Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX Acțiune în regres
R O M A N I A
JUDECATORIA RADAUTI, JUDETUL SUCEAVA
Sentința civilă nr. 3268
Ședința publică din data de 09 octombrie 2015
Președinte: C______ G_____-O_______
Grefier: S______ Z______
La ordine, soluționarea acțiunii civile, având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta Asociația de P__________ „L____ V___” Siret - reprezentată prin președinte T_____ C_____, în contradictoriu cu pârâtul D_______ V_____.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă președintele T_____ C_____ pentru reclamantă, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens, iar potrivit art.229 al.1 Noul Cod procedură civilă se prezumă că părțile au în cunoștință și termenele de judecată ulterioare pentru care citația le-a fost înmânată personal, prin reprezentant legal sau convențional, sub semnătură de primire
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind președintele T_____ C_____ pentru reclamantă, arată că nu dorește administrarea altor probe și apreciază că dosarul execuțional este suficient.
Mai arată că daunele solicitate de către Asociația de proprietari„L____ V___” Siret sunt formate din cheltuieli de judecată și onorariile executorului judecătoresc, iar culpa îi aparține fostului președinte, întrucât și în prezent este un litigiu cu un membru al asociației, Jolobaiu M____, care se află pe rolul Curții de Apel Suceava, însă pe fond acest litigiu este perdant.
Instanța constată probatoriul epuizat, cercetarea procesului finalizată și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.
Președintele T_____ C_____, pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Deliberând,
J U D E C A T O R I A
Din lucrările dosarului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 19 martie 2015, reclamanta Asociația de P__________ L____ V___ Siret l-a chemat în judecată pe pârâtul D_______ V_____ solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1755,70 lei, reprezentând dauna plătită creditorului Jolobaiu M____ prin executor judecătoresc, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că în data de 16.09.2015, în urma cererii creditoarei Jolobaiu M____, s-a înființat poprire pe conturile asociației de proprietari în baza titlurilor executorii Decizia nr.6593/10.09.2013 a Curții de Apel Suceava și Încheierea nr.918 CC din data de 18.12.2013 a Judecătoriei Rădăuți.
S-a precizat că Asociația nu are fonduri de plată pentru sume ce exced cadru legal și se consideră inoportun și neavenit ca membri ei actuali să răspundă pecuniar pentru fapt și acte întreprinse de numitul V_____ D_______.
În drept, au fost invocate prevederile art.1384 Cod civil.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa procedurii prealabile, respectiv formularea unei plângeri la Primăria orașului Siret, lipsa documentelor necesare promovării unei acțiuni în justiție împotriva sa.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că la Primăria orașului Siret a efectuat în luna august 2014 un control la Asociația de proprietari fără a constata lipsuri, raportul fiind citit în Adunarea Generală din data de 10.09.2014 și a fost aprobată scăderea din gestiune a vechii conduceri.
În vederea soluționării acțiunii, instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar de părți și s-a dispus completarea probatoriului cu dosarul de executare silită de la B__ M____ C______.
Din analiza materialului probator, instanța a constatat că reclamanta a formulat o acțiune în regres întemeiată pe prevederile art.1384 Noul cod civil, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1755,70 lei, reprezentând dauna plătită creditorului Jolobaiu M____ prin executor judecătoresc.
Prin încheierea din data de 24.06.2015 s-au respins excepția lipsei calității de reprezentant și excepția prematurității invocate de pârât, având în vedere Hotărârea Adunării generale din data de 10.09.2014 prin care numitul T_____ C_____ a fost ales președinte, cât și lipsa unor dispoziții, care să prevadă o procedură administrativă în fața Primăriei orașului Siret.
Acțiunea în regres este acțiune civilă prin care cel obligat împreună cu alții sau pentru alții printr-o hotărâre judecătorească definitivă poate cere în justiție obligarea aceluia sau a acelora pentru care a plătit, la înapoierea plății făcute pe seama lor, fie subrogându-se în drepturile creditorului plătit (pentru a putea beneficia de garanțiile acestuia), fie întemeindu-se pe raporturi juridice directe (rezultate din mandat, îmbogățire fără justă cauză, gestiune de afaceri etc.), pentru a putea obține atât suma plătită creditorului, cât și dobânzi, cheltuieli sau alte daune-interese.
În situația dată nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1384 și urm. din Codul civil, pârâtul nefiind răspunzător pentru prejudiciul invocat.
Instanța constată că suma de 1755,70 lei este formată din 1500 lei cheltuieli de judecată din dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX, în care Asociația de P__________ „L____ V___” Siret a avut calitatea de reclamantă, iar Jolobaiu M____ și Primăria orașului Siret au fost pârâți, diferența fiind cheltuieli de executare din dosarul nr.297/2013 de la B__ M____ C______.
Semnificația juridică, socială și politică a principiului accesului liber la justiție apare cu atât mai substanțială cu cât, în contextul unei constituții și a unor acte internaționale care tind către o reglementare exhaustivă a drepturilor și libertăților omului, garantarea efectivă a existenței și respectării acestora se conturează ca o preocupare de prim rang.
În situația dată, pârâtul, în calitate de președinte, a urmărit protejarea intereselor Asociației și nu a unui interes propriu, privat, iar faptul că acțiunea în justiție a fost respinsă nu-i poate fi imputată în mod direct.
Simpla afirmație că prejudiciul se datorează pârâtului nu poate constitui unicul temei al acțiunii în regres, reclamanta neproducând alte probe în acest sens.
În virtutea rolului activ, instanța a dispus atașarea în copie a dosarului de executare nr.297/2013 de la B__ M____ C______, din analiza căruia nu rezidă vreo culpă a pârâtului. Mai mult decât atât, reclamanta recunoaște că nu a dispus de fonduri speciale pentru această situație, deși se pot prevedea și „alte cheltuieli” conform art.47 lit.f din legea nr.230/2007, condiții în care pârâtul nu a putut evita executarea silită și plata benevolă a debitului către creditoarea Jolobaiu M____.
În mod eronat reclamanta a precizat că aceste sume exced cadrului legal, titlul executoriu fiind o Decizie a Curții de Apel Suceava, obligația de plată fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc.
Instanța reține că în comisia de cenzori a Asociației de proprietari nu a fost analizată legalitatea acestor acte și nici nu s-a verificat gestiunea financiar-contabilă privind această plată, președintele actual adresându-se direct instanței de judecată, procedând într-un mod similar ca fostul președinte, actual pârât, în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX.
În consecință, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă, având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta Asociația de P__________ „L____ V___” Siret - reprezentată prin președinte T_____ C_____, cu sediul în orașul Siret, ___________________. 2, Jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul D_______ V_____, domiciliat în orașul Siret, ___________________. 1, __________________, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Rădăuți.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
C______ G_____-O_______ S______ Z______
Red.C.G.O./21.10.2015
Dact.S.Z
Ex.4.