Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GURA HUMORULUI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Evacuare art. 1033 CPC ş.u.
Număr hotarâre:
889/2013 din 01 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXevacuare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 889/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_____ M______

Grefier M_____ L_____

Pe rol judecarea cauzei Civile pentru evacuare, formulată de reclamanta S.C. S____ R____ S.R.L., cu sediul în mun. Iași, _________________________., _______________, în contradictoriu cu pârâta S.C. CONSTRUCȚII F________ IAȘI S.A.( FOSTĂ S.C. CONSTRUCȚII F________ IAȘI G___ COLAS S.A.), cu sediul loc. Voluntari, _____________________. 2/II Clădirea „North Center” ________________.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. H____ C______ pentru reclamantă, lipsă fiind reprezentanții părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Av. H____ C______ pentru reclamantă, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 200 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei aferente cererii de chemare în judecată.

Se constată depusă la dosarul cauzei din partea pârâtei o cerere prin care solicită acordarea unui termen în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.

Av. H____ C______ pentru reclamantă arată că nu este de acord cu solicitarea pârâtei prin cererea depusă la dosar și că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Av. H____ C______ pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, evacuarea pârâtei de pe terenul situat în ______________________________ de judecată.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXX din 01.08.2013, reclamanta __________________ a chemat în judecată pe pârâta _____________________________ , pentru ca, în conf. cu prev. art. 1033-1044 C.p.c., să se dispună evacuarea pârâtei de pe terenul situat în loc. Păltinoasa, ______________________. Suceava, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reprezentantul reclamantei a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 23/02.04.2013, având ca obiect închirierea imobilului teren situat în ______________________. Păltinoasa, jud. Suceava, termenul expirând conf. art. 2 din contract, la data de 01.07.2013, însă pârâtul ocupă în continuare fără drept acest teren.

A mai arătat reprezentantul reclamantei că a notificat pârâta în conf. cu prev. art. 1038 C.p.c., punându-i în vedere ca în termen de 5 zile de la data comunicării notificării să-l părăsească, ceea ce nu s-a întâmplat.

În dovedirea cererii, reprezentantul reclamantei a depus la dosar în copii xerox, notificarea, contractul de închiriere, factură fiscală, contract de vânzare cumpărare.

Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe disp. art. 1033-1044 C.p.c.

Pârâta _____________________________, legal citată nu a formulat întâmpinare.

În cauză s-au administrat probe, s-au depus înscrisuri.

Examinând materialul probator, instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 28.06.2004, filele 17 -21, reclamanta ___________________ a cumpărat de la lichidatorul judiciar al _____________________ GREVAL CONS SRL , activul „ Balastieră Berchișești” , cu terenul aferent în suprafață totală de 34 314, 00 mp , conform numerelor cadastrale provizorii nr. 964/62, 966/63, 968/70, 976/78, 969/70, 969/72, 969/75, 974/68, 973/74, 972/97, 970/66, 759/84, 959/73, 961/2, 961/3, 962/82, 958/71, 956/59, 956/65, 956/69, 956/61, 954/80, 943/83, 955/77, 976/46, 2713/2005.

Prin contractul de închiriere nr. 23 din 02.04.2013, reclamanta ___________________ , în calitate de locator, a închiriat pârâtei _____________________________, în calitate de locatar terenul în suprafață de 34 314 mp și clădirile aferente , pe o perioadă de 6 luni , începând retroactiv cu data de 01.01.2013, cu posibilitatea prelungirii prin încheierea unui act adițional la acest contract, pe o nouă perioadă stabilită prin negocieri, cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului. ( art. III pct. 2 din contract , fila 6 dosar).

La data de 29.07.2013, pârâta a fost notificată prin Biroul Executorului Judecătoresc A________ L_____, că în conformitate cu art. 2 din contractul de închiriere nr. 23/02.04.2013, termenul închirierii terenului situat în localitatea Păltinoasa, _____________________________ Suceava a expirat la data de 01.07.2013 și pe cale de consecință i se pune în vedere pârâtei să elibereze terenul în termen de 5 zile de la data comunicării notificării.

Potrivit art. 1038 NCPC , atunci când proprietarului unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul , punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără nici un drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării .

În speță, dreptul pe care îl avea pârâta de a ocupa imobilul în baza contractului de închiriere nr. 23 din 02.04.2013, a încetat, astfel că apreciind acțiunea ca fiind întemeiată, instanța o va admite și va dispune evacuarea pârâtei de pe terenul proprietate a reclamantei înscris în CF 2364 a _______________________.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin. 1 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 451 alin. 2 NCPC , instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În speță , reclamanta a depus o factură fiscală ( ___________ nr. 1680 din 01.08.2013-fila 9 dosar) reprezentând onorariul avocațial conform contractului de asistență judiciară în valoare de 3 000 lei.

Procedura de evacuare prevăzută de art. 1033-1048 NCPC, este o procedură simplificată, care se judecă de urgență în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, prezenta cauză soluționându-se în două termene de judecată.

Apreciind față de natura cauzei că onorariul solicitat este foarte mare , instanța va reduce aceste cheltuieli, astfel că va obliga pârâta la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( 1000 lei onorariu + 100 lei taxa judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă ce are ca obiect evacuare, formulată de reclamanta S.C. S____ R____ S.R.L., cu sediul în mun. Iași, _________________________., _______________, în contradictoriu cu pârâta S.C. CONSTRUCȚII F________ IAȘI S.A.( FOSTĂ S.C. CONSTRUCȚII F________ IAȘI G___ COLAS S.A.), cu sediul loc. Voluntari, _____________________. 2/II Clădirea „North Center” ________________, în parte, și în consecință:

Dispune evacuarea pârâtei de pe terenul proprietate a reclamantei înscris în CF 2364 a _______________________.

Obligă pârâta la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Apelul se va depune la Judecătoria Gura Humorului.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

red. MC/14.10.2013

tehnored.LM/14.10.2013

ex. 4

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025