculpatul C_______ M_____ –C_________ ia vândut un laptop cu suma de 150 lei în timp ce martorul L_______ R____- A____ ( f 57-58 dup) a susținut că în data de 27.08.2014 s-a întâlnit cu C_______ M_____ –C_________ care l-a întrebat dacă vrea să cumpere un telefon întrucât are nevoie de bani i-a arătat telefonul l-a întrebat de unde îl are i-a spus că l-a găsit și l-a achiziționat cu suma de 50lei, după cca 3 zile a vândut la rândul lui telefonul numitei L___ E_____ B_____ cu suma de 60 lei.
Bunurile amintite mai sus au fost ridicate de la martori L___ E_____ B_____ și H______ N______ pe bază de procese verbale (f 64-65 dup), fiind ulterior restituite persoanei vătămate.
Din raportul de constatare criminalistică nr xxxxxx din data de 10.09.2014 emis de IPJ B_____ rezultă că cinci dintre fragmentele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și anume cele ilustrate la foto 8,9,10,11,12 au fost create de numitul C_______ M_____- C_________.
Potrivit procesului – verbal aflat la file 49 și planșele aferente în data de 01.09.2014 organele de poliție în baza discuțiilor purtate cu inculpatul C_______ M_____- C_________ s-au deplasat la adresa din municipiul B_____ ____________________ unde în lateralul imobilului în partea din stânga față de ușa de acces în scara A la aproximativ 10 metri față de colțul din stânga față al clădirii și la aproximativ 2 metri de peretele exterior, în grădina delimitată de gardul viu, lângă acesta,pe sol au găsit un portofel din piele de culoare maro, cu inscripția G_______, în care se aflau permisul de conducere ________________, certificat de pregătire a conducătorului auto _______ 00193605V, card bancar OTP Bank seria xxxxxxxxxxxxxxxx,Card Selgros seria xxxxxxxxxx, Card Metro seria xxxxxxxxxxxxxx si Dovada SPLEP B_____ nr xxxxx/2014 toate pe numele C_____ I____.
În drept, fapta inculpatului C_______ M_____- C_________ care în data de 28.08.2014, în jurul orei 02,00 a pătruns prin escaladarea unei ferestre în locuința persoanei vătămate C_____ I____, iar din interiorul acesteia a sustras un laptop marca HP, un telefon mobil marca Nokia și un portofel în care se aflau permisul de conducere, certificatul de pregătire a conducătorului auto,un card bancar și mai multe carduri de acces în hypermarcheturi, bunuri care aparțineau persoanei vătămate, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 3.000 lei ,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. art. 228 al. 1Cp.
Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune de luare a unor bunuri din detenția posesorului legal, fără consimțământul acestuia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o micșorare a patrimoniului persoanei vătămate, între acțiune și urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând și scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.
Fapta inculpatului C_______ M_____- C_________ este calificată, încadrându-se în dispozițiile art. 229 al. 1 lit. b și d alin2 lit b Cp, fiind săvârșite pe timpul nopți prin escaladare precum și prin violare de domiciliu.
Având în vedere că la momentul săvârșirii faptei inculpatul Coșcoda M_____ -C_________ nu avea vârsta de 16 ani împliniți sunt incidente dispozițiile art. 113 alin 2 și urm. Cp, consecința răspunderii penale fiind luarea unei măsuri educative. Conform art. 115 al. 2 Cp alegerea măsurii educative care urmează să fie luată față de minor se face, în condițiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute de art. 74.
Din raportul de expertiză medico – legală psihiatrică nr 2407/E/04.09.2014 întocmit de S________ Județean de Medicină Legală B_____ se reține că inculpatul C_______ M_____- C_________ prezintă tulburări de conduită,nesocializat,retard mintal ușor QI= 69 și a avut discernământ păstrat la data comiterii faptei 26/27.08.2014 și până în prezent.
Conform textelor de lege menționate, față de minor se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, alineatul 2 permițând însă și luarea unei măsuri educative privative în situația în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare.
În speță, sancțiunea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat este închisoarea de maxim 7 ani, fiind îndeplinită această condiție prevăzută de lege. De asemenea, raportat la criteriile prevăzute de art. 74 Cp instanța reține gravitatea faptei rezultând din modalitatea de comitere pe timp de noapte, prin escaladare . Deși S________ de probațiune a propus luarea unei măsuri neprivative de libertate instanța va avea în vedere, cu privire la persoana inculpatului, faptul că acesta a înregistrat un debut infracțional timpuriu,primele fapte de natură penală fiind comise la vârsta de 9 ani iar în aprilie 2012 a fost cercetat pentru o infracțiunea de furt calificat ( constând în sustragerea unei biciclete) .Urmare a conduitei deviante, minorul a intrat în atenția Serviciului de Delicvență din cadrul DGASPC B_____ ,și prin sentința civilă nr 225/31.05.2015 a Tribunalului pentru Minori și Familie B_____ a fost instituită măsura plasamentului și exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana minorului de către Șeful Centrului pentru Copilul Delicvent Ghimbav. După instituționalizare, minorul s-a acomodat cu dificultate la regulile centrului și a fost vizitat de două ori de tatăl său .Cu toate că inculpatul minor a beneficiat de consiliere a continuat să persiste în conduita problematică, nu s-a conformat la regulile din cadrul instituției și a manifestat agresivitate verbală și fizică față de personalul angajat și ceilalți copii. Totodată în anul 2014 a fugit de trei ori din centru și în 2015 a avut o tentativă( fapta pentru care este cercetat fiind comisă la cea de a doua ieșire din centru). Nu în ultimul rând instanța constată că părinții și anume tatăl nu realizează o supraveghere adecvată a minorului astfel că luarea unei măsuri neprivative de libertate nu ar fi suficientă, neexistând garanții privind executarea corespunzătoare a unei astfel de măsuri și atingerea scopului de reeducare .
Pe cale de consecință, instanța în baza art. 124 Cp va dispune luarea față de inculpatul C_______ M_____- C_________ a măsurii educative a internării într-un centru educativ și anume C______ de Reeducare Tg Ocna pe o durată de 1an pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin1 ,229 alin1 lit b si d alin 2 lit b Cp cu aplic art 113 si urm Cp
Pe latură civilă instanța va reține că persoana vătămată C_____ M_____- C_________ în fază de urmărire penală nu s-a constituit ca parte civilă în cauză întrucât bunurile sustrase i-au fost restituite( f.17 dup).
În baza art 112 alin 1lit e Cp se va dispune confiscarea de la inculpatul C_______ M_____- C_________ a sumelor de 150 lei și 50 lei obținute din vânzarea laptopului și a telefonului mobil.
În baza art 274 alin1 Ncpp va obliga inculpatul la plata sumei 660 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 274 alin 1 teza finală Ncpp onorariu apărătorului din oficiu,respectiv suma de 200 lei ,se va avansa din fondurile Ministerului Justiție în contul Baroului B_____ și va rămâne în sarcina acestuia.
P_____ ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.124 Cp dispune luarea față de inculpatul C_______ M_____- C_________,fiul lui C_________ și D____ – A____, născut la data de 25.03.1999, în ________________________, cetățean român,studii: 4 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP.xxxxxxxxxxxxx,domiciliat în orașul Ghimbav, _____________________, jud B_____,,C______ pentru copilul Delicvent Ghimbav a măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o durată de 1an pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin1 ,229 alin1 lit b si d alin 2 lit b Cp cu aplic art 113 si urm Cp .
Constată că persoana vătămată C_____ M_____- C_________ în fază de urmărire penală nu s-a constituit ca parte civilă în cauză întrucât bunurile sustrase i-au fost restituite .
În baza art 112 alin 1lit e Cp dispune confiscarea de la inculpatul C_______ M_____- C_________ a sumelor de 150 lei și 50 lei obținute din vânzarea laptopului și a telefonului mobil.
În baza art 274 alin1 Ncpp obligă inculpatul la plata sumei 660 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 274 alin 1 teza finală Ncpp onorariu apărătorului din oficiu,respectiv suma de 200 lei ,se avansează din fondurile Ministerului Justiție în contul Baroului B_____ și rămâne în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A_______ E____ A____ C_______ C_______
.