Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul Comercial MUREŞ
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
1032/2015 din 16 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT M____

FALIMENTE

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA NR.1032

Ședința publică din 16 noiembrie 2015

Completul constituit din:

Judecător sindic: F______ G_______ M______

Grefier: B_____ J_____



Pe rol fiind termenul de pronunțare asupra acțiunii judiciare promovată de lichidatorul judiciar S&B L________ C______ S.P.R.L., în numele și pe seama insolventei societatea KORTECH S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul K______ C____, pentru angajarea răspunderii materiale personale potrivit art.138 alin.1 pct.a din Legea nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și susținerile părților pe fond sunt consemnate în cuprinsul încheierii de ședință pronunțată la data de 2.11.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 16.11.2015.

Judecătorul sindic,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat M____ la data de 15.01.2015 lichidatorul judiciar S&B L________ C______ SPRL Tg. M____ a solicitat în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006 angajarea răspunderii personale a pârâtului K______ C____ , pentru întregul pasiv al societății debitoare societății debitoare KORTECH PROD S.R.L., pentru plata sumei de 49.390 lei.

În motivarea cererii sale, lichidatorul judiciar a arătat că în urma analizării documentelor contabile puse la dispoziție și a discuțiilor cu administratorul statutar, cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei au la bază atât motive obiective , cât și subiective, printre acestea din urmă aflându- se și faptul că administratorul statutar nu a decontat sumele ridicate din societate evidențiate în soldul contului 461, care au depășit sumele cuvenite ca dividende aferente profitului realizat .

În drept, au fost invocate dispozițiile art.138 alin 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul K______ C____ nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-a prezentat fața instanței pentru a opune apărări.

A fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul acesteia fiind depuse la dosar: Tabelul definitiv de obligații al debitoarei KORTECH PROD S.R.L ( f 2), raportul cu cauze( f 4-5) și a fost încuviințată proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând cererea de angajare a răspunderii personale a administratorului societății KORTECH PROD S.R.L, judecătorul sindic reține că prin sentința nr.889/C din data de 13.10.2014 a Tribunalului Specializat M____ pronunțată în dosarul de insolvență nr. XXXXXXXXXXX14 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de societatea KORTECH PROD S.R.L., fiind desemnat în funcția de lichidator judiciar, practicianului în insolvență S&B L________ C______ SPRL Tg. M____.

La data de 26.11.2014 lichidatorul judiciar a înregistrat la dosarul cauzei raportul cu privire la cauzele care au dus la deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare KORTECH PROD S.R.L.

Din examinarea acestuia, judecătorul sindic reține că societatea a ajuns în insolvență din cauza lipsei de comenzi , coroborată cu deteriorarea stării de sănătate a administratorului statutar și că acesta nu a decontat sumele ridicate din societate evidențiate în soldul contului 461, care au depășit sumele cuvenite ca dividende aferente profitului realizat.

La data de 04.12.2014 lichidatorul judiciar a înregistrat la dosarul cauzei (fila 69) tabelul preliminar de obligații al societății debitoare, iar ulterior, la data de 22.12.2014 tabelul definitiv de creanțe (fila 92), totalul creanțelor înscrise în acesta se ridicându-se la valoarea de 49.390 lei.

Judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar a solicitat, prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului KORMOCZI C____ la plata sumei de 49.390 lei, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006.

Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;;

Din prevederile legale în materie rezultă că se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, si anume: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul. În plus, reclamantul trebuie să probeze că aceste fapte au contribuit la insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și calitatea speciala a pârâtului în senul că face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolventa.

Judecătorul sindic reține din materialul probator administrat în cauză, că pârâtul K______ C____ a îndeplinit funcția de administrator al societății KORTECH PROD S.R.L. de la 04.04.2006 și până la data deschiderii procedurii.

Fapta prevăzută de art.138 al 1 lit. a din Legea 85/2006 presupune activitatea de folosirea bunurilor sau a creditului societății debitoare în interesul propriu sau al altei persoane și implică săvârșirea unor fapte ilicite prin care se denaturează folosirea bunurilor sau a creditului societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă.

Din probele administrate, refuzul pârâtului de a răspunde la interogatoriu, interpretat potrivit dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă ca o mărturisire deplină în favoarea părții potrivnice, coroborat cu concluziile raportului de cauze și a completării depuse la 02.11.2015 rezultă săvârșirea faptei în forma utilizării bunurilor societății debitoare în interesul propriu al administratorului statutar .

Astfel, pârâtul deși trebuia să încaseze numai suma de 259.711 lei cu titlu de impozit pe dividende, din care suma de 41.534 ,00 lei reprezenta impozit ce ar fi trebuit achitat, în realitate a ridicat suma de 302.880,00 lei, deci în plus suma de 43.168,65 lei, pe care nu a mai restituit-o. La această sumă se mai adaugă suma de 41.534 ,00 lei reprezentând impozit pe dividende.

În ceea ce privește prejudiciul, condiție de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere, judecătorul sindic reține că, prin simplul fapt că debitoarea a ajuns in încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului s-a dovedit îndeplinirea acesteia . Acesta îndeplinește condiția de a fi cert întrucât sumele pretinse de creditori au fost înscrise în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei și nu pot fi recuperate din averea debitoarei..

În ceea ce privește vinovăția și această condiție este dovedită și îmbracă forma intenției– concretizată în prevederea și acceptarea rezultatului faptelor sale însușirea sumei de 43.168,65 lei, cu scopul de a obține câștiguri personale .

În ceea ce privește legătura de cauzalitate aceasta este dovedită, câtă vreme din suma însușită ar fi putut achita pasivul debitoarei, iar prin încetarea activității prejudiciabile pentru societate nu s-ar fi ajuns la acumularea unor datorii atât de mari..

De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile speciale de angajare a răspunderii a pârâtei aceștia fiind administratori ai debitoarei și cauzând starea de insolventă, prin conduita lor.

Pârâtul nu au făcut dovada existenței uneia dintre cauzele de nerăspundere - forța majoră , cazul fortuit , fapta celui prejudiciat , fapta terțului pentru care nu este ținut a răspunde , astfel că judecătorul sindic apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii acestuia.

Pentru aceste motive, va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar

S&B L________ C______ SPRL Tg. M____, având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtului K______ C____ și îl va obligă pe pârâtul K______ C____ să acopere întregul pasiv al societății debitoare KORTECH PROD S.R.L. , cu, prin plata sumei de 49.390 lei, la care se vor adăuga și cheltuielile din procedură.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar S&B L________ C______ SPRL Tg. M____, cu sediul profesional în Târgu-M____, ___________________, județul M____ având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtului KORMOCZI C____, cu domiciliul în Târgu-M____, ______________________.31,_____________________ , județul M____.

Obligă pârâtul KORMOCZI C____ să acopere întregul pasiv al societății KORTECH PROD S.R.L , cu sediul Târgu-M____, ______________________.31,_____________________, înmatriculată în registrul comerțului sub nr.JXXXXXXXXXXX, având C.U.Î. RO xxxxxxxx, prin plata sumei de 49.390 lei, la care se vor adăuga și cheltuielile din procedură.

În baza art.142 din Legea nr.85/2006 executarea silită se va efectua de executorul judecătoresc potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art.140 din Legea nr.85/2006 sumele astfel încasate vor intra în averea debitoarei și vor fi destinate acoperirii pasivului, distribuirea urmând să se efectueze în conformitate cu art.123 din Legea nr.85/2006.

Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat M____.

Pronunțată potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, azi, 16.11. 2015.



Judecător sindic, Grefier,

F______ G_______ M______ B_____ J_____














Red.F.G.M./03.12.2015

Imp.B.J./04.12.2015/4 ex.







Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 34/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 219/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 359/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1871/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2348/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1859/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 16/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1311/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 100/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2563/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1104/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 254/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 735/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1254/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2519/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1480/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 926/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1164/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1610/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1645/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 906/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 830/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 198/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1349/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 72/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 185/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 328/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2910/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 2143/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2917/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 827/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 614/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 727/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1475/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1596/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1439/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1153/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1410/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 708/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 348/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 594/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1613/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 763/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1847/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1070/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1945/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 204/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1059/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 690/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1753/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 547/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2044/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 776/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 100/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 42/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2089/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1129/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 257/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1883/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1561/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025