Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI - NCPP Secția penală
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 543
Ședința Publică din data de 19.02.2015
Instanța Constituită din:
PREȘEDINTE: M_______ I____ L______
GREFIER: P___ B_____
M_________ P_____ - P________ de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror R_____ D___.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpata P_____ D_____, având ca obiect infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 Cod penal de la 1969.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de 26.01.2015, apoi a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2015, apoi pentru data de 16.02.2015, după care pentru astăzi data de 19.02.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 28.01.2014 de P________ de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul nr. xxxxx/P/2012 și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2014 a fost trimisă în judecată, în stare de libertate inculpata P_____ D_____, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260, alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, faptul că, la data de 08.07.2009, respectiv, la data de 10.03.2010, cu ocazia audierilor în calitate de martor, inculpata P_____ D_____ a făcut afirmații mincinoase în fața organelor de poliție în cauză având ca obiect refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei săvârșită de numitul C_______ I____, învinuit în respectiva cauză, declarații pe care, apoi, le-a menținut și în fața instanței de judecată cu ocazia audierii sale la termenul de judecată din data de 28.02.2012.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu ( f. 39 ); referat întocmit de către reprezentantul Ministerului P_____ din data de 19.04.2012 în care s-a sesizat, din oficiu, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către inculpata P_____ D_____ (f. 19); protocol alcooltest nr. 270/10.05.2009, orele 16:10 (f. 48-52); adresă I.P.J. Iași-Serviciul Cabinet nr. xxxxx/15.03.2010; adresă S.P.C.R.P.C.Î.V Iași nr. xxxxx/05.06.2009 (f. 55-57); adresă POLVAM Iași nr. xxxxxx/10.06.2009 (f. 58-59); xerocopie dovadă de reținere a permisului de conducere _________ nr. xxxxxx/10.05.2009, orele 08:00 (f. 60-61); adresa Judecătoriei Iași nr. 1614/I/2012/13.12.2012 (f. 133-140); declarații are martorilor S_____ Ș_____, V____ B_____-C_______ și P_____ D_____ (f. 63, 65-67, 103-105, 114-116, 144-147); declarații date în calitate de învinuiți de către numiții C_______ I____, R___ A____, V____ B_____-C_______ (f. 78-80; 107-110; 118-120); declarații date de către inculpata P_____ D_____ (f. 149-154, 156-158).
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății și stabilindu-se prim termen de judecată la data de 19.06.2014.
Având în vedere faptul că inculpata nu s-a prezentat deși s-au depus diligențe în vederea aducerii acesteia în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală, nu s-a putut da eficiență dispozițiilor art. 375 C. proc. pen. motiv pentru care, instanța în ședința publică din data de 25.09.2014 a dispus începerea cercetării judecătorești cu privire la inculpata P_____ D_____. Cu această ocazie, reprezentantul Ministerului P_____ a solicitat audierea martorului din lucrări, S_____ Ș_____, care poate relata cu exactitate împrejurările comiterii faptei de care este acuzată inculpata P_____ D_____.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Numitul C_______ I____ este prieten cu inculpata P_____ D_____ și martorii R___ A___ și V____ B_____-C_______, pe care îi cunoaște de pe raza cartierului „N_______ II” din municipiul Iași.
Numitul C_______ I____ nu deține autoturism proprietate personală, însă obișnuiește să folosească autoturismul marca Mercedes Benz C 200 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea tatălui său, în vederea rezolvării unor probleme personale.
În seara zilei de 09.05.2009 C_______ I____ s-a întâlnit cu inculpata P_____ D_____ și martora V____ B_____-C_______ și pe raza cartierului „N_______ II” din municipiul Iași, apoi s-au deplasat la clubul „Sky” din zona Copou din Iași. În acest sens, numitul C_______ I____ a condus autoturismul marca Mercedes Benz C200 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Cei trei prieteni au petrecut în clubul menționat până în jurul orelor 03:00, timp în care numitul C_______ I____ a consumat băuturi alcoolice, fără a se putea stabili cantitatea exactă. După ce a părăsit incinta localului, numitul C_______ I____ a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes Benz C 2000 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, apoi, în compania inculpatei P_____ D_____ și a martorei V____ B_____-C_______ a condus până în localitatea D________, ________________________.
În timp ce se aflau pe raza satului D________ între numitul C_______ I____, pe de o parte, și inculpata P_____ D_____ și martora V____ B_____-C_______ , de cealaltă parte, a avut loc un conflict verbal, în urma căruia C_______ I____ a refuzat să mai primească în autoturismul său pe inculpata P_____ D_____. În continuare, martora V____ B_____-C_______ a urcat pe bancheta față a autoturismului marca Mercedes Bens C 2000 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, apoi numitul C_______ I____ a condus autoturismul menționat cu intenția de a se deplasa în zona Platoului Bucium (releul Bucium) din municipiul Iași.
În aceste împrejurări, rămânând singură pe marginea drumului pe raza localității D________ din județul Iași și fără a dispune de un mijloc de transport în comun, în jurul orei 05:00, inculpata l-a contactat telefonic pe martorul S_____ Ș_____, solicitându-i acestuia să se deplaseze până în localitatea menționată pentru a o ajuta să se întoarcă în municipiul Iași.
Inculpata a relatat martorului S_____ Ș_____ aspectele petrecute în noaptea respectivă, apoi, pe traseul spre municipiul Iași, a avut o discuție telefonică cu prietena sa, martora Veleas B_____-C_______, aceasta din urmă arătând că se afla în interiorul autoturismului condus de către numitul C_______ I____ și că se aflau în zona Bucium din orașul Iași.
Martorul a asistat la convorbirea dintre inculpată și martoră, apoi, având în vedere tonul agitat al acesteia și împrejurarea că inculpata P_____ D_____ i-a solicitat să se deplaseze spre zona în care se afla martora V____ B_____, a presupus că aceasta din urmă era lipsită de libertate în mod ilegal de către numitul C_______ I____, motiv pentru care la orele 05:46 a apelat Centrul Operațional și Apeluri de Urgență 112 (f. 53-54 d.u.p).
Martorul S_____ Ș_____ s-a deplasat până în parcarea din apropierea restaurantului „Hanul Trei Sarmale” de pe ___________________ din mun. Iași, loc în care s-a întâlnit cu un echipaj de poliție din cadrul Secției a V-a Poliție Iași, căruia i-a povestit situația descrisă mai sus. În același timp, prin fața restaurantului menționat a trecut și autoturismul numitului C_______ I____, acesta deplasându-se dinspre municipiul V_____ către intersecția __________________. Poitiers din municipiul Iași.
Inculpata P_____ D_____ a indicat organelor de poliție autoturismul indicat ca fiind cel în care se afla prietena sa, martora V____ B_____, motiv pentru care echipajul de poliție s-a pus în mișcare procedând la efectuarea de semnale regulamentare de oprire cu ajutorul mijloacelor acustice și luminoase din dotarea autoturismului de patrulare. Deși numitul C_______ I____ a sesizat prezența organelor de poliție, acesta a refuzat să oprească la semnalele efectuate, motiv pentru care lucrătorii de poliție au fost nevoiți să pornească în urmărirea autoturismului condus de către acesta (f. 66 d.u.p).
După o scurtă urmărire, lucrătorii de poliție au reușit să intercepteze autoturismul condus de către C_______ I____ în dreptul punctului de lucru al S.C. MIT MOTORS INTERNATIONAL S.A, în apropierea intersecției șos. Bucium cu _____________________ municipiul Iași (f. 15-16 d. u. p.).
În acest timp, folosind autoturismul proprietate personală, martorul S_____ Șetafn însoțit de către prietena sa, inculpata P_____ D_____, a plecat în urma autoturismului de poliție, percepând, în mod direct, modul în care organele de poliție au oprit autoturismul în care se afla numita V____ B_____. Mai mult, martorul a văzut că la volanul autoturismului menționat se afla numitul C_______ I____, acesta din urmă fiind legitimat de către lucrătorii de poliție în prezența martorului. De asemenea, martorul a mai văzut că pe bancheta din dreapta față se afla martora V____ B_____, care nu părea afectată de evenimentele în desfășurare, și a perceput că numitul C_______ I____ era sub influența băuturilor alcoolice (f. 66).
Din discuțiile purtate cu numitul C_______ I____ organele de poliție au constatat că acesta prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care la fața locului a sosit un echipaj al poliției rutiere în vederea testării cu aparatul alcooltest marca „Drager”. În prezența martorului S_____ Ș_____, numitul C_______ I____ a fost testat alcoolscopic, constatându-se faptul că, la aorele 06:10, acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0, 60 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 48-52).
D____ urmare, numitul C_______ I____ a fost condus la Spitalul de Urgențe „Sfântul S_______” Iași în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. în prezența organelor de poliție, a cadrelor medicale și a martorului Druhuși I____, numitul C_______ I____ a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cu toate că i-a fost adus la cunoștință, în mai multe rânduri, faptul că refuzul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie infracțiune prevăzută de art. 87, alin. 5 din O.U.G. 195/2002 aprobată prin Legea nr. 49/2006, acesta motivând faptul că era foarte obosit (f. 46-53 d. u. p. ).
Cu ocazia audierilor numitul C_______ I____ nu a recunscut comiterea infracțiunii, arătând faptul că în momentul în care a fost depistat de către organele de poliție staționa la volanul autoturismului marca Mercedes Benz C 200 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Din declarația persoanei în cauză rezultă că aceasta a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât consideră că a avut calitatea de ocupant al autoturismului menționat și nu pe cea de conducător auto, având în vedere că autoturismul era în staționare (f. 78-80).
Poziția numitului C_______ I____ a fost susținută prin declarațiile prietenilor săi, inculpata P_____ D_____ și martorii R___ A___ și V____ B_____, din conținutul cărora rezultă o altă versiune a derulării evenimentelor din noaptea de 09/10/05.2009, diferită de cea stabilită ca urmare a anchetei efectuate în cauză.
Astfel, numitul C_______ I____ a arătat că în seara zilei de 09.05.2009 s-a întâlnit cu inculpata P_____ D_____ și martorii V____ B_____ și R___ A___ și au mers împreună în clubul „Sky” din Iași, unde au petrecut până în jurul orelor 03:00 (f. 48).
După ce au plecat de la discotecă, cei patru prieteni s-au plimbat în mai multe locații de pe raza municipiului Iași și a zonelor limitrofe, inclusiv satul D________, ________________________, ocazie cu care au folosit același autoturism, condus de către martorul R___ A___.
În jurul orelor 04:00, cei patru prieteni au mers la un restaurant din zona Bucium din orașul Iași, unde au servit câte o cafea. La un moment dat, în timp ce se aflau în incinta restaurantului, inculpata P_____ D_____ l-a contactat telefonic pe martorul S_____ Ș_____, solicitându-i acestuia din urmă să se deplaseze până în locația menționată pentru a o lua și a o conduce până la domiciliul său.
Martorul S_____ Ș_____ a dat curs cererii prietenei sale, sens în care, la scurt timp, folosind autoturismul proprietate personală, a ajuns în locul în care aceasta se afla, apoi a intrat în restaurant salutând pe numitul C_______ I____ și pe martorii R___ A___ și V____ B_____.
Inculpata, însoțită de martorul S_____ Ș_____ a plecat de la restaurant și s-au deplasat pe raza municipiului Iași cu autoturismul acestuia din urmă. Numitul C_______ I____ și martorii V____ B_____ și R___ A___ și-au continuat plimbarea prin zona „Bucium” din municipiul Iași, cel din urmă martor fiind și conducător auto.
În momentul în care au ajuns în dreptul intersecției șos. Bucium cu _____________________ mun. Iași, martorul R___ A___ a oprit autoturismul marca Mercedes Benz C 200 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe partea dreaptă a carosabilului având în vedere sensul de mers dinspre municipiul V_____, fiind alertat de faptul că în bord se aprinsese culoarea galbenă a indicatorului de combustibil.
Potrivit declarației numitului C_______ I____, acesta s-a panicat, necunoscând distanța pe care o mai putea parcurge în situația anterior menționată, fiind o chestiune de noutate pentru el, motiv pentru care a înmânat prietenului său, martorul R___ A___, un card bancar emis de către Banca Raiffeisen cu rugămintea ca acesta din urmă să se deplaseze până la un bancomat situat la parterul Patiseriei „Belvedere” de pe ____________________________ Iași în vederea extragerii unei sume de bani, urmând, apoi, a achiziționa combustibil pentru a-și continua deplasarea.
După plecarea prietenului său, numitul C_______ I____ arată faptul că a trecut pe locul conducătorului auto, împrejurări în care a fost surprins de către organele de poliție, fiind apoi testat cu aparatul alcooltest și condus la Spitalul de Urgențe „Sfântul S_______” Iași în vederea recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În data de 15.06.2009 inculpata P_____ D_____ s-a prezentat la sediul Secției a V-a Poliție, arătând că nu dorește să dea declarație scrisă în legătură cu întâmplarea din 09/10.05.2009. Cu acest prilej, inculpata a declarat verbal că în noaptea menționată l-a contactat telefonic pe martorul S_____ Ș_____, solicitându-i acestuia să se deplaseze până pe raza comunei A_______, jud. Iași pentru a o lua și a o aduce în municipiul Iași.
Ulterior, în declarația din data de 08.07.2009 inculpata P_____ D_____ a revenit asupra acestui aspect, plasând locul întâlnirii la un restaurant din zona Bucium, Iași. De asemenea, din declarația inculpatei rezultă că aceasta nu mai face nici un fel de precizări cu privire la momentul opririi în trafic a numitului C_______ I____, deși potrivit mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale aceasta a fost prezentă la fața locului împreună cu martorul S_____ Ș_____ ( f. 44-45).
În declarația din data de 27. 09.2011, inculpata P_____ D_____ a precizat că-și menține declarațiile făcute în calitate de martor în fața organelor de poliție în datele de 08/07.2009 și 10.03.2010. Cu această ocazie, învinuita a indicat, în mare parte, aceeași situație de fapt ca și cea stabilită pe cale de anchetă de către organele de urmărire penală. Inculpata a menționat că că în noaptea de 09/10.05.2009 autoturismul marca Mercedes Benz C 200 Kompressor de culoare albastru cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost condus doar de către martorul R___ A___, numitul C_______ I____ ocupând locul din dreapta față.
Potrivit acestei declarații, după ce mașina marca Mercedes Benz a fost oprită de către organele de poliție, inculpata a perceput personal, în mod direct faptul că martorul R___ A___ a oprit autoturismul pe care îl conducea, împrejurare în care martora V____ B_____ a coborât și a urcat în autoturismul martorului S_____ Ș_____, acesta din urmă transportându-le pe cele două prietene până la domiciliul acestora.
De asemenea, inculpata arată faptul că nu poate preciza persoana care, la momentul opririi de către organele de poliție, se afla la volanul autoturismului marca Mercedes Benz C 200 Kompressor de culoare albastru cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX. Aceasta menționează faptul că evenimentul în cauză s-a produs în scurt timp, cu rapiditate, iar la momentul respectiv nu a dat o prea mare importanță acestui aspect, presupunând că autoturismul era condus de către martorul R___ A___. Mai mult, inculpata a menționat că geamurile autoturismului menționat erau prevăzute cu folii de protecție, aspect ce împiedica vizibilitatea înspre interiorul autovehiculului.
Ulterior, inculpata P_____ D_____ (la data de 21.01.2012) și martorii R___ A___ (la data de 19.01.2012), V____ B_____ (la data de 06.12.2011) au revenit asuspra declarațiilor inițiale, pe care nu le-au mai menționat, redând aceeași situație de fapt ca și cea stabilită pe cale de anchetă și reținută în rechizitoriul întocmit la data de 23.02.2011. Astfel, inculpata a susținut faptul că martorul R___ A___ nu a fost prezent la desfășurarea evenimentelor din noaptea de 09/10.05.2009, autoturismul menționat fiind condus doar de către numitul C_______ I____ (f. 109-110, 119-120 și 152-154 d.u.p).
În apărarea lor, atât inculpata cât și cei doi martori au arătat faptul că, la o dată ulterioară celei de 10.05.2009, fără a se stabili data exactă, s-au întâlnit cu prietenul lor, numitul C_______ I____ care le-a cerut să facă declarații mincinoase în fața organelor de urmărire penală. Cele trei persoane au fost de acord cu solicitarea prietenului lor, sens în care numitul C_______ I____ le-a arătat ce anume să declare la organele de cercetare penală. Inculpata și martorii R___ A___ și V____ B_____ nu au solicitat și nici nu au obținut nici un fel de folos material de la numitul C_______ I____ (f. 110, 120, 154).
Motivat de faptul că atât inculpata cât și martorii menționați și-au retras mărturiile înainte de a se fi pronunțat vreo hotărâre în cauză, fiind incidente prevederile art. 10, alin. 1, lit. i indice 1, Cod proc. pen. raportat la art. 260, alin. 1 Cod pen. 1969, situație ce împiedică punerea în mișcare acțiunii penale, prin rezoluția procurorului din data de 17.02.2012 s-a dispus încetarea urmăririi penale față de martorii R___ A___, V____ B_____ și P_____ D_____ pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 260, alin. 1 Cod pen.
Pe parcursul cercetărilor, inculpata P_____ D_____ s-a prezentat la ședința de judecată din data de 28.02.2012 în cadrul dosarului cu nr. xxxxx/245/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Iași privind săvârșirea de către numitul C_______ I____ ainfracțiunii de refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87, alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, ocazie cu care a revenit asupra declarației sale, menționând că declarația dată în fața organelor de poliție în data de 21.01.2012 a fost scrisă de către lucrătorul de poliție iar inculpata a semnat-o înainte de a o citi (f. 20-21).
În aceste împrejurări, reprezentantul Ministerului P_____ s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către inculpata P_____ D_____, sens în care la data de 19.04.2012 a întocmit un referat în care a consemnat sesizarea menționată (f. 19).
Situația de fapt anterior expusă a fost reținută de către instanță ca urmare a coroborării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu ( f. 39 ); referat întocmit de către reprezentantul Ministerului P_____ din data de 19.04.2012 în care s-a sesizat, din oficiu, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către inculpata P_____ D_____ (f. 19); protocol alcooltest nr. 270/10.05.2009, orele 16:10 (f. 48-52); adresă I.P.J. Iași-Serviciul Cabinet nr. xxxxx/15.03.2010; adresă S.P.C.R.P.C.Î.V Iași nr. xxxxx/05.06.2009 (f. 55-57); adresă POLVAM Iași nr. xxxxxx/10.06.2009 (f. 58-59); xerocopie dovadă de reținere a permisului de conducere _________ nr. xxxxxx/10.05.2009, orele 08:00 (f. 60-61); adresa Judecătoriei Iași nr. 1614/I/2012/13.12.2012 (f. 133-140); declarații are martorilor S_____ Ș_____, V____ B_____-C_______ și P_____ D_____ (f. 63, 65-67, 103-105, 114-116, 144-147); declarații date în calitate de învinuiți de către numiții C_______ I____, R___ A____, V____ B_____-C_______ (f. 78-80; 107-110; 118-120); declarații date de către inculpata P_____ D_____ (f. 149-154, 156-158).
În drept, instanța are în vedere faptul că de la data comiterii infracțiunii respectiv 28.02.2012 și până la data judecării prezentei cauze a intervenit o succesiune de legi penale prin ______________________ data de 01.02.2014 a Legii nr. 286/2009 prin care a fost adoptat noul Cod penal, aspect față de care se impune aplicarea art. 5 Cod penal potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În identificarea legii penale mai favorabile, instanța ia în considerare noțiunea de lege penală mai favorabilă așa cum a fost definită de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265/06.05.2009. Potrivit acestei decizii, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, identificarea legii penale mai forabile se realizează prin analiza în ansamblu a reglementărilor incidente atât din vechiul cât și din actualul cod penal.
Potrivit art. 260 din Codul penal de la 1969, fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Conform art. 273 din Codul penal actual, infracțiunea de mărturie mincinoasă care este reglementată într-o manieră identică celei din legislația penală anterioară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă de către inculpata P_____ D_____, instanța constată că sub aspectul limitelor de pedeapsă este mai favorabil actualul Cod penal. Cu toate acestea, în identificarea legii penale mai favorabile, instanța trebuie să țină cont de toate aspectele ce implică stabilirea, aplicarea și executarea unei pedepse. Față de persoana condamnata, conduita acesteia și faptul că a suferit o condamnare pentru o faptă concurentă și similară, instanța nu va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei așa cum a solicitat apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea drepturilor și intereselor inculpatei.
Instanța având în vedere cele menționate mai sus apreciază că se impune condamnarea inculpatei și dispunerea suspendarea condiționate a executării pedepsei, motiv pentru care va respinge solicitarea apărătorului inculpatei de schimbare a încadrării jurudice și va reține ca fiind lege penală mai favorabilă inculpatei Codul penal de la 1968 .
Potrivit Codului penal anterior, fapta inculpatei P_____ D_____ care, la datele de 08.07.2009, respectiv 10.03.2010, cu ocazia audierilor în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase în fața organelor de poliție într-o cauză având ca obiect refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei săvârșită de numitul C_______ I____, învinuit în respectiva cauză, declarații pe care, apoi, le-a menținut și în fața instanței de judecată cu ocazia audierii sale la termenul de judecată din data de 28.02.2012, realizează elementele conținutului constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 260 Cod penal de la 1969.
În ceea ce privește elementul material al laturii obiective, instanța reține că acesta constă în declarațiile inculpatei P_____ D_____, care în calitate de martor în dosarul ce avea ca obiect refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei săvârșită de numitul C_______ I____, învinuit în respectiva cauză, a făcut afirmații mincinoase la datele de 08.07.2009 și 10.03.2010, afirmații pe care și le-a menținut și în fața instanței de judecată cu ocazia audierii sale la termenul de judecată din data de 28.02.2012.
Împrejurările cu privire la care inculpata a făcut afirmații mincinoase aveau caracter esențial în raport de învinuirea adusă numitului C_______ I____, întrucât vizau însăși existența infracțiunii de care era acuzat inculpatul C_______ I____, de refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Urmarea imediată a faptei inculpatei este reprezentată de punerea în pericol a relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției, depoziția acesteia fiind aptă să zădărnicească aflarea adevărului.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției direct, întrucât aceasta a prevăzut rezultatul acțiunii slae și a urmărit producerea acestuia, aspect relevat de faptul că inculpata și-a schimbat declarațiile în repetate rânduri.
Instanța reține ca fiind îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii penale a inculpatei P_____ D_____ și urmează a da eficiență dispozițiilor legale privitoare la aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare. În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii se va ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului Penal de la 1968, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatei, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Individualizarea judiciară
Instanța, în procesul de individualizare a pedepsei ce urmează a fi aplicată va avea în vedere faptul că aceasta a fost condamnată prin sentința penală nr. 3858/22.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX*, nedefinitivă, pentru comiterea unei infracțiuni concurente, de aceeași natură. De asemenea, instanța reține că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale.
În ceea ce privește conduita inculpatei P_____ D_____, ulterior comiterii infracțiunii, instanța constată că aceasta a avut o atitudine de necolaborare cu organele de urmărire penală. Astfel, în declarația dată în fața organelor de poliție în data de 11.02.2013 inculpata a solicitat termen până la data de 15.02.2013 pentru a-și angaja apărător ales, iar, ulterior, nu s-a mai prezentat deși a fost citată de către organele de poliție. La data de 19.03.2013 inculpata P_____ D_____ a fost citată cu mandat de aducere, fiind depistată și condusă la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prilej cu care afăcut declarații contradictorii, refuzând să menționeze toate aspectele relevante în declarația scrisă.
De asemenea, pe parcursul judecății, inculpata nu s-a prezentat în fața instanței deși avea cunoștință despre existența procesului întrucât a fost audiată în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuită.
În lumina considerentelor expuse, instanța va condamna inculpata P_____ D_____ la pedeapsa de 1 și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. și ped. de art. 260 Cod penal de la 1968.
Instanța, în temeiul art. 71, alin. 2 C. pen din 1069, va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II-a, lit. b constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Instanța apreciază că prin comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, inculpata prezintă o nedemnitate în exercițiul drepturilor menționate. Aplicarea unei asemenea pedepse este în acord atât cu jurisprudența CEDO cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului atât timp cât restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților unei persoane poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură este proporțională cu situația care a determinat-o, situație ce se regăsește în prezenta cauză (cauza S____ și P_______ contra României și cauza Hirst contra Marii Britanii ).
Instanța va avea în vedere și faptul că inculpata este o persoană tănără, la momentul comiterii infracțiunii avea 24 de ani, motiv pentru care se poate aprecia că nu conștientiza pe deplin gravitatea și urmările faptei sale.
Raportat la cele de mai sus, instanța apreciază că nu se impune privarea de libertate a inculpatei pentru a fi atins atât scopul preventiv cât și scopul represiv al pedepsei aplicate.Cu toate acestea, datorită faptului că suspendarea sub supraveghere a pedepsei ar fi mult mai împovărătoare pentru inculpată, coroborat cu faptul că domiciliul acesteia nu este cunoscut, instanța nu poate da eficiență acestei modalități de individualizare, motiv pentru care, în temeiul art. 81 din Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal actual, instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 71, alin. 5 C. pen din 1968, pe durata termenului de încercare instanța va suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate.
Instanța va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării și executării în întregime a pedepsei.
În temeiul art. 274, alin. 1 C. pr. pen, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în cuantum de 200 de lei (delegație nr. 1770/04.03.2014), va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul Iași și va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ambele etape procesuale, în cuantum de 600 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice.
În temeiul art. 396, alin.2 C.pr.pen., condamnă pe inculpata P_____ D_____, fiica lui N______ și L______, născută la data de 23.12.1987 în municipiul Iași, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în municipiul Iași, ______________________, ____________, ___________, județul Iași, fără forme legale în ____________________________, județul Iași, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorită, fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260, alin.1 C.pen.din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen.
În temeiul art.71, alin.2 C.pen.din 1968, interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a, lit.b C.pen.din 1968.
În temeiul art.81 din C.pen.din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art.71, alin.5 C.pen.din 1968, pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii.
Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.
În baza art.274 alin.1 C.pr.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în cuantum de 200 de lei (delegație nr.1770/04.03.2014), va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul Iași și va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ambele etape procesuale, în cuantum de 600 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror și inculpată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M_______ I____ L______ P___ B_____
Red./tehnored. M.I.L.
2 ex./04.04.2015