Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1384
Ședința publică din data de 04.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M____-C_______ F_____
GREFIER: L___ C_______
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect evacuare, privind pe reclamantul F_____ P____ în contradictoriu cu pârâta ________________________.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus concluzii scrise de către reclamant, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 04.02.2016, în aceeași constituire hotărând următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2015 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul F_____ P____ a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta S.C. E________ C______ S.R.L. să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, _________________________. 50 – 52, ________________, pentru lipsă de titlu.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că deține în proprietate exclusivă imobilul din București, _________________________. 50 – 52, ________________, conform sentinței civile nr. 407/27.01.2006, pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 27.01.2006 în dosarul civil nr. 6976/2005 prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctei F_____ G________, terenul în suprafață de 406 mp și construcțiile corp A și B, situate în București, _________________________. 50 – 52, sector 2, fiind atribuite lui.
De asemenea, reclamantul a arătat că la 01.02.2011 a încheiat cu pârâta S.C. E________ C______ S.R.L. contractul de închiriere, înregistrat la AFP sector 2 sub nr. xxxxxx/01.02.2011 și actul adițional nr. 2/15.07.2014 prin care în calitate de proprietar a închiriat ________________ A, parter, compus din două camere și dependințe. Contractul a fost încheiat la 01.02.2011 și prelungit până la 01.11.2014, conform actului adițional nr. 1/07.03.2013. A menționat reclamantul că, contractul a expirat încă din 01.11.2014, iar pârâta ocupă în continuare în mod abuziv imobilul fără a deține nici un act de proprietate și nici un titlu care să-i confere dreptul de a folosi imobilul.
În final, reclamantul a arătat că pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc să elibereze imobilul în termen de 5 zile de la primirea notificării, dar nu s-a conformat și continuă să ocupe imobilul și să desfășoare activități comerciale în mod abuziv, fără autorizare și fără titlu.
În drept cererea a fost întemeiată pe prev. art. 1033 – 1040 din Codul de procedură civilă.
În probațiune reclamantul a depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri: notificarea și dovada de comunicare (f. 5 - 6), sentința civilă nr. 407 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 27.01.2006 în dosarul nr. 6976/2005 (f. 7 – 10), actul adițional nr. 2/15.07.2014 (f. 11 – 13), actul adițional nr. 1/07.03.2013 (f. 14).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei taxa de timbru (f. 17).
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză, însă la termenul din data de 28.01.2016 s-a prezentat prin avocat, ocazie cu care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesual activă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul F_____ P____ este proprietarul imobilului situat în București, ________________________. 50-52, ________________, conform titlului de proprietate reprezentat de sentința civilă nr. 407/27.01.2006, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 6976/2005, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea terenului litigios în natură reclamantului.
La data de 17.12.2010 s-a încheiat între reclamantul F_____ P____, în calitate de locator și pârâta S.C. E________ C______ S.R.L., în calitate de locatar contractul de închiriere prin care locatorul a închiriat locatarului __________________ în București, _________________________. 50 – 52, sector 2 (f. 11 – 13).
Prin actul adițional nr. 1/07.03.2013 (fil. 14) părțile au convenit prelungirea duratei contractului de închiriere cu doi ani, adică până la data de 01.11.2014.
Conform susținerilor reprezentantei pârâtei, aceasta în prezent folosește imobilul din București, _________________________. 50 – 52, ________________.
Pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc la data de 07.12.2015 să evacueze imobilul, conform înscrisurilor de la filele nr. 5-6 din dosar.
Noul cod de procedură civilă reglementează în titlul XI al cărții a VI-a procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept. În acest sens, art. 1.033 prevede că „Dispozițiile prezentului titlu se aplica in litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane. In sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au următorul înțeles: a) locațiune - orice locațiune scrisa sau verbala, incluzând si sublocatiunea; b) locatar - locatarul principal, chiriaș sau arendas, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent daca persoana care solicita evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului; c) locator - locatorul principal, sublocatorul, cesionarul si dobânditorul imobilului; d) imobil - construcția, terenul cu sau fara construcții, împreuna cu accesoriile acestora; e) ocupantul - oricare persoana, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupa in fapt imobilul cu sau fara permisiunea ori ingaduinta proprietarului; f) proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul”.
Examinând excepția lipsei calității procesual active a reclamantului F_____ P____, excepție invocata de către pârâtă, instanța constată următoarele.
Calitatea procesuală, ca si condiție de fond a oricărei cereri de chemare in judecata, presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă). Instanța reține că întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtei.
Instanța arată că prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Instanța reține că reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prev. art. 1033 – 1040 din Codul de procedură civilă, texte care reglementează procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept.
În acest sens, art. 1033 din NCPC prevede că „(1) Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.” Mai departe, alin. 2 al aceluiași articol prevede că „În sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au următorul înțeles:
a) locațiune - orice locațiune scrisă sau verbală, incluzând și sublocațiunea;
b) locatar - locatarul principal, chiriaș sau arendaș, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacă persoana care solicită evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului;
c) locator - locatorul principal, sublocatorul, cesionarul și dobânditorul imobilului;
d) imobil - construcția, terenul cu sau fără construcții, împreună cu accesoriile acestora;
e) ocupantul - oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului;
f) proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul.”
Astfel, având în vedere faptul că din înscrisurile de la dosar, respectiv sentința civilă nr. 407 pronunțată la data de 27.01.2006 în dosarul nr. 6976/2005 de Judecătoria Târgoviște (fil. 7 – 10) reiese că reclamantul a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 406 mp și construcțiile corp A și B situate în București, _________________________. 50 – 52, sector 2. Faptul că în sentință nu se menționează și numerele de __________________ reclamantul nu este proprietar al _________________ în București, _________________________. 50 – 52, sector 2 în condițiile în care corpurile de clădire A și B menționate în sentință sunt situate la nr. 50 – 52. Mai mult decât atât, pârâta a încheiat contractul cu reclamantul F_____ P____, iar acesta din urmă i-a asigurat folosința liniștită a imobilului pe toată perioada contractuală.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamantului F_____ P____.
Pârâta S.C. E________ C______ S.R.L. ocupă apartamentul proprietatea reclamantului, după cum rezultă chiar din susținerile reprezentantei pârâtei, fără a deține un titlu. După cum reiese din actele depuse la dosar, contractul de închiriere încheiat a încetat prin împlinirea termenului la data de 01.11.2014, iar pârâta nu s-a prevalat de vreun alt titlu pentru a justifica ocuparea imobilului.
Conform art. 1038 alin. 1 din C.p.c., Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului (…) și locatarul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării.
Instanța constată că reclamantul a notificat pârâta, prin intermediul executorului judecătoresc, la data de 07.12.2015 să elibereze și să-i predea imobilul, termenul de 30 de zile împlinindu-se la data de 07.01.2016, iar pârâta ocupă în continuare imobilul.
În calitatea sa de proprietar al imobilului, raportat la dispozițiile art. 555 din Noul C.civ., reclamantul este îndreptățit să se bucure de toate atributele dreptului său de proprietate, inclusiv posesia și folosința, exercitate momentan de către pârâta S.C. E________ C______ S.R.L..
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 1032 - 1040 din Codul de procedură civilă se impune admiterea acțiunii reclamantului, dispunându-se evacuarea pârâtei S.C. E________ C______ S.R.L. din imobilul situat în București, _________________________. 50 – 52, ________________.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, formată din suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform înscrisurilor justificative existente la dosarul cauzei (f. 17) și suma de 2100 lei reprezentând onorariu avocațial, achitat conform chitanțelor __________ nr. 252/30.11.2015 și __________ nr. 238/27.01.2016 (f. 18).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantului F_____ P____, invocată de către pârâtă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul F_____ P____ CNP-xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul ales la C__. Av. V_______ M____ din București, ____________________________, nr.2, ______________, ____________, sector 2, în contradictoriu cu pârâta S.C. E________ C______ S.R.L. având J40/569/210 și CUI xxxxxxxx cu sediul în București, _________________________.50-52, _______________, și în consecință:
Dispune evacuarea pârâtei S.C. E________ C______ S.R.L. din imobilul situat în București, _________________________. 50 – 52, ________________.
Obligă pârâta S.C. E________ C______ S.R.L. la plata către reclamant a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M____ - C_______ F_____ L___ C_______
Red/Tehn/M.C.F./L.C./4ex/12.02.2016