Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
478/2015 din 22 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX



DECIZIA PENALĂ NR.478/A

Ședința publică din 22 octombrie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: S____ A______ M______

JUDECĂTOR: dr. M______ V_______

GREFIER: A____ P___


Pe rol se află judecarea apelului formulat de către inculpatul S_____ M_____[fiul lui Emeric și I______ născut la data de 19.10.1958 în mun. Miercurea C___, jud. Harghita, domiciliat în com. Tușnad, ___________________, jud. Harghita, CNP xxxxxxxxxxxxx] împotriva sentinței penale nr.2058 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C___.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 23 septembrie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 8 octombrie 2015, iar apoi pentru astăzi, 22 octombrie 2015. Încheierile amintite fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


CURTEA,


Asupra căii de atac de față,

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX/21 ianuarie 2015, inculpatul S_____ M_____ a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 2058/2 decembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Miercurea C___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În motivarea apelului, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Miercurea C___, de condamnare a lui pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la pedeapsa de un an închisoare. Subliniază că, deși a recunoscut săvârșirea infracțiunii deduse judecății și a uzat de procedura simplificată, în realitate el nu a săvârșit această infracțiune, întrucât fiind în stare avansată de ebrietate, era în imposibilitatea de a săvârși actele care i se reproșează. Astfel, soluția care trebuia dată acțiunii penală era aceea de achitare, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c sau d C. pr. P__.


Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Miercurea C___, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor apelantului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:


2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 2058/2 decembrie 2014, Judecătoria Miercurea C___:

-în baza art.5 alin.1 din noul Cod penal a reîncadrat fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit g și i din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal, în infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d din noul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 din noul Cod penal.

-în baza art.396 alin.2 și 10 Cod pr. pen. l-a condamnat pe inculpatul S_____ M_____ la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d din noul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 din noul Cod penal.

-în baza art.72 din noul Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din data de 26.12.2012.

-în baza art.65 alin.1 din noul Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b din noul Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.

-în baza art.397 Cod pr. pen. a admis acțiunea civilă a __________________ SRL și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 2995 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

-în baza art.274 alin.1 Cod pr. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, la data de 25.12.2012 în jurul orei 01.30, pe timp de noapte, inculpatul S_____ M_____, după ce a consumat în prealabil băuturi alcoolice, s-a deplasat la sediul __________________ SRL din ___________________, unde a escaladat gardul împrejmuitor, a pătruns în curtea firmei, s-a urcat pe stâlpii pe care erau amplasate două camere video de supraveghere și, prin forțare, le-a rupt din suportul de susținere după care și le-a însușit. După comiterea faptei inculpatul s-a deplasat la locuința numitului B___ A____ din com. Tușnad, __________________, unde le-a depozitat într-un sac pe care l-a ascuns în pivnița imobilului. Inculpatul a declarat organelor de cercetare că a săvârșit fapta pentru ca ulterior să sustragă material lemnos din curtea firmei fără a putea fi depistat. Paguba produsă prin furtul camerelor de supraveghere video a fost estimată de partea vătămată la suma totală de 2.995 lei.

În drept, în aplicarea art.5 din noul Cod penal, având în vedere limitele mai reduse ale pedepsei prevăzute de legea nouă, se va dispune reîncadrarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "furt calificat" prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit g și i din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal, în infracțiunea de "furt calificat", prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d din noul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.43 alin.5 din noul Cod penal.

Pentru individualizarea pedepsei aplicate, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.74 din noul Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Astfel, inculpatul este recidivist, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 18 ani pentru săvârșirea infracțiunii de "omor", pedeapsă a cărei executare a început la 09.04.1990, și din care a fost liberat condiționat la 26.10.2004. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, a colaborat cu organele de cercetare, iar bunurile sustrase au fost recuperate. De asemenea, a declarat că este de acord cu recuperarea prejudiciului produs în cuantumul pretins de partea civilă.


3. Considerentele instanței de apel. În ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea existenței faptei deduse judecății, a săvârșirii ei de către inculpat și a împrejurării că aceasta constituie infracțiunea de furt calificat, încadrarea juridică reținută; durata pedepsei principale stabilite și aplicate în raport cu criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.; deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii preventive; modalitatea de soluționare a acțiunii civile alăturate acțiunii penale; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, apelul promovat în cauză de către inculpatul Sandro M_____ împotriva sentinței nr. 2058/2 decembrie 2014 este fondat și argumentele prezentate în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. P__., admiterea căii de atac, cu consecințele desființării parțiale a hotărârii atacate și rejudecării pricinii, în următoarele limite:

Potrivit art. 65 alin. 1 și 2 C. pen., pentru aplicarea pedepsei accesorii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

-pedeapsa principală stabilită sau aplicată să fie închisoarea, indiferent de durată sau de modalitatea de executare a acesteia, sau detențiunea pe viață și

-în cazul în care s-a aplicat pedeapsa închisorii, instanța să fi aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 66 C. pen.

În prezenta cauză, prima instanță nu a impus în sarcina inculpatului o pedeapsă complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prin urmare nu putea să ia față de inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În condițiile în care nici procurorul și nici partea civilă nu au apelat sentința Judecătoriei Miercurea C___, în apelul inculpatului pe de o parte instituirea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este împiedicată de principiul neagravării situației în propria cale de atac, iar pe de altă parte, în absența îndeplinirii cumulative a condițiilor aplicării pedepsei accesorii, instanța de apel este ținută să înlăture această pedeapsă impusă în prim grad.

Pentru aceste considerente, în rejudecare, vom înlătura din hotărârea atacată dispozițiile privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

Cât privește motivele de apel invocate de inculpat, nu le vom primi și, în acord cu prima instanță, constatăm că probele administrate în cursul urmăririi penale (însemnând procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de constatare din 26 decembrie 2012, procesul verbal de reconstituire de la aceeași dată, însoțit de planșa fotocriminalistică, planșa fotocriminalistică prin care s-a fixat fotografia inculpatului la data sustragerii bunurilor, depoziția martorului G___ A_____ și declarațiile inculpatului) confirmă dincolo de orice îndoială rezonabilă că infracțiunea dedusă judecății există, că a fost comisă de inculpatul S_____ M_____ la data de 25 decembrie 2012 și constituie infracțiunea de furt calificat. Astfel, în memoria sistemului de supraveghere a rămas fotografia inculpatului surprinsă la data și ora săvârșirii faptei, cele două camere de supraveghere sustrase au fost găsite în locuința numitului B___ A____, care la data faptei era plecat din țară, singur inculpatul fiind cel care avea acces în acea locuință. În plus, cu prilejul declarațiilor date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a explicat cu lux de amănunte (amănunte pe care doar subiectul pasiv al infracțiunii putea să le cunoască) maniera în care a sustras bunurile și mobilul actelor sale.


4. Cheltuielile judiciare. Dată fiind soluția principală adusă apelului, potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. P__., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

1. În conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de inculpatul S_____ M_____ (fiul lui Emeric și I______ născut la data de 19.10.1958 în mun. Miercurea C___, jud. Harghita, domiciliat în ________________________________, jud. Harghita, CNP xxxxxxxxxxxxx.) împotriva sentinței penale nr. 2058/2 decembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Miercurea C___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și, în consecință:


2. Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând cauza în limitele de mai jos:

2.1. Înlătură din hotărârea atacată dispozițiile privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

2.2. Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate, vizând:

-schimbarea încadrării juridice;

-condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat; încadrarea juridică dată faptei, natura și durata pedepsei principale stabilite;

-deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii preventive;

-modalitatea de soluționare a acțiunii civile alăturate acțiunii penale;

-obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.


3. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. P__., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.


4. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2015.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR

S____ A______ M______ dr. M______ V_______




GREFIER

A____ P___



Red./thred.M.V./22.10.2015/6ex.

Jud.fond. R____ A_____ D___



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025