R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1476/A

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE M______ P______

Judecător: C_______ G_______ I___

Grefier M_____ A____ P________

********

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 3307/07.04.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât G_________ T_____ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 06.10.2015, când

CURTEA,

Deliberând asupra apelului reține următoarele:

Prin serviciul registratură, la data de 12.12.2014, creditoarea-reclamantă DGFP BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C_________ 1 a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului G_________ T_____ , în calitate de fost administrator al debitoarei, cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, asociat dosarului de insolvență.

În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă arată că, din faptul nedepunerii la organul fiscale a declarațiilor și raportărilor contabile periodice ale societății debitoare și al neprezentării actelor contabile, rezultă că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății conform legii, a făcut să dispară documente contabile și a ținut o contabilitatea fictivă, aspecte ce arată că pârâtul a încercat să sustragă activitatea generatoare de venituri a debitoarei de la controlul organelor statutului.

Reclamanta mai arată că pârâtul, deși cunoștea că societatea se afla în încetare vădită de plăți, nu și-a îndeplinit obligația legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ci a continuat în propriul interes activitatea neprofitabilă a societății, manifestând dezinteres în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, fapte ce au condus la ajungerea debitoarei în insolvență.

Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare.

În drept, creditoarea-reclamantă invocă aplicarea art.169 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2014.

Legal citat cu copie cerere, pârâtul nu a formulat întâmpinare, și nu s-a prezentat în instanță.

Prin sentința civilă nr. 3307/07.04.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX s-a respins ca neîntemeiată cererea.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile art.169 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2014, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.

Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.

Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).

Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.

Prin dispozițiile art.169 alin.1 din Legea nr.85/2014 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.

Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate :

- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);

- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.169 alin.1 din Legea nr.85/2014;

- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;

- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.

Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.

Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.

Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2014, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.

Instanța a constatat că reclamanta DGFP BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C_________ 1 a susținut că starea de insolvență a debitoarei ___________________ EQUIPMENT SRL a fost cauzată de către pârâtul G_________ T_____, în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către acesta a faptei prevăzute de art.169 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2014, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență; și, respectiv, a faptelor de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În privința faptei prevăzute de art.169 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2014, instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.

Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului

În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.169 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.

Instanța a mai reținut, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.

În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o ________ dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.

În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.169 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2014 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.169 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE.

In motivarea apelului s-a arătat, că reprezentantul societății debitoare a săvârșit fapta prevăzută de art. 169 lit. c din Legea nr. 85/2014 pentru că avea obligația de a nu dispune continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi astfel cum rezultă din raportul privind cauzele sau împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, raport întocmit de lichidatorul judiciar.

De asemenea, culpa pârâtului constă și în faptul că deși avea obligația să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, conform art. 66 din lege, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență acesta nu a formulat o astfel de cerere. Neîndeplinirea acestei obligații este sancționată de art. 169 lit. c din Legea nr. 85/2014.

A arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat or, conform art. 374 C.___________________________ prezumă a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea răspunzând nu numai de dol dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.

Conform art. 73 alin.1 din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, aceasta fiind o obligație esențială a mandatarului ce rezultă din contractul încheiat cu persoana juridică. În opinia apelantei, din coroborarea dispozițiilor legale menționate cu cele ale art. 10 alin.1 din Legea nr. 82/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.

Au mai invocat dispozițiile art.6 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora, „Orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei _____________________ sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au inregistrat in contabilitate, dupa caz.”

A susținut că se creează legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății , respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea activității ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți și prejudiciul creat, cauzat creditorilor prin neplata datoriilor iar acesta constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 446 și urm. NC.PC., Legea nr. 85/2014, Legea nr. 31/1990.

În temeiul art. 223 alin.3 N.C.P.C a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 169 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 85/2014 „ (1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă;”

Referitor la fapta prevazuta de art.169 lit.c din Legea nr.85/2014, în mod corect prima instanta a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.

Curtea reține că prin reglementarea din art.169 lit c din Legea nr.85/2014 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin fapta prevăzută de lit. c, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

Ca atare, astfel cum a reținut și prima instanță, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de pârâtul administrator, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca dovedită fapta ilicită.

Faptul că într-adevăr, potrivit art. 66 alin.1 din Legea nr. 85/2014 “ Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței." nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății.

Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societății.

Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art. 169 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.

Instanța mai reține că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi contribuit în mod nemijlocit la starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită prevăzută de art.169 alin.1 lit.c) din lege și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a unei asemenea fapte nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.

În ceea ce privește dispozițiile din materia mandatului comercial invocate de apelantă Curtea nu le va reține pentru că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.169 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.

În ceea ce privește însă fapta prevăzută de art. 169 lit d din Legea nr. 85/2014 Curtea apreciază că acesta va fi reținută în sarcina intimatului pârât, fiind astfel întemeiat apelul formulat de reclamantă.

Reclamanta a susținut că, deși a fost notificat în acest sens, pârâtul nu a predat documentele prevăzute de art.67 din Legea nr. 85/2014. Față de această împrejurare reclamanta a arătat că rezultă că sunt întrunite elementele necesare atragerii răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 169 lit. d, conform cărora „în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorului, atât culpa cât și legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciu se prezumă.” În opinia sa, sustragerea de la obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar a documentelor prevăzute de lege creează prezumția că au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut o contabilitate conformă cu legea, fapte sancționate de art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014.

S-a impus redarea acestor susțineri în cuprinsul prezentei decizii deoarece prima instanță a expus succint cererea de chemare în judecată.

Pentru a se admite o cerere prin care s-a solicitat angajarea răspunderii persoanei care a cauzat insolvența se impune a se dovedi îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul; faptele menționate de art. 169 lit. d; existența unei legături de cazalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și prejudiciul; vinovăția.

Curtea reține că în cauză prejudiciul constă în pasivul rămas neacoperit în urma desfăurării procedurii insolvenței, astfel cum acesta a fost menționat în tabelul definitiv, 1756 lei;(f. 83, 126 vol. I dosar fond)

În privința faptei se reține că astfel cum rezultă din extrasul eliberat de Registrului Comerțului de la fila 8 vol I dosar fond pârâtul a fost asociat și administrator al debitoarei începând cu data de 24.05.2009 și până la numirea lichidatorului de către Oficiul Registrului Comerțului, 22.04.2013 .(f.3 dosar insolvența)

Deși notificat să depună actele contabile ale societății prevăzute de art. 67 alin.1 din Legea nr. 85/2006 acesta nu și-a îndeplinit această obligație. Astfel, în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, întocmit potrivit art. 97 alin.1, lichidatorul a menționat că „ în lipsa documentelor privind activitatea economică financiară nu se poate face o analiză asupra elementelor de activ și pasiv ale societății, motiv pentru care lichidatorul judiciar va analiza actele aflate la dosarul cauzei și cele cu caracter public” A avut în vedere indicatorii financiari din situațiile financiare anuale la 31.12.2010, 2011.(f.69 – f. 73 vol.I dosar insolvența)

Lichidatorul judiciar a susținut că pârâtul a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut o contabilitate conformă cu legea, împrejurare dedusă din faptul că acesta nu a predat documentele contabile.

Este cert că pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței pârâtul nu a predat documentele contabile iar din această împrejurare se poate reține ca dovedită fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea.

În privința legăturii de cauzalitate și a culpei, potrivit art. 169 lit. d teza a II-a „în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă.”

Potrivit art. 327 N.C.P.C. „ Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.” Iar conform art. 328 „ (1) Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta.

(2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.

Cu alte cuvinte, prezumția legală relativă, cum este și cazul celei reglementate de textul art. 169 lit.d , este acea prezumție care poate fi combătută prin orice mijloc de proba, inclusiv proba cu martori sau cu ajutorul prezumtiilor simple.

Față de acestea considerente Curtea reține că pârâtul ar fi fost cel care ar fi putut să răstoarne această prezumție prin depunerea actelor contabile. Or, se constată că acesta nu a depus documentele contabile ale societății nici pe parcursul desfășurării procedurii în primă instanță nici în fața instanței de control judiciar.

Pentru acestea considerente, Curtea constată că apelul este întemeiat, în temeiul dispozițiilor articolului 480 N.CP.C., îl va admite, va schimba sentința apelată în sensul că va admite cererea de atragere a răspunderii și îl va obliga pe pârâtul G_________ T_____ să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 1756 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 cu sediul în sector 2, București, Sperantei, nr. 40 împotriva sentinței civile nr. 3307/07.04.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât G_________ T_____ cu domiciliul în sector 1, București, Prometeu, nr. 12, ______________, _______________________> Schimbă sentința apelată în sensul că:

Admite cererea de atragere a răspunderii formulată de reclamanta Direcția Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâtul G_________ T_____.

Obligă pârâtul G_________ T_____ să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 1756 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13.10.2015.

Președinte, M______ P______		Judecător, C_______ G_______ I___
	Grefier, M_____ A____ P________

Red. Dact. M.P.

4 ex./25.11.2015

________________________>

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic: C_____ C____