R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 108/2016
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M_____ B____
Grefier C______ M_____ C_____
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B____ I___ și B____ A______ și pe pârâta ______________, având ca obiect reziliere contract comodat.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților, avocat M____ R_____ A___ în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea privind soluționarea prezentei cauze și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reprezentantul reclamanților lasă la aprecierea instanței modalitatea soluționării excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 23.09.2015 sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXXX, reclamanții B____ I___ și B____ A______ au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ______________, rezilierea contractului de comodat nr. 1/18.01.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții sunt proprietari ai imobilului situat în Oradea, _________________, și în baza contractului de comodat au dat în folosință gratuită o suprafață de 50 de mp din imobil pârâtei, pe termen nelimitat.
Au mai arătat reclamanții că de la data dării în folosință gratuită, respectiv 18.01.2008, pârâta nu a achitat nicio sumă de bani pentru achitarea cheltuielilor aferente funcționării și utilizării imobilului și nici nu se mai justifică obiectul contractului întrucât de la data încheierii contractului administratorul pârâtei nu s-a prezentat deloc la imobil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1020-1021, art. 1439 Cod civil.
În probațiune s-au depus la dosar, în copie, contract de comodat, notificare, declarație, procură, adrese.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și expune poziția sa procesuală.
La termenul de judecată din data de 11.01.2016 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată se solicită rezilierea unui contract de comodat, cererea fiind neevaluabilă în bani.
Cererea de chemare în judecată nu se încadrează în niciuna dintre cererile enumerate limitativ de art. 94 Cod procedură civilă pentru care este prevăzută competența de soluționare în favoarea judecătoriilor.
Conform art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Constatând că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, competența materială aparține tribunalului, fiind o necompetență de ordine publică, în temeiul art. 129, 130, 132 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu, și să decline în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea, invocată de instanță din oficiu.
Declină în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B____ I___ și B____ A______, cu domiciliul procesual ales în Oradea, _____________________. 1, __________________, la cab av. M____ R_____ A___, în contradictoriu cu pârâta ______________, cu sediul în Oradea, _________________, jud. Bihor.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B____ MIRCEACMECIU C______
red.B.M.
Tehnored. C.C.M.
5 ex./19.01.2016
3 __________________________________ I___
- B____ A______
- ______________