Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
9453/2015 din 15 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CLUJ-N_____

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9453/2015

Ședința publică de la 15.10.2015

Completul constituit din

PREȘEDINTE: M____ I_______

GREFIER: T______ A_____


Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe creditoarea C__ C________ CREDIT IFN CLUJ-N_____ în contradictoriu cu debitoarea B_____ I_____, privind și pe terț poprit ______________>, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constatã lipsa pãrților, situație în care instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței.

La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că, la data de 31.07.2015, s-a primit din partea I.T.M. Cluj un răspuns la adresa efectuată de instanță, f. 18, iar la data de 30.07.2015, f.21, creditoarea a arătat ca renunță la cererea de validare în ceea ce o privește pe debitoarea B_____ I_____, f. 21. De asemenea, instanța constată că, la data de 14.10.2015, debitoarea B_____ I_____ a depus precizări și înscrisuri

Potrivit art. 246 C.pr.civ. 1865, instanța rămâne în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecată a creditoarei.


INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:

Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N_____ la data de 01.07.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, creditoarea C__ C________ CREDIT IFN CLUJ N_____, cu sediul în Cluj N_____, ________________________. 33, _________________, cod de identificare fiscalǎ xxxxxxxx, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea BODIS I_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu dom. în Cluj N_____, __________________, ________________ și cu terțul poprit _______________ sediul în Cluj N_____, ____________________, jud. Cluj, să dispună validarea popririi înființată de către S. C. P. E. J. A___ D_____ și Oszoczki A_____, în cadrul dosarului nr. 583/a/2012, asupra sumelor pe care debitoarea le are de încasat de la terțul poprit, în vederea realizării creanței de 5229 lei, datorate în baza Contractului de credit nr. 125 din 10.11.2011, respectiv să aplice terțului poprit amenda prevăzută de lege, pentru neîndeplinirea obligațiilor sale, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivarea demersului sǎu procesual, creditoarea a indicat, în esențǎ, cǎ deși terțului poprit i-a fost comunicată împrejurarea înființării popririi, acesta nu a înțeles a respecta măsura dispusă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 460 din C. proc. civ.

În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 3 - 5 ).


La data de 30.07.2015, creditoarea a învederat că a fost recuperată suma datorată, astfel că renunță la cererea de validare a popririi formulată ( f. 21 ).


Debitoarea a depus, la 14.10.2015, precizări ( f. 22 - 23 ), reliefând că suma datorată a fost achitată, iar referitor la amenda la care se face referire în cerere, a menționat că a existat o înțelegere verbală, iar societatea unde este angajată nu a primit vreo sesizare, având sediul în altă locație decât cea indicată de creditoare.

Debitoarea a anexat înscrisuri ( f. 24 - 31 ).


Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 246 alin. (1) din C. proc. civ. 1865, Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, această manifestare de voință urmând a fi constatată de instanță prin încheiere dată fără drept de apel, potrivit art. 246 alin. (2) din C. proc. civ. 1865. Așadar, legiuitorul oferă reclamantului posibilitatea de a renunța la judecată, în condițiile pe care le stabilește în cuprinsul art. 246 din C. proc. civ. 1865, ca o manifestare concretă a dreptului de dispoziție al părților în procesul civil, pentru ipoteza în care cererea de renunțare este formulată după ce s-au deschis dezbaterile asupra fondului cauzei fiind necesară învoirea celeilalte părți, potrivit art. 246 alin. (4) din C. proc. civ. 1865.

În ce privește prezentul litigiu, instanța observă că, la 30.07.2015, creditoarea a depus un script prin care a învederat că renunță la cererea de validare a popririi ( f. 21 ), din cuprinsul precizărilor debitoarei, înregistrate la 14.10.2015, rezultând că și aceasta pretinde încheierea dosarului, ca urmare a achitării sumei datorate ( f. 23 ).

În consecințǎ, ținând seama de manifestarea de voință a creditoarei, potrivit art. 246 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. 1865, instanța urmează a lua act de renunțarea sa la judecarea cererii formulate.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Ia act de renunțarea creditoarei C__ C________ CREDIT IFN CLUJ N_____, cu sediul în Cluj N_____, ________________________. 33, _________________, cod de identificare fiscalǎ xxxxxxxx, la judecarea cererii formulatǎ în contradictoriu cu debitoarea BODIS I_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu dom. în Cluj N_____, __________________, ________________ și cu terțul poprit _______________ sediul în Cluj N_____, ____________________, jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 15.10.2015.


JUDECĂTOR, GREFIER,

M____ I_______ T______ A_____



Red. / Tehn. MI

05.11.2015 - 5 ex.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025