Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 90/2014
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_____ E____ I______
Judecător A______ G_______ V________
Judecător J___ S_____
Grefier L_______ D______ B____
Pe rol judecarea recursului formulat de recurent L___ D____ împotriva sentintei civile nr. xxxxx/18.09.2013 pronuntată de Judecătoria C______, în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA S______ D___- OCOLUL SILVIC C______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PVC NR. xxxxxx/02.04.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care, instanta , constatând dosarul in stare de judecată,a trecut la solutionare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ,
Prin sentinta civila nr. xxxxx/18.09.2013 Judecătoria C______ a respins plângerea contravențională formulată de petentul L___ D____, în contradictoriu cu intimata Direcția S______ D___ – Ocolul Silvic C______.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut că, prin procesul verbal de contravenție nr. xxxxxx încheiat la data de 02.04.2013 s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de disp. art. 8 alin. 2 lit. c din Lg. 171/2010, constând în aceea că în ziua de 31.03.2013, orele 21.00, în locul numit pădurea Bujoru a tăiat și sustras un număr de doi arbori .
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța reține, în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, că petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că , deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit , dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice , iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale , prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A_____ c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Deși, prin plângerea formulată petentul a arătat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
De altfel, nici nu are relevanță această susținere, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, având în vedere că nu înlătură existența faptei, ci, eventual, ar fi putut fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii, dacă ar fi fost dovedită.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului contravenția prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 2 lit. c din Lg. 171/2010 .
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale , in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acestuia.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și a respins-o ca atare.
La data de 16.10.2013 petentul L___ Dănut a formulat recurs împotriva sentintei pronunțate, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivare, a arătat că instanta de fond a analizat cauza ,fără a avea in vedere că citația primită nu a fost semnată personal,neavând cunoștință de desfășurarea procesului, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil și o judecată corectă.
Mai arată că instanța nu a pus in discuție probele pe care le-a solicitat,respectiv proba testimonială și cu înscrisuri,iar in virtutea rolului activ ,consideră că trebuia citat cu mențiunea de a indica martorii sau dacă mai insistă în această proba,cauza fiind soluționată la primul termen de judecată.
În drept a întemeiat recursul pe dispozițiile codului de procedură civilă.
La data de 17.12.2013 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului,menținerea sentinței ca temeinică și legală,învederând că recurentul nu a reusit ,prin motivele de recurs,să dovedească că,cele retinute prin procesul verbal nu corespund realității.
Examinând sentința atacată, tribunalul constată și reține că recurentul s-a adresat cu plângere contravențională la data de 2 mai 2013, în speță fiind aplicabil noul Cod de procedură civilă, care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Prin urmare, potrivit art. 34 alin. 2 din OG 2/2001, astfel cum a fost modificat prin de art. 41 pct. 5 din titlul IV din Legea nr. 76/2012, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Cum, potrivit art. 457 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei, iar hotărârea a fost dată cu recurs, petentul declarând, de asemenea recurs împotriva acesteia, tribunalul urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 457 alin. 3 Cod de procedură civilă potrivit cu care: "(3)Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege".
În aplicarea acestor dispoziții, va fi respins recursul ca inadmisibil, urmând ca hotărârea pronunțată de tribunal să fie comunicată părților, de la data comunicării începând să curgă termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul recurent L___ D____ cu domiciliul în _____________________, _____________________ împotriva sentintei civile nr. xxxxx/18.09.2013 pronuntată de Judecătoria C______, în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA S______ D___- OCOLUL SILVIC C______, cu sediul în C______, ____________________. 19, jud. D___ ,ca inadmisibil.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014
Președinte, C_____ E____ I______ |
Judecător, A______ G_______ V________ |
Judecător, J___ S_____ |
|
Grefier, L_______ D______ B____ |
|
C.I. 21 Februarie 2014
2 ex.