Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX - evacuare – procedura specială
R O M Â N I A
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T____ S______
SENTINȚA CAMERA DE CONSILIU NR. 1102
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.03.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – C______ A__ R_______
GREFIER – S____ Ica E____
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă privind pe reclamanta _____________, în contradictoriu cu pârâții M___ G_______ B____ și M___ G_______ M______, având ca obiect evacuare.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din 05.03.2014, dată la care a fost amânată pronunțarea la da 12.03.2014, încheierea din 05.03.2014 făcând parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2013, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta _____________ a chemat în judecată pe pârâții M___ G_______ B____ și M___ G_______ M______, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în ____________________________________________ și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul situat în comuna Șimian ______________________________ compus din teren de 2414 m.p. și casă cu 2 anexe, a format obiectul executării silite, iar prin actul de adjudecare din data de 18.10.2006 întocmit în dosarul nr. 442/E/2006 al B__ P______ G______ A___ a fost adjudecat de Gardner L____ C______ care împreună c soțul său, Gardner Kenneth R_____, la data de 07.11.2006, a vândut imobilul respectiv societății ______________________, așa cum reiese din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2381 de BNP V_______ O______.
Pârâții au avut acordul tacit al administratorului societății pentru a folosi imobilul, având calitatea de tolerați în imobilul respectiv.
Reclamanta a arătat că a dobândit prin contract de vânzare – cumpărare imobiliară, mai multe imobile de la ______________________, printre care și imobilul în care continuă să locuiască pârâții.
Contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat între cele două societăți la data de 15.09.2011 și a fost autentificat sub nr. 1887 de către BNP O______ V_______.
Reclamanta apreciază că a dobândit, în urma încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 1887/15.09.2011, calitatea de proprietar al bunului imobil și întrucât pârâții nu au rezolvat situația locativă timp de 3 ani, urmând să locuiască în imobilul ce aparține reclamantei, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la a evacua imobilul respectiv.
Societatea reclamantă a mai arătat că nu este împiedicată a folosi imobilul astfel încât nu se pune probleme vreunei revendicări însă, faptul că pârâții locuiesc încă în imobil aduce prejudicii societății care nu poate folosi locuința la capacitatea optimă.
A mai arătat că a notificat pe pârâți, însă aceștia refuză să elibereze spațiul.
În drept a invocat disp. art. 1033 și urm. c.p.civ.
În dovedirea celor susținute a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie certificată, sentința civilă nr. 1374/2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S______, actul de adjudecare nr. 89/2006 procesul verbal din 18.10.2006, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2381/07.11.2006 al BNP O______ V_______, contract de cesiune părți sociale autentificat sub nr. 1888/15.09.2011 al BNP O______ V_______, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1887/07.11.2006 al BNP O______ V_______ și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, respectiv chitanța _________ nr. xxxxxx(414) din 14.10.2013.
Conform disp. art. 200 al. 1 c.p.civ. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 c.p.civ, prin rezoluția din 06.12.2013 instanța a dispus comunicarea către pârâtă a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, sub sancțiunea decăderii.
La data de 06.01.2014 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Au arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Titlului XI – art. 1033 și urm. c.p.civ. privind evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept.
Pârâții au arătat că au calitate de asociați la societatea reclamantă, deținând o parte socială respectiv 5% din părțile sociale ale societății reclamante.
Au arătat că între aceștia și administratorul societății reclamante există mai multe litigii, litigii prin care acesta încearcă în mod abuziv să dobândească și părțile sociale deținute de pârâți, fără să plătească prețul real ala cestora.
Pârâții au arătat că folosesc imobilul în calitate de asociați în societatea G_____ SRL și nu ca simpli tolerați, ocupanți sau locatari, iar societatea, în calitate de proprietar, nu poate face o asemenea cerere de evacuare împotriva unuia dintre asociați.
Pe de altă parte, pârâții au arătat că pretinsul administrator al societății reclamante nu a făcut dovada că în prezent este administratorul societății , iar în situația în care acestea este administratorul societății reclamante, nu s-a făcut dovada faptului că ar exista o hotărâre a asociaților pentru promovarea unei acțiuni în evacuare.
Potrivit disp. art. 1040 c.p.civ., privind procedura de evacuare și sesizarea instanței, dacă locatarul sau ocupantul notificat refuză să evacueze imobilul, proprietarul va solicita instanței să dispună evacuarea ocupantului sau locatarului, pentru lipsa titlului.
Pârâții au arătat că, întrucât au calitate de asociați ai societății reclamante și în această calitate folosesc bunurile aparținând acesteia, nu se poate dispune evacuarea pentru lipsa de titlu.
În dovedirea celor susținute au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și orice alte probe admise de lege.
Prin rezoluția aflată la fila 53 dosar instanța a dispus comunicarea către reclamantă a întâmpinării formulate de pârâți, cu mențiunea că are obligația de a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
Întrucât reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare în termenul legal, aceasta fiindu-i comunicată la data de 16.01.2014, potrivit înștiințării de la fila 78 dosar, instanța, prin rezoluția din data de 31.01.2013, aflată la fila 79 dosar, a fixat primul termen de judecată la data de 19.02.2014 și a dispus citarea părților.
În temeiul disp. art. 258 c.p.civ. raportat la disp. art. 255 c.p.civ., instanța a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Constatând că potrivit dis part. 6 pct. 1 din Actul Constitutiv al societății reclamante a fost desemnat administrator al societății Ghislotti M____ Duilio pe o perioadă de 2 ani, Actul constitutiv fiind încheiat la data de 27.04.2011, instanța, în temeiul rolului activ reglementat de disp. art. 22 c.p.civ. raportat la disp. art. 254 pct. 5 c.p.civ, a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar extras emis de ORC M________ care să ateste calitatea de administrator al societății la data introducerii acțiunii, respectiv 16.10.2013.
La data de 05.03.2014 reclamanta a dat curs solicitării instanței și a depus la dosar extras emis de ORC M________.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta _____________ a chemat în judecată pe pârâții M___ G_______ B____ și M___ G_______ M______, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în comuna Șimian ______________________________ și obligarea a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin actul de adjudecare nr.89/28.08.2006, în urma licitației publice, bunul imobil urmărit, constând în teren intravilan în suprafață de 2.414 mp și casă cu două anexe, situată în comuna Șimian, ______________________________, înscris în CF nr.372/N, nr.cadastral 416 a fost adjudecat în favoarea lui Gardner L____ C______. Imobilul în cauză a făcut obiectul dosarului de executare nr.442/E/206 al B__ P______ Gr.A___.
Prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară aut. sub nr. 2381/07.11.2006 la BNP O______ V_______ din Drobeta T____ S______, societatea reclamantă _____________________ a cumpărat de la Gardner L____ C______ și Gardner Kenneth R_____, imobilul situat în comuna Șimian, ______________________________, în suprafață de 2.414 mp și o casă cu două anexe, înscris în CF nr.372/N, nr. cadastral 416.
Instanța reține că prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1887/15.09.2011 (filele 12-15 dosar) reclamanta ________________ cumpărat de la _____________________ imobilul situat în intravilanul satului Cerneți, _________________________________, intabulat în Cartea Funciară fila 51.485 a localității Șimian (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 372/N), cu număr cadastral 416, învecinat la Nord cu prop. Zaroniu D______, la Est – cu propr. M_______ V_____, la Sud – cu prop. V_____ I_____ și la vest cu drum sătesc, teren în suprafață de 2.414 mp și construcții edificate pe terenul de mai sus. În cuprinsul contractului se menționează că dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost dobândit de societatea vânzătoare cu titlul de cumpărare, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 346/09.02.2007 de BNP O______ V_______.
Așadar, proprietar al imobilului este _____________
Potrivit disp. art. 1033 C.proc.civ., dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane,iar conform art. 1040 C.proc.civ., dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.
Potrivit actului constitutiv al societății reclamante, la capitolul III art. 3.2 lit. b , pârâtul M___ G_______ B____ figurează cu un aport la capitalul social de 5%, reprezentând un număr de 1 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și în valoare totală de 10 lei, participare la profit de 5% și participare la pierderi de 5%.
Faptul că pârâtul este asociat în societatea reclamantă nu îl îndreptățește să folosească imobilul în litigiu. Patrimoniul societății ______________ cuprinde activul și pasivul social al societății. Activul social cuprinde bunurile aduse ca aport, cele dobândite ulterior constituirii, cum este cazul în speță, precum și beneficiile nedistribuite. Pasivul social cuprinde obligațiile contractuale sau extracontractuale ale societății. Deci firma are un patrimoniu propriu, distinct de acela al asociaților. De aici decurg mai multe consecințe. Asociatul nu are niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu.
Drepturile sale reale (de proprietate) se transformă în drept la dividende.
Astfel, pârâtul M___ G_______ B____ , deși asociat al societății reclamante nu are nici un drept locativ asupra imobilului în suprafață de 2414 mp, locuință și două anexe situat în _________________________ CF nr. xxxxx, având număr cadastral 416, fiind un simplu tolerat alături de soția sa, M___ G_______ M______.
Pe de altă parte, instanța constată că Ghislotti M____ Dulio este asociat majoritar, astfel că nu avea obligația obținerii unei Hotărâri a Adunării Generale pentru promovarea acțiunii în instanță, mai ales că potrivit relațiilor comunicate de Registrul Comerțului M________ nu a fost numit un alt administrator pentru societate.
Având în vedere că prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1887/15.09.2011 de BNP O______ V_______ reclamanta _____________ a dobândit imobilul situat în comuna Șimian ______________________________, instanța în temeiul dispozițiilor art. 1033 c.p.civ. va admite cererea și va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în ___________________________ CF nr. xxxxx, cu număr cadastral 416.
Cu aplicarea art. 453 c.p.civ., reținând culpa procesuală a pârâților și la solicitarea reclamantei, instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta _____________, cu sediul în _____________________________________________, având cod unic de înregistrare xxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâții M___ G_______ B____ și M___ G_______ M______, ambii cu domiciliul în comuna Șimian ______________________________.
Dispune evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei în suprafață de 2414 mp, locuință și două anexe situat în _________________________ CF nr. xxxxx, având număr cadastral 416.
Executorie de drept.
Cu apel în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. C.A.R./Tehnored.L.B.
5 ex./4 pag/03.04.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497