Cod operator: 3171
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu de la 22 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A___ D_____ C_______
Grefier L______ Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 705/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R____ D_____, reclamant R____ A_____ și pe pârât _________________, având ca obiect evacuare art. 1033 C__ ș.u.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința camerei de consiliu de la 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015, când a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la Judecătoria Iași, reclamanții R____ D_____ și R____ A_____ au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. L__ A_____ S.R.L. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acesteia de pe terenul în suprafață de 5000 mp., categoria pășuni, situat în extravilanul _______________________, tarlaua 26, ________________), nr. topocadastral 252.
A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În motivare, reclamanții au precizat că pârâta a ocupat, fără drept, terenul în suprafață de 5000 mp., categoria pășuni, situat în extravilanul _______________________, tarlaua 26, ________________), nr. topocadastral 252, proprietatea acestora, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 219/13.07.2001 la B.N.P. C________ G_______-F_________.
Au menționat că, deși pârâta a fost notificată, în conformitate cu disp. art. 1038 C.pr.civ., să părăsească imobilul în termen de 5 zile de la comunicare, acest lucru nu s-a întâmplat.
În drept au fost invocate prev. art. 1033-1044 C.pr.civ.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, nu și-a propus probatorii în contradovadă și nu și-a desemnat un reprezentant în instanță.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 5000 mp., categoria pășuni, situat în extravilanul _______________________, tarlaua 26, ________________), nr. topo cadastral 252, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 219/13.07.2001 la B.N.P. C________ G_______-F_________ (copie – fl. 7 ds.).
Pârâta ocupă terenul reclamanților, astfel cum rezultă din notificarea înaintată acesteia și primită la data de 18.11.2014, prin care i s-a pus în vedere să-l elibereze în 5 zile de la data comunicării notificării (copii notificare și confirmare de primire – fl. 5-6 ds.), aceasta nefăcând dovada faptului că s-ar fi conformat, în sensul eliberării imobilului.
Instanța constată că, în cauză, sunt incidente prev. art. 1033 și urm. C.pr.civ.
Cf. art. 1033(1) C.pr.civ., dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.
(2) În sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au următorul înțeles:
a) locațiune - orice locațiune scrisă sau verbală, incluzând și sublocațiunea;
b) locatar - locatarul principal, chiriaș sau arendaș, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacă persoana care solicită evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului;
c) locator - locatorul principal, sublocatorul, cesionarul și dobânditorul imobilului;
d) imobil - construcția, terenul cu sau fără construcții, împreună cu accesoriile acestora;
e) ocupantul - oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului;
f) proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul.
Prin urmare, față de situația de fapt și de drept reținută, instanța va admite acțiunea și va dispune evacuarea pârâtei de pe suprafața de teren de 5000 mp., categoria pășuni, situată în extravilanul _______________________, tarlaua 26, ________________), nr. topocadastral 252, proprietatea reclamanților.
În tem. art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâta să achite reclamanților cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu avocat – chit. nr. 18/14.01.2015).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanții R____ D_____, CNP xxxxxxxxxxxxx și R____ A_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Iași, _____________________, ____________, ___________ domiciliul procedural ales la Cabinet av. C______ H____ din Iași, ___________________________, parter în contradictoriu cu pârâta S.C. L__ A_____ S.R.L. cu sediul în loc. Tomești, jud. Iași, nr. în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXX, C__ xxxxxxxx și în consecință:
Dispune evacuarea pârâtei de pe suprafața de teren de 5000 mp., categoria de folosință pășuni, situată în extravilanul _______________________, tarlaua 26, ________________), nr. topo cadastral 252, proprietatea reclamanților.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
|
Președinte, A___ D_____ C_______ |
|
|
Grefier, L______ Irimița |
|
Red/Teh.C.A.D
7ex-23.02.2015