R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA Nr. 692/A

Ședința publică din 10 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N______-G______ I____

Judecător C_____ I____ M______

Grefier M_____ C________

Pe rol judecarea apelului formulat de pârâta M_____ L______, domiciliată în Reghin, Bulevardul Unirii, _____________, __________________, împotriva Sentinței nr. 630/22.06.2015 pronunțate de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta-pârâtă M_____ L______, lipsă fiind intimata-reclamantă E_____ S___.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se constată că la data de 9 noiembrie 2015, Tribunalul Specializat M____ a înaintat dosarul de insolvență nr. XXXXXXXXXXX14, prvind pe debitoarea _______________.

În temeiul art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că este competentă material, teritorial și general să soluționeze apelul, având în vedere și dispozițiile art. 96 pct.2 Cod procedură civilă și art.8 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Se constată că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 100 lei potrivit înscrisului aflat la fila 20 dosar.

La întrebarea instanței apelanta-pârâtă arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de apel.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare asupra apelului.

CURTEA DE APEL

Prin Sentința nr.630 din 22 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar E_____ S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul, M_____ L______, pârâtul fiind obligat să acopere pasivul debitorului, COȘLIROX S.R.L., respectiv, să plătească suma de 22.178 lei, precum și cheltuielile efectuate în procedura de insolvență a debitorului.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat următoarele:

În concret, judecătorul-sindic a reținut că pârâtul a avut calitatea de administrator statutar al debitorului, precum și că, așa cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ajungerii în insolvență (f. 3) și din completarea la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ajungerii în stare de insolvență:

1) administratorul statutar nu și-a îndeplinit obligația predării gestiunii la încetarea mandatului ca urmare a intrării debitorului în faliment, cauză din care nu se poate determina starea, situația și destinația activelor debitorului evidențiate în ultima situație financiară anuală (2009) afișată pe site-ul ministerului de resort, conform căreia, la ________________________ patrimoniul debitorului existau evidențiate valori pozitive ale activelor circulante (65.736). Astfel, aceste valori care nu au fost identificate faptic de lichidator și nici nu se cunoaște destinația lor efectivă, așa încât, procedând la recalificarea faptelor ilicite menționate, judecătorul-sindic reține că sunt aplicabile prevederile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;

2) administratorul statutar nu și-a respectat obligația legală de a organiza și conduce contabilitatea debitorului, în sensul că nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea, a întocmit o contabilitate care nu reflectă situația financiară reală a debitorului, nu a întocmit documentele contabile, nu a depus documentele prevăzute de lege la organul fiscal, motiv pentru care nu se cunoaște situația financiară reală a debitorului la momentul intrării în faliment, așa încât sunt aplicabile prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;

3) administratorul statutar nu a justificat situația și destinația activelor patrimoniale evidențiate în situația financiară, modul în care acestea au ieșit din patrimoniul debitorului ori cauzele din care nu s-a respectat obligația legală de evidențiere a acestor operațiunilor în contabilitate, așa încât judecătorul-sindic reține că se nasc prezumțiile simple că administratorul statutar a deturnat sau a ascuns o parte din activul debitorului și a existenței legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, care nu au fost răsturnate de pârât;

4) administratorul statutar nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile, așa încât judecătorul-sindic reține că se nasc prezumțiile simple că administratorul statutar nu și-a respectat obligația de organizare și conducere a contabilității în conformitate cu legea și a existenței legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, care nu au fost răsturnate de pârât. Astfel, o prezumție simplă se impune în aplicarea regulii de drept în materie, conform căreia prezumția este derivată din ceea ce se întâmplă cel mai adesea (praesumptio sumitur de eo quod plerumque fit). Așadar, în concret, nerespectarea obligației de organizare și conducere a contabilității în conformitate cu legea echivalează cu o sustragere față de participanții în procedură cu atribuții de verificare și control a activității debitorului, respectiv lichidatorul judiciar și judecătorul-sindic. Or, aplicând prezumția, judecătorul-sindic reține că, cel mai frecvent, documentele contabile nu sunt întocmite sau sunt întocmite fictiv ori fără să reflecte realitatea atunci când administratorul statutar intenționează să sustragă de la verificare și control toată sau o parte din activitatea financiară a debitorului, respectiv să ascundă faptul că anumite operațiuni nu au fost înregistrate sau au fost înregistrate în neconformitate cu legea.

În concluzie, s-a reținut că sunt întrunite toate condițiile atragerii răspunderii pentru ajungerea debitorului în stare de insolvență, respectiv existența prejudiciului constând în neplata obligațiilor față de creditori, conform tabelului definitiv de creanțe, săvârșirea unei fapte ilicite prevăzute de lege constând în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și în aceea că a deturnat sau ascuns o parte din activul debitorului, potrivit art. 138 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, existența prezumată a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și ajungerea societății în stare de insolvență, precum și săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție sub forma intenției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel M_____ L______, solicitând modificarea hotărârii și, rejudecând în fond cauza, respingerea cererii privind angajarea răspunderii personale a apelantei.

În motivarea apelului s-a arătat că, din anul 2006, apelanta nu a mei desfășurat nicio activitate pe această firmă, motivat de faptul că în urma contractării unui credit de la bancă a pierdut totul, inclusiv locuința pe care o avea și a fost nevoită să plece la muncă în străinătate pentru a-și crește cei doi copii și a întreține familia. Așa se face că nu s-a putut prezenta la interogatoriu la termenul de judecată fixat de instanța de fond, fapt pe care-l dovedește cu contractul de muncă de scurtă durată încheiat cu o firmă din Germania la data de 01.05.2015 pentru perioada 01.05.xxxxxxxxxxxxx15. Mai precizează faptul că pe lângă creditul contractat de la bancă pentru mica afacere de comerț desfășurată în perioada 2002-2006, activitatea firmei a fost influențată și de conjunctura economico-financiară de la acea vreme, în special de criza economică. Astfel, în localitatea Reghin au fost deschise mai multe supermarketuri printre care : Billa, Profi, Kaufland, etc, care au atras clientela, astfel că micul magazin de cartier al apelantei a început să intre în declin din anul 2005. ȘI pentru că trebuia să restituie creditul pe care-l contractase pentru activitatea magazinului și care a fost garantat cu apartamentul unde locuia, apelanta a hotărât împreună cu soțul să plece la muncă în străinătate pentru a putea să achite datoriile față de bancă și față de bugetul statului, iar în final a pierdut totul.

Apelanta a arătat că, în dorința de a ieși din impas a omis să suspende prin ORC activitatea firmei, iar din luna mai 2009 a intrat în vigoare OUG 34/2009 privind impozitul forfetar, care a majorat în mod artificial datoria firmei a cărei asociat unic și administrator a fost. Prin cererea privind angajarea răspunderii personale a apelantei, lichidatorul judiciar a arătat că „din cauza neținerii evidenței contabile în conformitate cu legea nu se poate urmări valorificarea stocului de materiale din patrimoniul societății, …și nu au fost depuse bilanțurile contabile anuale la unitățile teritoriale competente…”. Atragerea răspunderii apelantei s-a solicitat în temeiul prevederilor art.138 alin.1, lit.d din Legea nr.85/2006 – privind procedura insolvenței, în sensul că: „contabilitatea societății nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale”. Dion formularea textului de lege privind angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere rezultă că enumerarea faptelor este expresă și limitativă.

Apelanta consideră că nu s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate între faptele administratorului (acela de a depune cu întârziere situațiile financiare) și prejudiciu.

Analizând apelul declarat din perspectiva motivelor invocate și a prevederilor art.476 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Apelanta a înțeles să critice hotărârea atacată, atât sub aspectul stabilirii stării de fapt, cât și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză (art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006).

În ceea ce privește starea de fapt, apelanta a încercat să evidențieze împrejurarea că nu s-a dezinteresat în mod voit de situația societății pe care o administra, ci din considerente materiale, a fost nevoită să plece la muncă în străinătate.

Apelanta a dovedit șederea în Germania doar pentru perioada 01.05.xxxxxxxxxxxxx15 (f.5-6 dosar apel), aceasta în contextul în care i se impută neîntocmirea actelor contabile, încasări și plăți începând cu anul 2005, și nedepunerea bilanțurilor contabile și a declarațiilor fiscale după anul 2009. Oricum, împrejurarea plecării din țară a apelantei , chiar dacă ar fi fost dovedită, este lipsită de relevanță, atâta timp cât responsabilitatea organizării și conducerii contabilității îi revenea în virtutea funcției de administrator pe care și-a asumat-o și care nu a încetat odată cu plecarea sa din țară. Apelanta avea obligația de a asigura în continuare ținerea corespunzătoare a evidenței contabile a societății.

În legătură cu motivul de apel privind cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, Curtea reține că aceste argumente trebuiau invocate, eventual, într-o contestație la completarea la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.

Pe de altă parte, faptul că societatea debitoare nu a avut activitate după anul 2005 trebuia să se reflecte în înregistrarea la organul fiscal a unei hotărâri de suspendare a activității societății, prin diligența apelantei. Această suspendare a activității ar fi scutit societatea de stabilirea și impunerea impozitului forfetar în anii 2009 și 2010, cu consecința diminuării creanței fiscale înscrise în tabelul de creanțe al debitoarei Coșlirox SRL.

În legătură cu îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii administratorului întemeiată pe prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea reține că judecătorul sindic a făcut o justă analiză a îndeplinirii tuturor cerințelor pentru atragerea răspunderii, iar apelanta nu aduce argumente convingătoare pentru înlăturarea concluziei îndeplinirii condițiilor.

Existența raportului de cauzalitate între neținerea corectă a contabilității și starea de insolvență a societății rezultă cu prisosință, în condițiile în care apelanta nu ar fi „abandonat” societatea și ar fi cerut la timp suspendarea activității acesteia, s-ar fi eliminat obligațiile fiscale, care de altfel sunt singurele creanțe înscrise în tabel.

Față de argumentele arătate Curtea va respinge, în temeiul prevederilor art.480 Cod procedură civilă, apelul formulat, menținând, ca legală și temeinică, hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de M_____ L______, cu domiciliul în Reghin, ____________________, _____________, județul M____, împotriva Sentinței nr.630/22.06.2015 pronunțate de Tribunalul Specializat M____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.11.2015.

Red.C.I.M.

Tehnored.E.S.

4 exp.

Jud.fond.F.L______

Dată concept.10.12.2015

Data tehnored.10.12.2015