Anulare proces verbal de contravenţie - Decizia 927/2015 din 28 octombrie 2015 dată de Tribunalul DÂMBOVIŢA

Date speţă

Instanţă:
Tribunalul DÂMBOVIŢA

Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal

Stadiu procesual:
Apel

Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie

Număr hotarâre:
927/2015 din 28 octombrie 2015

Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 927

Ședința publică din: 28.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C______ G_______

JUDECĂTOR: D_____ M_____

GREFIER: M________ R_____

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta petentă ___________________________ SRL, cu sediul în comuna S_____ – _________________________________ – Ploiești, nr. 172, parter, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 116/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în Târgoviște, __________________________ – 4, județul Dâmbovița, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.

Apelul este timbrat cu suma de 20 lei conform chitanței fiscale nr. 2776/11.05.2015 fila 5 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că, prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în apel;

Tribunalul, din oficiu, după verificarea efectuată potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, iar în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.

Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit disp. art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă și că nu s-au solicitat probe noi, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de față :

Prin sentința civilă nr. 116/23.02.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Moreni a respins plângerea contravențională formulată de petenta ___________________________ SRL, în contradictoriu cu I.S.C.T.R. – prin I____________ Teritorial nr. 7, privind procesul verbal de constatare și sancționare ___________ nr. xxxxxxxx/14.10.2014 încheiat de intimat, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele :

Prin procesul – verbal contravențional ___________ nr. xxxxxxxx întocmit de intimat la data de 14.10.2014, petenta S.C. T_____________ CO. S_____ S.R.L a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei pentru nerespectarea obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora, faptă prevăzută și sancționată de art. 4 pct. 61 rap. la art. 7 alin. 1 din H.G. 69/2012.

Instanța reține că în urma verificărilor efectuate de agenții intimatului, s-a constatat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, deținând certificatul de înmatriculare nr. xxxxxxxxxF, avea aplicată de către producător pe stâlpul din dreapta al cabinei o singură plăcuță din care rezultă numai masele autorizate ale acestuia.

În drept, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului – verbal contravențional, instanța apreciază că procesul – verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele persoanei contraveniente, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Prin Decizia nr. XXII/19.03.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe prevăzute de lege atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de către agentul constatator sunt limitativ determinate prin art.17 din O.G. nr.2/2001. În celelalte cazuri de nerespectare a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi constatată decât dacă petentul face dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea respectivului proces – verbal.

Instanța reține că petenta nu a invocat nelegalitatea procesului-verbal prin raportare la dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.

Cu privire la încadrarea faptei, instanța constată că fapta reținută prin procesul-verbal de contravenție a fost corect încadrată, având în vedere că art. 4 pct. 61 din H.G. 69/2012 prevede că nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora reprezintă o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 , a Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 , a Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și a Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție.

Petenta a invocat faptul că a fost sancționată în baza H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009, dar respectivul regulament nu conține nici o prevedere cu privire la contravenția pentru care a fost sancționată, considerând aplicabilă Directiva nr. 96/53/CE.

Instanța constată aplicabile dispozițiile H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, având în vedere că Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 transpune prevederile art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (4) din Directiva nr. 96/53/CE.

Directiva nr. 96/53/CE din 25.06.1996 stabilește în cadrul art. 6 pct. 1 că: „Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că vehiculele menționate la articolul 1 care respectă prezenta directivă dețin unul dintre certificatele prevăzute la literele (a), (b) și (c): (a) o combinație a următoarelor două plăcuțe:— „plăcuța fabricantului” stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE (1), — plăcuța privind dimensiunile, în conformitate cu anexa III, stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE; (b) o singură plăcuță stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE și conținând informațiile de pe cele două plăcuțe prevăzute la litera (a); (c) un document unic emis de către autoritățile competente ale statului membru în care vehiculul este înregistrat sau pus în circulație. Acest document are aceleași rubrici și informații ca plăcuțele menționate la litera (a). Acesta se păstrează într-un loc ușor accesibil pentru inspecție și este protejat în mod adecvat.”

Instanța constată că prevederile legale sus-menționate au fost transpuse prin O. G. nr. 27/2011, fiind adoptată modalitatea dotării vehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate, așa cum reiese din art. 73 alin. 1-5 din O. G. nr. 27/2011.

Petenta invocă principiul supremației dreptului Uniunii Europene, dar acesta prevede că dreptul european are o valoare superioară față de legislațiile naționale ale statelor membre și trebuie aplicat cu prioritate dacă legea națională este contrară, iar în cauza de față nu suntem într-o asemenea ipoteză.

Cu privire la aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. c din Directiva nr. 96/53/CE ( efectul direct), instanța constată că art. 288 TFUE nu prevede că directivele sunt direct aplicabile, nedevenind automat parte a dreptului național de la adoptare. Acestea pot produce efecte similare regulamentelor după ce termenul-limită pentru implementarea lor a expirat, iar statul nu le-a implementat corespunzător.

Potrivit art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), o directivă este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele. Astfel, implementarea nu trebuie să fie uniformă în toate statele membre, chiar dacă scopul efectiv al directivei trebuie să fie asigurat corespunzător pe teritoriul acestora.

Având în vedere aceste aspecte și dispozițiile art. 288 TFUE, se observă că nu este incidentă situația implementării necorespunzătoare, forma sub care au fost transpuse prevederile art. 6 alin. 1 din Directiva nr. 96/53/CE fiind lăsată la latitudinea autorităților naționale.

Mai mult, cartea de identitate a vehiculului, considerată de petentă ca fiind un certificat în sensul dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. c din Directiva nr. 96/53/CE, nu îndeplinește condițiile stabilite de această prevedere legală. Instanța constată că rubricile și informațiile nu sunt în conformitate cu Directiva 76/114/CEE, așa cum prevede art. 6 alin. 1 lit. c raportat la art. 6 alin. 1 lit. a din Directiva nr. 96/53/CE, iar art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, indicat de petentă, nu stabilește obligativitatea existenței la bordul vehiculului a cărții de identitate, ci a certificatului de înmatriculare.

Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde prevederi exprese referitoare la forța probantă a actului de constatare și sancționare a faptei contravenționale, din interpretarea art. 34 din același act normativ rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt reținute, până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de către stat, beneficiind astfel de o prezumție simplă de temeinicie, pe care, potrivit art.249 din C.proc.civ. și art.10 alin 1 teza finală din C.proc.civ., petenta o poate răsturna prin administrarea unor probe concludente contrare.

A considera procesul-verbal de constatare a contravenției ca având o prezumție absolută de legalitate conduce la o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO, asa cum reiese din cauza A_____ contra României.

Având în vedere aceste aspecte, instanța trebuie sa stabilească o proporționalitate între prezumția de legalitate a procesului-verbal si prezumția de nevinovăție a contravenientului.

Instanța constată că situația de fapt reținută de către agenții intimatului este conformă cu realitatea și este dovedită prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxx întocmit de intimat la data de 14.10.2014, precum și prin nota nr. xxxxxx cu privire la deficiențele constatate în urma controlului efectuat în trafic și a formularului de control în trafic.

În cauză nu sunt încălcate nici prezumția de nevinovăție de care petenta beneficiază în materia contravențională (pe de o parte, petenta a avut în cauză posibilitatea de a prezenta probe în combaterea procesului – verbal contravențional; pe de altă parte, existența faptelor contravenționale este susținută de procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxx, precum și prin nota nr. xxxxxx cu privire la deficiențele constatate în urma controlului efectuat în trafic și a formularului de control în trafic), nici principiul „in dubio pro reo” (dubiul profită contravenientului atunci când poartă asupra însăși existenței faptei, nu asupra motivelor sau a explicațiilor pentru care o faptă contravențională a fost săvârșită, or, în cauză, nu există nici un dubiu asupra celor reținute în procesul-verbal, situația de fapt reieșind din coroborarea probelor).

Instanța are în vedere că prin procesul-verbal se instituie o prezumție relativă de veridicitate a celor constatate de agent, iar petenta, prin probele propuse, nu a reușit să răstoarne această prezumție. De asemenea, instanța constată că petenta nu a contestat nerespectarea obligației de a asigura echiparea autovehiculului cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora, invederând doar o aplicare greșită a legii interne.

Art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instituie două condiții de fond de care depinde legalitatea procesului verbal de contravenție, respectiv aplicarea sancțiunii în limitele prevăzute de lege și proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei. Agentul constatator a respectat aceste două condiții, sancțiunea amenzii fiind aplicată în limitele fixe prevăzute de art. 7 din H.G. 69/2012 și proporțională cu gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă fapta.

Cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța reține că amenda a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, fapta săvârșită reprezintă o încălcare gravă conform clasificării prevăzute de art. 2 din H.G. 69/2012, iar petenta nu a dovedit că a înțeles importanța existenței unei uniformizări a legislațiilor la nivelul Uniunii Europene, menționând în acțiunea formulată că legiuitorul a emis un act doar cu scopul colectării unor bani în plus.

Instanța apreciază că aplicarea doar a sancțiunii avertismentului nu este suficientă pentru a descuraja petenta să mai săvârșească pe viitor astfel de fapte contravenționale, impunându-se menținerea sancțiunii contravenționale aplicate.

Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul – verbal contravențional este legal și temeinic.

În consecință, pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de petentă, privind procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxxx întocmit de intimat la data de 14.10.2014.

În temeiul art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în termen legal, petenta __________________________ SRL – reprezentată legal, a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelanta petentă, învederează faptul că, instanța de fond arată că țara noastră nu face parte din sistemul integrat al Uniunii Europene, ci mai degrabă o feudă unde reglementările europene sunt doar interpretate după bunul plac al unora dar nerespectate în totalitatea lor, cu toate că România și-a luat angajamentul să respecte aceste reglementări prin Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005 (Legea nr. 157/2005).

De asemenea, apelanta își rezervă dreptul de a comunica prezenta speță numitei V___ Jourova, noul Comisar European pentru Justiție, care din câte a înțeles este și vorbitoare de limba română, pentru a arăta modul în care înțeleg instanțele din România să aplice prevederile europene în materia transportului rutier și cum înțeleg aceleași instanțe să aplice prevederile din dreptul intern contrare reglementărilor europene creând în acest mod o discriminare crasă pentru transportatorii români față de cei din Uniunea Europeană.

In lumina celor arătate, se solicită a se observa că instanța de fond se află într-o gravă eroare când își întemeiază soluția pe afirmația de la începutul paginii a 5-a din cuprinsul sentinței apelate cum că „România a transpus prevederile directivei și a optat pentru plăcuțe"

Că în anul de grație 2014, după mai bine de 7 ani de la aderare, România abia acum s-a hotărât să respecte dispozițiile Directivei nr. 96/53/CE a Consiliului Europei, când această cerință era o condiție obligatorie prevăzută în Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România Ia Luxemburg la 25 aprilie 2005 (Legea nr. 157/2005)

Afirmațiile instanței de fond sunt eronate mai ales prin prisma faptului că după aderarea României la Uniunea Europeană, în anul 2007, prin art. I pct. 7 din O.G. nr. 45/2007 s-a modificat art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere care prevedea următoarele: „Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile .... art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (4) din Directiva Consiliului 96/53/CE din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. 235 din 17 septembrie 1996".

După abrogarea O.U.G. nr. 109/2005, prin O.G. nr. 27/2011, această prevedere a fost preluată în noul act normativ, care este încă în vigoare, prin partea a doua a art. 93 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Deci, în urma aderării România „nu a optat" pentru plăcuțe, ci a introdus solicitările Directivei nr. 96/53/CE a Consiliului Europei în Cărțile de Identitate ale Vehiculelor prin modificările aduse Ordinului nr. 211 din 11 februarie 2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2.

Și aici ajungem la a doua afirmație neadevărată formulată de instanța de fond la pagina a 5-a din cuprinsul sentinței civile nr. 116/23.02.2015, și anume faptul că documentul denumit carte de identitate a vehiculului „nu îndeplinește condițiile stabilite de art. 6 alin. (I) lit. c) din Directiva nr. 96/53/CE și rubricile și informațiile nu sunt în conformitate cu Directiva nr. 76/114/CEE, așa cum „prevede" art. 6 alin. (1) lit. c) „raportat" la art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 96/53/CE, iar art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu stabilește obligativitatea existenței la bordul vehiculului a cărții de identitate, ci a certificatului de înmatriculare ".

Pe lângă faptul că această afirmație făcută de instanța de fond se contrazice cu toate ideile formulate de aceasta în cuprinsul sentinței civile nr. 116/23.02.2015, nu are nici măcar o acoperire legală și se pare că instanța de fond nu a citit cu atenție nici unul dintre textele de lege invocate în cuprinsul plângerii contravenționale sau le-a citit, dar instanța de fond le interpretează după bunul plac.

Astfel, se solicită a se avea în vedere că art. 6 pct. 1 din Directiva nr. 96/53/CE prevede următoarele: „1. Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că vehiculele menționate la articolul 1 care respectă prezenta directivă dețin unul dintre certificatele prevăzute la literele (a), (b) și (c): a) o combinație a următoarelor două plăcuțe: "plăcuța fabricantului" stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE ( ¹), ( ¹) JO L 24, 30.1.1976, p. 1, astfel cum a fost modificată prin Directiva 78/507/CEE a Comisiei (JO L 155, 13.6.1978, p. 31) ; plăcuța privind dimensiunile, în conformitate cu anexa III, stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE; b). o singură plăcuță stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE și conținând informațiile de pe cele două plăcuțe prevăzute la litera (a); c). un document unic emis de către autoritățile competente ale statului membru în care vehiculul este înregistrat sau pus în circulație. Acest document are aceleași rubrici și informații ca plăcuțele menționate la litera (a). Acesta se păstrează într-un loc ușor accesibil pentru inspecție și este protejat în mod adecvat."

Ori, conform textelor legale invocate mai sus doar plăcutele prevăzute la lit. a) și b) trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de Directiva nr. 76/114/CEE și NU și documentul unic emis de către autoritățile competente ale statului membru în care vehiculul este înregistrat sau pus în circulație.

De asemenea, art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, prevede că participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege. Deci legea nu stabilește strict că la momentul controlului se va prezenta polițistului rutier numai certificatul de înmatriculare, așa cum tendențios interpretează instanța de fond din rea-voință sau în necunoștință de cauză textul de lege redactat limpede și clar.

Se mai solicită a nu fi luate în seamă toate afirmațiile ieșite din contextul legal și făcute la limita bunului simț de către instanța de fond, având în vedere faptul că documentul denumit Cartea de Identitate a Vehiculului este unicul document emis de către autoritatea competentă a statului în care vehiculul este înregistrat și care este în cazul țării noastre Registrul Auto Român (R.A.R.).

Ori, acest document nu poate fi asimilat, ci este chiar documentul unic de care face vorbire dispoziția art. 6 alin. (1) lit. c) din Directiva Consiliului nr. 96/53/CE din 25 iulie 1996, dispoziție pe care o recunoaște însăși legiuitorul român prin partea a doua a art. 93 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

De asemenea, noțiuni ca „kg" (kilogram) sau „mm" (milimetru) ce sunt trecute în Cartea de Identitate a Vehiculului sunt valori internațional cunoscute și acceptate și nu crede că ar trebui vreo traducere specială sau vreun document special pentru ca orice organ de control din Uniunea Europeană să le înțeleagă.

De altfel, societatea petentă efectuează și transporturi intracomunitare în baza Contractului de Transport Rutier pe Distanțe Lungi nr. LOG/ES/INT/13/491 din 11.11.2013, încheiat cu una dintre marile societăți de transport internațional, ce se numește LOGESTA.

Conducătorii petentei auto au fost opriți de nenumărate ori de către organele de control ale statelor membre din U.E. și niciodată nu s-a pus problema că aceștia nu înțeleg conținutul documentelor solicitate la control pentru a mai fi nevoie de vreun alt „document unic" existent doar în imaginația instanței de fond. De asemenea, tot în cadrul controalelor efectuate în țările membre U.E. societatea nu a fost sancționată niciodată pentru că nu ar fi deținut vreunul din certificatele prevăzute de către art. 6 alin. (1) din Directiva Consiliului nr. 96/53/CE din 25 iulie 1996.

D___ în România, după mai bine de 7 ani de la aderarea în U.E., politruci avizi după bani și putere, cât și organele de control ale I.S.C.T.R. au înțeles să sfideze dispozițiile clare și imperative ale legislației europene și să pretindă abuziv dotarea autovehiculelor și cu un alt tip de certificat pentru a mai colecta niște fonduri bănești atât de necesare pomenilor electorale.

De fapt, întregul acest abuz provine de la reglementările impuse de Regulamentul (CE) nr. 661/2009 privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate.

Se mai solicită a se observa că la art. 5 alin. (1) și (2) cât și la Anexa I din respectivul regulament sunt impuse niște condiții de omologare a noilor tipuri de vehicule cât și la vehiculele noi.

Ori, plăcuțele reglementare de identificare și plăcuțele cu greutățile și dimensiunile maxim admise vor fi obligatorii pentru noile tipuri de vehicule și pentru vehiculele noi așa cum prevede și Anexa V din Regulamentul (CE) nr. 661/2009 și nu pentru autovehiculele deja omologate.

Mai mult, conform Capitolului II din Regulamentul (CE) nr. 661/2009, această obligație îi incumbă constructorului și nu operatorului de transport așa cum abuziv au înțeles autoritățile statului nostru să mistifice înțelesul limpede și clar al normei europene.

De asemenea, nu sunt de acord cu afirmațiile făcute de instanța de fond în ultimul aliniat de la pagina 6 din sentința, cum că lipsa acestor plăcuțe reprezintă o încălcare gravă a importanței existenței unei uniformizări a legislațiilor de la nivelul Uniunii Europene.

Pe lângă faptul că această afirmație arată o necunoaștere a legii de către instanța de fond, această supoziție este și defăimătoare pe deasupra.

Ori, în speța de față, societatea tocmai aceasta a demonstrat, că în legislația națională existau transpuse și uniformizate prevederile legislației Uniunii Europene și nu sunte de acord cu afirmațiile unei instanțe necompetente cum că lipsa unui abțibild de pe autovehicul ar fi o încălcare gravă a unor norme europene.

Din păcate, având în vedere avalanșa de abuzuri săvârșite de pseudoinspectorii I.S.C.T.R. asupra societății petente, pseudoinspectori care nu mai au altă grijă în trafic decât verificarea abțibildelor de pe autovehiculele aparținând firmei petente, cât și ușurința și nepăsarea cu care tratează instanțele de judecată aceste abuzuri comise în trafic cu încălcarea dispozițiilor legislației Uniunii Europene, societatea a făcut un efort financiar și și-a dotat autovehiculele cu aceste abțibilde „atât de necesare menținerii ordinii și siguranței circulației în trafic".

Se depune în copie conformă Fișa de dimensiuni și mase nr. xxxxxxxx/29.04.2015 eliberată de Registrul Auto Român, în baza căreia a fost aplicată plăcuța cu dimensiuni pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX și numărul de identificare XLRTE85XC0E651899.

Apelanta pentetă, solicită corectarea eroarii comisă de instanța de fond în sentința apelată, judecarea în temeiul deciziilor și acordurilor adoptate de Uniunea Europeană, pe care reprezentanții României și-au luat angajamentul că le vor respecta prin semnarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană (Legea nr. 157/2005) și a O.G. nr. 27/2011 care au forță juridică superioară reglementărilor contrare din O.M.T.I. nr. 980/2011, să se constatate că societatea deține toate certificatele legale prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. c) din Directiva Consiliului 96/53/CE din 25 iulie 1996.

Pentru considerentele expuse, se solicită modificarea în tot a sentinței apelată și pe fondul cauzei anularea în totalitate a procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxx/14.10.2014, precum și exonerarea de la plata amenzii.

În subsidiar, se solicită casarea sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere că instanța de fond nu a judecat cauza prin prisma reglementărilor europene ce au forță juridică superioară reglementărilor interne contrare.

În drept, au fost invocate art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, a dispozițiilor legale incidente, în limitele prev. de disp. art. 479, alin. 1 din C.pr.civ., tribunalul constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Prin sentința atacată, Judecătoria a respins plângerea contravențională.

Prin apelul formulat, apelanta încearcă să acrediteze ideea că fapta pentru care a fost sancționată nu a fost corect încadrată, arătând că a fost sancționată în baza H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009, însă respectivul regulament nu conține nici o prevedere cu privire la contravenția pentru care a fost sancționată În consecință, consideră aplicabilă Directiva nr. 96/53/CE.

Sub acest aspect, Judecătoria a arătat pe larg argumentele legale pentru care această susținere a părții nu este întemeiată și a concluzionat, în mod corect, că încadrarea faptei, instanța constată că fapta reținută prin procesul-verbal de contravenție a fost corect încadrată, având în vedere că art. 4 pct. 61 din H.G. 69/2012 prevede că nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora reprezintă o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 , a Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 , a Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și a Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție.

Așa cum s-a arătat, sunt incidente dispozițiile H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, având în vedere că Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 transpune prevederile art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (4) din Directiva nr. 96/53/CE.

Aceste prevederi legale, au fost transpuse prin O. G. nr. 27/2011, fiind adoptată modalitatea dotării vehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate, așa cum reiese din art. 73 alin. 1-5 din O. G. nr. 27/2011.

Pentru aceste considerente, având în vedere și disp. art. 480 din Codul de procedură Civilă, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta petentă ___________________________ SRL, cu sediul în _________________________________________________ – Ploiești, nr. 172, parter, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 116/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în Târgoviște, __________________________ – 4, județul Dâmbovița, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta petentă ___________________________ SRL, cu sediul în comuna S_____ – _________________________________ – Ploiești, nr. 172, parter, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 116/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în Târgoviște, __________________________ – 4, județul Dâmbovița, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

C______ GHEORGHEDANCIU M_____

GREFIER,

M________ R_____

Judecător fond M____ D_____ M_____

Judecătoria Moreni

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

Red. D.M/4 ex./22.12.2015.

Publicitate