Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 127
Ședința publică de la 19 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A_____ I____
GREFIER - A______ D_______
Ministerul Public - P________ de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C____ P______.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul B___ N______, având ca obiect infracțiunilor prev. de art. 335 alin 1 C.p. și art. 336 alin 1 C.p. cu aplic art. 38 alin 2 Cp, respectiv art. 334 alin 4 Cp și art. 335 alin 1 Cp cu aplic art. 38 alin 2 Cp, toate cu aplic art. 38 alin 1 Cp.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, , legitimat cu CI ________ nr.xxxxxx, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la Brigada de Poliție Rutieră.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în baza art.387-388 C.pr.pen., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnarea inculpatului B___ N______ la două pedepse cu închisoarea între limitele legale pentru săvârșirea infr. prev. de art. 335 alin. 1 C. pen., respectiv conducere fără permis (2 fapte), a unei infr. prev. de art. 336 alin. 1 C. pen., respectiv conducere în stare de ebrietate și a unei infr. prev. de art. 334 alin. 4 C. pen., respectiv conducerea unui vehicul care nu avea drept de circulație pe teritoriul României. În temeiul art. 66 C. pen. solicită aplicarea pedepselor complementare prevăzute la acest articol, în temeiul art. 65 C. pen. solicită aplicarea pedepselor accesorii prev. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. În temeiul art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. solicită ca inculpatului să i se dea spre executare pedeapsa cea mai grea, cu aplicarea unui spor de 1/3 din totalul pedepselor. În temeiul art. 45 C. pen. solicită contopirea pedepselor complementare și accesorii, iar în temeiul art. 274 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I.Actul de sesizare.
Prin rechizitoriul nr. 7496/P/2014 emis la data de 13.10.2015 de P________ de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B___ N______, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 335 alin 1 C.p. și art. 336 alin 1 C.p. cu aplic art. 38 alin 2 Cp, respectiv art. 334 alin 4 Cp și art. 335 alin 1 Cp cu aplic art. 38 alin 2 Cp, toate cu aplic art. 38 alin 1 Cp.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că :
1. În data de 06.07.2014, inculpatul se afla în zona Piața Sudului din București, unde lucra ca zilier pentru numitul I______ N______. În acest context, inculpatul a luat cheile autoutilitarei marca Mercedes cu nr. de înmatriculare P0893BM, proprietatea angajatorului, fără a-l înștiința pe acesta din urmă și s-a deplasat la volanul vehiculului spre ___________________________-a reținut că în drumul său, inculpatul a lovit motocicleta condusă de numitul C_____ G_____, din impact rezultând vătămarea acestuia, necesitând 12-14 zile de îngriijiri medicale. Organele de poliție sosite la fața locului au constatat faptul că inculpatul nu are permis de conducere. Cu același prilej, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul efectuării acesteia la ora 22:46 fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind condus la I.N.M.L unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, inculpatul a fost înregistrat având o alcoolemie de 1,35 g%o la ora 23:25 și de 1,15 g%o la ora 00:25. S-a stabilit că la momentul producerii accidentului, la ora 22:00, inculpatul avea o alcoolemie de 1,65 g%o.
2. La data de 05.11.2014, inculpatul B___ N______ a luat cheile aceluiași autovehicul, fără cunoștința proprietarului acestuia, numitul I______ N______, și s-a deplasat cu acesta pe _______________________ moment dat, inculpatul a fost oprit pentru control de către polițiști din cadrul Secției 19 Poliție. Cu acest prilej s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere și că autoutilitara este înmatriculată în alt stat și nu are drept de circulație în România.
Prin încheierea din 24.11.2015 a judecătorului de cameră preliminară, definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 7496/P/2014 emis la data de 13.10.2015 și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul B___ N______ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 335 alin 1 C.p. și art. 336 alin 1 C.p. cu aplic art. 38 alin 2 Cp, respectiv art. 334 alin 4 Cp și art. 335 alin 1 Cp cu aplic art. 38 alin 2 Cp, toate cu aplic art. 38 alin 1 Cp.
II.Apǎrarea inculpatului.
Inculpatul a recunoscut faptele comise, astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare.
III.Probatoriul.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de depistare din datele de 06.07.2014, respectiv 05.11.2014; proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 06.07.2014; proces-verbal de prelevare; buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1367/07.07.2014; raport de expertiză medico-legală nr. 74/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declarațiile martorilor O_____ C_______, C_____ G_____, I______ N______, J____ S____ I____ și C_____ F_____ V______; fișă cazier judiciar inculpat B___ N______, declarațiile date de B___ N______ în calitate de suspect/învinuit/inculpat.
În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul B___ N______, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 22), cauza fiind judecată, la cererea acestuia, fără readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, potrivit disp. 375 și 377 Noul C.pr.pen., inculpatul recunoscând fapta pentru care a fost trimis în judecată și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.
IV.Situația de fapt.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt:
Cu referire la ambele fapte, instanța constată faptul că inculpatul lucra în calitate de zilier pentru martorul I______ N______, aspecte reținute de instanță pe baza coroborării susținerilor celor doi, inculpatul conducând respectivul autovehicul în urma sustragerii acestuia (pentru infracțiunea de furt dispunându-se clasarea ca urmare a retragerii plângerii prealabile deși această instituție nu înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunii de furt)
V În drept, instanța reține următarele:
1.Faptele inculpatului, care la data de 06.07.2014 și 05.11.2014 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare P0893BM pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere întrunesc elementele constitutive a 2 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, instanța apreciază că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de conducere autovehiculului marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare P0893BM pe artere deschise circulației rutiere din municipiul București, acestea fiind drumuri publice în înțelesul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 - „orice cale de comunicație terestră, destinată traficului rutier, dacă este deschisă circulației publice”.
Condiția atașată de legiuitor elementului material al infracțiunii, constă în aceea ca autovehiculul să fie condus de către o persoană ce nu este posesor al unui permis de conducere, această condiție fiind îndeplinită în cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de verificare întocmite de organele de poliție (f.20,22 dup).
Urmarea imediată a săvârșirii faptei este reprezentată de o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice, relații sociale ce trebuie protejate prin asigurarea unui climat regulamentar de conducere a unor vehicule pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instața reține că inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni cu intenție indirectă, în accepțiunea art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., prevăzând și acceptând consecințele faptelor sale.
2.Fapta inculpatului, care la data de 06.07.2014, a condus autovehiculul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare P0893BM pe artere deschise circulației rutiere din municipiul București, având o alcoolemie de peste 0,80 g%o, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C: pen. Instanța apreciază că își mențin relevanța considerentele expuse anterior cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. și în ceea ce privește elementele prescrise de norma de incriminare a infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C. pen., cu mențiunea că în acest caz, condiția atașată elementului material constă în aceea ca persoana ce conduce autovehiculului să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. Sub acest aspect, instanța reține că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 74/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmit de I.N.M.L, s-a stabilit că la momentul depistării în trafic a inculaptului, la ora 22:00, acesta avea o alcoolemie de 1,65 g%o.
Având în vedere că cele trei infracțiuni imputate inculpatului au fost săvârșite la date diferite (06.07.2014 și 05.11.2014), neintervenind condamnarea definitivă pentru una dintre ele, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 38 C. pen., în vederea existenței concursului de infracțiuni.
3.Cu privire la infracțiunea de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 4 C. pen, imputată inculpatului, instanța reține că fapta acestuia din data de 05.11.2014, nu este prevăzută de legea penală
Potrivit art. 334 alin. 4 C.pen conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Astfel, instanța reține că pentru a lămuri întinderea sferei de incriminare a acestei infracțiuni, este necesar a se stabili semnificația sintagmei„ fără drept de circulație în România” în contextul împrejurărilor reținute în prezenta cauză.
Sub acest aspect, instanța apreciază a fi relevante dispozițiile art. 82 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora autovehiculele înmatriculate în alte state pot circula pe teritoriul României numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule.
Totodată, instanța constată faptul că potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate în alte state, se consideră asigurate dacă numărul de înmatriculare//înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România sau dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România. Același act normativ, prin dispozițiile art. 64, prevede faptul că încălcarea obligației de asigurare menționată la art. 48 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, competența de constatare revenind personalului Poliției.
Având în vedere faptul că în cauză, autovehiculul pe care l-a condus inculpatul este înmatriculat în Bulgaria, însă asigurarea obligatorie încheiată potrivit legislației din acel stat a expirat la data de 01.10.2014 (f.64 dup), anterior datei de 05.11.2014 când a fost depistat în trafic de organele de poliție, instanța apreciază că situația petentului se încadrează în domeniul de aplicare a art. 48 raportat la art. 64 din Legea nr. 136/1995.
Astfel conducerea unui autoturism înmatriculat în străinătate fără asigurare (deși în situația dată autoturismul nu are drept de circulație pe teritoriul României) a fost sancționată în mod expres de legiuitor ca și contravenție, prevederile art. 334 alin. 4 C.pen aplicându-se în orice altă situație în care un autoturism înmatriculat în străinătate nu are drept de circulație pe teritoriul țării noastre (de ex. un autoturism înmatriculat într-o țară cu care nu există convenție bilaterală care să permită circulația pe teritoriul țării noastre sau un autoturism înmatriculat într-un stat nerecunoscut de România).
Acest lucru se impune având în vedere caracterul special al dispozițiilor art. 64 din Legea 136/1995, legiuitorul apreciind că în acest caz concret conducerea unui autoturism care nu are drept de circulație pe teritoriul țării atrage o sancțiune contravenționale.
Chiar și dacă s-ar considera că autoturismul condus de inculpat nu ar fi avut dreptul de a circula pe teritoriul României, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea sa penală, fapta fiind comisă din culpă.
Astfel potrivit art. 30 C. pen nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației ori împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanță agravantă sau element circumstanțial agravant starea, situația ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.
(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.
În cuprinsul art. 30 C.pen. legiuitorul a reglementat eroarea asupra tipicității, cauză care înlătură tipicitatea subiectivă, în acest caz fapta fiind comisă fără forma de vinovăție cerută de lege (aspect ce rezultă din formularea cerută de legiuitor:nu constituie infracțiune) și eroarea asupra antijuridicității, care constituie o cauză de neimputabilitate (aspect ce rezultă din formularea cerută de legiuitor:nu este imputabilă).
Acest lucru rezultă în mod expres și din expunerea de motive a noului Cod Penal unde se arată că dispozițiile alin.(1), (2) și (4) ale art. 30 privesc eroarea asupra elementelor constitutive ale infracțiunii, eroare care înlătură intenția, ca sub-element al laturii subiective. Această eroare înlătură și culpa dacă este invincibilă, respectiv lasă să subziste răspunderea penală pentru o faptă din culpă dacă eroarea este culpabilă, iar fapta este incriminată și în modalitatea respectivă. Spre exemplu, dacă o persoană, dorind să facă o glumă, îndreaptă spre o altă persoană o armă pe care o știa neîncărcată, deși în realitate nu era așa, și ucide victima, autorul nu va răspunde pentru o faptă intenționată de omor datorită erorii, dar va răspunde pentru o ucidere din culpă datorită faptului că această eroare îi este imputabilă. Eroarea asupra caracterului ilicit al faptei este cea care înlătură imputabilitatea. Din aceste considerente, alin.(1) al art.30 precizează că „nu constituie infracțiune fapta (...)”, nefiind folosită formularea „nu este imputabilă fapta (...)”,ca în cazul celorlalte cauze reglementate în acest capitol, căci eroarea asupra elementelor constitutive ale infracțiunii nu înlătură imputabilitatea, ci intenția (eventual și culpa) ca sub-element al laturii subiective. Din considerente legate de o mai bună sistematizare, s-a optat pentru reglementarea celor două forme ale erorii în cuprinsul aceluiași articol (după modelul art. 14 C. pen. spaniol).
Instanța constată faptul că organele de urmărire penală au stabilit că în data de 05.11.2014, inculpatul a luat autovehiculul cu care a circulat, fără cunoștința martorului I______ N______, aspect confirmat și de acesta, prin declarațiile date în faza urmăririi penale. Instanța apreciază că nu i se poate reproșa unei persoane care a sustras un autoturism faptul că a condus autoturismul respectiv deși acesta nu era înmatriculat. Situația ar fi identică cu ipoteza în care o persoană care a furat un colet în care se afla o bombă ar fi sancționată pentru nerespectarea regimului substanțelor explozive. Sub acest aspect, instanța apreciază că într-adevăr inculpatul nu cunoștea aspectele privitoare la situația autovehiculului menționat, având în vedere mai ales declarația martorului I______ N______ (f.63 dup), din care rezultă că documentele vehiculului se aflau în posesia sa, urmând ca acesta să le prezinte organelor de cercetare penală. Astfel fapta inculpatului a fost comisă din culpă.
Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. b Cod proc. pen., instanța urmează să achite pe inculpatul B___ N______ pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 4 C. pen., apreciind că fapta sa nu este prevăzută de legea penală.
V Individualizarea pedepselor.
Cu titlu preliminar, instanța apreciază că în raport cu situația de fapt reținută, atitudinea procesuală a inculpatului a fost una sinceră, acesta recunoscând săvârșirea celor trei fapte a căror imputare a fost stabilită ca temeinică. Instanța observă că într-adevăr inculpatul a contestat reținerea în sarcina sa a infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 4 C. pen., însă în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, instanța a constat faptul că imputarea săvârșirii acestei infracțiuni nu este fondată. Astfel, instanța apreciază că aceste aspecte constituie împrejurări legate de faptele comise ce diminuează periculozitatea inculpatului, în sensul dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. b C. pen, instanța urmând să rețină existența acestei circumstanțe judiciare atenuante.
Astfel, în privința celor două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, comise la 06.07.2014 și 05.11.2014, instanța constată faptul că potrivit normei de incriminare, pedeapsa constă în închisoare de la 1 la 5 ani. Totodată, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, săvârșită la data de 06.07.2014, art. 336 alin. 1 C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 C. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, instanța reține că în concret, limitele speciale ale pedepsei închisorii aplicabile în prezenta cauză sunt de 8 luni, respectiv 3 ani și 4 luni, pentru fiecare din cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.
În continuare, în procesul de individualizare a pedepselor, instanța are în vedere criteriile prevăzute de art. 74 alin. 1 C. pen.
Astfel, cu referire la faptele din data de 06.06.2014, instanța constată faptul că infracțiunile imputate sunt infracțiuni de pericol, urmarea imediată constând în periclitarea desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță, aceasta producându-se în mod automat, prin realizarea elementului material. În plus, instanța reține că această stare de pericol potențial a fost concretizată prin producerea unui accident rutier în urma căruia au fost rănite două persoane. Totodată, conduita inculpatului care în aceeași împrejurare, a circulat cu un autovehicul fără a avea permis de conducere dar și aflându-se sub influența alcoolului, relevă un comportament reprobabil din punct de vedere penal, dar și social și moral.
În ceea ce privește situația personală a inculpatului, instanța constată faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, neavând antecedente penale (f.32 dup), manifestând o atitudine sinceră și cooperantă atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza judecății. Totodată, instanța constată faptul că inculpatul are vârsta de 28 ani și studii 5 clase, este necăsătorit și nu are profesie ori ocupație, lucrând ca zilier.
Pentru aceste considerente, în baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C. pen., instanța va condamna pe inculpatul B___ N______ la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 06.07.2014).
De asemenea, în temeiul art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C. pen., instanța va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (fapta din 06.07.2014).
În ceea ce privește fapta din data de 05.11.2014, pe lângă considerentele deja expuse și care își mențin relevanța, instanța reține în plus faptul că prin conduita sa, inculpatul a dovedit o perseverență infracțională, acesta ignorând din nou valorile sociale ocrotite prin norma de incriminare a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Pentru aceste motive, în baza art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C. pen., instanța va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 05.11.2014).
Aplicând regulile specifice în materia concursului de infracțiuni, în baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., instanța va contopi pedepsele principale aplicate prin prezenta sentință, la cea mai grea dintre acestea ( pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare), adăugându-se o treime din cuantumul celorlalte pedepse (pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa de 1 an închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța constată faptul că sunt îndeplinite condițiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 91 C. pen., având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată se situează sub plafonul de 3 ani prevăzut de lege, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, acesta și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, precum și faptul că, pentru considerentele reținute anterior cu prilejul individualizării pedepsei, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție. Astfel, instanța reține că mediul carceral nu ar reprezenta un element favorabil îndreptării atitudinale a inculpatului, executarea pedepsei în această modalitate fiind excesivă în vederea realizării scopul preventiv și de reeducare. În acest context, instanța apreciază că se impune supravegherea inculpatului pe un termen de 3 ani, potrivit art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., instanța va obliga pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele mpsuri de supraveghere:
a) Să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele stabilite de acesta.
b) Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
c) Sa anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile.
d) Să comunice schimbarea locului de muncă.
e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., instanța va impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., instanța va dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 București pe o perioadă de 90 zile.
În baza art. 404 alin. 2 Cod proc. pen. rap. la art. 91 alin. 4 C. pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, după cum prevede art. 96 C. pen.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., instanța va obliga pe inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. condamnă pe inculpatul B___ N______ (fiul lui G_______ și C________, născut la data de 13.01.1987 în București, domiciliat în București, _________________, _____________, _____________, sector 5, posesor CI ________ nr. xxxxxx, CNP - xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 6.07.2014).
În baza art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. condamnă pe inculpatul B___ N______ (cu datele de stare civilă de mai sus) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului (fapta din 6.07.2014).
În baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. condamnă pe inculpatul B___ N______ (cu datele de stare civilă de mai sus) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 5.11.2014).
În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. b C.pr.pen. achită pe inculpatul B___ N______ (cu datele de stare civilă de mai sus) pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 334 alin. 4 C.pen.
În temeiul art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopește pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 10 luni (o treime din 30 de luni), în final 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligații:
b) sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate;
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 6 București sau în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului sector 5 pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal xxxxxxxxx, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2016.
Președinte,Grefier,
A_____ IuganAndreea D_______
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./21.01.2016