Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 576/2015

Ședința publică de la 15 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G_______ P_____

Judecător E____ G________

Grefier A__-M____ P________

S-au luat în examinare cererile de apel formulate de apelantul-intimat Cabinet Individual de Insolvență A______ M_______ - în calitate de lichidator judiciar al S.C. " X-Tream Trading" S.R.L. în contradictoriu cu intimatul-apelant Z_________ L_____, împotriva sentinței civile nr. 856/2015 din 06.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 856/2015 din 06.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă în parte cererea formulată de „Casa de Insolvență M______” IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. „X- Tream Trading” S.R.L. IAȘI, în contradictoriu cu pârâtul Z_________ L_____.

S - a stabilit răspunderea personală a pârâtului Z_________ L_____ pentru pasivul debitoarei falite, S.C. „X- Tream Trading” S.R.L., în sensul că a obligat pârâtul să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, până la concurența sumei de 42, 897 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, s - a dispus ca executarea silită a sentinței sa se efectueze în condițiile art. 142 alin. 2, la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția sa de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca, potrivit relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, societatea s-a înființat la data de 02.10.2008 și a avut ca asociat și administrator statutar pe toată perioada funcționării sale pe Z_________ L_____.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul respectiv.

Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat a susținut reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina administratorului societății debitoare.

Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, tribunalul a reținut că prâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, d și e din Legea insolvenței.

Verificând cele ce reclamanta a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat că nu s-a probat că, într-adevăr, pârâtul a ținut o contabilitate fictivă sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar a susținut în raportul cauzal inițial că nu a putut intra în posesia tuturor documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect.

Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și, eventual, bunurile existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia.

Prin urmare, instanța nu a reținut săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la faptele de la art. 138 lit. a și e, din analiza documentațiilor atașate cererilor de creanță înregistrate și a indicatorilor financiari de pe site-ul MEF, efectuată de către lichidatorul judiciar, a rezultat existenta unor creanțe fiscale ce derivă din titluri executorii emise în perioada mandatului pârâtului.

Instanța a apreciat că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său și ascunderea de active din patrimoniul societății, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura, la sfârșitul anului 2008, cu disponibilități bănești de 31.022 lei, stocuri de 8.771 lei si active imobilizate de 3.104 lei.

Pârâtul nu a predat aceaste bunuri, în valoare de 42.897 lei, lichidatorului judiciar pentru a le valorifica și pentru a distribui sumele rezultate creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, însușindu-le în folosul propriu. Această valoare ar putea acoperi parțial creanțelor înscrise in tabelul definitiv, până la concurența sumei de 42.897 lei.

Prin urmare, nefolosirea sumelor arătate pentru achitarea debitelor a contribuit la apariția sării de insolvență.

Împotriva sentinței civile nr. 856/2015 din 6.05.2015 a Tribunalului Iași, au formulat apel Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ și de Z_________ L_____.

În motivarea apelul pe care l – a declarat, Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ sustine ca deși, în considerentele sentinței, instanța de fond menționează faptul că, potrivit raportului lichidatorului judiciar, debitoarea deținea în patrimoniu, la nivelul lunii decembrie 2008, active în valoare totală de 43.039 lei, reprezentând active imobilizate de 3.104 lei, stocuri de 8.771 lei, creanțe de încasat de 142 lei si disponibilități bănești de 31.022 lei, totuși, în final, consideră că pârâtul poate fi obligat doar la plata contravalorii stocurilor evidențiate în bilanțul la 2008, a activelor imobilizate și a disponibilităților din casa și bancă.

Astfel, instanța de fond apreciază în mod nefondat că nerecuperarea creanțelor debitoarei nu s-ar încadra în prevederile art. 138. Atâta timp cât instanța, din analizarea actelor existente la dosar, a apreciat că pârâtul a folosit în interes propriu activele circulante constând în stocuri și disponibilități bănești, precum și activele imobilizate, pentru identitate de rațiune s-ar fi impus să constate același lucru și cu privire la creanțele de încasat ale debitoarei, acestea făcând și ele parte din activul debitoarei.

Sustine lichidatorul judiciar ca dispozițiile articolului 138 din Legea 85/2006 stabilesc faptul că "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin, (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte...".

Așadar, textul de lege se referă la pasivul debitoarei ori la o parte a acestui pasiv, dar nicăieri în cuprinsul Legii 85/2006, nu există vreo dispoziție care să limiteze cuantumul acestui pasiv la valoarea activelor nepredate ale debitoarei. Legea 85/2006 nu limitează răspunderea patrimonială a persoanelor care se fac vinovate de falimentul unei societăți comerciale la valoarea activului respectivei societăți și, cu atât mai puțin, la valoarea unei părți a respectivului activ.

Apreciază apelantul că și pasivitatea pârâtului în ceea ce privește recuperarea acestor creanțe a contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți, prin împlinirea termenului de prescripție cu privire la respectivele creanțe procurându-se un folos persoanelor în beneficiul cărora curgea prescripția.

De asemenea, neplata la timp a obligațiilor fiscale generează în sarcina debitoarei majorări de întârziere, situație care ar fi putut fi evitată dacă resursele societății ar fi fost folosite în scopul onorarii acestor obligării.

Consideră apelantul că răspunderea persoanelor vinovate nu poate fi limitată doar la contravaloarea stocurilor și a disponibilităților bănești; prin utilizarea activelor în interes personal s-a cauzat societății un prejudiciu constând în acumularea de datorii, care, la rândul lor, au atras perceperea de majorări de întârziere.

Astfel, prejudiciul cauzat debitoarei și, implicit, creditorilor acesteia, nu se rezumă doar la valoarea activului nepredat de pârât, ci cuprinde datoriile neachitate și majorările de întârziere.

Mai afirmă apelantul că, în mod greșit, instanța de fond a concluzionat că nu poate fi reținută fapta prevăzută de dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, atâta timp cât societatea nu a mai depus la organele fiscale declarații și situații financiare din anul 2008, iar legislația fiscală prevede în mod imperative obligativitatea depunerii acestor documente.

In practica judiciară s-a apreciat de multe ori faptul că neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru societatea comercială, astfel încât, o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul societății trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legale. (Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 823/17.06.2007).

Lichidatorul judiciar solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 856/06.05.2015 și admiterea în întregime a cererii, cu consecința obligării pârâtului Z_________ L_____ la plata, din averea proprie, a întregului pasiv al debitoarei ___________________” SRL, în cuantum de 50.063,90 lei, așa cum a fost el stabilit în cursul procedurii falimentului.

Z_________ L_____ susține, în motivarea apelului, că, din momentul înființării ___________________” SRL, activitatea s-a desfășurat normal pana la sfârșitul anului 2008, moment in care a încercat sa diversifice activitatea firmei, lucru nereușit, firma intrând in insolventa.

In aceste condiții, starea de insolvență a avut ca principală cauză climatul economic de criza, ce nu a permis o dezvoltare durabilă, iar administratorul nu a contribuit cu nimic la starea de insolvență, neputând fi răspunzător pentru paguba creată.

Apelantul arată că a împrumutat firma si, datorita riscului comercial, a pierdut suma cu care a început afacerea.

Apreciază apelantul că, pentru atragerea răspunderii, nu este suficient să se fi dispus continuarea activității, chiar dacă se înregistrau pierderi, ci trebuia probată împrejurarea că s-a dispus în interes personal continuarea acestei activități, fapt neprobat.

În speță, nu a fost dovedit în niciun fel că bunurile societății au fost folosite în folosul propriu al apelantului sau al unei alte persoane (art. 138 lit. a).

Apelantul consideră că nu poate fi reținută nici incidența dispozițiilor art. 138 lit. c din lege, care presupune continuarea activității societății, în interes personal, activitate ce ducea societatea la încetare de plăți. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminenței insolvabilități a debitoarei.

Condiția interesului personal în continuarea activității nu a fost dovedită de niciuna dintre creditoare si nu s-a făcut dovada că s-a cauzat starea de insolvență, prin continuarea unei activități în folosul propriu.

În cauză nu s-a făcut dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă, a administratorului și prejudiciu, iar natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 Cod civil.

În consecință, aceasta presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 998-999 Cod civil, în mod cumulativ.

Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă categoria faptelor (lit. a-g), prejudiciul este acela al provocării sau contribuirii la ajungerea debitoarei în starea de insolvență și trebuie să existe o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, iar uneori acest element trebuie dublat de un scop, culpa persoanei chemată a răspunde fiind apreciabila in concrete.

Apelantul apreciază că invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, faptele enumerate de lege au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorilor, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Z_________ L_____ solicită respingerea cererii de angajare a răspunderii sale materiale personale, ca nefondată si nelegala și să se observe faptul că, la instanța de fond, a fost propus martorul B_____ I_____ (fost angajat al societății) care nu a fost introdus si audiat in cauza.

Nici Ivascu I_____ care, la data respectiva era patronul firmei si principalul răspunzător pentru situația firmei, nu a fost audiat, deși a cerut acest lucru.

Astfel, apelantul solicită ca instanța de apel sa trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond, având in vedere ca, în cauza, au fost încălcate norme de procedura.

Examinând criticile formulate, Curtea constată că apelurile sunt nefondate.

Referitor la apelul formulat de pârâtul Z_________ L_____, Curtea constată următoarele:

Pârâtului i s-a atras răspunderea în temeiul art. 138 lit. a, potrivit cu care se poate atrage răspunderea persoanei din conducerea societății debitoare dacă se dovedește că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în al unei alte persoane.

În cauză, în mod judicios, judecătorul sindic a constatat că este aplicabil acest text.

Aceasta deoarece din bilanțul contabil al societății rezultă că, la sfârșitul anului 2008, societatea debitoare figura cu active în valoare de 42.897 lei, astfel cum au fost enumerate de judecătorul fondului, respectiv: stocuri în valoare de 8.771 lei, disponibilități bănești de 31.022 lei și active imobilizate de 3.104 lei, iar datoriile societății, în același moment, erau în valoare de 45.121 lei.

Pârâtul, fost administrator al societății debitoare, nu a justificat modul de utilizare a acestor active, astfel că, în mod corect, judecătorul sindic a stabilit că există prezumția utilizării în interes propriu.

Este cert că, dacă pârâtul ar fi valorificat activul în vederea stingerii datoriilor societății - care erau, valoric, apropiate de valoarea activului -, societatea nu ar fi ajuns în incapacitate de plată și, implicit, în starea de insolvență.

În cauză, în raport de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, soluția judecătorului sindic este corectă.

Pârâtul, nici în fața instanței de apel, nu a înțeles să justifice modul de utilizare al activului societății, astfel că nu a înlăturat prezumția folosirii acestuia în interesul lui. Curtea observă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale speciale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și, în special, legătura de cauzalitate dintre faptă – folosirea resurselor în interes propriu - și prejudiciu – ajungerea societății în insolvență.

Pe cale de consecință, criticile formulate în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt fondate.

Și apelul formulat de Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ este nefondat.

În acest sens, Curtea reține că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dispoziții care stabilesc faptul că judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei ajunsă în stare de insolvență să poată fi suportată de membrii organelor de conducere.

Astfel, criticile apelantei referitoare la împrejurarea că, în mod obligatoriu, judecătorul sindic trebuie să procedeze la obligarea pârâtului la întregul pasiv rămas neacoperit nu pot fi primite.

Curtea notează că din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006 rezultă că judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă numai în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.

Curtea constată că, în mod judicios, judecătorul sindic nu a avut în vedere, pentru ipoteza prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, nerecuperarea creanțelor în sumă de 142 lei.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de recuperat creanțe nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 138 lit. a.

În acest sens, instanța de apel reține, pe de o parte, că atât timp cât lichidatorul judiciar recurent a susținut că Z_________ L_____ nu a recuperat creanțele, în valoare de 142 lei, de la debitorii societății pe care o administra este cert că aceste sume de bani nu au fost folosite de către intimat în folosul său propriu, iar, pe de altă parte, Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ nu a probat că respectivele creanțe nu ar fi fost recuperate pentru că intimatul a intenționat ca ele să fie folosite în beneficiul unor terțe persoane.

Față de cele ce preced, Curtea constată că judecătorul sindic a admis în parte acțiunea promovată de Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ și a obligat pârâtul la suportarea în parte a pasivului societății debitoare, până la concurența sumei de 42.897 lei, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 litera a din Legea nr.85/2006.

D____ consecință, în baza art.480 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se vor respinge apelurile declarate de Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ și de Z_________ L_____, ca nefondate.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de Cabinetul Individual de Insolvență A______ M_______ și de Z_________ L_____ împotriva sentinței civile nr. 856/2015 din 6.05.2015 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 15.12.2015.

Președinte, E____ G________		Judecător, G_______ P_____
	Grefier, A__-M____ P________

Redactat/Tehnoredactat: PG

Tehnoredactat: PAM

2 exemplare/25.01.2016

Tribunalul Iași: C_____-B_____ M______