Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
708/2015 din 16 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR. 708/A

Ședința publică din data de 16.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: J___ P____, judecător

JUDECATOR: I_____ M____

GREFIER: N_______ G_______

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul G________ Z______ împotriva sentinței civile nr. 2232/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata A___-D___-Direcția Regională Antifraudă 5 D___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică în ordinea de pe listă (poziția 4A), la prima strigare, se constată lipsa părților.

În baza dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, instanța constată lipsa părților la acest termen de judecată.

De asemenea, constată depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, în data de 11.08.2015, din partea intimatei, cazierul contravențional al apelantului prin care aduce la cunoștință instanței că acesta nu figurează cu fapte înscrise în cazierul fiscal.

Nemaifiind alte probe de administrat, excepții de invocat sau alte cereri de formulat, instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ. declară terminată cercetarea judecătorească și în baza art. 394 Cod proc.civ., reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2232/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G________ Z______ în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională __________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 31.03.2014 de către intimată.


Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit procesului-verbal de sancționare contravențională ___________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 31.03.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 10 rap. la art.5 alin.7 și 8 din Legea 656/2002.

Din cuprinsul procesului-verbal depus la f. 11-13 dosar, instanța a reținut că, fapta pentru care a fost sancționat petentul constă în neîndeplinirea obligației de raportare a operațiunilor cu numerar efectuate într-o zi, a căror contravaloare în lei depășește plafonul de 15.000 Euro stabilit de dispozițiile legale, dispozițiile art. 5 alin. 7 din Legea nr. 656/2002 prevăzând această obligație pentru orice tranzacție, fie că este efectuată printr-o singură operațiune, sau prin mai multe operațiuni ce par a avea legătură între ele.

Organele de control ale intimatei au dedus săvârșirea acestei fapte prin luarea în considerare a mai multor elemente care, coroborate, au condus la concluzia că susținerile petentului din cuprinsul plângerii nu sunt plauzibile.

Astfel, este adevărat că legea prevede obligația de raportare doar pentru tranzacțiile efectuate printr-o singură operațiune (situație neincidentă în speță), respectiv pentru acelea efectuate prin operațiuni multiple ce par a avea legătură între ele.

Petentul a susținut că cele trei operațiuni prin intermediul cărora a fost depășit plafonul zilnic maxim de 15.000 Euro nu ar avea legătură între ele, prin intermediul celor dintâi (în valoare de 10.000 respectiv 15.000 lei) cumpărându-se piese auto respectiv combustibil iar suma de 61.000 lei fiind retrasă de șoferul societății având ca scop achiziție materiale.

Or, în condițiile în care, inițial, petentului (în calitatea sa de administrator al S.C. Ropal Industry S.R.L.) i s-a solicitat de către organele de control justificarea sumei de 2.858.044 lei înregistrată în casierie unității precum și suma de 4.906.495 lei avansuri trezorerie (adică sumă ridicate și nedecontate/nejustificate), iar acesta nu a putut oferi o explicație plauzibilă, se poate prezuma că explicația oferită ulterior (peste 3 zile), respectiv aceea că s-a ridicat zilnic suma de 61.000 lei cu specificația „avans trezorerie” până la concurența sumei totale de 2.858.044 lei, adică până la data de 26.02.2014, a fost dată pro causa, respectiv s-a ales cu intenție suma zilnică de 61.000 lei pentru ca, în acest mod, să nu fie depășit plafonul maxim zilnic de 15.000 Euro.

Aceasta fiind explicația dată de către administratorul societății, rezultă totuși că aceasta este contrazisă de faptul că, în data de 18.02.2014 (deci anterior expirării perioadei pentru care petentul a susținut că ar fi retras zilnic doar suma maximă de 61.000 lei), din casieria societății a fost retrasă o sumă mult mai mare, respectiv aceea de aproximativ 18.500 Euro, ceea ce aruncă cel puțin o îndoială asupra sincerității celor prezentate de către petent cu titlu de justificare a sumelor identificate de către organele de control.

La aceasta se adaugă argumentul că este foarte puțin plauzibil ca o persoană angajată în calitatea de șofer al societății să aibă atribuția și calitatea de a retrage sume atât de mari - 61.000 lei (șoferul având deci, la rândul lui, cunoștință despre suma maximă ce poate fi retrasă fără a fi necesară raportarea!) - din casieria unității în scopul achiziției de materiale (nespecificându-se ce fel de materiale, pentru a se putea verifica în ce măsură această operațiune ar putea avea legătură cu cele efectuate de către administratorul societății, în aceeași zi).

Mai mult, având în vedere că, la momentul controlului inițial –din data de 24.03.2014 - efectuat de către A.N.A.F. prin Direcția Regională Antifraudă D___, din înscrisurile și explicațiile prezentate organelor de control nu rezulta nici că operațiunile din data de 18.02.2014 ar avea, nici că nu ar avea legătură între ele, acest lucru putând fi analizat doar după prezentarea dispozițiilor de plată către casierie în care se consemna scopul retragerii sumelor), rezultă că, pentru ca petentul să nu fie suspectat de faptul că nu a respectat prevederile Legii privind combaterea spălării banilor, acesta ar fi trebuit să raporteze acele tranzacții (din data de 18.02.2014), cu atât mai mult cu cât dispozițiile de plată către casierie puteau fi întocmite și ulterior, tot pro causa (ceea ce este cu atât mai credibil cu cât nu au fost prezentate cu ocazia verificărilor inițiale).

Mai mult decât atât, este la fel de puțin probabil ca, în cadrul unei societăți comerciale, retragerile zilnice de numerar din casierie să fie de exact 61.000 lei (cum s-a întâmplat în cauză), o asemenea ipoteză nefiind congruentă cu ideea că aceste retrageri au fost efectuate în vederea desfășurării activității normale a societății și realizării obiectului său de activitate.

Coroborând aceste date cu faptul că, astfel cum rezultă din constatarea personală a organelor de control ale intimatei, la momentul controlului petentul nu a putut face dovada numirii unei persoane în relație cu O.N.P.C.S.B. (căruia trebuiau să îi fie raportate eventualele tranzacții ce depășeau plafonul zilnic maxim prevăzut de lege), rezultă că petentul nu a avut niciodată intenția de a respecta dispozițiile legale și, pentru ipoteza în care ar fi efectuat tranzacții cu depășirea limitei legale, să le raporteze oficiului competent.

Ca atare, constatările inspectorilor antifraudă vor fi reținute de instanța de judecată ca fiind veridice, apărările petentului nefiind plauzibile iar înscrisurile depuse în justificarea lor fiind întocmite pro causa, instanța a constatat că procesul-verbal este temeinic sub aspectul stării de fapt reținute.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii cu gravitatea faptei și a făptuitorului, instanța reține că, dincolo de faptul că faptele a căror săvârșire este sancționată de Legea nr. 656/2002 au un pericol social abstract foarte mare (care, în sine, exclude aplicarea unui simplu avertisment, astfel cum solicită petentul), în cauză nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate și față de atitudinea nesinceră a petentului, care nu a recunoscut fapta și deci aplicarea unui avertisment nu ar fi de natură a conduce la prevenirea, pe viitor, a săvârșirii unor fapte similare, petentul neasumându-și culpa și responsabilitatea pentru fapta ce face obiectul prezentei cauze.

Văzând cele expuse, plângerea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, petentul G________ Z______, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței civile apelate și admiterea plângerii contravenționale în sensul anulării procesului verbal de contravenție atacat, cu exonerarea de la plata amenzii contravenționale în sumă de 30.000 lei, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În susținerea apelului se arată că toate constatările reprezentanților intimatei sunt validate de prima instanță ca fiind veridice, în timp ce susținerile sale, indiferent de natura lor, sunt apreciate ca neplauzibile sau nesincere, concluzia instanței fiind, că nu a avut niciodată intenția de a respecta dispozițiile legale.

Arată că în speță, nu este vorba doar de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, în favoarea clară a prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, ci în esență, de o lipsă de înțelegere de către prima instanță, a situației de fapt a cauzei, generată tot de tendința instanței de a asimila pretinsa faptă contravențională cu o infracțiune, ceea ce contravine legii

Consideră, că în cauză nu era necesar a se face deducții, în urma coroborării unor elemente, care să conducă la o anumită concluzie, singura raportare trebuind a se face la textul de lege.

Precizează faptul că, operațiunile nu au fost efectuate de aceeași persoană, fiecare operațiune individuală nedepășind plafonul minim, operațiunile nefiind aferente aceleiași tranzacții, fiind în realitate mai multe tranzacții diferite, aferente mai multor contracte comerciale, iar în scopul derulării tranzacțiilor nu a fost unul ilicit, ci unul normal, în considerarea susținerii activității curente a societății. De asemenea subliniază faptul că nu a încălcat nici o obligație din simplul motiv că aceasta nu îi revenea, întrucât cuantumul tranzacțiilor efectuate de el nu era de natură a atrage aplicabilitatea legii speciale.

Prin urmare, consideră că nu este aplicabilă legea specială în materie, faptei imputate lipsindu-i un element constitutiv esențial și, prin urmare, nu există temei pentru răspundere contravențională.

De asemenea arată că în aprecierea faptei trebuie avute în vedere mai multe criterii ce țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus al periculozității faptei, considerând că în speță, nu se poate susține că fapta sa comportă un asemenea pericol social încât să atragă aplicarea maximului sancțiunii amenzii.

Intimata A___-D___-Direcția Regională Antifraudă 5 D___ nu a formulat întâmpinare în cauză, deși a fost legal citată cu această mențiune..

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit disp. art. 28 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 rep, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni: … a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), (7) și (8) și la art. 6;

Art. 5 alin. 7 din același act normativ prevede că Persoanele prevăzute la art. 10 ori persoanele desemnate potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) vor raporta Oficiului, în cel mult 10 zile lucrătoare, efectuarea operațiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele.

Sintagma operațiuni ce par a avea o legătură între ele este definită la art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 656/2002 , din care rezultă că prin operațiuni ce par a avea o legătură între ele se înțelege operațiunile aferente unei singure tranzacții decurgând dintr-un singur contract comercial sau înțelegere de orice natură între aceleași părți și a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici de 15.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiași zile bancare, în scopul evitării cerințelor legale;

Criticile aduse prin cererea de apel vizează modul în care judecătorul fondului a dat prevalență prezumției simple în detrimentul înscrisurilor prezentate ca probe de către petent, pretinsa discriminare la adresa persoanelor angajate ca șoferi ai unor societăți comerciale, la care se adaugă respingerea cererii petentului de reindividualizare a sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertismentul scris.

În ceea ce privește prezumția judiciară, Tribunalul reține că prin decizia pronunțată în cauza A_____ c. România, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat că prezumțiile de fapt și de drept se regăsesc în orice sistem de drept; în principiu, convenția nu derogă de la acestea, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, articolul 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții, aceasta în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva FranŃei, hotărârea din 7 octombrie 1988, _______, nr. 141-A, pag. 15, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr. xxxxx/96, pct. 16, 20 martie 2001).

Conform art. 47 din OG 2/2001 dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz , iar potrivit art. 329 C.pr.civ., în cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele , însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

În speță, petentul , care intră sub incidența Legii nr. 656/2002 , fiind administrator al _____________________, a retras în mod direct suma de 10.000 lei, respectiv 15.000 lei din conturile societății și , prin interpus, respectiv șoferul societății, suma de 61.000 lei, astfel încât suma totală ridicată în numerar în data de 18.02.2014 se ridică la circa 18.500 euro, plafon care, depășind pagul de 15.000 euro, a atras după sine obligația acestuia de a raporta operațiunea la ONPCSB , în cel mult 10 zile lucrătoare - fapt nerealizat.

Având în vederea că , în mod curent, un șofer al unei societăți comerciale nu ridică din casierie sume așa de mari (exact la nivelul pragului de 15.000 euro) pentru achiziții materiale , neavând atribuții în acest sens, și ținând seama ca petentul nu a probat existența altei practici( surprinzătoare de altfel) cu fișa postului, regulamentul intern și alte documente, în mod corect a reținut prima instanță ca ridicarea de numerar în sumă de 61.000 lei are legătură cu primele două operațiuni , că toate acestea au fost efectuate , în realitate, de către reclamant, care urmează a suporta rigorile legii contravenționale pentru încălcarea art. 28 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002.

Toate celelalte indicii (retragerea zilnică , pe o perioada îndelungată de timp, a sumei exacte de 61.000 lei, pentru achiziții materiale cu scopul de a eluda aplicarea art. 5 alin. 7 din lege, fără a se face dovada ca , spre exemplu, a fost încheiat un contract cu executare succesivă de livrare marfă care impunea plăți în acest cuantum și cu o astfel de regularitate) , precum și atitudinea inițială a petentului , care fiind nevoit să ridice zilnic avansuri de trezorerie în sume mari, la nivelul pragului maxim, nu a numit o persoană de legătură cu oficiul specializat, converg spre concluzia ca , în profida celor 3 dispoziții de retragere numerar din casierie și a obiectului aparent distinct al operațiunilor, intenția reală a acestuia a fost de a încălca prevederile normei suscitate.

În aceeași ordine de idei, Tribunalul constată ca petentul nu a depus contracte , facturi fiscale la dosarul cauzei , susceptibile să ateste, fără nicio urmă de îndoială, că achiziția de materiale ( în sensul cel mai larg cu putință) în privința căreia a fost eliberată șoferului suma de 61.000 lei nu are nicio legătură cu achizițiile de piese auto , din aceeași zi, pentru care s-a eliberat suma de 10.000 lei.

Nu este îndreptățit petentul să considere ca prin afirmația conform căreia , în mod obișnuit , un șofer nu ridică din casierie sume așa de mari, s-ar fi creat un tratament discriminatoriu față de această categorie profesională, deoarece , așa după cum s-a mai arătat, conducătorii auto nu au atribuții în acest sens.

Ținând seama de perioada de timp în care au fost retrase sume mari de bani cu titlul de avansuri trezorerie și atitudinea petentului față de fapta comisă și urmările acesteia, Tribunalul constată ca , în mod corect , cu aplicarea disp. art. 34 și 21 din OG 2/2001, prima instanță a apreciat ca nu se impune reindividualizarea judiciară a sancțiunii contravenționale, amenda aplicată răspunzând în cea mai mare măsură scopului preventiv-educativ al sancțiunii.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul G________ Z______ împotriva sentinței civile nr.2232/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul A___-D___-Direcția Regională Antifraudă 5 D___.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelantul G________ Z______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu sediul procedural ales în Timișoara, Piața Unirii, nr.8, ________________ împotriva sentinței civile nr. 2232/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul A___-D___-Direcția Regională Antifraudă 5 D___ cu sediul în D___, _____________________.8, jud.Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16.09.2015.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR

J___ P____ I_____ M____

GREFIER

N_______ G_______

RED.JP/TEHNODAC.NG/08.10.2015

4 ex./2 ___________________________="margin-right:0pt">

Jud.Fond: Z____ T___


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025